Keywords
Summary

Keywords

1. Întrebări preliminare – Competența Curții – Întrebare adresată în legătură cu un litigiu limitat la interiorul unui singur stat membru

(art. 267 TFUE)

2. Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare

(art. 43 CE, 48 CE, 49 CE și 56 CE)

3. Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Restricții

(art. 43 CE și 48 CE)

Summary

1. Atunci când, în cadrul unei întrebări preliminare, toate elementele litigiului cu care este sesizată instanța națională sunt limitate la interiorul unui singur stat membru, Curtea poate fi competentă să ofere un răspuns instanței naționale în condițiile în care, fiind vorba despre o reglementare care impune distanțe minime obligatorii între instalațiile rutiere de distribuție de carburanți, nu poate fi în niciun fel exclus ca întreprinderi cu sediul în alte state membre decât statul membru în cauză să fie sau să fi fost interesate să comercializeze carburanți în acest ultim stat membru.

(a se vedea punctele 22-24)

2. O reglementare națională care prevede distanțe minime obligatorii între instalațiile rutiere de distribuție de carburanți trebuie examinată numai în lumina dispozițiilor din tratat referitoare la libertatea de stabilire. Astfel, întrucât construirea unor asemenea instalații de către persoanele juridice în sensul articolului 48 CE presupune în mod necesar accesul acestora din urmă pe teritoriul statului membru gazdă în scopul unei participări stabile și continue la viața economică a acestui stat, în special prin înființarea de agenții, sucursale sau filiale, dispozițiile referitoare la libera prestare a serviciilor, care pot fi aplicate numai dacă cele referitoare la libertatea de stabilire nu se aplică, nu sunt relevante. Pe de altă parte, presupunând că această reglementare ar avea efecte asupra liberei circulații a capitalurilor, asemenea efecte ar reprezenta consecința inevitabilă a unui eventual obstacol în calea libertății de stabilire și nu ar justifica, așadar, o analiză independentă a reglementării menționate în raport cu articolul 56 CE.

(a se vedea punctele 39-41)

3. Articolul 43 CE coroborat cu articolul 48 CE trebuie să fie interpretat în sensul că o reglementare de drept intern, care prevede distanțe minime obligatorii între instalațiile rutiere de distribuție de carburanți, întrucât nu se aplică decât în cazul construirii de noi instalații, constituie o restricție privind libertatea de stabilire prevăzută de Tratatul CE. Această restricție nu pare să fie justificată de obiectivele de siguranță rutieră, de protecție a sănătății și a mediului, precum și de raționalizare a serviciului prestat utilizatorilor, ceea ce este de competența instanței naționale să verifice.

Astfel, o asemenea reglementare, care nu se aplică decât noilor instalații, iar nu și unor instalații care existau înainte de intrarea în vigoare a acesteia, supune unor condiții accesul la activitatea de distribuție de carburanți. Întrucât favorizează operatorii care sunt deja prezenți pe teritoriul național, această reglementare este de natură să descurajeze și chiar să împiedice accesul pe piața națională al operatorilor care provin din alte state membre și constituie o restricție privind libertatea de stabilire în sensul art. 43 CE.

Această restricție nu pare să poată fi justificată de obiectivele de siguranță rutieră, de protecție a sănătății și a mediului, în condițiile în care aceasta nu pare să răspundă cu adevărat preocupării privind atingerea acestor obiective în mod coerent și sistematic și, prin urmare, nu pare să fie de natură să asigure realizarea acestor obiective invocate fără a depăși ceea ce este necesar pentru atingerea acestora, sub rezerva unor verificări care trebuie efectuate de către instanța națională.

În ceea ce privește raționalizarea serviciului prestat pasagerilor, motivele de natură exclusiv economică nu pot să constituie motive imperative de interes general care să justifice o restricție privind o libertate fundamentală garantată de tratat. Pe de altă parte, chiar dacă s‑ar presupune că acest obiectiv poate fi considerat, în măsura în care ar intra în domeniul protecției consumatorilor, un motiv imperativ de interes general, iar nu un motiv de natură exclusiv economică, este dificil să se discearnă modul în care această reglementare poate fi de natură să protejeze consumatorii sau să le ofere beneficii. Dimpotrivă, întrucât împiedică accesul pe piață al noilor operatori, o asemenea reglementare pare mai degrabă să favorizeze poziția operatorilor deja prezenți pe teritoriul național, fără ca din aceasta consumatorii să obțină avantaje reale. În orice caz, rezultă că reglementarea respectivă depășește ceea ce este necesar pentru realizarea unui eventual obiectiv de protecție a consumatorilor, ceea ce este de competența instanței naționale să verifice.

(a se vedea punctele 45, 51, 52 și 55-57 și dispozitivul)