Cauza T-336/07

Telefónica, SA și Telefónica de España, SA

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență — Abuz de poziție dominantă — Piețele spaniole ale accesului la internet în bandă largă — Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 82 CE — Stabilirea prețurilor — Foarfecă tarifară — Definiția piețelor — Poziție dominantă — Abuz — Calculul micșorării marjei — Efectele abuzului — Competența Comisiei — Dreptul la apărare — Subsidiaritate — Proporționalitate — Securitate juridică — Cooperare loială — Principiul bunei administrări — Amenzi”

Sumarul hotărârii

1. Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Memoriu în replică – Cerințe de formă – Stabilirea obiectului litigiului – Expunere sumară a motivelor invocate – Înscrisuri anexate la cererea introductivă sau la replică

   [Statutul Curții de Justiție, art. 21; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

2. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Domeniu de aplicare – Refuz de a comunica un document – Consecințe – Necesitatea de a distinge, la nivelul sarcinii probei care incumbă întreprinderii în cauză, între documentele incriminatoare și documentele dezincriminatoare

   [art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2)]

3. Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Conținut necesar – Respectarea dreptului la apărare

   [art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]

4. Concurență – Poziție dominantă – Piață relevantă – Delimitare – Criterii – Servicii de furnizare cu ridicata de acces la internet în bandă largă

   (art. 82 CE, Comunicarea 97/C 372/03 a Comisiei)

5. Concurență – Poziție dominantă – Comportament pe piața dominată care are efecte pe o piață învecinată – Aplicarea articolului 82 CE

   (art. 82 CE)

6. Concurență – Poziție dominantă – Criterii de apreciere – Existență eventuală a unei concurențe pe piață – Incidență

   (art. 82 CE)

7. Concurență – Poziție dominantă – Noțiune – Capacitate de a impune majorări regulate de prețuri – Element neindispensabil

   (art. 82 CE)

8. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Efect de foarfecă tarifară – Noțiune – Criterii de apreciere

   (art. 82 CE)

9. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Efect de foarfecă tarifară – Egalitatea șanselor – Lipsă

   (art. 82 CE)

10. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Comportamente care au un efect restrictiv asupra concurenței – Efect potențial

    (art. 82 CE)

11. Concurență – Norme comunitare – Aplicarea de către Comisie – Limitarea competențelor Comisiei prin cadrul de reglementare referitor la piața telecomunicațiilor – Lipsă

    (art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului; Directiva 2002/21 a Parlamentului European și a Consiliului)

12. Concurență – Procedură administrativă – Obligația de cooperare loială a Comisiei cu autoritățile de reglementare naționale – Domeniu de aplicare

    (art. 10 CE, 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 11-16)

13. Concurență – Norme comunitare – Încălcări – Realizare în mod deliberat sau din neglijență – Noțiune

    [Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2) primul paragraf, și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

14. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Caracter abuziv al unei practici privind prețurile – Comportament autonom al unei întreprinderi pe piață

    (art. 82 CE)

15. Concurență – Norme comunitare – Domeniu de aplicare material – Sectorul reglementat al telecomunicațiilor – Includere

    (art. 82 CE)

16. Concurență – Amenzi – Puterea de apreciere a Comisiei – Apreciere în funcție de comportamentul individual al întreprinderii

    (art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23)

17. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Obligația de a lua în considerare impactul real asupra pieței – Domeniu de aplicare

    [art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 A primul paragraf)

18. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Apreciere – Interdependența celor trei criterii menționate expres în liniile directoare adoptate de Comisie – Calificarea unei încălcări drept foarte gravă

    [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 A]

19. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Caracter descurajator al amenzii – Efect descurajator general – Încălcarea principiului individualizării pedepselor – Lipsă

    [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

20. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Durata încălcării – Majorarea cuantumului de plecare al amenzii – Luare în considerare a variațiilor de gravitate a încălcării – Excludere

    [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3)]

21. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Aprobarea sau tolerarea încălcării în dreptul național sau de către autoritățile naționale

    [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3]

1.  Din articolul 21 din Statutul Curții de Justiție și din articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului rezultă că orice cerere de sesizare a instanței trebuie să indice obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Funcția pur probatorie și de susținere a anexelor presupune că, în măsura în care acestea conțin elemente de drept pe care se întemeiază anumite motive invocate în cererea introductivă, astfel de elemente trebuie să figureze în însuși textul acesteia sau, cel puțin, să fie identificate în mod suficient în cuprinsul acestui memoriu. Cererea introductivă trebuie, prin urmare, să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla enunțare abstractă a acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de Regulamentul de procedură. Anexele nu pot să servească la dezvoltarea unui motiv expus sumar în cererea introductivă prin prezentarea unor obiecțiuni sau argumente care nu figurează în aceasta.

   Această interpretare a articolului 21 din statutul Curții și a articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului vizează și condițiile de admisibilitate a replicii, care are rolul, potrivit articolului 47 alineatul (1) din același regulament, de a completa cererea introductivă.

   În consecință, anexele la cererea introductivă și la memoriul în replică nu pot fi luate în considerare decât în măsura în care susțin sau completează motive sau argumente invocate expres de reclamante în cuprinsul înscrisurilor lor și atunci când este posibil să se determine cu precizie care sunt elementele conținute de acestea care susțin sau completează motivele sau argumentele respective.

   (a se vedea punctele 58-61 și 63)

2.  În cadrul unei proceduri în caz de încălcare a normelor de concurență ale Uniunii, necomunicarea unui document unei întreprinderi constituie o încălcare a dreptului la apărare al acesteia doar dacă întreprinderea vizată demonstrează, pe de o parte, că Comisia s-a întemeiat pe acest document pentru a-și susține obiecțiunea privind existența încălcării și, pe de altă parte, că această obiecțiune putea fi dovedită doar prin referire la documentul respectiv. Dacă existau alte mijloace de probă scrise despre care părțile au avut cunoștință în cursul procedurii administrative și care să sprijine în mod specific concluziile Comisiei, eliminarea din rândul mijloacelor de probă a documentului incriminator netransmis nu ar infirma temeinicia obiecțiunilor reținute în decizia contestată. Astfel, revine întreprinderii avute în vedere sarcina să demonstreze că rezultatul la care a ajuns Comisia în cadrul deciziei sale ar fi fost diferit dacă un document netransmis și pe care Comisia s-a întemeiat pentru incriminarea acestei întreprinderi trebuia să fie îndepărtat ca mijloc de probă incriminator.

   (a se vedea punctul 78)

3.  Principiul respectării dreptului la apărare impune în special ca o comunicare privind obiecțiunile adresată de Comisie unei întreprinderi căreia intenționează să îi aplice o sancțiune pentru încălcarea normelor de concurență să conțină elementele esențiale reținute în privința sa, precum faptele reproșate, calificarea acestora și elementele de probă pe care se întemeiază Comisia, pentru ca respectiva întreprindere să fie în măsură să își valorifice în mod util argumentele în cadrul procedurii administrative inițiate împotriva sa. Această cerință este respectată atunci când decizia Comisiei nu reține în sarcina persoanelor interesate încălcări diferite de cele menționate în comunicarea privind obiecțiunile și cuprinde doar fapte cu privire la care persoanele interesate au avut ocazia să își prezinte punctul de vedere.

   Decizia finală a Comisiei nu trebuie totuși să fie în mod necesar o copie a expunerii obiecțiunilor. Astfel, sunt admisibile acele adăugări la comunicarea privind obiecțiunile care sunt efectuate în urma memoriului în răspuns al părților, ale căror argumente demonstrează că acestea au putut să își exercite în mod efectiv dreptul la apărare. Comisia poate de asemenea, în lumina procedurii administrative, să modifice sau să adauge argumente de fapt sau de drept în sprijinul obiecțiunilor pe care le-a formulat.

   Astfel, dreptul la apărare nu este încălcat ca urmare a unei neconcordanțe între comunicarea privind obiecțiunile și decizia finală decât dacă o obiecțiune reținută în această decizie nu a fost expusă în respectiva comunicare într-o măsură suficientă pentru a permite destinatarilor să se apere. Această situație nu se regăsește atunci când diferențele invocate între comunicarea privind obiecțiunile și decizia atacată nu privesc comportamente diferite de cele cu privire la care întreprinderea în cauză și-a exprimat deja punctul de vedere și care, prin urmare, nu au legătură cu nicio obiecțiune nouă.

   (a se vedea punctele 80-82, 84 și 85)

4.  În scopul analizării poziției, eventual dominantă, a unei întreprinderi pe o piață sectorială determinată, posibilitățile de exercitare a concurenței trebuie evaluate în cadrul pieței care grupează ansamblul produselor care, în funcție de caracteristicile lor, sunt în mod deosebit apte să satisfacă nevoi constante și sunt greu de substituit cu alte produse. Mai mult, având în vedere că determinarea pieței relevante servește la evaluarea aspectului dacă întreprinderea vizată are posibilitatea de a împiedica o concurență efectivă și de a se comporta într-o măsură apreciabilă independent de concurenții și de clienții săi și de consumatori, nu este posibilă limitarea, în acest scop, numai la analiza caracteristicilor obiective ale produselor în cauză, ci este de asemenea necesar să se ia în considerare condițiile de concurență și structura cererii și a ofertei de pe piață.

   Noțiunea de piață relevantă implică faptul că o concurență efectivă poate să existe între produsele care fac parte din această piață, ceea ce presupune un grad suficient de substituibilitate, în vederea aceleiași utilizări, între toate produsele care fac parte din aceeași piață.

   De asemenea, din Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței rezultă că o piață relevantă a produsului cuprinde toate produsele și/sau serviciile pe care consumatorul le consideră interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, prețului și utilizării căreia acestea îi sunt destinate. Din punct de vedere economic, pentru definirea pieței relevante, substituția la nivelul cererii reprezintă forța disciplinară cea mai imediată și mai eficace care acționează asupra furnizorilor unui anumit produs, în special în ceea ce privește deciziile acestora în materie de prețuri. În plus, pentru definirea pieței relevante se poate ține seama de asemenea de substituibilitatea la nivelul ofertei, în cazurile în care aceasta ar avea efecte echivalente celor ale substituibilității la nivelul cererii în ceea ce privește eficacitatea și caracterul imediat. Acest lucru înseamnă ca furnizorii să fie în măsură să își reorienteze producția spre produsele relevante și să le comercializeze pe termen scurt fără a suporta costuri sau riscuri suplimentare semnificative ca reacție la variațiile mici, dar permanente ale prețurilor relative.

   Astfel, în ceea ce privește piețele cu ridicata ale accesului la internet în bandă largă, Comisia poate concluziona în mod întemeiat că, având în vedere investițiile considerabile necesare trecerii de la o ofertă cu ridicata națională la o ofertă cu ridicata regională, precum și de la o ofertă cu ridicata regională la degruparea buclei locale și timpul necesar pentru o asemenea migrare, întrucât aceasta nu este o opțiune viabilă pentru ansamblul teritoriului național și necesită o masă critică minimă, și dat fiind că există diferențe funcționale între ofertele cu ridicata la nivel național și regional și degruparea buclei locale, degruparea buclei locale nu aparține aceleiași piețe precum oferta cu ridicata națională și oferta cu ridicata regională. De asemenea, Comisia poate stabili în mod întemeiat că produsele cu ridicata naționale și regionale nu aparțin aceleiași piețe, întrucât, având în vedere costurile asociate trecerii de la produsul cu ridicata național la produsul cu ridicata regional, ar fi puțin probabil și ilogic din punct de vedere economic ca operatorii, care au investit deja în extinderea unei rețele, să suporte costul de a nu utiliza această rețea și să decidă să utilizeze produsul cu ridicata național, care nu le-ar oferi aceleași posibilități în privința controlului calității service-ului produsului cu amănuntul ca și produsul cu ridicata regional.

   (a se vedea punctele 111-113, 116, 127, 134, 139 și 143)

5.  Caracterul abuziv al unei practici tarifare instituite de o întreprindere integrată vertical care deține o poziție dominantă pe o piață relevantă cu ridicata și care conduce la micșorarea marjei concurenților acestei întreprinderi pe piața de comercializare cu amănuntul nu depinde de existența unei poziții dominante a acestei întreprinderi pe această din urmă piață. Prin urmare, pentru a constata un abuz de poziție dominantă al unei întreprinderi sub forma unei foarfeci tarifare, Comisia nu trebuie să stabilească faptul că această întreprindere dispune de o poziție dominantă atât pe piața de comercializare cu ridicata, cât și pe piața de comercializare cu amănuntul.

   (a se vedea punctul 146)

6.  Eventuala existență a unei concurențe pe piață este o circumstanță pertinentă în scopul aprecierii existenței unei poziții dominante. Totuși, existența unei concurențe, chiar activă, pe o anumită piață nu exclude existența unei poziții dominante pe aceeași piață, respectiva poziție fiind caracterizată în mod predominant de capacitatea de a se comporta fără a fi necesar să se țină cont, în strategia sa de piață, de această concurență și fără a suporta, din această cauză, vreun prejudiciu cauzat de această atitudine.

   (a se vedea punctul 162)

7.  Deși capacitatea de a impune majorări regulate de prețuri constituie în mod incontestabil un element de natură să indice existența unei poziții dominante, aceasta nu constituie deloc un element indispensabil în acest scop, independența de care se bucură o întreprindere dominantă în materie de prețuri vizând mai mult capacitatea de a stabili aceste prețuri fără a trebui să țină seama de reacția concurenților, a clienților și a furnizorilor decât capacitatea de a majora prețurile.

   (a se vedea punctul 166)

8.  Pentru a constata existența unei practici de foarfecă tarifară, nu se poate impune ca prețul cu ridicata facturat concurenților pentru produsul din amonte să fie excesiv sau ca prețul cu amănuntul pentru produsul derivat să aibă caracter de ruinare. Micșorarea marjei poate, în lipsa oricărei justificări obiective, să constituie în sine un abuz în sensul articolului 82 CE. Micșorarea marjei rezultă din diferența dintre prețurile pentru serviciile cu ridicata și cele pentru serviciile cu amănuntul, iar nu din nivelul acestor prețuri ca atare. În special, această micșorare poate rezulta nu numai dintr-un preț anormal de scăzut pe piața cu amănuntul, ci și dintr-un preț anormal de ridicat pe piața cu ridicata.

   Pe de altă parte, Comisia poate considera în mod întemeiat că testul adecvat pentru a stabili existența unei foarfeci tarifare constă în a determina dacă un concurent cu aceeași structură a costurilor ca și cea a activității din aval a întreprinderii integrate vertical ar fi în măsură să ofere servicii în aval fără să înregistreze pierderi dacă respectiva întreprindere integrată vertical ar trebui să plătească prețul de acces în amonte facturat concurenților săi, referindu-se la costurile suportate de întreprinderea în cauză, fără a efectua un studiu al marjelor principalilor operatori alternativi de pe piața relevantă.

   Astfel, pentru a aprecia caracterul licit al politicii de prețuri aplicate de o întreprindere dominantă, trebuie în principiu să se facă trimitere la criterii referitoare la prețuri întemeiate pe costurile suportate de întreprinderea dominantă însăși și pe strategia acesteia. În particular, în ceea ce privește o practică tarifară care determină micșorarea marjei, utilizarea unor asemenea criterii de analiză permite să se verifice dacă această întreprindere ar fi fost suficient de eficientă încât să își ofere serviciile cu amănuntul către clienții finali altfel decât în pierdere, dacă ar fi fost obligată în prealabil să plătească propriile prețuri cu ridicata pentru prestațiile intermediare.

   O asemenea abordare este cu atât mai justificată, pe de o parte, cu cât este conformă și cu principiul general al securității juridice, din moment ce luarea în considerare a costurilor întreprinderii dominante îi permite acesteia, având în vedere răspunderea specială care îi revine în temeiul articolului 82 CE, să aprecieze legalitatea propriilor comportamente. Astfel, deși o întreprindere dominantă cunoaște propriile costuri și tarife, aceasta nu le cunoaște, în principiu, pe cele ale concurenților săi. Pe de altă parte, un abuz de excludere afectează deopotrivă concurenții potențiali ai întreprinderii dominante, pe care perspectiva unei lipse de rentabilitate ar putea să îi descurajeze să intre pe piață.

   Desigur, nu se poate exclude că prețurile și costurile concurenților pot fi pertinente în cadrul examinării practicii tarifare în cauză. Cu toate acestea, numai în cazul în care nu este posibil să se facă referire la prețurile și la costurile întreprinderii dominante, trebuie să se examineze cele ale concurenților pe aceeași piață.

   (a se vedea punctele 186, 187 și 190-194)

9.  În cadrul aplicării testului foarfecii tarifare, nu se poate reproșa Comisiei că examinează existența unei foarfeci tarifare pentru fiecare produs al întreprinderii în cauză, considerat în mod separat, deși operatorii alternativi ar utiliza o combinație optimă de produse care permit economii de costuri, în cazul în care aceste produse nu fac parte din aceeași piață relevantă. Astfel, articolul 82 CE interzice în special unei întreprinderi în poziție dominantă pe o piață determinată să aplice practici tarifare care produc efecte de excludere pentru concurenții săi la fel de eficienți, actuali sau potențiali. Examinarea unei astfel de poziții necesită o apreciere a posibilităților de exercitare a concurenței în cadrul pieței care grupează ansamblul produselor care, în funcție de caracteristicile lor, sunt în mod deosebit apte să satisfacă nevoi constante și sunt greu de substituit cu alte produse, determinarea pieței relevante servind la evaluarea aspectului dacă întreprinderea vizată are posibilitatea de a împiedica o concurență efectivă pe piața menționată.

   Pe de altă parte, nu se poate susține că un operator alternativ ar putea compensa pierderi suferite din cauza foarfecii tarifare la nivelul unui produs cu ridicata prin venituri provenind din utilizarea, în anumite zone geografice mai rentabile, a altor produse ale întreprinderii în cauză care nu ar face obiectul unei foarfeci tarifare și care ar aparține altei piețe. Un sistem de concurență nedenaturată nu poate fi garantat decât dacă este asigurată egalitatea de șanse între diferiții operatori economici. Or, egalitatea de șanse presupune ca o întreprindere dominantă în sectorul telecomunicațiilor și concurenții săi cel puțin la fel de eficienți să se afle pe poziții de egalitate pe piața de comercializare cu amănuntul. Această situație nu se regăsește dacă prețurile produselor cu ridicata plătite de operatorii alternativi către întreprinderea menționată nu ar putea fi repercutate asupra prețurilor produselor cu amănuntul decât prin oferirea acestora din urmă în pierdere.

   (a se vedea punctele 200-204)

10.  Pentru a stabili existența unei încălcări a articolului 82 CE, este suficient să se demonstreze că, prin comportamentul său abuziv, întreprinderea aflată în poziție dominantă urmărește să limiteze concurența sau, cu alte cuvinte, că acest comportament este de natură să aibă sau poate avea un asemenea efect. Astfel, efectul anticoncurențial al unei practici tarifare pe piață trebuie să existe, dar nu trebuie să fie în mod necesar concret, fiind suficientă demonstrarea unui efect anticoncurențial potențial de natură să excludă concurenții cel puțin la fel de eficienți precum întreprinderea aflată în poziție dominantă. În această privință, nu se poate susține că, dat fiind intervalul de timp scurs între începerea comportamentului incriminat și adoptarea unei decizii de către Comisie, nu este adecvată efectuarea unui test al efectelor probabile, Comisia dispunând de timpul necesar pentru a demonstra existența pretinselor efecte anticoncurențiale legate de comportamentul în cauză.

    (a se vedea punctele 268 și 272)

11.  Existența Directivei 2002/21 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice nu afectează deloc competența Comisiei întemeiată direct pe articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17 și, începând de la 1 mai 2004, pe articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 de a constata încălcările articolelor 81 CE și 82 CE. Normele privind concurența prevăzute de tratat completează, prin exercitarea unui control ex post, cadrul de reglementare adoptat de legiuitorul Uniunii în vederea reglementării ex ante a piețelor telecomunicațiilor.

    (a se vedea punctul 293)

12.  În ceea ce privește relațiile care se stabilesc în cadrul procedurilor desfășurate de Comisie în temeiul articolelor 81 CE și 82 CE, modalitățile de punere în aplicare a obligației de cooperare loială care reiese din articolul 10 CE și pe care Comisia este ținută să o respecte în relațiile sale cu statele membre au fost precizate în special la articolele 11-16 din Regulamentul nr. 1/2003, în capitolul IV din acesta, intitulat „Cooperarea”. Aceste dispoziții nu prevăd obligația Comisiei de a consulta autoritățile naționale de reglementare.

    (a se vedea punctul 312)

13.  În ceea ce privește problema dacă o încălcare a fost săvârșită în mod deliberat sau din neglijență și este, din această cauză, susceptibilă să fie sancționată cu o amendă în temeiul articolului 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17 și, începând de la 1 mai 2004, al articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, această condiție este îndeplinită de vreme ce întreprinderea în cauză nu poate să ignore faptul că are un comportament cu caracter anticoncurențial, indiferent dacă a avut sau nu a avut cunoștință de încălcarea normelor din tratat privind concurența. O întreprindere își dă seama de natura anticoncurențială a comportamentului său atunci când cunoaște elementele materiale de fapt care justifică atât constatarea unei poziții dominante pe piața în cauză, cât și aprecierea Comisiei privind existența unui abuz al acestei poziții.

    În această privință, în calitate de operator economic diligent, o întreprindere care ocupă o poziție dominantă trebuie să fie familiarizată cu principiile care reglementează definiția piețelor în cauzele de concurență și, dacă este cazul, să recurgă la un consultant pentru a evalua, într-o măsură rezonabilă în împrejurările cauzei, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Aceasta este în special situația profesioniștilor, obișnuiți cu necesitatea de a da dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor. De asemenea, se poate aștepta ca aceștia să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care le presupune respectivul act. În plus, un operator economic avizat nu se poate îndoi de faptul că deținerea de cote de piață importante, deși nu este în mod necesar și în toate cazurile singurul indiciu determinant al existenței unei poziții dominante, are totuși o importanță considerabilă care trebuie să fie luată în considerare în mod necesar de acesta în ceea ce privește comportamentul său posibil pe piață. În această privință, un operator istoric și proprietar al singurei infrastructuri semnificative pentru furnizarea de produse cu ridicata în sectorul telecomunicațiilor nu poate ignora că deține o poziție dominantă pe piețele relevante. Prin urmare, importanța cotelor de piață deținute de un asemenea operator pe piețele relevante implică faptul că convingerea sa că nu ocupă o poziție dominantă pe aceste piețe nu poate fi decât rezultatul fie al unei examinări insuficiente a structurii piețelor pe care operează aceasta, fie al unui refuz de a lua în considerare aceste structuri.

    (a se vedea punctele 319, 320 și 323-325)

14.  Articolul 82 CE nu vizează decât comportamentele anticoncurențiale care au fost adoptate de întreprinderi din proprie inițiativă. Dacă o legislație națională impune întreprinderilor un comportament anticoncurențial sau creează un cadru juridic care elimină el însuși orice posibilitate de comportament concurențial din partea acestora, articolul 82 CE nu este aplicabil. Într-o astfel de situație, restrângerea concurenței nu își are cauza în comportamente autonome ale întreprinderilor, după cum implică această dispoziție.

    În schimb, articolul 82 CE se poate aplica dacă se dovedește că legislația națională menține posibilitatea împiedicării, a restrângerii sau a denaturării concurenței prin comportamente autonome ale întreprinderilor. Astfel, în pofida existenței unei asemenea legislații, dacă o întreprindere integrată vertical care deține o poziție dominantă dispune de o marjă de manevră pentru a modifica fie și numai prețurile sale cu amănuntul, pentru acest simplu motiv, micșorarea marjelor îi poate fi imputată.

    În această privință, în ceea ce privește practicile privind prețurile ale unei întreprinderi de telecomunicații în poziție dominantă, presupunând că reducerea prețurilor necesită intervenția autorității naționale de reglementare a pieței telecomunicațiilor și nu poate fi decisă în mod liber de această întreprindere, revine unei asemenea întreprinderi, în cadrul răspunderii speciale care îi revine în calitate de întreprindere care ocupă o poziție dominantă pe piața relevantă, obligația de a prezenta acestei autorități cereri de modificare a tarifelor sale în cazul în care acestea au drept efect să aducă atingere unei concurențe efective și nedenaturate în cadrul pieței comune.

    (a se vedea punctele 328-330 și 335)

15.  Respectarea de către o întreprindere în poziție dominantă pe piața telecomunicațiilor a reglementării naționale în materie de telecomunicații nu protejează această întreprindere de o intervenție a Comisiei în temeiul articolului 82 CE.

    Astfel, în absența unei derogări exprese în acest sens, dreptul concurenței este aplicabil sectoarelor reglementate. Prin urmare, aplicabilitatea normelor de concurență nu este exclusă în cazul în care dispozițiile sectoriale în cauză mențin posibilitatea împiedicării, a restrângerii sau a denaturării concurenței prin comportamente autonome ale întreprinderilor.

    (a se vedea punctele 339 și 340)

16.  Decizia Comisiei de a nu aplica o amendă în anumite decizii din cauza naturii relativ noi a încălcărilor constatate nu acordă o imunitate întreprinderilor care săvârșesc ulterior același tip de încălcări. Astfel, în contextul specific al fiecărei cauze, Comisia decide, în exercitarea puterii sale de apreciere, asupra oportunității de a aplica o amendă pentru a sancționa încălcarea constatată și pentru a menține eficiența dreptului concurenței.

    (a se vedea punctul 357)

17.  Potrivit punctului 1 A primul paragraf din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECA, în cadrul aprecierii gravității încălcării, Comisia trebuie să examineze impactul real asupra pieței numai atunci când reiese că acest impact poate fi măsurat.

    (a se vedea punctul 389)

18.  Întinderea pieței geografice nu reprezintă decât unul dintre cele trei criterii pertinente, conform Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECA, în vederea aprecierii globale a gravității încălcării. Printre aceste criterii interdependente, natura încălcării are un rol primordial. În schimb, întinderea pieței geografice nu este un criteriu autonom, în sensul că numai încălcările care vizează mai multe state membre ar fi susceptibile să fie calificate drept „foarte grave”. Nici Tratatul CE, nici Regulamentul nr. 17, nici Regulamentul nr. 1/2003, nici liniile directoare menționate anterior, nici jurisprudența nu permit să se considere că numai restricțiile foarte întinse din punct de vedere geografic pot fi calificate astfel. Prin urmare, Comisia poate califica o încălcare drept „foarte gravă” chiar dacă dimensiunea pieței geografice relevante este limitată la teritoriul unui singur stat membru.

    (a se vedea punctul 413)

19.  Pentru a aprecia gravitatea unei încălcări în vederea determinării cuantumului amenzii, Comisia trebuie să asigure caracterul descurajator al acțiunii sale, în special pentru tipurile de încălcări care sunt deosebit de prejudiciabile pentru realizarea obiectivelor Uniunii. Descurajarea trebuie să fie specifică și totodată generală. Sancționând o încălcare individuală, amenda se înscrie de asemenea în cadrul unei politici generale de respectare de către întreprinderi a normelor de concurență. Prin urmare, nu se poate susține că principiul individualizării pedepselor a fost încălcat prin simplul fapt că amenda impusă unei întreprinderi de către Comisie, calculată ținând seama de situația proprie acestei întreprinderi, poate avea de asemenea un efect descurajator general pentru celelalte întreprinderi care ar fi tentate să încalce normele de concurență.

    (a se vedea punctul 433)

20.  În materie de concurență, întrucât majorarea în temeiul duratei se realizează prin aplicarea la cuantumul de plecare al amenzii a unui anumit procentaj, care se stabilește în funcție de gravitatea întregii încălcări și care deja reflectă, așadar, diferitele intensități ale încălcării, nu se impune luarea în considerare pentru majorarea acestui cuantum în temeiul duratei încălcării a unei variații a intensității încălcării în perioada avută în vedere.

    (a se vedea punctul 450)

21.  Chiar dacă nu este exclus ca, în anumite circumstanțe, un cadru juridic național sau un comportament al autorităților naționale să poată constitui circumstanțe atenuante, aprobarea sau tolerarea unei încălcări de către autoritățile naționale nu poate fi luată în considerare în acest sens atunci când întreprinderile în cauză dispun de mijloacele necesare pentru a obține informații juridice precise și corecte.

    (a se vedea punctul 458)

Cauza T-336/07

Telefónica, SA și Telefónica de España, SA

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență — Abuz de poziție dominantă — Piețele spaniole ale accesului la internet în bandă largă — Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 82 CE — Stabilirea prețurilor — Foarfecă tarifară — Definiția piețelor — Poziție dominantă — Abuz — Calculul micșorării marjei — Efectele abuzului — Competența Comisiei — Dreptul la apărare — Subsidiaritate — Proporționalitate — Securitate juridică — Cooperare loială — Principiul bunei administrări — Amenzi”

Sumarul hotărârii

1. Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Memoriu în replică – Cerințe de formă – Stabilirea obiectului litigiului – Expunere sumară a motivelor invocate – Înscrisuri anexate la cererea introductivă sau la replică

   [Statutul Curții de Justiție, art. 21; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

2. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Domeniu de aplicare – Refuz de a comunica un document – Consecințe – Necesitatea de a distinge, la nivelul sarcinii probei care incumbă întreprinderii în cauză, între documentele incriminatoare și documentele dezincriminatoare

   [art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2)]

3. Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Conținut necesar – Respectarea dreptului la apărare

   [art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]

4. Concurență – Poziție dominantă – Piață relevantă – Delimitare – Criterii – Servicii de furnizare cu ridicata de acces la internet în bandă largă

   (art. 82 CE, Comunicarea 97/C 372/03 a Comisiei)

5. Concurență – Poziție dominantă – Comportament pe piața dominată care are efecte pe o piață învecinată – Aplicarea articolului 82 CE

   (art. 82 CE)

6. Concurență – Poziție dominantă – Criterii de apreciere – Existență eventuală a unei concurențe pe piață – Incidență

   (art. 82 CE)

7. Concurență – Poziție dominantă – Noțiune – Capacitate de a impune majorări regulate de prețuri – Element neindispensabil

   (art. 82 CE)

8. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Efect de foarfecă tarifară – Noțiune – Criterii de apreciere

   (art. 82 CE)

9. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Efect de foarfecă tarifară – Egalitatea șanselor – Lipsă

   (art. 82 CE)

10. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Comportamente care au un efect restrictiv asupra concurenței – Efect potențial

    (art. 82 CE)

11. Concurență – Norme comunitare – Aplicarea de către Comisie – Limitarea competențelor Comisiei prin cadrul de reglementare referitor la piața telecomunicațiilor – Lipsă

    (art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului; Directiva 2002/21 a Parlamentului European și a Consiliului)

12. Concurență – Procedură administrativă – Obligația de cooperare loială a Comisiei cu autoritățile de reglementare naționale – Domeniu de aplicare

    (art. 10 CE, 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 11-16)

13. Concurență – Norme comunitare – Încălcări – Realizare în mod deliberat sau din neglijență – Noțiune

    [Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2) primul paragraf, și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

14. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Caracter abuziv al unei practici privind prețurile – Comportament autonom al unei întreprinderi pe piață

    (art. 82 CE)

15. Concurență – Norme comunitare – Domeniu de aplicare material – Sectorul reglementat al telecomunicațiilor – Includere

    (art. 82 CE)

16. Concurență – Amenzi – Puterea de apreciere a Comisiei – Apreciere în funcție de comportamentul individual al întreprinderii

    (art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23)

17. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Obligația de a lua în considerare impactul real asupra pieței – Domeniu de aplicare

    [art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 A primul paragraf)

18. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Apreciere – Interdependența celor trei criterii menționate expres în liniile directoare adoptate de Comisie – Calificarea unei încălcări drept foarte gravă

    [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 A]

19. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Caracter descurajator al amenzii – Efect descurajator general – Încălcarea principiului individualizării pedepselor – Lipsă

    [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

20. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Durata încălcării – Majorarea cuantumului de plecare al amenzii – Luare în considerare a variațiilor de gravitate a încălcării – Excludere

    [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3)]

21. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Aprobarea sau tolerarea încălcării în dreptul național sau de către autoritățile naționale

    [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3]

1.  Din articolul 21 din Statutul Curții de Justiție și din articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului rezultă că orice cerere de sesizare a instanței trebuie să indice obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Funcția pur probatorie și de susținere a anexelor presupune că, în măsura în care acestea conțin elemente de drept pe care se întemeiază anumite motive invocate în cererea introductivă, astfel de elemente trebuie să figureze în însuși textul acesteia sau, cel puțin, să fie identificate în mod suficient în cuprinsul acestui memoriu. Cererea introductivă trebuie, prin urmare, să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla enunțare abstractă a acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de Regulamentul de procedură. Anexele nu pot să servească la dezvoltarea unui motiv expus sumar în cererea introductivă prin prezentarea unor obiecțiuni sau argumente care nu figurează în aceasta.

   Această interpretare a articolului 21 din statutul Curții și a articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului vizează și condițiile de admisibilitate a replicii, care are rolul, potrivit articolului 47 alineatul (1) din același regulament, de a completa cererea introductivă.

   În consecință, anexele la cererea introductivă și la memoriul în replică nu pot fi luate în considerare decât în măsura în care susțin sau completează motive sau argumente invocate expres de reclamante în cuprinsul înscrisurilor lor și atunci când este posibil să se determine cu precizie care sunt elementele conținute de acestea care susțin sau completează motivele sau argumentele respective.

   (a se vedea punctele 58-61 și 63)

2.  În cadrul unei proceduri în caz de încălcare a normelor de concurență ale Uniunii, necomunicarea unui document unei întreprinderi constituie o încălcare a dreptului la apărare al acesteia doar dacă întreprinderea vizată demonstrează, pe de o parte, că Comisia s-a întemeiat pe acest document pentru a-și susține obiecțiunea privind existența încălcării și, pe de altă parte, că această obiecțiune putea fi dovedită doar prin referire la documentul respectiv. Dacă existau alte mijloace de probă scrise despre care părțile au avut cunoștință în cursul procedurii administrative și care să sprijine în mod specific concluziile Comisiei, eliminarea din rândul mijloacelor de probă a documentului incriminator netransmis nu ar infirma temeinicia obiecțiunilor reținute în decizia contestată. Astfel, revine întreprinderii avute în vedere sarcina să demonstreze că rezultatul la care a ajuns Comisia în cadrul deciziei sale ar fi fost diferit dacă un document netransmis și pe care Comisia s-a întemeiat pentru incriminarea acestei întreprinderi trebuia să fie îndepărtat ca mijloc de probă incriminator.

   (a se vedea punctul 78)

3.  Principiul respectării dreptului la apărare impune în special ca o comunicare privind obiecțiunile adresată de Comisie unei întreprinderi căreia intenționează să îi aplice o sancțiune pentru încălcarea normelor de concurență să conțină elementele esențiale reținute în privința sa, precum faptele reproșate, calificarea acestora și elementele de probă pe care se întemeiază Comisia, pentru ca respectiva întreprindere să fie în măsură să își valorifice în mod util argumentele în cadrul procedurii administrative inițiate împotriva sa. Această cerință este respectată atunci când decizia Comisiei nu reține în sarcina persoanelor interesate încălcări diferite de cele menționate în comunicarea privind obiecțiunile și cuprinde doar fapte cu privire la care persoanele interesate au avut ocazia să își prezinte punctul de vedere.

   Decizia finală a Comisiei nu trebuie totuși să fie în mod necesar o copie a expunerii obiecțiunilor. Astfel, sunt admisibile acele adăugări la comunicarea privind obiecțiunile care sunt efectuate în urma memoriului în răspuns al părților, ale căror argumente demonstrează că acestea au putut să își exercite în mod efectiv dreptul la apărare. Comisia poate de asemenea, în lumina procedurii administrative, să modifice sau să adauge argumente de fapt sau de drept în sprijinul obiecțiunilor pe care le-a formulat.

   Astfel, dreptul la apărare nu este încălcat ca urmare a unei neconcordanțe între comunicarea privind obiecțiunile și decizia finală decât dacă o obiecțiune reținută în această decizie nu a fost expusă în respectiva comunicare într-o măsură suficientă pentru a permite destinatarilor să se apere. Această situație nu se regăsește atunci când diferențele invocate între comunicarea privind obiecțiunile și decizia atacată nu privesc comportamente diferite de cele cu privire la care întreprinderea în cauză și-a exprimat deja punctul de vedere și care, prin urmare, nu au legătură cu nicio obiecțiune nouă.

   (a se vedea punctele 80-82, 84 și 85)

4.  În scopul analizării poziției, eventual dominantă, a unei întreprinderi pe o piață sectorială determinată, posibilitățile de exercitare a concurenței trebuie evaluate în cadrul pieței care grupează ansamblul produselor care, în funcție de caracteristicile lor, sunt în mod deosebit apte să satisfacă nevoi constante și sunt greu de substituit cu alte produse. Mai mult, având în vedere că determinarea pieței relevante servește la evaluarea aspectului dacă întreprinderea vizată are posibilitatea de a împiedica o concurență efectivă și de a se comporta într-o măsură apreciabilă independent de concurenții și de clienții săi și de consumatori, nu este posibilă limitarea, în acest scop, numai la analiza caracteristicilor obiective ale produselor în cauză, ci este de asemenea necesar să se ia în considerare condițiile de concurență și structura cererii și a ofertei de pe piață.

   Noțiunea de piață relevantă implică faptul că o concurență efectivă poate să existe între produsele care fac parte din această piață, ceea ce presupune un grad suficient de substituibilitate, în vederea aceleiași utilizări, între toate produsele care fac parte din aceeași piață.

   De asemenea, din Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței rezultă că o piață relevantă a produsului cuprinde toate produsele și/sau serviciile pe care consumatorul le consideră interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, prețului și utilizării căreia acestea îi sunt destinate. Din punct de vedere economic, pentru definirea pieței relevante, substituția la nivelul cererii reprezintă forța disciplinară cea mai imediată și mai eficace care acționează asupra furnizorilor unui anumit produs, în special în ceea ce privește deciziile acestora în materie de prețuri. În plus, pentru definirea pieței relevante se poate ține seama de asemenea de substituibilitatea la nivelul ofertei, în cazurile în care aceasta ar avea efecte echivalente celor ale substituibilității la nivelul cererii în ceea ce privește eficacitatea și caracterul imediat. Acest lucru înseamnă ca furnizorii să fie în măsură să își reorienteze producția spre produsele relevante și să le comercializeze pe termen scurt fără a suporta costuri sau riscuri suplimentare semnificative ca reacție la variațiile mici, dar permanente ale prețurilor relative.

   Astfel, în ceea ce privește piețele cu ridicata ale accesului la internet în bandă largă, Comisia poate concluziona în mod întemeiat că, având în vedere investițiile considerabile necesare trecerii de la o ofertă cu ridicata națională la o ofertă cu ridicata regională, precum și de la o ofertă cu ridicata regională la degruparea buclei locale și timpul necesar pentru o asemenea migrare, întrucât aceasta nu este o opțiune viabilă pentru ansamblul teritoriului național și necesită o masă critică minimă, și dat fiind că există diferențe funcționale între ofertele cu ridicata la nivel național și regional și degruparea buclei locale, degruparea buclei locale nu aparține aceleiași piețe precum oferta cu ridicata națională și oferta cu ridicata regională. De asemenea, Comisia poate stabili în mod întemeiat că produsele cu ridicata naționale și regionale nu aparțin aceleiași piețe, întrucât, având în vedere costurile asociate trecerii de la produsul cu ridicata național la produsul cu ridicata regional, ar fi puțin probabil și ilogic din punct de vedere economic ca operatorii, care au investit deja în extinderea unei rețele, să suporte costul de a nu utiliza această rețea și să decidă să utilizeze produsul cu ridicata național, care nu le-ar oferi aceleași posibilități în privința controlului calității service-ului produsului cu amănuntul ca și produsul cu ridicata regional.

   (a se vedea punctele 111-113, 116, 127, 134, 139 și 143)

5.  Caracterul abuziv al unei practici tarifare instituite de o întreprindere integrată vertical care deține o poziție dominantă pe o piață relevantă cu ridicata și care conduce la micșorarea marjei concurenților acestei întreprinderi pe piața de comercializare cu amănuntul nu depinde de existența unei poziții dominante a acestei întreprinderi pe această din urmă piață. Prin urmare, pentru a constata un abuz de poziție dominantă al unei întreprinderi sub forma unei foarfeci tarifare, Comisia nu trebuie să stabilească faptul că această întreprindere dispune de o poziție dominantă atât pe piața de comercializare cu ridicata, cât și pe piața de comercializare cu amănuntul.

   (a se vedea punctul 146)

6.  Eventuala existență a unei concurențe pe piață este o circumstanță pertinentă în scopul aprecierii existenței unei poziții dominante. Totuși, existența unei concurențe, chiar activă, pe o anumită piață nu exclude existența unei poziții dominante pe aceeași piață, respectiva poziție fiind caracterizată în mod predominant de capacitatea de a se comporta fără a fi necesar să se țină cont, în strategia sa de piață, de această concurență și fără a suporta, din această cauză, vreun prejudiciu cauzat de această atitudine.

   (a se vedea punctul 162)

7.  Deși capacitatea de a impune majorări regulate de prețuri constituie în mod incontestabil un element de natură să indice existența unei poziții dominante, aceasta nu constituie deloc un element indispensabil în acest scop, independența de care se bucură o întreprindere dominantă în materie de prețuri vizând mai mult capacitatea de a stabili aceste prețuri fără a trebui să țină seama de reacția concurenților, a clienților și a furnizorilor decât capacitatea de a majora prețurile.

   (a se vedea punctul 166)

8.  Pentru a constata existența unei practici de foarfecă tarifară, nu se poate impune ca prețul cu ridicata facturat concurenților pentru produsul din amonte să fie excesiv sau ca prețul cu amănuntul pentru produsul derivat să aibă caracter de ruinare. Micșorarea marjei poate, în lipsa oricărei justificări obiective, să constituie în sine un abuz în sensul articolului 82 CE. Micșorarea marjei rezultă din diferența dintre prețurile pentru serviciile cu ridicata și cele pentru serviciile cu amănuntul, iar nu din nivelul acestor prețuri ca atare. În special, această micșorare poate rezulta nu numai dintr-un preț anormal de scăzut pe piața cu amănuntul, ci și dintr-un preț anormal de ridicat pe piața cu ridicata.

   Pe de altă parte, Comisia poate considera în mod întemeiat că testul adecvat pentru a stabili existența unei foarfeci tarifare constă în a determina dacă un concurent cu aceeași structură a costurilor ca și cea a activității din aval a întreprinderii integrate vertical ar fi în măsură să ofere servicii în aval fără să înregistreze pierderi dacă respectiva întreprindere integrată vertical ar trebui să plătească prețul de acces în amonte facturat concurenților săi, referindu-se la costurile suportate de întreprinderea în cauză, fără a efectua un studiu al marjelor principalilor operatori alternativi de pe piața relevantă.

   Astfel, pentru a aprecia caracterul licit al politicii de prețuri aplicate de o întreprindere dominantă, trebuie în principiu să se facă trimitere la criterii referitoare la prețuri întemeiate pe costurile suportate de întreprinderea dominantă însăși și pe strategia acesteia. În particular, în ceea ce privește o practică tarifară care determină micșorarea marjei, utilizarea unor asemenea criterii de analiză permite să se verifice dacă această întreprindere ar fi fost suficient de eficientă încât să își ofere serviciile cu amănuntul către clienții finali altfel decât în pierdere, dacă ar fi fost obligată în prealabil să plătească propriile prețuri cu ridicata pentru prestațiile intermediare.

   O asemenea abordare este cu atât mai justificată, pe de o parte, cu cât este conformă și cu principiul general al securității juridice, din moment ce luarea în considerare a costurilor întreprinderii dominante îi permite acesteia, având în vedere răspunderea specială care îi revine în temeiul articolului 82 CE, să aprecieze legalitatea propriilor comportamente. Astfel, deși o întreprindere dominantă cunoaște propriile costuri și tarife, aceasta nu le cunoaște, în principiu, pe cele ale concurenților săi. Pe de altă parte, un abuz de excludere afectează deopotrivă concurenții potențiali ai întreprinderii dominante, pe care perspectiva unei lipse de rentabilitate ar putea să îi descurajeze să intre pe piață.

   Desigur, nu se poate exclude că prețurile și costurile concurenților pot fi pertinente în cadrul examinării practicii tarifare în cauză. Cu toate acestea, numai în cazul în care nu este posibil să se facă referire la prețurile și la costurile întreprinderii dominante, trebuie să se examineze cele ale concurenților pe aceeași piață.

   (a se vedea punctele 186, 187 și 190-194)

9.  În cadrul aplicării testului foarfecii tarifare, nu se poate reproșa Comisiei că examinează existența unei foarfeci tarifare pentru fiecare produs al întreprinderii în cauză, considerat în mod separat, deși operatorii alternativi ar utiliza o combinație optimă de produse care permit economii de costuri, în cazul în care aceste produse nu fac parte din aceeași piață relevantă. Astfel, articolul 82 CE interzice în special unei întreprinderi în poziție dominantă pe o piață determinată să aplice practici tarifare care produc efecte de excludere pentru concurenții săi la fel de eficienți, actuali sau potențiali. Examinarea unei astfel de poziții necesită o apreciere a posibilităților de exercitare a concurenței în cadrul pieței care grupează ansamblul produselor care, în funcție de caracteristicile lor, sunt în mod deosebit apte să satisfacă nevoi constante și sunt greu de substituit cu alte produse, determinarea pieței relevante servind la evaluarea aspectului dacă întreprinderea vizată are posibilitatea de a împiedica o concurență efectivă pe piața menționată.

   Pe de altă parte, nu se poate susține că un operator alternativ ar putea compensa pierderi suferite din cauza foarfecii tarifare la nivelul unui produs cu ridicata prin venituri provenind din utilizarea, în anumite zone geografice mai rentabile, a altor produse ale întreprinderii în cauză care nu ar face obiectul unei foarfeci tarifare și care ar aparține altei piețe. Un sistem de concurență nedenaturată nu poate fi garantat decât dacă este asigurată egalitatea de șanse între diferiții operatori economici. Or, egalitatea de șanse presupune ca o întreprindere dominantă în sectorul telecomunicațiilor și concurenții săi cel puțin la fel de eficienți să se afle pe poziții de egalitate pe piața de comercializare cu amănuntul. Această situație nu se regăsește dacă prețurile produselor cu ridicata plătite de operatorii alternativi către întreprinderea menționată nu ar putea fi repercutate asupra prețurilor produselor cu amănuntul decât prin oferirea acestora din urmă în pierdere.

   (a se vedea punctele 200-204)

10.  Pentru a stabili existența unei încălcări a articolului 82 CE, este suficient să se demonstreze că, prin comportamentul său abuziv, întreprinderea aflată în poziție dominantă urmărește să limiteze concurența sau, cu alte cuvinte, că acest comportament este de natură să aibă sau poate avea un asemenea efect. Astfel, efectul anticoncurențial al unei practici tarifare pe piață trebuie să existe, dar nu trebuie să fie în mod necesar concret, fiind suficientă demonstrarea unui efect anticoncurențial potențial de natură să excludă concurenții cel puțin la fel de eficienți precum întreprinderea aflată în poziție dominantă. În această privință, nu se poate susține că, dat fiind intervalul de timp scurs între începerea comportamentului incriminat și adoptarea unei decizii de către Comisie, nu este adecvată efectuarea unui test al efectelor probabile, Comisia dispunând de timpul necesar pentru a demonstra existența pretinselor efecte anticoncurențiale legate de comportamentul în cauză.

    (a se vedea punctele 268 și 272)

11.  Existența Directivei 2002/21 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice nu afectează deloc competența Comisiei întemeiată direct pe articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17 și, începând de la 1 mai 2004, pe articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 de a constata încălcările articolelor 81 CE și 82 CE. Normele privind concurența prevăzute de tratat completează, prin exercitarea unui control ex post, cadrul de reglementare adoptat de legiuitorul Uniunii în vederea reglementării ex ante a piețelor telecomunicațiilor.

    (a se vedea punctul 293)

12.  În ceea ce privește relațiile care se stabilesc în cadrul procedurilor desfășurate de Comisie în temeiul articolelor 81 CE și 82 CE, modalitățile de punere în aplicare a obligației de cooperare loială care reiese din articolul 10 CE și pe care Comisia este ținută să o respecte în relațiile sale cu statele membre au fost precizate în special la articolele 11-16 din Regulamentul nr. 1/2003, în capitolul IV din acesta, intitulat „Cooperarea”. Aceste dispoziții nu prevăd obligația Comisiei de a consulta autoritățile naționale de reglementare.

    (a se vedea punctul 312)

13.  În ceea ce privește problema dacă o încălcare a fost săvârșită în mod deliberat sau din neglijență și este, din această cauză, susceptibilă să fie sancționată cu o amendă în temeiul articolului 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17 și, începând de la 1 mai 2004, al articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, această condiție este îndeplinită de vreme ce întreprinderea în cauză nu poate să ignore faptul că are un comportament cu caracter anticoncurențial, indiferent dacă a avut sau nu a avut cunoștință de încălcarea normelor din tratat privind concurența. O întreprindere își dă seama de natura anticoncurențială a comportamentului său atunci când cunoaște elementele materiale de fapt care justifică atât constatarea unei poziții dominante pe piața în cauză, cât și aprecierea Comisiei privind existența unui abuz al acestei poziții.

    În această privință, în calitate de operator economic diligent, o întreprindere care ocupă o poziție dominantă trebuie să fie familiarizată cu principiile care reglementează definiția piețelor în cauzele de concurență și, dacă este cazul, să recurgă la un consultant pentru a evalua, într-o măsură rezonabilă în împrejurările cauzei, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Aceasta este în special situația profesioniștilor, obișnuiți cu necesitatea de a da dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor. De asemenea, se poate aștepta ca aceștia să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care le presupune respectivul act. În plus, un operator economic avizat nu se poate îndoi de faptul că deținerea de cote de piață importante, deși nu este în mod necesar și în toate cazurile singurul indiciu determinant al existenței unei poziții dominante, are totuși o importanță considerabilă care trebuie să fie luată în considerare în mod necesar de acesta în ceea ce privește comportamentul său posibil pe piață. În această privință, un operator istoric și proprietar al singurei infrastructuri semnificative pentru furnizarea de produse cu ridicata în sectorul telecomunicațiilor nu poate ignora că deține o poziție dominantă pe piețele relevante. Prin urmare, importanța cotelor de piață deținute de un asemenea operator pe piețele relevante implică faptul că convingerea sa că nu ocupă o poziție dominantă pe aceste piețe nu poate fi decât rezultatul fie al unei examinări insuficiente a structurii piețelor pe care operează aceasta, fie al unui refuz de a lua în considerare aceste structuri.

    (a se vedea punctele 319, 320 și 323-325)

14.  Articolul 82 CE nu vizează decât comportamentele anticoncurențiale care au fost adoptate de întreprinderi din proprie inițiativă. Dacă o legislație națională impune întreprinderilor un comportament anticoncurențial sau creează un cadru juridic care elimină el însuși orice posibilitate de comportament concurențial din partea acestora, articolul 82 CE nu este aplicabil. Într-o astfel de situație, restrângerea concurenței nu își are cauza în comportamente autonome ale întreprinderilor, după cum implică această dispoziție.

    În schimb, articolul 82 CE se poate aplica dacă se dovedește că legislația națională menține posibilitatea împiedicării, a restrângerii sau a denaturării concurenței prin comportamente autonome ale întreprinderilor. Astfel, în pofida existenței unei asemenea legislații, dacă o întreprindere integrată vertical care deține o poziție dominantă dispune de o marjă de manevră pentru a modifica fie și numai prețurile sale cu amănuntul, pentru acest simplu motiv, micșorarea marjelor îi poate fi imputată.

    În această privință, în ceea ce privește practicile privind prețurile ale unei întreprinderi de telecomunicații în poziție dominantă, presupunând că reducerea prețurilor necesită intervenția autorității naționale de reglementare a pieței telecomunicațiilor și nu poate fi decisă în mod liber de această întreprindere, revine unei asemenea întreprinderi, în cadrul răspunderii speciale care îi revine în calitate de întreprindere care ocupă o poziție dominantă pe piața relevantă, obligația de a prezenta acestei autorități cereri de modificare a tarifelor sale în cazul în care acestea au drept efect să aducă atingere unei concurențe efective și nedenaturate în cadrul pieței comune.

    (a se vedea punctele 328-330 și 335)

15.  Respectarea de către o întreprindere în poziție dominantă pe piața telecomunicațiilor a reglementării naționale în materie de telecomunicații nu protejează această întreprindere de o intervenție a Comisiei în temeiul articolului 82 CE.

    Astfel, în absența unei derogări exprese în acest sens, dreptul concurenței este aplicabil sectoarelor reglementate. Prin urmare, aplicabilitatea normelor de concurență nu este exclusă în cazul în care dispozițiile sectoriale în cauză mențin posibilitatea împiedicării, a restrângerii sau a denaturării concurenței prin comportamente autonome ale întreprinderilor.

    (a se vedea punctele 339 și 340)

16.  Decizia Comisiei de a nu aplica o amendă în anumite decizii din cauza naturii relativ noi a încălcărilor constatate nu acordă o imunitate întreprinderilor care săvârșesc ulterior același tip de încălcări. Astfel, în contextul specific al fiecărei cauze, Comisia decide, în exercitarea puterii sale de apreciere, asupra oportunității de a aplica o amendă pentru a sancționa încălcarea constatată și pentru a menține eficiența dreptului concurenței.

    (a se vedea punctul 357)

17.  Potrivit punctului 1 A primul paragraf din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECA, în cadrul aprecierii gravității încălcării, Comisia trebuie să examineze impactul real asupra pieței numai atunci când reiese că acest impact poate fi măsurat.

    (a se vedea punctul 389)

18.  Întinderea pieței geografice nu reprezintă decât unul dintre cele trei criterii pertinente, conform Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECA, în vederea aprecierii globale a gravității încălcării. Printre aceste criterii interdependente, natura încălcării are un rol primordial. În schimb, întinderea pieței geografice nu este un criteriu autonom, în sensul că numai încălcările care vizează mai multe state membre ar fi susceptibile să fie calificate drept „foarte grave”. Nici Tratatul CE, nici Regulamentul nr. 17, nici Regulamentul nr. 1/2003, nici liniile directoare menționate anterior, nici jurisprudența nu permit să se considere că numai restricțiile foarte întinse din punct de vedere geografic pot fi calificate astfel. Prin urmare, Comisia poate califica o încălcare drept „foarte gravă” chiar dacă dimensiunea pieței geografice relevante este limitată la teritoriul unui singur stat membru.

    (a se vedea punctul 413)

19.  Pentru a aprecia gravitatea unei încălcări în vederea determinării cuantumului amenzii, Comisia trebuie să asigure caracterul descurajator al acțiunii sale, în special pentru tipurile de încălcări care sunt deosebit de prejudiciabile pentru realizarea obiectivelor Uniunii. Descurajarea trebuie să fie specifică și totodată generală. Sancționând o încălcare individuală, amenda se înscrie de asemenea în cadrul unei politici generale de respectare de către întreprinderi a normelor de concurență. Prin urmare, nu se poate susține că principiul individualizării pedepselor a fost încălcat prin simplul fapt că amenda impusă unei întreprinderi de către Comisie, calculată ținând seama de situația proprie acestei întreprinderi, poate avea de asemenea un efect descurajator general pentru celelalte întreprinderi care ar fi tentate să încalce normele de concurență.

    (a se vedea punctul 433)

20.  În materie de concurență, întrucât majorarea în temeiul duratei se realizează prin aplicarea la cuantumul de plecare al amenzii a unui anumit procentaj, care se stabilește în funcție de gravitatea întregii încălcări și care deja reflectă, așadar, diferitele intensități ale încălcării, nu se impune luarea în considerare pentru majorarea acestui cuantum în temeiul duratei încălcării a unei variații a intensității încălcării în perioada avută în vedere.

    (a se vedea punctul 450)

21.  Chiar dacă nu este exclus ca, în anumite circumstanțe, un cadru juridic național sau un comportament al autorităților naționale să poată constitui circumstanțe atenuante, aprobarea sau tolerarea unei încălcări de către autoritățile naționale nu poate fi luată în considerare în acest sens atunci când întreprinderile în cauză dispun de mijloacele necesare pentru a obține informații juridice precise și corecte.

    (a se vedea punctul 458)