Cauzele conexate T-90/07 P și T-99/07 P

Regatul Belgiei și Comisia Comunităților Europene

împotriva

Emmanuel Genette

„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Pensii — Transferul drepturilor de pensie naționale — Decizie prin care se refuză retragerea unei cereri de transfer și introducerea unei noi cereri de transfer — Competența Tribunalului Funcției Publice — Modificarea obiectului litigiului — Inadmisibilitatea acțiunii în primă instanță”

Hotărârea Tribunalului (Camera de recursuri) din 18 decembrie 2008   II ‐ 3863

Sumarul hotărârii

1. Recurs – Obiect – Concluzii având ca unic obiect anularea deciziei adoptate în primă instanță – Admisibilitate

   [Statutul Curții de Justiție, anexa I art. 13 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 139 alin. (1) lit. (b)]

2. Funcționari – Pensii – Drepturi de pensie dobândite anterior angajării în muncă în cadrul Comunităților – Transfer către sistemul comunitar – Modalități

   [Statutul funcționarilor, anexa VIII art. 11 alin. (2)]

3. Funcționari – Acțiune – Competența instanței comunitare – Limite – Interdicția de a se pronunța ultra petita

   [Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf și anexa I art. 7 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

4. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune – Respingere a unei cereri privind autorizarea solicitării ca organismul care gestionează sistemul național de pensii să revoce, în temeiul nelegalității legislației naționale aplicate, o decizie privind stabilirea cuantumului drepturilor de pensie dobândite de persoana interesată anterior angajării în muncă în cadrul Comunităților și să o înlocuiască printr-o nouă decizie – Necompetență a instituției comunitare – Excludere

   [Statutul funcționarilor, art. 90 și 91 și anexa VIII art. 11 alin. (2)]

5. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune – Neadoptare a unei măsuri impuse de statut – Neacordare a asistenței de către o instituție funcționarilor săi în lipsa unei cereri în acest sens – Excludere

   (Statutul funcționarilor, art. 24, 90 și 91)

1.  Lipsa în cadrul unui recurs a unor concluzii care să urmărească admiterea, în tot sau în parte, a concluziilor prezentate în primă instanță, în sensul articolului 139 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță nu justifică respingerea respectivului recurs ca inadmisibil, din moment ce acesta conține concluzii ale recurentului prin care se urmărește anularea deciziei Tribunalului Funcției Publice, conform articolului 139 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de procedură menționat.

   Într-adevăr, efectul util al unui astfel de recurs se păstrează în asemenea împrejurări, în măsura în care Tribunalul de Primă Instanță, dacă admite concluziile în anulare ale recurentului, nu va soluționa prin aceasta în mod definitiv litigiul, ci va repune părțile în situația în care se aflau înainte de adoptarea deciziei atacate. Instanța care va fi chemată să se pronunțe în mod definitiv asupra litigiului, fie că este vorba de Tribunalul Funcției Publice sau de însuși Tribunalul de Primă Instanță, în funcție de modul în care acesta din urmă își va exercita competența care i se recunoaște prin articolul 13 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții de Justiție, va trebui să ia în considerare concluziile formulate de partea menționată în primă instanță fie pentru a le admite, în tot sau în parte, fie pentru a le respinge, fără a-și putea întemeia această respingere pe împrejurarea că aceste concluzii nu au fost invocate din nou în fața acestuia.

   (a se vedea punctele 40 și 41)

2.  Potrivit articolului 11 alineatul (2) al doilea paragraf din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți, instituția în cadrul căreia își exercită atribuțiile funcționarul stabilește numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii pe care aceasta îi ia în considerare conform sistemului propriu de pensii, pe baza drepturilor de pensie acumulate de funcționarul menționat, înainte de intrarea în serviciul acestei instituții, în perioada de muncă anterioară în cadrul sistemelor naționale de pensii. Din această dispoziție reiese că instituția comunitară nu are altă obligație decât de a transforma în ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care urmează să fie luați în considerare în cadrul propriului sistem de pensii cuantumul drepturilor de pensie calculat de organismele care gestionează sistemele naționale de pensii în care funcționarul interesat dobândise drepturi înainte de intrarea în serviciul Comunităților. Calculul cuantumului drepturilor de pensie transferabil ține, în schimb, numai de competența organismelor care gestionează sistemele naționale de pensii vizate de transfer. Fiecărui stat membru îi revine sarcina de a alege și de a pune în aplicare mijloacele concrete care permit exercitarea dreptului acordat funcționarilor comunitari de a transfera către sistemul comunitar de pensii drepturile pe care le-au dobândit în sistemele naționale de pensii.

   Deciziile privind, pe de o parte, calcularea drepturilor de pensie care urmează a fi transferate și, pe de altă parte, transformarea acestor drepturi în ani de plată a contribuțiilor care urmează a fi luați în considerare în sistemul comunitar de pensii se situează în sisteme juridice diferite și intră fiecare sub incidența unor controale jurisdicționale specifice acestor sisteme. Numai autoritățile și instanțele naționale sunt competente pentru a soluționa cereri sau litigii legate de deciziile privind calcularea drepturilor dobândite de funcționarii comunitari în sistemele naționale de pensii, iar sarcina de a sesiza aceste autorități și instanțe revine funcționarilor interesați, conform procedurilor prevăzute în dreptul național aplicabil.

   (a se vedea punctele 56 și 57)

3.  Întrucât instanța comunitară sesizată cu o acțiune formulată de un funcționar nu se poate pronunța ultra petita, aceasta poate dispune anularea numai în limitele solicitate de reclamant în cererea introductivă, care trebuie să definească obiectul litigiului.

   (a se vedea punctele 71 și 72)

4.  Refuzul autorității împuternicite să facă numiri de a da curs cererii unui funcționar având ca obiect obținerea, în temeiul pretinsei nelegalități a legislației naționale aplicate, a autorizației de a solicita de la organismul care gestionează sistemul național de pensii revocarea unei decizii adoptate deja privind stabilirea cuantumului drepturilor de pensie dobândite în acest sistem de persoana interesată înainte de intrarea în serviciul Comunităților și adoptarea unei noi decizii în această privință pe baza unei noi legislații naționale nu constituie un act care lezează întrucât autoritatea împuternicită să facă numiri nu este competentă să adopte măsurile care îi sunt solicitate. Astfel, o asemenea cerere se întemeiază pe o contestare care privește aplicarea dreptului național de către organismele care gestionează sistemele naționale de pensii, ceea ce, potrivit principiului repartizării competențelor care rezultă din articolul 11 alineatul (2) al doilea paragraf din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți este de competența ordinii juridice naționale și, în consecință, numai de competența autorităților sau instanțelor naționale, sesizarea acestora din urmă putând fi urmată, dacă este cazul, de o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție în temeiul articolului 234 CE.

   (a se vedea punctele 87 și 92-96)

5.  Neacordarea de către o instituție funcționarilor și agenților săi a asistenței în temeiul articolului 24 din statut nu reprezintă un act care lezează în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut decât dacă obligația de asistență incumbă instituției indiferent de existența vreunei cereri formulate de funcționarii sau de agenții săi. Or, funcționarului interesat îi revine, în principiu, sarcina de a prezenta o cerere de asistență instituției de care aparține și numai anumite împrejurări excepționale pot obliga instituția comunitară să întreprindă, în lipsa unei cereri prealabile a acestui funcționar, din proprie inițiativă, o acțiune de asistență specifică.

   (a se vedea punctele 100 și 101)