Cauza C-228/07

Jörn Petersen

împotriva

Landesgeschäftsstelle des Arbeitsmarktservice Niederösterreich

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Verwaltungsgerichtshof (Austria)]

„Securitate socială — Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 — Articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (g), articolul 10 alineatul (1) și articolul 69 — Libera circulație a persoanelor — Articolele 39 CE și 42 CE — Regimul obligatoriu de asigurări de pensii sau de asigurări pentru accidente — Prestație de asigurare pentru scăderea capacității de muncă sau de invaliditate — Avans acordat șomerilor solicitanți — Calificarea prestației drept «prestație de șomaj» sau drept «prestație de invaliditate» — Condiția privind reședința”

Concluziile avocatului general D. Ruiz-Jarabo Colomer prezentate la 15 mai 2008   I - 6992

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 11 septembrie 2008   I - 7022

Sumarul hotărârii

1. Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Reglementare comunitară – Domeniu de aplicare material

   [Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului, art. 4 alin. (1) lit. (g)]

2. Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Egalitate de tratament

   [art. 39 CE; Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului, art. 4 alin. (1) lit. (g)]

1.  O prestație precum un avans acordat șomerilor care au solicitat, în temeiul regimului obligatoriu de asigurări de pensii sau de asigurări pentru accidente, o prestație de asigurare pentru scăderea capacității de muncă sau de invaliditate trebuie considerată o „prestație de șomaj” în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1408/71.

   Astfel, în ceea ce privește, mai întâi, obiectul și finalitatea prestației menționate, aceasta urmărește să îi confere solicitantului unei pensii de invaliditate care nu are un loc de muncă sau care nu beneficiază de niciun venit, atunci când împrejurările indică probabilitatea acordării acestei pensii, resursele financiare care să îi permită satisfacerea nevoilor în așteptarea deciziei definitive cu privire la cererea sa și, prin urmare, de-a lungul unei perioade în cursul căreia există o incertitudine referitoare la aptitudinea acestui solicitant de a se reintegra în viața profesională. Această prestație, care este de asemenea plătită de autoritățile competente în materie de șomaj, este în esență destinată să înlocuiască salariul pierdut ca urmare a șomajului pentru a asigura întreținerea lucrătorului aflat în șomaj. În continuare, în ceea ce privește baza de calcul a prestației menționate, cuantumul acesteia este stabilit în același mod ca acela al indemnizației de șomaj. În sfârșit, în ceea ce privește condițiile de acordare a acestei prestații, pe lângă faptul că dispozițiile aplicabile acesteia sunt prevăzute în cadrul reglementării referitoare la asigurarea pentru șomaj și că această prestație este acordată de autoritățile competente în materie de șomaj, solicitantul unei pensii de invaliditate trebuie să îndeplinească cerințele pentru dobândirea dreptului la indemnizațiile de șomaj care privesc stagiul de cotizare și neepuizarea perioadei de acordare a prestației. În aceste condiții, în pofida faptului că este legată de o cerere de pensie de invaliditate, o astfel de prestație se referă direct la riscul de șomaj menționat la articolul 4 alineatul (1) litera (g), citat anterior.

   (a se vedea punctele 23, 25, 29, 30, 35 și 36 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 39 CE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru, în măsura în care acesta nu a prezentat niciun element de natură să demonstreze că o astfel de condiție este justificată din punct de vedere obiectiv și proporțională, să supună acordarea unei prestații precum un avans acordat șomerilor care au solicitat, în temeiul regimului obligatoriu de asigurări de pensii sau de asigurări pentru accidente, o prestație de asigurare pentru scăderea capacității de muncă sau de invaliditate, care trebuie considerată o „prestație de șomaj” în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1408/71, condiției ca beneficiarii să locuiască pe teritoriul național al acestui stat.

   Astfel, exceptând cazul în care este justificată în mod obiectiv și proporțională cu obiectivul urmărit, o dispoziție de drept național trebuie considerată ca fiind indirect discriminatorie dacă, prin însăși natura sa, îi poate afecta mai mult pe lucrătorii migranți decât pe cei naționali și, în consecință, dacă prezintă riscul de a-i defavoriza în special pe primii. Aceasta este situația unei condiții privind reședința precum cea de care depinde acordarea prestației menționate anterior, condiție care este mai ușor de îndeplinit de lucrătorii naționali decât de cei ai altor state membre, întrucât mai ales acești din urmă lucrători sunt cei care, în special în caz de șomaj sau de invaliditate, tind să părăsească țara în care se afla fostul lor loc de muncă pentru a se întoarce în țara lor de origine.

   (a se vedea punctele 54, 55 și 64 și dispozitiv 2)