Keywords
Summary

Keywords

1. Dispoziții fiscale — Armonizarea legislațiilor — Impozitarea indirectă a majorării de capital — Impozit pe capital aplicat societăților de capital — Majorare de capital social

[Directiva 69/335 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/303, art. 4 alin. (1) lit. (c) și art. 5 alin. (1) lit. (a)]

2. Drept comunitar — Principii — Dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă

3. Dispoziții fiscale — Armonizarea legislațiilor — Impozitarea indirectă a majorării de capital — Impozit pe capital aplicat societăților de capital — Majorare de capital social

(Directiva 69/335 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/303)

Summary

1. Articolul 4 alineatul (1) litera (c) și articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 69/335 privind taxele indirecte aplicate majorării capitalului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/303, trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să desemneze înregistrarea actului de majorare a capitalului unei societăți ca fiind momentul de la care intervine faptul generator al impozitului pe capital, cu condiția să se mențină o legătură între perceperea impozitului amintit și aportul efectiv de bunuri către societatea beneficiară. Dacă, atunci când actul amintit a fost realizat, aportul efectiv de bunuri nu a fost încă efectuat și dacă nu este sigur că acest aport va fi efectuat, plata impozitului pe capital nu ar putea fi pretinsă de statul membru în cauză atât timp cât aportul amintit nu a dobândit un caracter cert.

Astfel, atunci când, după înregistrarea actului de majorare a capitalului, însă înainte de plata impozitului pe capital, rezultă că, din cauza unei fraude, aportul efectiv nu a fost realizat în realitate în momentul înregistrării și că este cert că nu va fi realizat, plata impozitului pe capital nu poate fi solicitată.

(a se vedea punctele 38 și 48 și dispozitiv 1)

2. Principiului efectivității trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care restrânge, în fața instanțelor fiscale, mijloacele de probă privind lipsa aportului efectiv al majorării de capital decise de o societate la prezentarea unei hotărâri civile care să fi dobândit putere de lucru judecat și care să fi pronunțat nulitatea sau anularea înregistrării, astfel încât impozitul pe capital trebuie, în orice caz, să fie plătit, iar rambursarea sa nu poate fi obținută decât prin intermediul unei astfel de hotărâri civile, în condițiile în care, în temeiul Directivei 69/335 privind taxele indirecte aplicate majorării capitalului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/303, plata unui astfel de impozit pe capital nu putea fi solicitată în lipsa unui aport efectiv. Astfel, întrucât instanța fiscală nu poate declara pe cale incidentală nulitatea unui act de majorare a capitalului și, în consecință, acțiunea în fața instanțelor fiscale care să urmărească împiedicarea perceperii impozitului pe capital este lipsită de orice efect util, deși acțiuni similare împotriva altor taxe pot exonera o persoană impozabilă de obligația de a plăti o taxă nedatorată, o astfel de reglementare face practic imposibilă sau, în orice caz, excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de Directiva 69/335.

(a se vedea punctele 45-48 și dispozitiv 1)

3. Directiva 69/335 privind taxele indirecte aplicate majorării capitalului, astfel cum a fost modificată de Directiva 85/303, trebuie interpretată în sensul că nu se opune ca un stat membru să prevadă, în ceea ce privește plata impozitului pe capital, răspunderea solidară a funcționarului public care a redactat sau a primit actul de majorare a capitalului social, cu condiția ca funcționarul public menționat să dispună de un drept de a exercita o acțiune în regres împotriva societății care beneficiază de aport.

Astfel, Directiva 69/335 nu urmărește armonizarea modalităților de percepere a impozitului pe capital și nu se opune, în principiu, răspunderii solidare a respectivului funcționar public, aceasta constituind atât o garanție a executării obligației fiscale de către societatea care beneficiază de majorarea de capital amintită, cât și o măsură care urmărește să simplifice perceperea impozitului pe capital. Cu toate acestea, faptul de a impune în sarcina funcționarului public obligația solidară de plată a impozitului pe capital ar depăși ceea ce este necesar pentru a răspunde obiectivelor citate anterior dacă acel funcționar public nu ar dispune de dreptul de a exercita o acțiune în regres împotriva societății care beneficiază de aport.

(a se vedea punctele 52-54, 56 și 58 și dispozitiv 2)