Keywords
Summary

Keywords

1. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Măsuri prin care se urmărește compensarea costului misiunilor de serviciu public asumate de o întreprindere – Excludere – Condiții prevăzute în Hotărârea din 24 iulie 2003, C‑280/00

[art. 87 alin. (1) CE]

2. Recurs – Motive – Controlul exercitat de Curte cu privire la aprecierea elementelor de fapt și a elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

(art. 225 CE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf)

3. Recurs – Motive – Motiv formulat împotriva unui considerent al hotărârii care nu servește la fundamentarea dispozitivului acesteia – Motiv inoperant

(art. 225 CE; Statutul Curții de Justiție, art. 58)

4. Acțiune în anulare – Decizie a Comisiei în materia ajutoarelor de stat – Control jurisdicțional – Limite

(art. 230 CE)

5. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Măsuri prin care se urmărește compensarea costului misiunilor de serviciu public asumate de o întreprindere – Excludere – Condiții prevăzute în Hotărârea din 24 iulie 2003, C‑280/00

[art. 87 alin. (1) CE și art. 230 CE]

Summary

1. Sunt considerate ajutoare de stat, în măsura în care sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE, intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi putut obține în condiții de piață normale. În acest context, în ceea ce privește întreprinderile care sunt însărcinate să presteze un serviciu de interes economic general, în măsura în care o intervenție a statului trebuie considerată a fi o compensație care reprezintă contraprestația serviciilor efectuate de întreprinderile beneficiare în executarea obligațiilor de serviciu public, astfel încât aceste întreprinderi nu profită, în realitate, de un avantaj financiar, iar această intervenție nu are ca efect plasarea acestora într‑o poziție concurențială mai favorabilă în raport cu întreprinderile concurente, o astfel de intervenție nu intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE.

Cu toate acestea, pentru ca o compensare, într‑un caz concret, să nu fie astfel calificată drept ajutor de stat, trebuie să fie îndeplinite un anumit număr de condiții, desprinse din Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark, C‑280/00. În special, compensația nu poate depăși ceea ce este necesar pentru a acoperi în întregime sau în parte costurile ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public, ținând cont de veniturile aferente, precum și de un beneficiu rezonabil pentru executarea acestor obligații. Rezultă că, în cazul în care Comisia trebuie să examineze validitatea unui sistem de finanțare a unui serviciu de interes economic general în raport cu articolul 87 CE, aceasta este obligată în special să verifice dacă această condiție este îndeplinită. Comisia este astfel obligată să examineze probele pe care părțile la procedura administrativă le depun, probe care pot fi pertinente în cadrul analizei privind existența unui „avantaj” în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Comisia ar putea recurge la utilizarea unei metode diferite de cea care decurge din aplicarea criteriilor desprinse din Hotărârea Altmark, dacă ar fi împiedicată, pentru motive obiective, să examineze informațiile furnizate de părți.

În cazul unor transferuri de resurse de stat către o întreprindere care are sarcina de a gestiona un serviciu de interes economic general, Comisia nu poate prezuma că aceste transferuri constituie un avantaj în sensul articolului 87 alineatul (1) CE atunci când omite să examineze, pe de o parte, dacă valoarea totală a transferurilor depășea valoarea totală a costurilor suplimentare suportate de întreprinderea beneficiară și, pe de altă parte, dacă aceasta nu înregistrase alte costuri suplimentare nete legate de îndeplinirea unui serviciu de interes economic general pentru care ar fi putut pretinde o compensare prin intermediul totalității transferurilor în condițiile prevăzute în Hotărârea Altmark.

(a se vedea punctele 38, 40-44, 46, 47, 54 și 57)

2. Din articolul 225 CE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție rezultă că Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia. Astfel, din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale de drept, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. Prin urmare, această apreciere nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o problemă de drept supusă ca atare controlului Curții. Pe de altă parte, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor.

(a se vedea punctele 63 și 64)

3. În cadrul unui recurs, motivele îndreptate împotriva motivelor neesențiale ale unei decizii a Tribunalului nu pot determina anularea acestei decizii și sunt, așadar, inoperante.

(a se vedea punctul 75)

4. Din articolul 230 CE rezultă că obiectul acțiunii în anulare este controlul legalității actelor adoptate de instituțiile comunitare care sunt enumerate în aceasta. Analiza motivelor invocate în cadrul unei asemenea acțiuni nu are nici ca obiect, nici ca efect înlocuirea investigării complete a cazului în cadrul unei proceduri administrative.

În cazul unor transferuri de resurse de stat către o întreprindere care are sarcina de a gestiona un serviciu de interes economic general, atunci când Tribunalul procedează la o analiză a metodei utilizate de Comisie în decizia în litigiu pentru a verifica dacă transferurile ar fi putut să constituie un avantaj în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, nu se poate susține că Tribunalul și‑a depășit competențele, încălcând articolul 230 CE, dacă analiza acestuia s‑a limitat la un control jurisdicțional al legalității deciziei în litigiu, fără ca acesta să fi substituit metoda Comisiei cu propria metodă.

(a se vedea punctele 84, 85 și 87-89)

5. Controlul pe care instanțele comunitare îl exercită cu privire la aprecierile economice complexe efectuate de Comisie trebuie să se limiteze în mod necesar la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, precum și a acurateței situației de fapt, a absenței unei erori vădite de apreciere a situației de fapt și a unui abuz de putere.

Se procedează la astfel de aprecieri economice complexe atunci când Comisia examinează validitatea unui sistem de finanțare a unui serviciu de interes economic general în raport cu articolul 87 CE, fapt care implică examinarea condițiilor desprinse din Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark, C‑280/00. Tribunalul nu are obligația de a examina toate criteriile enunțate de Curte în Hotărârea Altmark, din moment ce a fost constatată nelegalitatea deciziei Comisiei în raport cu una dintre aceste condiții.

(a se vedea punctele 97 și 98)