Cauza C-17/10

Toshiba Corporation și alții

împotriva

Úřad pro ochranu hospodářské soutěže

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Krajský soud v Brně)

„Concurență — Înțelegere pe teritoriul unui stat membru care a început înainte de aderarea acestui stat la Uniunea Europeană — Înțelegere de anvergură internațională cu efecte pe teritoriul Uniunii și al Spațiului Economic European — Articolul 81 CE și articolul 53 din Acordul privind SEE — Urmărirea și sancționarea încălcării pentru perioada anterioară datei aderării și pentru perioada ulterioară acestei date — Amenzi — Delimitarea competențelor Comisiei de competențele autorităților naționale de concurență — Aplicarea amenzilor de către Comisie și de către autoritatea națională de concurență — Principiul ne bis in idem — Regulamentul (CE) nr. 1/2003 — Articolul 3 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (6) — Consecințele aderării unui nou stat membru la Uniune”

Sumarul hotărârii

1. Acte ale instituțiilor – Aplicarea în timp – Retroactivitate a unei norme de drept substanțial – Condiții – Retroactivitate a articolului 81 CE și a articolului 3 din Regulamentul nr. 1/2003 – Inexistență

   [art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 3 alin. (1)]

2. Concurență – Repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile naționale de concurență – Inițiere de către Comisie a unei proceduri împotriva unei înțelegeri – Privare a autorității naționale de concurență de competența sa de a sancționa, în aplicarea dreptului național al concurenței, efectele anticoncurențiale produse de înțelegerea menționată pe teritoriul statului membru în perioade anterioare aderării acestuia la Uniunea Europeană – Lipsă

   [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 3 alin. (1) și art. 11 alin. (6)]

3. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei prin care se constată o încălcare și se aplică amenzi unor întreprinderi care au participat la o înțelegere – Decizie ulterioară a autorității de concurență a unui stat membru prin care se aplică amenzi întreprinderilor menționate pentru a sancționa efectele produse de această înțelegere pe teritoriul acestui stat înainte de aderarea sa la Uniunea Europeană – Lipsă a identității între efectele înțelegerii sancționate prin cele două decizii citate anterior – Încălcarea principiului ne bis in idem – Inexistență

1.  Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat cuprinde, la fel ca și articolul 81 CE, norme materiale destinate aprecierii de către autoritățile de concurență a acordurilor între întreprinderi și care, așadar, reprezintă norme de drept substanțial ale dreptului Uniunii. Asemenea norme de drept substanțial nu pot face în principiu obiectul unei aplicări retroactive, indiferent de efectele favorabile sau defavorabile pe care le-ar putea avea o astfel de aplicare asupra persoanelor interesate. Astfel, principiul securității juridice impune ca orice situație de fapt să fie apreciată, în mod obișnuit și cu excepția unor dispoziții exprese contrare, în lumina normelor de drept aflate în vigoare. În scopul de a garanta respectarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, normele de drept substanțial ale dreptului Uniunii trebuie să fie interpretate în sensul că nu vizează situații apărute anterior intrării lor în vigoare decât în măsura în care reiese în mod clar din formularea, finalitatea și economia acestora că trebuie să le fie atribuit un asemenea efect. Cu toate acestea, nici modul de redactare, nici finalitatea și nici economia articolului 81 CE, ale articolului 3 din Regulamentul nr. 1/2003 și ale actului de aderare nu cuprind dispoziții clare în sensul unei aplicări retroactive a acestor două norme.

   Rezultă că dispozițiile articolului 81 CE și ale articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 trebuie interpretate în sensul că, în cadrul unei proceduri inițiate după 1 mai 2004, acestea nu sunt aplicabile unei înțelegeri care a produs efecte în perioade anterioare acestei date pe teritoriul unui stat membru care a aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004.

   (a se vedea punctele 49-52 și 67 și dispozitiv 1)

2.  Inițierea de către Comisia Europeană a unei proceduri, în temeiul capitolului III din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, împotriva unei înțelegeri nu privează, potrivit articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) din același regulament, autoritatea de concurență a statului membru respectiv de competența sa de a sancționa, în aplicarea dreptului național al concurenței, efectele anticoncurențiale produse de această înțelegere pe teritoriul respectivului stat membru în perioade anterioare aderării acestuia la Uniunea Europeană.

   (a se vedea punctul 92 și dispozitiv 2)

3.  În cauzele din domeniul dreptului concurenței, principiul ne bis in idem trebuie să fie respectat în procedurile care au drept scop aplicarea de amenzi. Aplicarea acestui principiu este supusă unei triple condiții, de identitate a faptelor, de unitate de făptuitor și de unitate a interesului legal protejat. Astfel, acest principiu interzice ca o întreprindere să fie condamnată sau urmărită din nou pentru un comportament anticoncurențial pentru care a fost sancționată sau cu privire la care a fost declarată ca nefiind răspunzătoare printr-o decizie anterioară care nu mai poate fi atacată.

   În consecință, principiul ne bis in idem nu se opune ca întreprinderile care au participat la o înțelegere să fie sancționate cu amenzi de autoritatea națională de concurență a statului membru respectiv, în scopul sancționării efectelor produse de această înțelegere pe teritoriul respectivului stat membru înainte de aderarea sa la Uniunea Europeană, din moment ce amenzile aplicate membrilor acestei înțelegeri printr-o decizie a Comisiei Europene anterioară adoptării deciziei respectivei autorități naționale de concurență nu aveau ca obiect reprimarea efectelor menționate.

   (a se vedea punctele 94, 97 și 103 și dispozitiv 2)

Cauza C-17/10

Toshiba Corporation și alții

împotriva

Úřad pro ochranu hospodářské soutěže

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Krajský soud v Brně)

„Concurență — Înțelegere pe teritoriul unui stat membru care a început înainte de aderarea acestui stat la Uniunea Europeană — Înțelegere de anvergură internațională cu efecte pe teritoriul Uniunii și al Spațiului Economic European — Articolul 81 CE și articolul 53 din Acordul privind SEE — Urmărirea și sancționarea încălcării pentru perioada anterioară datei aderării și pentru perioada ulterioară acestei date — Amenzi — Delimitarea competențelor Comisiei de competențele autorităților naționale de concurență — Aplicarea amenzilor de către Comisie și de către autoritatea națională de concurență — Principiul ne bis in idem — Regulamentul (CE) nr. 1/2003 — Articolul 3 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (6) — Consecințele aderării unui nou stat membru la Uniune”

Sumarul hotărârii

1. Acte ale instituțiilor — Aplicarea în timp — Retroactivitate a unei norme de drept substanțial — Condiții — Retroactivitate a articolului 81 CE și a articolului 3 din Regulamentul nr. 1/2003 — Inexistență

   [art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 3 alin. (1)]

2. Concurență — Repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile naționale de concurență — Inițiere de către Comisie a unei proceduri împotriva unei înțelegeri — Privare a autorității naționale de concurență de competența sa de a sancționa, în aplicarea dreptului național al concurenței, efectele anticoncurențiale produse de înțelegerea menționată pe teritoriul statului membru în perioade anterioare aderării acestuia la Uniunea Europeană — Lipsă

   [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 3 alin. (1) și art. 11 alin. (6)]

3. Concurență — Procedură administrativă — Decizie a Comisiei prin care se constată o încălcare și se aplică amenzi unor întreprinderi care au participat la o înțelegere — Decizie ulterioară a autorității de concurență a unui stat membru prin care se aplică amenzi întreprinderilor menționate pentru a sancționa efectele produse de această înțelegere pe teritoriul acestui stat înainte de aderarea sa la Uniunea Europeană — Lipsă a identității între efectele înțelegerii sancționate prin cele două decizii citate anterior — Încălcarea principiului ne bis in idem — Inexistență

1.  Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat cuprinde, la fel ca și articolul 81 CE, norme materiale destinate aprecierii de către autoritățile de concurență a acordurilor între întreprinderi și care, așadar, reprezintă norme de drept substanțial ale dreptului Uniunii. Asemenea norme de drept substanțial nu pot face în principiu obiectul unei aplicări retroactive, indiferent de efectele favorabile sau defavorabile pe care le-ar putea avea o astfel de aplicare asupra persoanelor interesate. Astfel, principiul securității juridice impune ca orice situație de fapt să fie apreciată, în mod obișnuit și cu excepția unor dispoziții exprese contrare, în lumina normelor de drept aflate în vigoare. În scopul de a garanta respectarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, normele de drept substanțial ale dreptului Uniunii trebuie să fie interpretate în sensul că nu vizează situații apărute anterior intrării lor în vigoare decât în măsura în care reiese în mod clar din formularea, finalitatea și economia acestora că trebuie să le fie atribuit un asemenea efect. Cu toate acestea, nici modul de redactare, nici finalitatea și nici economia articolului 81 CE, ale articolului 3 din Regulamentul nr. 1/2003 și ale actului de aderare nu cuprind dispoziții clare în sensul unei aplicări retroactive a acestor două norme.

   Rezultă că dispozițiile articolului 81 CE și ale articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 trebuie interpretate în sensul că, în cadrul unei proceduri inițiate după 1 mai 2004, acestea nu sunt aplicabile unei înțelegeri care a produs efecte în perioade anterioare acestei date pe teritoriul unui stat membru care a aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004.

   (a se vedea punctele 49-52 și 67 și dispozitiv 1)

2.  Inițierea de către Comisia Europeană a unei proceduri, în temeiul capitolului III din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, împotriva unei înțelegeri nu privează, potrivit articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) din același regulament, autoritatea de concurență a statului membru respectiv de competența sa de a sancționa, în aplicarea dreptului național al concurenței, efectele anticoncurențiale produse de această înțelegere pe teritoriul respectivului stat membru în perioade anterioare aderării acestuia la Uniunea Europeană.

   (a se vedea punctul 92 și dispozitiv 2)

3.  În cauzele din domeniul dreptului concurenței, principiul ne bis in idem trebuie să fie respectat în procedurile care au drept scop aplicarea de amenzi. Aplicarea acestui principiu este supusă unei triple condiții, de identitate a faptelor, de unitate de făptuitor și de unitate a interesului legal protejat. Astfel, acest principiu interzice ca o întreprindere să fie condamnată sau urmărită din nou pentru un comportament anticoncurențial pentru care a fost sancționată sau cu privire la care a fost declarată ca nefiind răspunzătoare printr-o decizie anterioară care nu mai poate fi atacată.

   În consecință, principiul ne bis in idem nu se opune ca întreprinderile care au participat la o înțelegere să fie sancționate cu amenzi de autoritatea națională de concurență a statului membru respectiv, în scopul sancționării efectelor produse de această înțelegere pe teritoriul respectivului stat membru înainte de aderarea sa la Uniunea Europeană, din moment ce amenzile aplicate membrilor acestei înțelegeri printr-o decizie a Comisiei Europene anterioară adoptării deciziei respectivei autorități naționale de concurență nu aveau ca obiect reprimarea efectelor menționate.

   (a se vedea punctele 94, 97 și 103 și dispozitiv 2)