Cauza T-109/06

Vodafone España, SA și Vodafone Group plc

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Acțiune în anulare — Directiva 2002/21/CE — Scrisoarea cu observațiile Comisiei — Articolul 7 din Directiva 2002/21 — Act care nu poate fi supus căilor de atac — Lipsa afectării directe — Inadmisibilitate”

Ordonanța Tribunalului (Camera a cincea) din 12 decembrie 2007   II - 5155

Sumarul ordonanței

1. Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii

   [art. 230 CE; Directiva 2002/21 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (2)-(5) , art. 8 alin. (3) lit. (d) și art. 16 alin. (4)]

2. Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac

   [art. 230 CE; Directiva 2002/21 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (3) și (4)]

3. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare directă – Criterii

   [art. 230 al patrulea paragraf CE; Directiva 2002/21 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (3) și (5)]

1.  Constituie acte sau decizii care pot fi supuse unei acțiuni în anulare, în sensul articolului 230 CE, indiferent de forma în care sunt adoptate, măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia.

   Alta este situația în cazul unei scrisori cu observațiile Comisiei privind un proiect de măsură națională, adresată de aceasta unei autorități naționale de reglementare (ANR) în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice.

   Într-adevăr, în primul rând, pe de o parte, deși este adevărat că Directiva 2002/21 atribuie Comisiei un rol important în cadrul procedurilor care urmăresc să asigure aplicarea armonizată a cadrului de reglementare pe teritoriul Comunității, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) și cu articolul 8 alineatul (3) litera (d) din directiva menționată, ANR, cooperând reciproc și cu Comisia într-un mod transparent, asigură aplicarea consecventă a cadrului de reglementare. ANR au, așadar, o răspundere esențială în asigurarea aplicării consecvente a cadrului de reglementare în Comunitate, pe baza cooperării cu Comisia și cu celelalte ANR. Pe de altă parte, articolul 7 alineatul (5) din Directiva 2002/21 nu prevede nicio preponderență a observațiilor Comisiei în raport cu cele prezentate de celelalte ANR. Așadar, în ipoteza în care observațiile unei ANR și cele ale Comisiei sunt contradictorii, ANR care efectuează notificarea nu ar încălca articolul 7 alineatul (5) menționat dacă ar urma, după examinarea atentă a diferitelor observații, abordarea propusă de cealaltă ANR, și nu pe aceea propusă de Comisie.

   În al doilea rând, faptul că, în circumstanțele prevăzute de articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21, Comisia poate deschide a doua etapă a procedurii, care poate conduce la o decizie de veto, nu implică în același timp faptul că scrisoarea cu observațiile Comisiei, potrivit articolului 7 alineatul (3) din directiva menționată, este cea care conferă ANR în cauză dreptul de a adopta măsura națională preconizată. Într-adevăr, articolul 16 alineatul (4) din Directiva 2002/21 autorizează direct ANR în cauză să adopte măsura respectivă prin faptul că prevede că o ANR care stabilește că o piață nu este efectiv concurențială identifică întreprinderile cu putere semnificativă pe piața respectivă și impune acestora obligații de reglementare specifice adecvate.

   În al treilea rând, având în vedere rolul consultativ atribuit Comisiei și celorlalte ANR în cadrul procedurii de la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, o scrisoare cu observațiile Comisiei în temeiul prevederii menționate constituie un act comunitar pregătitor în cadrul unei proceduri care conduce la adoptarea unei măsuri naționale de către ANR în cauză, astfel de acte neputând fi supuse unei acțiuni în anulare autonome.

   (a se vedea punctele 69, 92, 93 și 95-97)

2.  Chiar dacă exercitarea efectivă a dreptului de veto prevăzut la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice generează efecte juridice obligatorii prin faptul că autoritatea națională de reglementare (ANR) respectivă nu ar mai avea dreptul de a adopta măsura preconizată, neexercitarea dreptului de veto poate fi asimilată cu o neadoptare a deciziei care nu generează niciun efect juridic obligatoriu. Rezultă că, în cazul în care Comisia se limitează să formuleze observații în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din directiva menționată și nu își exercită dreptul de veto prevăzut la articolul 7 alineatul (4), intervenția Comisiei rămâne lipsită de efecte juridice obligatorii. Dacă ANR decide să adopte măsura națională, efectele juridice obligatorii care decurg din această măsură trebuie atribuite ANR în cauză, și nu observațiilor Comisiei sau neinițierii procedurii de la articolul 7 alineatul (4).

   (a se vedea punctele 105 și 106)

3.  Pentru a afecta în mod direct o persoană fizică sau juridică în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, actul comunitar adoptat trebuie să producă efecte directe asupra situației juridice a persoanei respective, iar punerea sa în aplicare trebuie să aibă un caracter pur automat și să decurgă numai din legislația comunitară, fără aplicarea altor norme intermediare. Această situație se întâlnește, de exemplu, atunci când posibilitatea ca destinatarii actului să nu dea curs acestui act este pur teoretică, iar voința acestor destinatari de a acționa în conformitate cu actul menționat nu poate fi pusă la îndoială.

   Or, alta este situația în cazul unei scrisori cu observațiile Comisiei privind un proiect de măsură națională, adresată de aceasta unei autorități naționale de reglementare (ANR) în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, având în vedere rolul central exercitat de către ANR în vederea atingerii obiectivelor directivei menționate. Procedura prevăzută în dispoziția respectivă constituie, într-adevăr, o procedură de consultare și de cooperare între ANR și Comisie în cadrul căreia nu numai Comisia, dar și celelalte ANR pot, în conformitate cu această dispoziție, să formuleze observații cu privire la un proiect de măsură notificat. Chiar dacă, potrivit articolului 7 alineatul (5) din Directiva 2002/21, o ANR trebuie să țină „seama în cea mai mare măsură de observațiile formulate de alte ANR și de Comisie”, aceasta dispune de o marjă de manevră pentru stabilirea conținutului măsurii finale, astfel încât nu se poate considera că actul comunitar adoptat potrivit articolului 7 alineatul (3) menționat produce efecte directe asupra situației juridice a întreprinderilor respective.

   (a se vedea punctele 158-160)