Cauza C-141/07

Comisia Comunităților Europene

împotriva

Republicii Federale Germania

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Măsuri cu efect echivalent unei restricții cantitative — Protecția sănătății publice — Justificare — Farmacii — Livrarea produselor farmaceutice direct către spitale — Proximitatea spitalului vizat”

Concluziile avocatului general Y. Bot prezentate la 10 aprilie 2008   I - 6938

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 11 septembrie 2008   I - 6967

Sumarul hotărârii

1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Obiectul litigiului – Repartizarea competențelor între statele membre și Comunitate în domeniul sănătății publice – Condiții de intervenție a Comisiei

   [art. 152 alin. (5) CE și art. 211 CE]

2. Libera circulație a mărfurilor – Restricții cantitative – Măsuri cu efect echivalent – Obstacole rezultând din dispoziții naționale care reglementează în mod nediscriminatoriu modalitățile de vânzare

   (art. 28 CE și 30 CE)

1.  Dreptul comunitar nu aduce atingere competenței statelor membre în ceea ce privește organizarea sistemelor lor de securitate socială și adoptarea în special de dispoziții menite să reglementeze consumul de produse farmaceutice în interesul echilibrului financiar al sistemelor lor de asigurare de sănătate, precum și în ceea ce privește organizarea și furnizarea de servicii de sănătate și de îngrijiri medicale.

   Totuși, în exercitarea acestei competențe, statele membre trebuie să respecte dreptul comunitar, în special dispozițiile tratatului referitoare la libera circulație a mărfurilor. Prin dispozițiile menționate se interzice statelor membre să instituie sau să mențină restricții nejustificate privind exercitarea acestei libertăți în domeniul îngrijirilor medicale.

   Astfel, acțiunea Comisiei se limitează, în cadrul îndeplinirii misiunii acesteia din urmă, care constă, printre altele, potrivit articolului 211 CE, în a veghea la aplicarea dispozițiilor tratatului, la a verifica dacă statele membre au acționat în conformitate cu normele acestuia referitoare la libera circulație a mărfurilor.

   Pe de altă parte, în stadiul actual al dreptului comunitar, în care aprovizionarea cu medicamente a spitalelor nu face obiectul unei armonizări la nivel comunitar, stabilirea normelor în acest domeniu rămâne în competența statelor membre, sub rezerva respectării dispozițiilor tratatului și în special a celor privind libera circulație a mărfurilor.

   (a se vedea punctele 22-25)

2.  Dispozițiile naționale prin care sunt stabilite cerințele pe care trebuie să le îndeplinească farmaciile externe care doresc să aprovizioneze cu medicamente centrele spitalicești și care nu se referă la caracteristicile medicamentelor, ci privesc numai modalitățile în care acestea pot fi vândute trebuie considerate ca referindu-se la modalități de vânzare. Cu toate că astfel de dispoziții se aplică în mod indistinct tuturor operatorilor vizați ce își desfășoară activitatea pe teritoriul statului membru care a adoptat dispozițiile, acestea sunt de natură să facă aprovizionarea cu medicamente a spitalelor respectivului stat membru mai dificilă și mai costisitoare pentru farmaciile stabilite în alte state membre decât acesta comparativ cu farmaciile stabilite în acesta din urmă, în măsura în care stabilesc o serie de criterii cumulative care necesită de facto o anumită proximitate geografică între farmacia care furnizează medicamentele și spitalul căruia acestea îi sunt destinate. În consecință, astfel de dispoziții pot constitui un obstacol în calea schimburilor intracomunitare și reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import interzisă prin articolul 28 CE.

   Cu toate acestea, o reglementare care este de natură să restrângă o libertate fundamentală garantată prin tratat, cum este libera circulație a mărfurilor, poate fi justificată de motive privind protecția sănătății publice dacă aceasta este de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru ca acesta să fie atins. În această privință, pe de o parte, dispozițiile în cauză sunt de natură să îndeplinească obiectivul privind garantarea unei aprovizionări sigure și de calitate a spitalelor statului membru vizat și, pe cale de consecință, să protejeze sănătatea publică. Pe de altă parte, în realitate, acestea transpun în sistemul de aprovizionare externă a spitalelor cerințe similare celor ce caracterizează sistemul de aprovizionare internă. În măsura în care încheierea contractului de aprovizionare cu farmacia unui alt spital sau cu o farmacie externă este subordonată dispozițiilor în cauză, care prevăd condiții similare celor aplicabile în cadrul sistemului de aprovizionare internă, și anume cerința unui farmacist care este, pe de o parte, responsabil de aprovizionarea cu medicamente și, pe de altă parte, în general și în mod rapid disponibil la fața locului, aceste dispoziții asigură echivalența și compatibilitatea dintre toate elementele sistemului de aprovizionare cu medicamente a spitalelor din statul membru vizat și, astfel, garantează unitatea și echilibrul acestui sistem. Prin urmare, dispozițiile în litigiu se dovedesc necesare pentru realizarea obiectivului de a asigura un nivel înalt de protecție a sănătății publice și nu par să depășească o astfel de necesitate.

   (a se vedea punctele 30, 31, 33-35, 44, 48, 49 și 55-57)