Cauzele conexate C-512/07 P(R) și C-15/08 P(R)

Achille Occhetto

și

Parlamentul European

împotriva

Beniamino Donnici

„Recurs — Măsuri provizorii — Suspendarea executării — Deputați în Parlamentul European — Verificarea prerogativelor — Proclamarea unui deputat ca urmare a retragerii unor candidați care figurează pe aceeași listă — Verificarea validității retragerii — Decizia Parlamentului European prin care se declară invalid mandatul unui candidat proclamat deputat”

Ordonanța președintelui Curții din 13 ianuarie 2009   I ‐ 6

Sumarul ordonanței

1. Recurs – Motive – Eroare de drept săvârșită de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii – Actul privind alegerea membrilor Parlamentului European

   [art. 225 CE; Actul privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct, art. 12; Statutul Curții de Justiție, art. 57 al doilea paragraf; Regulamentul de procedură al Parlamentului European, art. 3 alin. (3)]

2. Recurs – Motive – Eroare de drept săvârșită de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii – Actul privind alegerea membrilor Parlamentului European

   [art. 225 CE; Actul privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct, art. 6; Statutul Curții de Justiție, art. 57 al doilea paragraf; Regulamentul de procedură al Parlamentului European, art. 3 alin. (5) și art. 4 alin. (3) și (9)]

3. Recurs – Motive – Eroare de drept săvârșită de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii – Actul privind alegerea membrilor Parlamentului European

   (art. 225 CE; Actul privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct, art. 12; Statutul Curții de Justiție, art. 57 al doilea paragraf)

4. Măsuri provizorii – Suspendarea executării – Suspendarea executării unui act al Parlamentului European prin care se invalidează mandatul unuia dintre membrii acestuia pentru lipsă de prerogative

   [art. 242 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (2)]

5. Măsuri provizorii – Suspendarea executării – Suspendarea executării unui act al Parlamentului European prin care se invalidează mandatul unuia dintre membrii acestuia pentru lipsă de prerogative

   [art. 242 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (2)]

1.  Judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu săvârșește o eroare de drept vădită cu privire la întinderea prerogativelor de care dispune Parlamentul European în temeiul articolului 12 din Actul din 1976 privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct, astfel cum a fost modificat și renumerotat prin Decizia 2002/772, atunci când interpretează expresia „ia act” prevăzută la articolul respectiv ca indicând lipsa totală a marjei de apreciere a Parlamentului European în domeniul rezultatelor proclamate oficial de statele membre.

   Astfel, articolul respectiv prevede în mod expres că Parlamentul European, pe de o parte, trebuie să „ia act” de rezultatele proclamate oficial de statele membre și, pe de altă parte, nu poate hotărî în legătură cu eventualele contestații decât „pe baza dispozițiilor [din acest] act”, iar aceasta „cu excepția dispozițiilor de drept intern la care acesta face trimitere”. Rezultă că textul articolului 12 pare, la prima vedere, să militeze în favoarea unei interpretări restrictive a acestuia. În plus, în ceea ce privește verificarea prerogativelor membrilor Parlamentului European, articolul 12 din Actul din 1976 și articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European conferă acestuia din urmă competența de a se pronunța cu privire la validitatea mandatului fiecăruia dintre membrii săi recent aleși, precum și cu privire la contestațiile care ar putea fi invocate în temeiul dispozițiilor Actului din 1976, dar „cu excepția dispozițiilor de drept intern la care acesta face trimitere” și, respectiv, „cu excepția [contestațiilor] întemeiate pe legislația electorală națională”. Or, aceste excluderi constituie de asemenea indicații clare ale faptului că Parlamentul European nu este competent în general pentru a se pronunța asupra legalității procedurilor electorale naționale din punctul de vedere al dreptului comunitar.

   (a se vedea punctele 30-32 și 35)

2.  O ordonanță privind măsurile provizorii nu este viciată de o eroare de drept vădită în ceea ce privește interpretarea articolului 6 din Actul din 1976 privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct, astfel cum a fost modificat și renumerotat prin Decizia 2002/772, atunci când concluzionează că nu sunt vizați de acest articol decât membrii Parlamentului European.

   În această privință, formularea articolului 6, pe de o parte, îi privește în mod expres pe „membrii Parlamentului European” și, pe de altă parte, menționează dreptul de vot al membrilor respectivi, care, prin natura sa, nu poate fi asociat cu calitatea de candidat proclamat oficial în ordinea de clasare postelectorală. Dacă este adevărat că, în general, interpretarea unei dispoziții de drept comunitar nu poate consta într-o aliniere strictă la formularea sa, fără nicio considerare a contextului său și a scopului său, nu este mai puțin adevărat că articolul respectiv nu poate constitui, prin el însuși, temeiul pentru o competență generală a Parlamentului European pentru aprecierea legalității procedurilor electorale ale statelor membre în ceea ce privește ansamblul principiilor pe care acest articol s-ar întemeia și în special cele prevăzute la articolul 3 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

   În plus, în conformitate cu principiul ierarhiei normelor, o dispoziție din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, precum cele cuprinse în articolul 3 alineatul (5) și în articolul 4 alineatele (3) și (9), nu poate permite să se deroge de la dispozițiile Actului din 1976. Astfel, respectivul regulament este un act de organizare internă, care nu poate să creeze în favoarea Parlamentului European competențe ce nu sunt expres recunoscute printr-un act normativ, în speță prin Actul din 1976. Rezultă că, cel puțin în cadrul unei examinări referitoare la fumus boni iuris, dispozițiile Regulamentului de procedură sunt cele care ar trebui mai degrabă interpretate în lumina literei și a spiritului dispozițiilor Actului din 1976, iar nu invers.

   (a se vedea punctele 40-43, 45 și 46)

3.  O interpretare potrivit căreia articolul 12 din Actul din 1976 privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct, astfel cum a fost modificat și renumerotat prin Decizia 2002/772, nu prevede o repartizare a competențelor între autoritățile naționale și Parlamentul European, precum și exercitarea acestor competențe în cadrul unor proceduri distincte, ci un proces decizional unic la care participă atât Parlamentul European, cât și autoritățile naționale, nu pare, la prima vedere, conformă cu dispoziția respectivă. Astfel, atunci când un act național se integrează într-un proces decizional comunitar și, ca urmare a repartizării competențelor în domeniul respectiv, este obligatoriu pentru organul comunitar de decizie, astfel încât acest act național stabilește decizia comunitară care urmează a fi adoptată, neregularitățile care ar putea vicia acest act național nu pot să afecteze în niciun caz validitatea deciziei respectivului organ comunitar. Această idee este relevantă pentru a interpreta repartizarea competențelor, astfel cum rezultă aceasta din articolul 12 din Actul din 1976.

   În consecință, o ordonanță privind măsurile provizorii, care concluzionează că neregularitățile care, eventual, viciază decizia unui birou electoral național de proclamare a unui candidat ca membru al Parlamentului European nu au incidență asupra deciziei Parlamentului European privind verificarea prerogativelor membrului respectiv, nu este viciată de o eroare de drept vădită și nici de o eroare de motivare.

   (a se vedea punctele 50, 51, 53 și 54)

4.  Scopul procedurii privind măsurile provizorii este de a garanta deplina eficacitate a hotărârii pe fond. În vederea atingerii acestui obiectiv, se impune ca măsurile solicitate să fie urgente, în sensul că este necesar, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor reclamantului, ca acestea să fie pronunțate și să își producă efectele înainte de hotărârea din acțiunea principală. Rezultă că, pentru a aprecia urgența suspendării executării unui act al Parlamentului European prin care se invalidează mandatul unuia dintre membrii acestuia pentru lipsă de prerogative, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să ia în considerare numai interesele recurentului și în special existența unui risc de prejudiciere gravă și ireparabilă a acestor interese, fără a lua în considerare alte elemente cu caracter general, precum, în speță, continuitatea reprezentării politice, elemente care, după caz, nu ar putea fi luate în considerare decât în cadrul evaluării comparative a intereselor existente.

   (a se vedea punctele 57 și 58)

5.  În cadrul unei proceduri privind măsurile provizorii prin care se urmărește obținerea suspendării executării unui act al Parlamentului European de invalidare a mandatului unuia dintre membrii săi pentru lipsă de prerogative, atunci când judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii ajunge la concluzia că există o egalitate între interesele specifice și imediate respective ale acestui membru și cele ale supleantului său, acesta ia în considerare interesele mai generale care, în astfel de împrejurări, prezintă o importanță deosebită, precum interesul statului membru vizat ca legislația sa în materie electorală să fie respectată de către Parlamentul European și ca la lucrările Parlamentului European să participe deputații aleși potrivit procedurilor sale electorale și proclamați de către una dintre cele mai înalte instanțe ale sale și interesul Parlamentului European în ceea ce privește menținerea deciziilor sale, legitimitatea sa politică și interesul ca la lucrările sale să participe candidatul care a obținut cele mai multe voturi. Numai după ce a constatat egalitatea între interesele atât specifice, cât și generale existente, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii ia în considerare caracterul serios al motivelor invocate pentru a admite un fumus boni iuris.

   (a se vedea punctele 66, 67 și 70)