Cauzele conexate C-202/08 P și C-208/08 P

American Clothing Associates NV

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

și

Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

împotriva

American Clothing Associates NV

„Recurs — Proprietate intelectuală — Regulamentul (CE) nr. 40/94 — Marcă comunitară — Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale — Motive absolute de refuz al înregistrării unei mărci — Mărci de fabrică sau de comerț identice sau similare cu o emblemă de stat — Reprezentarea unei frunze de arțar — Aplicabilitate în privința mărcilor de servicii”

Concluziile avocatului general D. Ruiz-Jarabo Colomer prezentate la 12 mai 2009   I ‐ 6937

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 16 iulie 2009   I ‐ 6964

Sumarul hotărârii

1. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive absolute de refuz – Mărci care trebuie respinse în temeiul Convenției de la Paris – Protecția emblemelor de stat și ale organizațiilor internaționale

   [Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (h)]

2. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive absolute de refuz – Mărci care trebuie respinse în temeiul Convenției de la Paris – Protecția emblemelor de stat și ale organizațiilor internaționale

   [Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (h)]

1.  Interzicerea imitației unei embleme, prevăzută la articolul 6 ter alineatul (1) litera (a) din Convenția de la Paris, privește numai imitațiile de blazon ale acesteia, și anume imitațiile care întrunesc toate conotațiile heraldice care diferențiază emblema de alte semne. Astfel, protecția împotriva oricărei imitații de blazon nu se referă la imaginea în sine, ci la expresia sa heraldică. De asemenea, pentru a determina dacă marca include o imitație de blazon, trebuie examinată descrierea heraldică a emblemei în cauză.

   O marcă ce nu reproduce exact o emblemă de stat poate fi totuși vizată de articolul 6 ter alineatul (1) litera (a) din Convenția de la Paris, atunci când este percepută de publicul în cauză drept o imitație a unei astfel de embleme. În această privință, orice diferență între marca a cărei înregistrare se solicită și emblema de stat, detectată de un specialist în arta heraldică, nu va fi obligatoriu percepută de consumatorul mediu care, în ciuda diferențelor la nivelul anumitor detalii heraldice, poate vedea în marcă o imitație a emblemei în discuție.

   În plus, descrierea heraldică a emblemei la care trebuie să se facă raportarea pentru a stabili dacă trebuie să se vadă în aceasta o imitație de blazon în sensul dispoziției menționate nu cuprinde de obicei decât anumite elemente descriptive, fără a intra obligatoriu în detaliile interpretării artistice.

   (a se vedea punctele 48 și 50-52)

2.  Convenția de la Paris prevede un nivel minim de protecție pentru elementele care intră în domeniul său de aplicare, lăsând în același timp statelor părți la convenție libertatea de a extinde domeniul de protecție. Prin urmare, chiar dacă Convenția de la Paris nu obligă statele părți să înregistreze mărcile de servicii, iar dispozițiile acestei convenții nu se aplică acestor mărci, nu este mai puțin adevărat că statele menționate pot prevedea unilateral o asemenea aplicare.

   Ansamblul dispozițiilor relevante din dreptul comunitar nu realizează o distincție de principiu între mărci de produse și mărci de servicii. În plus, simpla circumstanță că anumite dispoziții ale Regulamentului nr. 40/94 realizează o restrângere a domeniului de aplicare al acestuia, precum articolul 7 alineatul (1) literele (e), (j) și (k), în ceea ce privește motivele absolute de refuz al înregistrării, având în vedere că restrângerea prevăzută se limitează totuși la anumite tipuri de produse, nu este suficientă pentru a repune în discuție aprecierea potrivit căreia dispozițiile regulamentului menționat se aplică în totalitate fără distincție mărcilor de produse și mărcilor de servicii.

   O asemenea constatare nu poate decât să se aplice articolului 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94, care nu cuprinde nicio restricție expresă cu privire la mărcile la care se referă. Această interpretare nu poate fi infirmată de simplul fapt că dispoziția în cauză face trimitere la Convenția de la Paris. Astfel, unicul scop al acestei dispoziții este de a determina tipul de semne care trebuie refuzate, iar nu de a restrânge domeniul de aplicare al dispoziției. Prin urmare, precum în cazul majorității motivelor absolute de refuz prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94, înregistrarea unei mărci trebuie respinsă, indiferent dacă este solicitată pentru produse sau pentru servicii, atunci când unul dintre motivele de refuz prevăzute la articolul 6 ter din Convenția de la Paris este aplicabil.

   Această interpretare a literei (h) a articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 este confirmată, de altfel, de litera (i) a articolului 7 alineatul (1), această din urmă dispoziție privind un domeniu analog celui acoperit de litera (h) menționată, și anume mărcile care cuprind insigne, embleme sau ecusoane, altele decât cele menționate la articolul 6 ter din Convenția de la Paris.

   Astfel, articolul 7 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul nr. 40/94 se aplică fără distincție mărcilor de produse și mărcilor de servicii, astfel încât respingerea înregistrării ar putea privi, de exemplu, o marcă de servicii care include o insignă. Or, nimic nu arată de ce o asemenea respingere a înregistrării ar trebui să se aplice unei mărci de servicii care cuprinde o insignă, iar nu unei mărci de servicii care cuprinde un drapel de stat. Dacă legiuitorul comunitar a dorit să acorde o asemenea protecție insignelor și ecusoanelor, trebuie să se presupună că a fortiori a avut și intenția să acorde o protecție cel puțin la fel de largă stemelor, drapelelor și altor embleme de stat sau ale organizațiilor internaționale interguvernamentale. Astfel, pare puțin probabil ca legiuitorul comunitar să fi dorit să lase un furnizor de servicii să utilizeze o marcă ce cuprinde un drapel național, în condițiile în care, în paralel, a interzis o asemenea utilizare pentru insigne precum cele ale unei asociații sportive, de exemplu.

   (a se vedea punctele 72 și 75-80)