Keywords
Summary

Keywords

1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Examinarea de către Curte a temeiniciei — Situație care trebuie luată în considerare — Situația la expirarea termenului stabilit în avizul motivat

(art. 226 CE)

2. Mediu — Conservarea păsărilor sălbatice — Directiva 79/409 — Alegerea și delimitarea ariilor de protecție specială

[Directiva nr. 79/409 a Consiliului, art. 4 alin. (1) și (2)]

3. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Obiectul litigiului — Stabilire în cursul procedurii precontencioase — Enunțarea coerentă și detaliată a motivelor — Lipsă — Inadmisibilitate

(art. 226 CE)

4. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Procedură precontencioasă — Aviz motivat — Conținut

(art. 226 CE)

5. Mediu — Conservarea păsărilor sălbatice — Directiva 79/409 — Măsuri de conservare specială — Obligații ale statelor membre

[Directiva nr. 79/409 a Consiliului, art. 4 alin. (1) și (2), și Directiva 92/43 a Consiliului, art. 6 alin. (2) și (7)]

Summary

1. În cadrul unei acțiuni în temeiul articolului 226 CE, existența unui caz de neîndeplinire a obligațiilor trebuie apreciată în funcție de situația statului membru existentă la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat, iar modificările intervenite ulterior nu pot fi luate în considerare de către Curte.

(a se vedea punctul 22)

2. Întrucât regimurile juridice ale Directivei 79/409 privind conservarea păsărilor sălbatice și ale Directivei 92/43 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică sunt distincte, un stat membru nu se poate sustrage obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 79/409 prevalându‑se de alte măsuri decât cele prevăzute de aceasta. Pe de altă parte, împrejurarea că un sit, față de care statul membru are o obligație de clasificare conform acestei directive, nu a suferit nicio deteriorare nu este de natură să pună sub semnul întrebării obligația impusă statelor membre de a clasifica siturile ca arii de protecție specială.

(a se vedea punctul 24)

3. Obiectul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor este stabilit prin avizul motivat al Comisiei, astfel încât acțiunea trebuie să se întemeieze pe aceleași motive și argumente ca acest aviz. Scrisoarea de punere în întârziere adresată de Comisie statului membru și, ulterior, avizul motivat emis de Comisie delimitează obiectul litigiului care, din acel moment, nu mai poate fi extins. Astfel, posibilitatea statului membru în cauză de a prezenta observații reprezintă, chiar dacă acesta consideră că nu trebuie să o utilizeze, o garanție esențială urmărită de tratat, iar respectarea sa constituie un aspect esențial al regularității procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru. În consecință, avizul motivat și acțiunea Comisiei trebuie să se întemeieze pe aceleași obiecții precum cele din scrisoarea de punere în întârziere care declanșează procedura precontencioasă. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, nu se poate considera că o astfel de neregularitate este înlăturată prin faptul că statul membru pârât a formulat observații cu privire la avizul motivat.

Avizul motivat și acțiunea trebuie să prezinte motivele în mod coerent și precis pentru a permite statului membru și Curții să determine cât mai exact întinderea încălcării dreptului Uniunii imputate, condiție necesară pentru ca statul respectiv să poată invoca în mod eficient mijloacele sale de apărare, iar Curtea să poată verifica existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor.

(a se vedea punctele 40-42)

4. Deși este necesar ca avizul motivat să cuprindă o expunere coerentă și detaliată a rațiunilor care au determinat Comisia să ajungă la convingerea că statul membru în cauză nu și‑a îndeplinit una dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatului, totuși Comisia nu este obligată să indice în acest aviz care sunt măsurile care ar permite să se înlăture neîndeplinirea obligațiilor imputată. De asemenea, Comisia nu este ținută nici să indice astfel de măsuri în cererea sa introductivă.

(a se vedea punctul 50)

5. Deși este adevărat că exactitatea transpunerii dobândește o importanță deosebită în ceea ce privește Directiva 79/409 privind conservarea păsărilor sălbatice, în măsura în care gestionarea patrimoniului comun este încredințată, pentru teritoriul propriu, statelor membre respective, ea nu poate, în orice caz, să impună acestora din urmă să includă obligații și interdicții care decurg din articolul 4 alineatele (1) și (2) din această directivă și din articolul 6 alineatul (2) din Directiva 92/43 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, în actul juridic care stabilește pentru fiecare arie de protecție specială (APS) care sunt speciile și habitatele protejate, precum și obiectivele de conservare.

În ceea ce privește obligațiile amintite, adoptarea de măsuri pozitive care urmăresc conservarea și ameliorarea stării unei APS nu are un caracter sistematic, ci depinde de situația concretă a APS respective.

Deși este adevărat, de exemplu, că protecția APS împotriva activității unor particulari impune ca aceștia să fie împiedicați în mod preventiv să desfășoare activități potențial dăunătoare, nu rezultă totuși că realizarea acestui obiectiv reclamă cu necesitate instituirea unor interdicții specifice fiecărei APS și nici fiecărei specii în parte.

Cu privire la identificarea speciilor și a habitatelor protejate în fiecare APS, după cum delimitarea unei APS trebuie să fie învestită cu forță obligatorie incontestabilă, identificarea speciilor care au justificat clasificarea respectivei APS trebuie să răspundă aceleiași exigențe. Într‑adevăr, în caz contrar, ar exista riscul ca obiectivul de protecție care rezultă din articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 79/409, precum și din articolul 6 alineatul (2) din Directiva 92/43 coroborat cu articolul 7 din aceasta să nu fie atins pe deplin.

În ceea ce privește obiectivele de conservare, regimul juridic de protecție de care beneficiază APS nu presupune ca aceste obiective să fie specificate pentru fiecare specie în parte. Totodată, nu se poate considera, în orice caz, că obiectivele de conservare trebuie să fie cuprinse în același act care privește speciile și habitatele protejate de pe teritoriul unei APS determinate.

Referitor la regimul juridic de protecție a APS în strânsă legătură cu o rezervație naturală sau cu un alt tip de sit existent și protejat prin măsuri naționale sau regionale, articolul 4 din Directiva 79/409 prevede un regim consolidat și care vizează în mod specific atât speciile menționate în anexa I la această directivă, cât și speciile migratoare. Aceasta reprezintă specificitatea regimului de protecție de care beneficiază APS, spre deosebire de regimul de protecție mai puțin strict prevăzut la articolul 3 din directiva menționată pentru toate speciile de păsări la care se referă directiva. Totuși, nu se deduce de aici că numai un regim juridic suficient de bine definit și instituit pentru fiecare APS ar putea proteja cu eficacitate acest gen de sit.

(a se vedea punctele 61-66)