Keywords
Summary

Keywords

1. Dreptul Uniunii — Principii — Drepturi fundamentale — Drepturi sociale

(art. 136 primul paragraf CE; Tratatul FUE, preambul, al treilea paragraf; Directiva 97/81 a Consiliului, anexă, clauza 4)

2. Politica socială — Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de CES, UCIPE și CEIP — Directiva 97/81

[art. 141 CE; Directiva 97/81 a Consiliului, anexă, clauza 4 alineatul (1)]

3. Politica socială — Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de CES, UCIPE și CEIP — Directiva 97/81

(Directiva 97/81 a Consiliului, anexă, clauza 4)

4. Politica socială — Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de CES, UCIPE și CEIP — Directiva 97/81

[Directiva 97/81 a Consiliului, anexă, clauzele 1 și 4 și clauza 5 alineatul (1)]

Summary

1. Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES, anexat la Directiva 97/81, în special clauza 4 din acesta, urmărește un scop care se încadrează în obiectivele fundamentale prevăzute la articolul 1 din Acordul privind politica socială și care este preluat la articolul 136 primul paragraf CE, precum și în al treilea paragraf al preambulului Tratatului FUE și în cuprinsul punctului 7 și al punctului 10 primul paragraf din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, la care face trimitere dispoziția menționată mai sus din Tratatul CE. Aceste obiective fundamentale privesc îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă, precum și existența unei protecții sociale corespunzătoare a lucrătorilor. Mai exact, este vorba despre îmbunătățirea condițiilor de muncă ale lucrătorilor pe fracțiune de normă și despre garantarea protecției acestora împotriva discriminărilor.

Având în vedere aceste obiective, clauza 4 din acordul‑cadru trebuie înțeleasă în sensul că exprimă un principiu de drept social al Uniunii care nu poate fi interpretat în mod restrictiv.

(a se vedea punctele 30 și 32)

2. Fac parte din noțiunea de condiții de încadrare în muncă în sensul clauzei 4 alineatul (1) din Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES, anexat la Directiva 97/81, pensiile care depind de un raport de încadrare în muncă între lucrător și angajator, cu excepția pensiilor obligatorii de securitate socială, care depind mai puțin de un astfel de raport decât de considerente de ordin social.

În această privință, numai criteriul dedus din constatarea că pensia este plătită lucrătorului în temeiul raportului de muncă ce îl leagă de fostul său angajator, și anume criteriul încadrării în muncă, dedus din înșiși termenii articolului 141 CE, poate avea un caracter determinant. Totuși, acest criteriu nu poate avea un caracter exclusiv, întrucât pensiile plătite de sisteme obligatorii de securitate socială pot să țină seama, în tot sau în parte, de remunerarea activității. Cu toate acestea, considerentele de politică socială, de organizare a statului, de etică sau chiar preocupările de natură bugetară care au avut sau care au putut avea un rol în crearea unui anumit sistem de către legiuitorul național nu pot prevala în cazul în care pensia interesează numai o categorie specifică de lucrători, depinde în mod direct de perioada lucrată, iar cuantumul său este calculat pe baza ultimului salariu.

Pentru a stabili dacă o pensie pentru limită de vârstă intră în domeniul de aplicare al acordului‑cadru, instanța națională, care este singura competentă pentru a aprecia situația de fapt din litigiile deduse judecății acesteia și pentru a interpreta legislația națională aplicabilă, trebuie să examineze dacă această pensie îndeplinește cele trei condiții menționate mai sus.

(a se vedea punctele 42 și 46-48)

3. În ceea privește pensiile pentru limită de vârstă, clauza 4 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES, anexat la Directiva 97/81, trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care, în privința lucrătorilor pe fracțiune de normă de tip vertical ciclic, exclude perioadele nelucrate din calculul vechimii impuse pentru dobândirea unui drept la o astfel de pensie, cu excepția cazului când o asemenea diferență de tratament este justificată de motive obiective.

Astfel, principiul pro rata temporis nu este aplicabil în privința stabilirii datei de dobândire a unui drept la pensie, în măsura în care aceasta depinde exclusiv de vechimea în muncă dobândită de lucrător. Această vechime corespunde, într‑adevăr, duratei efective a raportului de muncă, iar nu duratei muncii prestate în cursul acestui raport. Principiul nediscriminării între lucrătorii pe fracțiune de normă și lucrătorii cu normă întreagă implică, așadar, ca vechimea luată în considerare în vederea stabilirii datei de dobândire a unui drept la pensie să fie calculată pentru un lucrător pe fracțiune de normă ca și cum ar fi ocupat un post cu normă întreagă, perioadele nelucrate fiind luate în considerare integral.

(a se vedea punctele 66 și 75 și dispozitiv 1)

4. În ipoteza în care o instanță națională, care este singura competentă pentru a aprecia situația de fapt din litigiile deduse judecății acesteia și pentru a interpreta legislația națională aplicabilă, ar ajunge la concluzia că o reglementare națională este incompatibilă cu clauza 4 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES, anexat la Directiva 97/81, clauza 1 și clauza 5 alineatul (1) din acordul menționat ar trebui interpretate în sensul că și acestea se opun unei astfel de reglementări.

(a se vedea punctele 48 și 81 și dispozitiv 2)