Cauza T-326/07 R

Cheminova A/S și alții

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Măsuri provizorii — Directiva 91/414/CEE — Cerere de suspendare a executării — Admisibilitate — Lipsa urgenței”

Ordonanța președintelui Tribunalului din 4 decembrie 2007   II - 4881

Sumarul ordonanței

1. Măsuri provizorii – Condiții de admisibilitate – Admisibilitate prima facie a acțiunii principale

   [art. 230 CE, 242 CE și 243 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (1); Directiva 91/414 a Consiliului; Decizia 2007/389 a Comisiei]

2. Măsuri provizorii – Condiții de admisibilitate – Cerere introductivă – Cerințe de formă

   [art. 242 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (2) și (3)]

3. Măsuri provizorii – Suspendarea executării – Condiții de acordare – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil

   [art. 242 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (2)]

1.  În cadrul unei cereri de măsuri provizorii, examinarea admisibilității acțiunii principale este în mod necesar sumară, dat fiind caracterul urgent al procedurii privind măsurile provizorii. Admisibilitatea acțiunii principale nu poate fi apreciată decât la prima vedere, scopul fiind să se analizeze dacă reclamantul prezintă suficiente elemente care să justifice a priori concluzia că nu poate fi exclusă admisibilitatea acțiunii principale. Judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu trebuie să declare inadmisibilă această cerere decât dacă admisibilitatea acțiunii principale poate fi total exclusă. Într-adevăr, pronunțarea cu privire la admisibilitate în etapa măsurilor provizorii atunci când aceasta nu este total exclusă prima facie ar echivala cu prejudecarea hotărârii Tribunalului din cauza principală.

   Cu privire la o cerere de măsuri provizorii grefată pe o acțiune în anulare îndreptată împotriva Deciziei 2007/389 privind neincluderea malathionului în anexa I la Directiva 91/414 și retragerea autorizațiilor pentru produsele de protecție a plantelor care conțin această substanță, dată fiind calitatea unui reclamant de notificator al malathionului care a participat efectiv la procedura de evaluare a unei substanțe active, prevăzută de directivă, și care beneficiază de garanțiile procedurale prevăzute de reglementarea pertinentă, nu se poate exclude, la prima vedere, că această decizie îl privește direct și individual, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, și că acțiunea principală formulată de acesta este admisibilă.

   La prima vedere, nu se poate considera că Decizia 2007/389, ale cărei unice destinatare sunt statele membre, privește în mod individual pe ceilalți reclamanți, deoarece, departe de a fi individualizați prin calități particulare, aceștia sunt afectați în același mod ca toți ceilalți vânzători și utilizatori de malathion care se află în aceeași situație, întrucât această decizie nu conține niciun element concret care să permită să se ajungă la concluzia că a fost adoptată ținând cont de situația particulară a acestora. Se pare, așadar, că acești reclamanți ar putea pretinde a fi afectați de această decizie numai ca urmare a calității lor obiective de operatori economici vizați de decizia atacată. Or, o astfel de afectare nu este suficientă pentru a fi vizați în mod individual în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE. În plus, există numeroase întreprinderi, altele decât reclamanții, care, la rândul lor, vând și utilizează malathionul și care dețin, așadar, drepturi de comercializare în aceeași măsură ca și reclamanții. Rezultă că reclamanții, alții decât autorii notificării, nu au capacitatea procesuală activă pentru a-și susține propria situație individuală în vederea stabilirii urgenței în cadrul unei proceduri privind măsurile provizorii, astfel încât nu au nici capacitatea procesuală activă pentru a formula o asemenea cerere de măsuri provizorii.

   (a se vedea punctele 44, 45, 47, 58, 59 și 64)

2.  În temeiul articolului 104 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cererea referitoare la măsuri provizorii trebuie să precizeze în special mijloacele de fapt și de drept care justifică la prima vedere dispunerea măsurii solicitate de aceasta și trebuie prezentată prin act separat și în condițiile prevăzute la articolele 43 și 44 din același regulament. În această privință, o cerere de măsuri provizorii trebuie să permită prin ea însăși pârâtei să își pregătească observațiile și judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii să se pronunțe cu privire la cerere, dacă este cazul, fără alte informații de sprijin, elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta trebuind să reiasă în mod coerent și ușor de înțeles chiar din textul cererii de acordare a măsurilor provizorii.

   (a se vedea punctele 65 și 66)

3.  Caracterul urgent al unei cereri de măsuri provizorii trebuie apreciat în raport cu necesitatea de a statua cu titlu provizoriu în scopul de a evita cauzarea unui prejudiciu grav și ireparabil părții care solicită măsura provizorie. Iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută și este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca aceasta să poată fi prevăzută cu un grad de probabilitate suficient. Totuși, dovedirea faptelor pe care se consideră că se întemeiază perspectiva unui prejudiciu grav și ireparabil incumbă părții care se prevalează de acestea.

   În afara unor situații excepționale, un prejudiciu de natură financiară nu poate fi considerat ireparabil sau chiar dificil de reparat, deoarece în mod normal poate face obiectul unei compensații financiare ulterioare. Măsura provizorie nu se justifică decât dacă, în lipsa unei astfel de măsuri, reclamantul s-ar afla într-o situație care i-ar putea pune în pericol existența înainte de intervenția hotărârii care pune capăt acțiunii principale. Întrucât iminența dispariției de pe piață constituie într-adevăr un prejudiciu pe cât de iremediabil pe atât de grav, adoptarea măsurii provizorii solicitate pare justificată într-o astfel de ipoteză.

   Dacă s-a ținut seama de asemenea de faptul că, în lipsa măsurii provizorii solicitate, cotele de piață ale reclamantului ar fi modificate în mod iremediabil, acest caz nu poate fi pus pe picior de egalitate cu cel al riscului de dispariție de pe piață și nu poate justifica adoptarea măsurii provizorii solicitate decât dacă modificarea iremediabilă a cotelor de piață prezintă de asemenea un caracter grav. Așadar, nu este suficient ca o cotă de piață, chiar minimă, să riște să fie pierdută iremediabil, ci trebuie ca această cotă de piață să fie suficient de mare. Un reclamant care se prevalează de pierderea unei astfel de cote de piață trebuie să demonstreze, în plus, că recâștigarea unei părți apreciabile din aceasta, în special prin măsuri adecvate de publicitate, este imposibilă ca urmare a unor obstacole de natură structurală sau juridică. În acest context, gravitatea prejudiciului pretins trebuie evaluată în special în raport cu dimensiunile și cu cifra de afaceri a întreprinderii, precum și cu caracteristicile grupului căruia îi aparține aceasta.

   (a se vedea punctele 97-100, 102 și 115)