Keywords
Summary

Keywords

1. Apropierea legislațiilor – Mărci – Interpretarea Regulamentului nr. 40/94 și a Directivei 89/104 – Dreptul titularului unei mărci de a se opune utilizării de către un terț a unui semn identic pentru produse identice – Utilizarea mărcii în sensul articolului 9 din regulament și al articolului 5 din directivă – Vânzarea, oferta de vânzare sau publicitatea de produse situate într‑un stat terț, prin intermediul unei piețe online destinate consumatorilor din Uniune

(Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 9; Directiva 89/104 a Consiliului, art. 5)

2. Apropierea legislațiilor – Mărci – Interpretarea Regulamentului nr. 40/94 și a Directivei 89/104– Epuizarea drepturilor conferite de o marcă – Condiții – Produs introdus pe piață în Comunitate sau în Spațiul Economic European

[Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 13 alin. (1); Directiva 89/104 a Consiliului, art. 7 alin. (1)]

3. Apropierea legislațiilor – Mărci – Interpretarea Regulamentului nr. 40/94 și a Directivei 89/104 – Dreptul titularului unei mărci de a se opune utilizării de către un terț a unui semn identic pentru produse identice – Utilizarea mărcii în sensul articolului 9 din regulament și al articolului 5 din directivă – Revânzare de parfumuri sau de produse cosmetice ale căror ambalaje au fost scoase

[Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 9; Directiva 76/768 a Consiliului, art. 6 alin. (1), și Directiva 89/104 a Consiliului, art. 5]

4. Apropierea legislațiilor – Mărci – Interpretarea Regulamentului nr. 40/94 și a Directivei 89/104 – Dreptul titularului unei mărci de a se opune utilizării de către un terț a unui semn identic pentru produse identice – Utilizarea mărcii în sensul articolului 9 din regulament și al articolului 5 din directivă – Publicitate în cadrul unui serviciu de referențiere pe internet

[Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 9 alin. (1) lit. (a); Directiva 89/104 a Consiliului, art. 5 alin. (1) lit. (a)]

5. Apropierea legislațiilor – Mărci – Interpretarea Regulamentului nr. 40/94 și a Directivei 89/104 – Dreptul titularului unei mărci de a se opune utilizării de către un terț a unui semn identic pentru produse identice – Utilizarea mărcii în sensul articolului 9 din regulament și al articolului 5 din directivă – Noțiune – Exploatare a unei piețe online – Excludere

(Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 9; Directiva 2000/31 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 12-15; Directiva 89/104 a Consiliului, art. 5)

6. Apropierea legislațiilor – Comerț electronic – Directiva 2000/31 – Răspunderea furnizorilor de servicii intermediari – Stocare-hosting

[Directiva 2000/31 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 14 alin. (1)]

7. Apropierea legislațiilor – Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală – Directiva 2004/48 – Măsuri, proceduri și mijloace de reparație – Măsuri care rezultă dintr‑o hotărâre privind fondul

(Directiva 2004/48 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 11)

Summary

1. În cazul în care produse aflate într‑un stat terț, care poartă o marcă înregistrată într‑un stat membru al Uniunii sau o marcă comunitară, necomercializate anterior în Spațiul Economic European sau, în cazul mărcii comunitare, necomercializate anterior în Uniune, sunt vândute de un operator economic prin intermediul unei piețe online și fără consimțământul titularului acestei mărci unui consumator aflat pe teritoriul acoperit de marca menționată sau fac obiectul unei oferte de vânzare sau al unei publicități pe o astfel de piață destinată unor consumatori aflați pe acest teritoriu, titularul respectiv se poate opune vânzării, ofertei de vânzare sau publicității menționate în temeiul normelor prevăzute la articolul 5 din Prima directivă 89/104 cu privire la mărci sau la articolul 9 din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară. Revine instanțelor naționale sarcina să aprecieze de la caz la caz dacă există indicii relevante care permit să se concluzioneze că o ofertă de vânzare sau publicitatea afișată pe o piață online accesibilă pe teritoriul respectiv este destinată consumatorilor aflați pe acest teritoriu.

Normele Directivei 89/104 și ale Regulamentului nr. 40/94 se aplică în cazul în care se dovedește că oferirea spre vânzare a produsului de marcă aflat într‑un stat terț este destinată unor consumatori aflați pe teritoriul acoperit de marcă. Astfel, în caz contrar, operatorii care folosesc comerțul electronic și oferă spre vânzare pe o piață online destinată consumatorilor aflați în Uniune produse de marcă aflate într‑un stat terț și care pot fi vizualizate pe ecran și comandate prin intermediul pieței respective nu ar avea, în ceea ce privește ofertele de vânzare de acest tip, nicio obligație de a se conforma normelor Uniunii în materie de proprietate intelectuală. O astfel de situație ar afecta efectul util al acestor norme.

În această privință, în temeiul articolului 5 alineatul (3) literele (b) și (d) din Directiva 89/104 și al articolului 9 alineatul (2) literele (b) și (d) din Regulamentul nr. 40/94, utilizarea de către terți a unor semne identice sau similare unor mărci căreia i se pot opune titularii mărcilor include utilizarea unor astfel de semne în ofertele de vânzare și în publicitate. S‑ar aduce atingere caracterului efectiv al acestor norme dacă, în cazul utilizării, într‑o ofertă de vânzare sau în cadrul publicității pe internet destinate consumatorilor aflați în Uniune, a unui semn identic sau similar unei mărci înregistrate în Uniune, nu s‑ar aplica normele sus‑amintite ca urmare a simplului fapt că terțul aflat la originea acestei oferte sau a acestei publicități este stabilit într‑un stat terț, că serverul site‑ului internet utilizat de acesta se află într‑un astfel de stat sau că produsul care face obiectul ofertei sau al publicității respective se află într‑un stat terț.

Cu toate acestea, simpla accesibilitate a unui site internet pe teritoriul acoperit de marcă nu este suficientă pentru a se concluziona în sensul că ofertele de vânzare afișate pe acesta sunt destinate consumatorilor aflați pe acest teritoriu. Astfel, în cazul în care accesibilitatea unei piețe online pe teritoriul respectiv ar fi suficientă pentru ca anunțurile afișate pe aceasta să aparțină domeniului de aplicare al Directivei 89/104 și al Regulamentului nr. 40/94, atunci, în cazul site‑urilor și al anunțurilor care, deși sunt în mod evident destinate exclusiv unor consumatori situați în state terțe, sunt totuși accesibile tehnic pe teritoriul Uniunii, ar fi aplicabil în mod nejustificat dreptul Uniunii.

(a se vedea punctele 61-64 și 67 și dispozitiv 1)

2. Furnizarea de către titularul unei mărci distribuitorilor săi autorizați a unor articole care poartă această marcă și sunt destinate demonstrațiilor pentru consumatori în puncte de vânzare autorizate, precum și a unor flacoane care poartă această marcă, din care se pot lua cantități mici care sunt oferite drept mostre gratuite consumatorilor, nu constituie, în lipsa unor probe contrare, o introducere pe piață în sensul Primei directive 89/104 cu privire la mărci și al Regulamentului nr. 40/94 privind marca comunitară.

(a se vedea punctul 73 și dispozitiv 2)

3. Articolul 5 din Prima directivă 89/104 cu privire la mărci și articolul 9 din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară trebuie interpretate în sensul că titularul unei mărci poate, în temeiul dreptului exclusiv conferit de aceasta, să se opună revânzării de parfumuri sau de produse cosmetice pentru motivul că vânzătorul subsecvent a scos ambalajul exterior al acestor produse, în cazul în care scoaterea acestui ambalaj are drept consecință lipsa unor informații esențiale, precum cele referitoare la identificarea producătorului sau a persoanei responsabile pentru introducerea pe piață a produsului cosmetic. Dacă scoaterea ambalajului exterior nu a condus la o astfel de lipsă de informații, titularul mărcii se poate opune totuși ca un parfum sau un produs cosmetic ce poartă marca al cărei titular este să fie revândut fără ambalaj în cazul în care demonstrează că scoaterea ambalajului a adus atingere imaginii produsului respectiv și, astfel, reputației mărcii.

Având în vedere varietatea gamelor de parfumuri și de produse cosmetice, problema dacă scoaterea ambalajelor unui astfel de produs aduce atingere imaginii acestuia și, astfel, reputației mărcii pe care o poartă trebuie examinată de la caz la caz. Astfel, aspectul unui parfum sau al unui produs cosmetic fără ambalaj exterior poate transmite uneori în mod eficace imaginea de prestigiu și de lux a acestui produs, în timp ce, în alte cazuri, scoaterea ambalajului respectiv are drept consecință o atingere adusă acestei imagini. O astfel de atingere poate avea loc atunci când ambalajul exterior contribuie în măsură egală sau superioară în raport cu flaconul sau cu recipientul la prezentarea imaginii produsului create de titularul mărcii și de distribuitorii săi autorizați. De asemenea, este posibil ca absența unora sau a tuturor informațiilor solicitate la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 76/768 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la produsele cosmetice să aducă prejudicii imaginii produsului. Revine titularului mărcii sarcina de a demonstra existența elementelor constitutive ale acestei atingeri.

În plus, întrucât funcția esențială a mărcii este de a garanta consumatorului identitatea originii produsului, aceasta are în special rolul de a atesta că toate produsele care poartă marca respectivă au fost fabricate sau furnizate sub controlul unei întreprinderi unice, căreia i se poate atribui răspunderea pentru calitatea acestora. Or, în cazul în care lipsesc anumite informații impuse de lege, precum cele referitoare la identificarea producătorului sau a responsabilului introducerii pe piață a produsului cosmetic, se aduce atingere funcției mărcii de indicare a originii, în măsura în care marca este lipsită de efectul său esențial, care constă în a garanta că produsele care o poartă sunt furnizate sub controlul unei întreprinderi unice, căreia i se poate atribui răspunderea pentru calitatea lor.

Pe de altă parte, aspectul dacă oferirea spre vânzare sau vânzarea de produse de marcă lipsite de ambalaj exterior și, astfel, de anumite informații necesare în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 76/768 este sau nu este incriminată penal în dreptul național nu poate influența aplicabilitatea normelor Uniunii în materia protecției mărcilor.

(a se vedea punctele 78-83 și dispozitiv 3)

4. Articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Prima directivă 89/104 cu privire la mărci și articolul 9 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară trebuie interpretate în sensul că titularul unei mărci are dreptul să interzică operatorului unei piețe online să facă publicitate pentru produse cu această marcă, vândute pe piața respectivă, pornind de la un cuvânt cheie identic cu marca respectivă pe care acest operator l‑a selecționat în cadrul unui serviciu de referențiere pe internet în cazul în care publicitatea nu permite sau permite numai cu dificultate utilizatorului de internet normal informat și suficient de atent să își dea seama dacă produsele menționate provin de la titularul mărcii sau de la o întreprindere legată din punct de vedere economic de acesta sau dacă, dimpotrivă, provin de la un terț.

În măsura în care operatorul unei piețe online a utilizat cuvinte cheie care corespund unor mărci în vederea promovării unor oferte de vânzare de produse de marcă provenite de la clienții săi vânzători, acesta le‑a utilizat pentru produse sau servicii identice celor pentru care sunt înregistrate aceste mărci. În această privință, expresia „pentru produse sau servicii” nu privește exclusiv produsele sau serviciile terțului care utilizează semne care corespund mărcilor, ci poate privi și produsele sau serviciile altor persoane. Astfel, împrejurarea că un operator economic utilizează un semn care corespunde cu marca unor produse care nu îi aparțin, în sensul că nu dispune de un titlu asupra acestora, nu reprezintă în sine un obstacol pentru aplicarea articolului 5 din Directiva 89/104 și a articolului 9 din Regulamentul nr. 40/94.

În ceea ce privește tocmai o situație în care prestatorul unui serviciu utilizează un semn care corespunde unei mărci a altei persoane în vederea promovării unor produse pe care unul dintre clienții săi le comercializează cu ajutorul acestui serviciu, o astfel de utilizare aparține domeniului de aplicare al articolului 5 alineatul (1) din Directiva 89/104 și al articolului 9 din Regulamentul nr. 40/94 în cazul în care se desfășoară astfel încât se stabilește o legătură între semnul și serviciul menționat.

(a se vedea punctele 91, 92 și 97 și dispozitiv 4)

5. Operatorul unei piețe online nu realizează o „utilizare”, în sensul articolului 5 din Prima directivă 89/104 cu privire la mărci și al articolului 9 din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară, a semnelor identice sau similare unor mărci care apar în ofertele de vânzare afișate pe site‑ul său.

Astfel, existența unei „utilizări” de către un terț a unui semn identic sau similar cu marca titularului, în sensul articolului 5 din Directiva 89/104 și al articolului 9 din Regulamentul nr. 40/94, presupune cel puțin că terțul utilizează semnul în cadrul propriei comunicări comerciale. Or, în măsura în care acest terț furnizează un serviciu care constă în a permite clienților săi ca, în cadrul activităților lor comerciale, precum ofertele de vânzare, să afișeze semne care corespund unor mărci, operatorul menționat nu utilizează el însuși semnele respective în sensul vizat prin reglementarea Uniunii menționată. Reiese că utilizarea unor semne identice sau similare mărcilor în ofertele de vânzare afișate pe o piață online se face de către clienții vânzători ai operatorului acestei piețe, iar nu de către operator însuși.

În măsura în care permite clienților săi o astfel de utilizare, rolul operatorului pieței online nu poate fi examinat în raport cu dispozițiile Directivei 89/104 și cu cele ale Regulamentului nr. 40/94, ci trebuie examinat în lumina altor norme de drept, precum cele prevăzute în Directiva 2000/31 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic), în special în secțiunea 4 din capitolul II din aceasta, care privește „răspunderea furnizorilor de servicii intermediari” în comerțul electronic și care include articolele 12-15 din directiva menționată.

(a se vedea punctele 102-105 și dispozitiv 5)

6. Articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2000/31 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic) trebuie interpretat în sensul că se aplică operatorului unei piețe online în cazul în care acesta nu a jucat un rol activ care să îi fi permis să aibă o cunoaștere sau un control al datelor stocate.

Operatorul menționat joacă un astfel de rol atunci când acordă asistență constând în special în optimizarea prezentării ofertelor de vânzare în cauză sau în promovarea acestora.

Dacă operatorul pieței online nu a jucat un rol activ în sensul vizat la paragraful anterior și, în consecință, furnizarea de servicii intră în domeniul de aplicare al articolului 14 alineatul (1) din Directiva 2000/31, într‑o cauză în care s‑ar putea pronunța obligarea la plata de daune interese, operatorul amintit nu se poate prevala totuși de exonerarea de răspundere prevăzută de această dispoziție în cazul în care a avut cunoștință de fapte sau de împrejurări pe baza cărora un operator economic diligent ar fi trebuit să remarce nelegalitatea ofertelor de vânzare în cauză și, în ipoteza unei astfel de cunoștințe, nu a acționat prompt în conformitate cu alineatul (1) litera (b) al articolului 14 menționat.

(a se vedea punctele 123 și 124 și dispozitiv 6)

7. Articolul 11 a treia teză din Directiva 2004/48/CE privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală trebuie interpretat în sensul că impune statelor membre să asigure că instanțele naționale competente în materie de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală pot dispune printr‑un ordin judecătoresc ca operatorul unei piețe online să adopte măsuri care să contribuie nu numai la încetarea încălcărilor acestor drepturi de către utilizatori ai acestei piețe, ci și la prevenirea unor noi încălcări de această natură. Aceste ordine judecătorești trebuie să fie efective, proporționale, disuasive și nu trebuie să creeze obstacole în calea comerțului legal.

(a se vedea punctul 144 și dispozitiv 7)