Keywords
Summary

Keywords

1. Politica comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Marjă de dumping — Determinarea valorii normale — Utilizarea datelor disponibile în caz de refuz al întreprinderii de a coopera

(Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 18)

2. Politica comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Procedură antidumping — Dreptul la apărare — Comunicare către întreprinderi a informării finale de către Comisie

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 20 alin. (2) și (4)]

3. Drept comunitar — Principii — Dreptul la apărare — Respectarea în cadrul procedurilor administrative — Antidumping — Obligația instituțiilor de a asigura informarea întreprinderilor în cauză — Document adițional de informare finală

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 20 alin. (5)]

4. Politica comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Prejudiciu — Perioada care trebuie luată în considerare

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 3 alin. (2)]

5. Politica comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Marjă de dumping — Comparație între valoarea normală și prețul de export

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alin. (10)]

Summary

1. Articolul 18 din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 constituie transpunerea în dreptul comunitar a textului cuprins la punctul 6.8, precum și a anexei II la Acordul privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife și Comerț 1994, în lumina cărora trebuie interpretat în măsura în care este posibil. Cu privire la acest aspect, trebuie arătat că recurgerea la date disponibile se justifică atunci când o întreprindere refuză să coopereze sau atunci când furnizează o informație falsă ori care induce în eroare, întrucât articolul 18 alineatul (1) a doua teză din regulamentul de bază nu prevede un comportament intenționat.

Într‑adevăr, amploarea eforturilor depuse de o parte interesată pentru a comunica anumite informații nu este legată în mod obligatoriu de calitatea intrinsecă a informațiilor comunicate și, în orice caz, nu este singurul element determinant al acestora. Astfel, în cazul în care informațiile solicitate nu sunt finalmente obținute, Comisia are dreptul să recurgă la date disponibile în ceea ce privește informațiile solicitate.

Această apreciere este susținută de articolul 18 alineatul (3) din regulamentul de bază, potrivit căruia, în cazul în care informațiile prezentate de o parte interesată nu sunt cele mai bune din toate punctele de vedere, ele nu trebuie ignorate, cu condiția ca eventualele lipsuri să nu îngreuneze excesiv stabilirea unor concluzii de o acuratețe rezonabilă, ca informațiile să fie furnizate în timp util, ca ele să poată fi verificate și ca partea să fi acționat cât mai bine posibil. Faptul de a fi acționat cât mai bine posibil constituie, așadar, una dintre condițiile care trebuie îndeplinite în vederea obligării Comisiei să ia în considerare informațiile deficiente.

Astfel, atunci când un producător supus unei anchete antidumping, în pofida faptului că se află în posesia volumului total al exporturilor sale către piața comunitară, comunică Comisiei în cursul procedurii administrative date privind vânzările sale la export care sunt contradictorii, nu se poate considera că a acționat cât mai bine posibil. În aceste condiții, în vederea calculării prețului de export, Comisia nu are obligația să țină seama de listele de vânzări pe piața comunitară, din moment ce utilizarea tuturor datelor cuprinse în liste ar fi determinat fără îndoială un rezultat eronat.

(a se vedea punctele 103-106)

2. Întreprinderile vizate de o anchetă care precedă adoptarea unui regulament antidumping trebuie să aibă posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să își prezinte în mod util punctul de vedere cu privire la realitatea și la pertinența faptelor și ale circumstanțelor invocate și cu privire la elementele de probă reținute de Comisie în susținerea aprecierii sale în ceea ce privește existența unei practici de dumping și a prejudiciului care ar rezulta din aceasta.

În acest context, caracterul incomplet al informării finale solicitate de părți în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/94 determină nelegalitatea unui regulament ce instituie taxe antidumping definitive numai în cazul în care, din cauza acestei omisiuni, părțile interesate nu au avut posibilitatea de a‑și apăra în mod util interesele. Această situație se regăsește în special în cazul în care omisiunea privește fapte sau considerații diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii, cărora trebuie să li se acorde o atenție deosebită în informarea finală, în temeiul dispoziției menționate. De asemenea, această situație se regăsește în cazul în care omisiunea privește fapte sau considerații diferite de cele pe care se întemeiază o decizie adoptată de Comisie sau de Consiliu ulterior comunicării documentului de informare finală, astfel cum rezultă din articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază menționat.

Cu toate acestea, modificarea de către Comisie a propriei analize ca urmare a comentariilor formulate de părțile interesate cu privire la documentul de informare finală nu constituie, în sine, o încălcare a dreptului la apărare. Astfel, după cum rezultă din articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază, documentul de informare finală nu interzice nicio decizie ulterioară a Comisiei sau a Consiliului. Această dispoziție se limitează la a impune Comisiei obligația de a comunica, în cel mai scurt timp posibil, faptele și considerațiile diferite de cele pe care se baza abordarea sa inițială cuprinsă în documentul de informare finală. Prin urmare, pentru a stabili dacă drepturile părților în cauză prevăzute la articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază au fost respectate de Comisie, trebuie de asemenea să se verifice aceasta le‑a comunicat faptele și considerațiile reținute în scopul noii analize cu privire la prejudiciul și la forma măsurilor necesare pentru a‑l elimina, în măsura în care acestea sunt diferite de cele reținute în documentul de informare finală.

(a se vedea punctele 134, 135, 140 și 141)

3. Prin faptul că acordă producătorului supus unei anchete antidumping un termen mai mic de zece zile pentru a prezenta comentarii pe marginea documentului adițional de informare finală, Comisia încalcă articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96. Totuși, această circumstanță nu ar putea, în sine, să conducă la anularea regulamentului atacat. Astfel, mai trebuie stabilit că acordarea unui termen mai scurt decât cel legal a fost de natură să afecteze în mod concret dreptul său la apărare în cadrul procedurii în discuție.

(a se vedea punctul 147)

4. Instituirea taxelor antidumping nu constituie sancționarea unui comportament anterior, ci o măsură de apărare și de protecție împotriva concurenței neloiale rezultate din practicile de dumping. Astfel, ancheta trebuie să se desfășoare pe baza unor informații cât mai actualizate posibil, pentru a putea stabili taxe antidumping adecvate pentru protejarea industriei comunitare împotriva practicilor de dumping.

În cazul în care instituțiile comunitare constată că importurile unui produs, care până atunci a făcut obiectul unor restricții cantitative, cresc după expirarea restricțiilor respective, acestea pot ține seama de creșterea menționată pentru aprecierea prejudiciului suferit de industria comunitară.

(a se vedea punctele 157 și 158)

5. În cadrul unei proceduri antidumping, în cazul în care produsul în cauză conține o gamă largă de bunuri care prezintă diferențe considerabile în ceea ce privește caracteristicile și prețurile acestora, regruparea lor în categorii mai mult sau mai puțin omogene poate fi indispensabilă. Această operațiune are ca obiect să permită o comparație echitabilă între produsele comparabile și să se evite astfel un calcul eronat al marjei de dumping și al prejudiciului din cauza comparațiilor inadecvate.

(a se vedea punctul 172)