Cauza C-345/08

Krzysztof Peśla

împotriva

Justizministerium Mecklenburg-Vorpommern

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Verwaltungsgericht Schwerin)

„Libera circulație a lucrătorilor — Articolul 39 CE — Refuzul accesului la stagiul juridic de pregătire pentru profesiile juridice reglementate — Candidat care a obținut diploma în drept în alt stat membru — Criterii de examinare a echivalenței cunoștințelor dobândite”

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 10 decembrie 2009   I ‐ 11680

Sumarul hotărârii

1. Libera circulație a persoanelor – Lucrători – Accesul la un stagiu de pregătire pentru profesiile juridice reglementate

   (art. 39 CE)

2. Libera circulație a persoanelor – Lucrători – Accesul la un stagiu de pregătire pentru profesiile juridice reglementate

   (art. 39 CE)

1.  Articolul 39 CE trebuie interpretat în sensul că, în scopul efectuării unei aprecieri a echivalenței formărilor în urma unei cereri de admitere directă, fără susținerea probelor prevăzute în acest sens, la un stagiu de pregătire pentru profesiile juridice, cunoștințele care trebuie considerate element de referință sunt cele atestate de calificarea necesară în statul membru în care candidatul solicită să aibă acces la un astfel de stagiu.

   Într-adevăr, în cadrul examinării comparative, pe de o parte, a calificării atestate de diplomele, de certificatele și de celelalte titluri ale candidatului, precum și de experiența sa profesională relevantă și, pe de altă parte, a calificării profesionale impuse de legislația națională, un stat membru poate lua în considerare diferențe obiective care privesc atât cadrul juridic al profesiei în cauză în statul membru de proveniență, cât și domeniul de activitate al acesteia. În cazul profesiei de avocat, un stat membru este, așadar, îndreptățit să efectueze o examinare comparativă a diplomelor ținând seama de diferențele evidențiate între ordinile juridice naționale în cauză.

   Astfel, simplul fapt că studiile juridice efectuate cu privire la dreptul unui prim stat membru ar putea fi considerate comparabile, atât din punctul de vedere al nivelului formării primite, cât și al timpului și al eforturilor depuse în acest sens, cu studiile care au vocație să confere cunoștințele atestate de calificarea impusă într-un alt stat membru nu ar putea în sine determina, în cadrul examinării comparative, o obligație de a nu privilegia cunoștințele impuse de dispozițiile naționale ale statului membru în care candidatul solicită să beneficieze de formarea profesională necesară pentru a avea acces la profesiile juridice, ci pe cele – care privesc în esență dreptul primului stat membru – atestate prin calificările obținute în acest din urmă stat.

   (a se vedea punctele 37, 44, 46 și 48 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 39 CE trebuie interpretat în sensul că, atunci când autoritățile competente ale unui stat membru examinează cererea unui resortisant al unui alt stat membru care are ca obiect obținerea accesului la o perioadă de formare practică în vederea exercitării ulterioare a unei profesii juridice reglementate, precum un stagiu de pregătire pentru profesiile juridice, acest articol nu impune, prin el însuși, ca aceste autorități să solicite din partea candidatului, în cadrul examinării echivalenței impuse de dreptul comunitar, numai un nivel de cunoștințe juridice inferior celor atestate de calificarea necesară în acest stat membru pentru a avea acces la o astfel de perioadă de formare practică. Este însă necesar să se precizeze că, pe de o parte, articolul menționat nici nu se opune unei astfel de scăderi a nivelului de exigență în ceea ce privește calificarea cerută și că, pe de altă parte, trebuie ca, în practică, posibilitatea unei recunoașteri parțiale a cunoștințelor certificate prin calificările dovedite de persoana interesată să nu rămână doar fictivă, ceea ce revine instanței naționale să verifice.

   (a se vedea punctul 65 și dispozitiv 2)