Cauza C-128/08

Jacques Damseaux

împotriva

État belge

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de tribunal de première instance de Liège)

„Libera circulație a capitalurilor — Impozitarea veniturilor din bunuri mobile — Convenție pentru evitarea dublei impuneri — Obligație a statelor membre în temeiul articolului 293 CE”

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 16 iulie 2009   I ‐ 6826

Sumarul hotărârii

1. Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite

   (art. 234 CE)

2. Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Legislație fiscală – Impozitarea dividendelor

   (art. 56 CE)

1.  Nu este de competența Curții, în temeiul articolului 234 CE, să se pronunțe asupra eventualei încălcări, de către un stat membru contractant, a dispozițiilor convențiilor bilaterale încheiate de statele membre care urmăresc să elimine sau să atenueze efectele negative care decurg din coexistența unor sisteme fiscale naționale. Curtea nu poate nici să examineze raportul dintre o măsură națională și dispozițiile unei convenții pentru evitarea dublei impuneri, acest aspect neintrând în domeniul interpretării dreptului comunitar.

   (a se vedea punctul 22)

2.  În măsura în care dreptul comunitar, în stadiul său actual, nu impune criterii generale pentru repartizarea competențelor între statele membre în legătură cu eliminarea dublei impuneri în cadrul Comunității Europene, articolul 56 CE nu se opune unei convenții fiscale bilaterale în temeiul căreia dividendele distribuite de o societate stabilită într-un stat membru unui acționar rezident în alt stat membru pot fi impozitate în cele două state membre și care nu prevede că statului membru în care este rezident acționarul îi revine o obligație necondiționată de evitare a dublei impuneri juridice care rezultă din aceasta.

   Astfel, dividendele distribuite de o societate stabilită într-un stat membru unui acționar rezident în alt stat membru pot face obiectul unei duble impuneri juridice atunci când cele două state aleg să își exercite competența fiscală și să oblige acționarul la plata impozitului aferent dividendelor menționate. Dezavantajele care pot decurge din exercitarea în paralel a competențelor fiscale ale unor diferite state membre, în măsura în care această exercitare nu este discriminatorie, nu constituie restricții interzise de tratat.

   În această privință, într-o situație în care atât statul membru al sursei dividendelor, cât și statul membru în care acționarul are reședința pot impozita dividendele menționate, a considera că este în mod necesar obligația statului membru de reședință de a evita dubla impunere menționată ar însemna ca statului membru al sursei să i se acorde o prioritate în impozitarea acestui tip de venituri. Deși o astfel de repartizare a competențelor ar fi conformă, printre altele, cu practica juridică internațională astfel cum aceasta se reflectă în modelul convenției fiscale privind venitul și averea elaborat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), este cert că dreptul comunitar, în stadiul său actual și într-o astfel de situație, nu impune criterii generale pentru repartizarea competențelor între statele membre în legătură cu eliminarea dublei impuneri în cadrul Comunității. În consecință, deși un stat membru nu poate invoca o convenție bilaterală pentru a se sustrage de la obligațiile care îi incumbă în temeiul tratatului, împrejurarea că atât statul membru al sursei dividendelor, cât și statul membru în care acționarul are reședința pot impozita dividendele menționate nu presupune ca statul membru de reședință să fie obligat, în temeiul dreptului comunitar, să evite dezavantajele care ar putea decurge din exercitarea competenței astfel repartizate de cele două state membre.

   (a se vedea punctele 26, 27 și 32-35 și dispozitivul)