Cauza C-52/09

Konkurrensverket

împotriva

TeliaSonera Sverige AB

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Stockholms tingsrätt)

„Trimitere preliminară — Articolul 102 TFUE — Abuz de poziție dominantă — Prețuri aplicate de un operator de telecomunicații — Produse ADSL destinate revânzării — Servicii de conexiune în bandă largă către clienții finali — Micșorare a marjei concurenților sau efect de foarfecă tarifară”

Concluziile avocatului general J. Mazák prezentate la 2 septembrie 2010   I - 538

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 17 februarie 2011   I - 564

Sumarul hotărârii

1. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Efect de foarfecă tarifară – Noțiune

   (art. 102 TFUE)

2. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Efect de foarfecă tarifară – Noțiune – Criterii de apreciere

   (art. 102 TFUE)

3. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Caracter abuziv al unei practici privind prețurile

   (art. 102 TFUE)

4. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Comportamente cu efect restrictiv asupra concurenței

   (art. 102 TFUE)

5. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Efect de foarfecă tarifară – Servicii de acces la rețeaua de telefonie fixă prin intermediul unei linii de abonat digitale asimetrice – Comportamente cu efect restrictiv asupra concurenței

   (art. 102 TFUE)

6. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Efect de foarfecă tarifară – Practică tarifară justificată din punct de vedere economic – Condiții

   (art. 102 TFUE)

7. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Efect de foarfecă tarifară – Nivelul de dominare a pieței în cauză – Irelevanță

   (art. 102 TFUE)

8. Concurență – Poziție dominantă – Comportament pe o piață vecină pieței dominate

   (art. 102 TFUE)

9. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Efect de foarfecă tarifară – Apreciere în raport cu clienții existenți și cu clienții potențiali

   (art. 102 TFUE)

10. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Practicarea unor prețuri inferioare unui anumit nivel al costurilor

    (art. 102 TFUE)

11. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Efect de foarfecă tarifară – Piețe care sunt în plină expansiune și pe care este introdusă o nouă tehnologie care necesită investiții foarte importante

    (art. 102 TFUE)

1.  În lipsa oricărei justificări obiective, poate constitui un abuz de poziție dominantă în sensul articolului 102 TFUE faptul că o întreprindere integrată vertical care deține o poziție dominantă pe piața cu ridicata a produselor privind liniile de abonat digitale asimetrice destinate revânzării aplică o practică tarifară care face ca diferența dintre prețurile practicate pe această piață și cele aplicate pe piața cu amănuntul a serviciilor de conexiune în bandă largă către clienții finali să nu fie suficientă pentru a acoperi costurile specifice pe care această întreprindere trebuie să le suporte pentru a avea acces la această din urmă piață. La aprecierea caracterului abuziv al unei asemenea practici, trebuie luate în considerare toate împrejurările fiecărui caz specific.

   (a se vedea punctele 112 și 113 și dispozitivul)

2.  O întreprindere utilizează în mod abuziv poziția sa dominantă atunci când pune în aplicare o politică de prețuri prin care urmărește să elimine de pe piață concurenți care sunt poate la fel de eficienți precum respectiva întreprindere, dar care, ca urmare a capacității lor financiare mai reduse, sunt incapabili să reziste la concurența care li se face. Pentru a aprecia caracterul licit al politicii de prețuri aplicate de o întreprindere dominantă, trebuie în principiu să se facă trimitere la criterii referitoare la prețuri întemeiate pe costurile suportate de întreprinderea dominantă însăși și pe strategia acesteia.

   În special, la aprecierea caracterului abuziv al unei practici tarifare care conduce la micșorarea marjei, este necesar în principiu să se ia în considerare cu prioritate prețurile și costurile întreprinderii în cauză pe piața serviciilor cu amănuntul.

   Utilizarea unor asemenea criterii de analiză permite să se verifice dacă această întreprindere ar fi fost suficient de eficientă încât să își ofere serviciile cu amănuntul către clienții finali altfel decât în pierdere, dacă ar fi fost obligată în prealabil să plătească propriile prețuri cu ridicata pentru bunurile destinate revânzării. Or, dacă respectiva întreprindere aflată în poziție dominantă nu ar fi fost în măsură să își ofere serviciile cu amănuntul altfel decât în pierdere, acest lucru ar însemna că acei concurenți care ar putea fi excluși prin aplicarea practicii sale tarifare nu ar putea fi considerați ca fiind mai puțin eficienți decât aceasta și că, prin urmare, riscul excluderii lor ar fi generat de o concurență denaturată. Astfel, o asemenea concurență nu s-ar întemeia numai pe meritele întreprinderilor în cauză. O astfel de abordare este cu atât mai justificată cu cât este conformă și cu principiul general al securității juridice, din moment ce luarea în considerare a costurilor și a prețurilor întreprinderii dominante permite acesteia să aprecieze legalitatea propriilor sale comportamente, în conformitate cu răspunderea specială care îi revine în temeiul articolului 102 TFUE. Astfel, deși o întreprindere dominantă cunoaște propriile costuri și tarife, aceasta nu le cunoaște, în principiu, pe cele ale concurenților săi.

   Cu toate acestea, în cazul în care, ținând seama de împrejurări, nu este posibil să se facă referire la respectivele prețuri și costuri, nu se poate exclude ca prețurile și costurile concurenților pe piața serviciilor cu amănuntul să se poată dovedi a fi pertinente în cadrul examinării practicii tarifare a întreprinderii dominante.

   Astfel ar sta lucrurile în special atunci când structura costurilor întreprinderii dominante nu poate fi identificată cu exactitate din motive obiective sau atunci când serviciul oferit concurenților constă în simpla utilizare a unei infrastructuri al cărei cost de producție a fost deja amortizat, astfel încât accesul la o asemenea infrastructură nu mai reprezintă un cost pentru întreprinderea dominantă comparabil din punct de vedere economic cu costul pe care concurenții săi trebuie să îl suporte pentru a avea acces la aceasta sau atunci când condițiile de concurență specifice pieței o impun, de exemplu, ca urmare a faptului că nivelul costurilor întreprinderii dominante depinde tocmai de situația de avantaj competitiv de care această întreprindere dispune datorită poziției dominante.

   (a se vedea punctele 40-46 și dispozitivul)

3.  Articolul 102 TFUE nu vizează decât comportamentele anticoncurențiale care au fost adoptate de întreprinderi din proprie inițiativă. În măsura în care o legislație națională impune întreprinderilor un comportament anticoncurențial sau creează un cadru juridic care elimină el însuși orice posibilitate de comportament concurențial din partea acestora, articolul 102 TFUE nu este aplicabil. Într-o astfel de situație, restrângerea concurenței nu își are cauza în comportamente autonome ale întreprinderilor, după cum implică această dispoziție. În schimb, articolul 102 TFUE se poate aplica dacă se dovedește că legislația națională menține posibilitatea împiedicării, a restrângerii sau a denaturării concurenței prin comportamente autonome ale întreprinderilor.

   În ceea ce privește o întreprindere integrată vertical, care deține o poziție dominantă pe piața cu ridicata a produselor privind liniile de abonat digitale asimetrice destinate revânzării, lipsa oricărei obligații legale a acestei întreprinderi de a furniza astfel de produse operatorilor concurenți nu are nicio influență în ceea ce privește caracterul abuziv al unei practici tarifare care determină micșorarea marjei concurenților săi cel puțin la fel de eficienți.

   Astfel, dacă o întreprindere integrată vertical care deține o poziție dominantă dispune de o marjă de manevră pentru a modifica fie și numai prețurile sale cu amănuntul, pentru acest simplu motiv, micșorarea marjei îi poate fi imputată. A fortiori, în cazul în care aceasta dispune de o autonomie deplină în alegerile privind comportamentele sale pe piață, articolul 102 TFUE îi este aplicabil. Răspunderea specială care revine unei întreprinderi aflate în poziție dominantă de a nu aduce atingere prin comportamentul său unei concurențe efective și nedenaturate pe piața internă privește tocmai comportamentele, active sau constând într-o omisiune, pe care această întreprindere decide să le pună în aplicare din proprie inițiativă.

   (a se vedea punctele 49-53 și 59 și dispozitivul)

4.  O practică tarifară adoptată de o întreprindere dominantă constituie un abuz în sensul articolului 102 TFUE în cazul în care, întrucât produce efecte de excludere pentru concurenții cel puțin la fel de eficienți precum respectiva întreprindere prin micșorarea marjei acestora, este în măsură să facă mai dificil sau chiar imposibil accesul pe piața relevantă al acestor concurenți. Rezultă că, pentru a stabili caracterul abuziv al unei astfel de practici, efectul anticoncurențial al acesteia pe piață trebuie să existe, dar nu trebuie să fie în mod necesar concret, fiind suficientă demonstrarea unui efect anticoncurențial potențial de natură să excludă concurenții cel puțin la fel de eficienți precum întreprinderea aflată în poziție dominantă.

   Astfel, atunci când o întreprindere dominantă pune în mod real în aplicare o practică tarifară care, prin faptul că determină micșorarea marjei concurenților săi cel puțin la fel de eficienți, urmărește să îi elimine pe aceștia de pe piața relevantă, împrejurarea că rezultatul așteptat, și anume excluderea concurenților, nu este atins în cele din urmă nu poate elimina calificarea drept abuz în sensul articolului 102 TFUE. Totuși, în lipsa vreunui efect asupra situației concurențiale a concurenților, o practică tarifară nu poate fi calificată drept practică de excludere atunci când pătrunderea acestora din urmă pe piața relevantă nu devine în niciun fel mai dificilă prin intermediul acestei practici.

   (a se vedea punctele 63-66)

5.  Pentru a examina dacă o practică tarifară a unei întreprinderi dominante care determină micșorarea marjei concurenților săi cel puțin la fel de eficienți precum aceasta poate constitui un obstacol în exercitarea activităților respectivilor concurenți pe piața cu amănuntul a serviciilor de conexiune în bandă largă către clienții finali, trebuie luate în considerare toate împrejurările specifice ale cauzei.

   În special, trebuie să se analizeze în primul rând relațiile funcționale dintre produsele cu ridicata și produsele cu amănuntul. Prin urmare, la aprecierea efectelor micșorării marjei, poate fi pertinent caracterul indispensabil al produsului cu ridicata. Astfel, în cazul în care accesul la furnizarea produsului cu ridicata este indispensabil pentru vânzarea produsului cu amănuntul, concurenții cel puțin la fel de eficienți precum întreprinderea care domină piața cu ridicata care nu pot activa pe piața cu amănuntul decât în pierdere sau, în orice caz, în condiții de rentabilitate redusă suferă un dezavantaj concurențial pe această piață, de natură să împiedice sau să restrângă accesul acestora la respectiva piață sau dezvoltarea activităților lor pe aceasta din urmă. Într-un asemenea caz, efectul anticoncurențial, cel puțin potențial, al unei micșorări a marjei este probabil. Cu toate acestea, ținând seama de poziția dominantă a întreprinderii în cauză pe piață, nu se poate exclude că, pentru simplul fapt că produsul cu ridicata nu este indispensabil pentru furnizarea produsului cu amănuntul, o practică tarifară care conduce la micșorarea marjei nu este în măsură să producă niciun efect anticoncurențial, fie și potențial. Prin urmare, trebuie verificat dacă, chiar și în cazul în care produsul cu ridicata nu are un caracter indispensabil, practica este aptă să creeze efecte anticoncurențiale pe piețele în cauză.

   În al doilea rând, este necesar să se verifice nivelul micșorării marjei concurenților cel puțin la fel de eficienți precum întreprinderea dominantă. Astfel, dacă marja este negativă, cu alte cuvinte dacă prețul cu ridicata pentru produsele privind liniile de abonat digitale asimetrice destinate revânzării este superior prețului cu amănuntul pentru serviciile către clienții finali, efectul de excludere cel puțin potențial este probabil, ținând seama de faptul că, într-o asemenea situație, concurenții întreprinderii dominante, chiar dacă sunt la fel de eficienți sau chiar mai eficienți decât aceasta, ar fi obligați să vândă în pierdere. Dacă, în schimb, o astfel de marjă rămâne pozitivă, va trebui să se demonstreze că aplicarea acestei practici tarifare putea, de exemplu ca urmare a reducerii rentabilității, să facă cel puțin mai dificilă pentru operatorii vizați exercitarea activităților acestora pe piața în cauză.

   (a se vedea punctele 67-74 și dispozitivul)

6.  Pentru a stabili caracterul abuziv al unei practici tarifare a unei întreprinderi aflate în poziție dominantă care conduce la micșorarea marjei concurenților săi cel puțin la fel de eficienți, este necesar să se demonstreze că, ținând seama în special de caracterul indispensabil al produsului cu ridicata, această practică produce un efect anticoncurențial cel puțin potențial pe piața cu amănuntul, fără ca acest lucru să se justifice în niciun fel din punct de vedere economic.

   Astfel, o întreprindere are în continuare posibilitatea să demonstreze că practica sa tarifară, cu toate că produce un efect de excludere, continuă să fie justificată din punct de vedere economic. Aprecierea justificării economice a unei practici tarifare care poate produce un efect de excludere puse în aplicare de o întreprindere aflată în poziție dominantă se efectuează pe baza tuturor împrejurărilor cauzei. În această privință, este necesar să se determine dacă efectul de excludere care rezultă dintr-o astfel de practică, dezavantajos pentru concurență, poate fi contrabalansat sau chiar depășit de avantajele în termeni de eficacitate care profită deopotrivă consumatorului. Dacă efectul de eliminare al acestei practici nu are nicio legătură cu avantajele pentru piață și pentru consumatori sau dacă depășește ceea ce este necesar pentru a realiza aceste avantaje, respectiva practică trebuie să fie considerată abuzivă.

   (a se vedea punctele 75-77 și dispozitivul)

7.  Aplicarea unei practici tarifare care conduce la micșorarea marjei de către o întreprindere poate constitui un abuz de poziție dominantă atunci când această întreprindere deține o asemenea poziție, fără ca, în această privință, să fie în principiu pertinent nivelul de dominare a pieței în cauză. Astfel, articolul 102 TFUE nu prevede, în ceea ce privește noțiunea de poziție dominantă, nicio distincție și niciun nivel al acesteia. Din moment ce o întreprindere dispune de o putere economică precum cea impusă la articolul 102 TFUE pentru a stabili că aceasta deține o poziție dominantă pe o anumită piață, conduita sa trebuie apreciată în raport cu dispoziția menționată. Nivelul de putere de piață are, în principiu, consecințe mai degrabă asupra întinderii efectelor conduitei întreprinderii în cauză decât asupra existenței abuzului ca atare.

   (a se vedea punctele 80-82 și dispozitivul)

8.  Caracterul abuziv al unei practici tarifare instituite de o întreprindere integrată vertical care deține o poziție dominantă pe piața cu ridicata a produselor privind liniile de abonat digitale asimetrice destinate revânzării și care conduce la micșorarea marjei concurenților acestei întreprinderi pe piața cu amănuntul a serviciilor de conexiune în bandă largă către clienții finali nu depinde de existența unei poziții dominante a acestei întreprinderi pe această din urmă piață.

   În această privință, articolul 102 TFUE nu conține nicio indicație expresă în ceea ce privește cerințele referitoare la localizarea abuzului pe piețele de produse. Astfel, domeniul material de aplicare al răspunderii speciale a unei întreprinderi dominante trebuie apreciat în lumina împrejurărilor specifice ale fiecărei cauze care demonstrează o slăbire a concurenței.

   Rezultă că pot fi calificate drept abuzive anumite comportamente pe alte piețe decât cele dominate și care au efecte fie asupra acestora din urmă, fie asupra piețelor care nu sunt ele însele dominate. Astfel, chiar dacă aplicarea articolului 102 TFUE presupune existența unei legături între poziția dominantă și comportamentul pretins abuziv, care nu există în mod normal atunci când un comportament pe o piață distinctă de piața dominată produce efecte pe acea piață, nu este mai puțin adevărat că, atunci când este vorba despre piețe distincte, dar conexe, împrejurări speciale pot justifica o aplicare a articolului 102 TFUE în ceea ce privește un comportament constatat pe piața conexă, nedominată, și care produce efecte asupra acestei piețe.

   Astfel de împrejurări pot exista în cazul în care comportamentele unei întreprinderi integrate vertical care deține o poziție dominantă pe o piață din amonte constau în încercarea de a exclude concurenții cel puțin la fel de eficienți de pe piața din aval, în special prin micșorarea marjei acestora. Asemenea comportamente pot avea astfel ca efect, în special ca urmare a legăturilor strânse dintre piețele în cauză, slăbirea concurenței pe piața din aval. În plus, într-o astfel de situație, în lipsa oricărei alte justificări economice obiective, asemenea comportamente nu se pot explica decât prin intenția întreprinderii dominante de a împiedica dezvoltarea concurenței pe piața din aval și de a-și consolida poziția sau chiar de a dobândi o poziție dominantă pe aceasta prin utilizarea altor mijloace decât meritele proprii

   (a se vedea punctele 84-89 și dispozitivul)

9.  Caracterul abuziv al unei practici tarifare a unei întreprinderi aflate în poziție dominantă care conduce la micșorarea marjei concurenților cel puțin la fel de eficienți ca aceasta constă în faptul că o asemenea practică poate afecta concurența normală pe o piață vecină pieței dominate de aceasta, prin faptul că poate avea ca efect excluderea concurenților respectivei întreprinderi de pe această din urmă piață.

   În această privință, nu poate fi pertinentă împrejurarea că operatorii vizați sunt clienți existenți sau clienți noi ai întreprinderii dominante. În plus, nu poate fi pertinentă nici împrejurarea că este vorba despre clienți noi care nu sunt încă activi pe piața în cauză. Astfel, aprecierea caracterului abuziv al unei practici tarifare trebuie să se facă nu numai în raport cu posibilitatea ca această practică să conducă la îndepărtarea de pe piața relevantă a operatorilor la fel de eficienți care sunt deja activi pe respectiva piață, ci și luând în considerare eventualele obstacole pe care practica menționată este în măsură să le creeze unor operatori potențial la fel de eficienți care nu sunt încă prezenți pe piață.

   (a se vedea punctele 91-94 și dispozitivul)

10.  Pentru a stabili dacă este abuzivă o practică tarifară a unei întreprinderi aflate în poziție dominantă care conduce la micșorarea marjei concurenților cel puțin la fel de eficienți ca aceasta, nu este pertinent aspectul dacă întreprinderea dominantă are posibilitatea de a recupera pierderile eventual suferite ca urmare a aplicării respectivei practici.

    Astfel, micșorarea marjei este cea care poate, în lipsa oricărei justificări obiective, să constituie în sine un abuz în sensul articolului 102 TFUE. Or, această micșorare rezultă din diferența dintre prețurile pentru serviciile cu ridicata și cele pentru serviciile cu amănuntul, iar nu din nivelul acestor prețuri ca atare. În special, această micșorare poate rezulta nu numai dintr-un preț anormal de scăzut pe piața cu amănuntul, ci și dintr-un preț anormal de ridicat pe piața cu ridicata. În consecință, o întreprindere care adoptă o practică tarifară care conduce la micșorarea marjei concurenților săi nu suferă în mod necesar pierderi.

    În orice caz, chiar presupunând că, pentru a micșora marja concurenților săi, o întreprindere dominantă suferă pierderi, nu se poate impune să se dovedească posibilitatea de a recupera astfel de pierderi eventuale pentru a se putea stabili existența unui abuz. Astfel, posibilitatea excluderii concurenților de pe piață nu depinde nici de împrejurarea că întreprinderea dominantă suferă pierderi, nici de aceea că respectiva întreprindere este în măsură să își recupereze pierderile, ci depinde numai de diferența dintre prețurile aplicate pe piețele în cauză de întreprinderea dominantă, care poate determina eventual pierderi nu pentru întreprinderea dominantă însăși, ci pentru concurenții săi.

    În sfârșit, în ipoteza în care întreprinderea care deține o poziție dominantă ar aplica totuși pe piața cu amănuntul un preț atât de scăzut încât vânzările i-ar genera pierderi, în afara faptului că un astfel de comportament ar putea constitui o formă autonomă de abuz constând în aplicarea unor prețuri de ruinare, Curtea a exclus deja, în orice caz, ca, fie și într-o asemenea situație, dovada posibilității de recuperare a pierderilor suferite din cauza aplicării de către o întreprindere aflată în poziție dominantă a unor prețuri inferioare unui anumit nivel al costurilor să constituie o condiție necesară pentru a stabili caracterul abuziv al unei asemenea politici de prețuri.

    (a se vedea punctele 97-103 și dispozitivul)

11.  Pentru a stabili dacă o practică tarifară a unei întreprinderi aflate în poziție dominantă care conduce la micșorarea marjei concurenților cel puțin la fel de eficienți ca aceasta constituie un abuz în sensul articolului 102 TFUE, împrejurarea că piețele vizate de exploatarea poziției dominante a respectivei întreprinderi sunt în plină expansiune și că pe acestea a fost introdusă o nouă tehnologie, care necesită investiții foarte importante, nu este, în principiu, pertinentă.

    În primul rând, articolul 102 TFUE nu face nicio distincție între gradul de dezvoltare a piețelor vizate de exploatarea poziției dominante a unei întreprinderi.

    În al doilea rând, pe o piață în plină expansiune, avantajul competitiv care decurge din deținerea unei poziții dominante pe o a doua piață vecină poate denatura concurența pe prima piață, ținând seama de împrejurarea că, pe această primă piață, operatorii pot fi determinați ca, pentru o anumită perioadă, să își desfășoare activitatea în pierdere sau obținând rate de rentabilitate reduse. Or, tocmai în astfel de împrejurări reducerea ulterioară a rentabilității activității unui operator care rezultă din micșorarea marjelor sale impusă de o astfel de practică tarifară poate împiedica crearea sau dezvoltarea unor condiții normale de concurență pe piața vizată.

    În al treilea rând, ținând seama de obiectivul normelor de concurență, aplicarea acestora nu poate depinde de împrejurarea că piața în cauză a atins deja un anumit grad de dezvoltare. Astfel, în special pe o piață în plină expansiune, articolul 102 TFUE impune să se intervină cât mai curând posibil, pentru a evita ca pe această piață să se creeze și să se consolideze o structură concurențială denaturată de strategia abuzivă a unei întreprinderi aflate în poziție dominantă pe piața menționată sau pe o piață vecină strâns legată, respectiv să se intervină înainte să se producă efectele anticoncurențiale ale acestei strategii.

    Această concluzie este valabilă cu atât mai mult în cadrul unei piețe, precum cea a prestării de servicii privind accesul la internet în bandă largă, care este strâns legată de o altă piață, precum cea a accesului la bucla locală în sectorul telecomunicațiilor. Astfel, nu numai că această din urmă piață nu este deloc nouă și emergentă, dar structura sa concurențială este dependentă încă într-o mare măsură de fosta structură monopolistă. Posibilitatea întreprinderilor de a-și exploata poziția dominantă pe această din urmă piață într-un mod care să aducă atingere dezvoltării concurenței pe o piață vecină în plină expansiune impune astfel ca nicio derogare de la aplicarea articolului 102 TFUE să nu fie admisă.

    Chiar dacă o întreprindere care deține o poziție dominantă pe o piață nu poate invoca investițiile pe care le-a efectuat pentru a pătrunde pe o piață vecină în încercarea de a exclude de pe aceasta concurenții săi la fel de eficienți, actuali sau potențiali, nu este mai puțin adevărat că, în cadrul analizei costurilor acestei întreprinderi care trebuie efectuată pentru a stabili dacă există o micșorare a marjei, trebuie luate în considerare condițiile de concurență ale pieței dominate și în special costurile de instalare și de investiții ale întreprinderii care deține o poziție dominantă pe această piață.

    (a se vedea punctele 105-111 și dispozitivul)