Keywords
Summary

Keywords

1. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Apreciere – Obligația de a ține seama de impactul real asupra pieței – Lipsă – Rolul primordial al criteriului întemeiat pe natura încălcării

[art. 81 alin. (1) lit. (a) și (b) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 1 A]

2. Concurență – Amenzi – Linii directoare privind metoda de stabilire a amenzilor – Natură juridică

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03]

3. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Încălcări foarte grave

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03, punctul 1 A]

4. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Efectul unei practici anticoncurențiale – Criteriu nedeterminant

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03, punctul 1 A]

5. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Cote de piață deținute de întreprinderea în cauză

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 1 A]

6. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Impact real asupra pieței – Criterii de apreciere

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03, punctul 1 A]

7. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Stabilirea amenzii în mod proporțional cu elementele de apreciere a gravității încălcării

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03, punctul 1 A]

8. Concurență – Amenzi – Decizie de aplicare a unor amenzi – Obligația de motivare – Conținut

(art. 253 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]

9. Procedură – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Condiții – Motiv nou – Noțiune

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 48 alin.(2)]

10. Concurență – Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Aplicabilitatea principiului prezumției de nevinovăție

[art. 81 alin. (1) CE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (1)],

11. Concurență – Înțelegeri – Probă – Gradul de precizie necesar al elementelor de probă reținute de Comisie

[art. 81 alin. (1) CE]

12. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Apreciere – Luarea în considerare a realității economice la momentul săvârșirii încălcării

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03, punctul 1 A]

13. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Împărțirea întreprinderilor în cauză pe categorii – Condiții – Respectarea principiului egalității de tratament

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03, punctul 1 A]

14. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Amenințări și presiuni exercitate asupra unei întreprinderi – Excludere

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3]

15. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Rol pasiv sau imitativ al întreprinderii – Criterii de apreciere

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03, punctul 3 prima liniuță]

16. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Întreprinderi în cauză care fac parte dintre întreprinderile mici și mijlocii – Irelevanță

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 1 A al cincilea paragraf]

17. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Comportament diferit de cel convenit în cadrul înțelegerii

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03, punctul 3 a doua liniuță]

18. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Apreciere

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3]

19. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Cuantum maxim – Calcul – Distincție între cuantumul final și cuantumul intermediar al amenzii – Consecințe

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03]

20. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Situația financiară a întreprinderii în cauză – Luare în considerare – Obligație – Lipsă

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

21. Concurență – Amenzi – Cuantum – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competență de fond

(art. 229 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

22. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Caracter descurajator – Respectarea principiului proporționalității

(art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

Summary

1. Articolul 81 alineatul (1) literele (a) și (b) CE declară expres ca incompatibile cu piața comună practicile concertate ce constau în stabilirea, direct sau indirect, a prețurilor de cumpărare sau de vânzare sau a oricăror alte condiții de tranzacționare, în limitarea sau controlul producției, al comercializării, al dezvoltării tehnice sau al investițiilor și în împărțirea piețelor sau a surselor de aprovizionare. Încălcările de acest tip, în special dacă este vorba despre înțelegeri orizontale, sunt calificate drept deosebit de grave atunci când au un efect direct asupra parametrilor esențiali ai concurenței pe piața relevantă sau drept încălcări evidente ale normelor de concurență.

Gravitatea încălcărilor dreptului concurenței al Uniunii trebuie să fie stabilită în funcție de numeroase elemente, cum ar fi împrejurările particulare ale cauzei, contextul acesteia și efectul descurajator al amenzilor, fără a fi fost stabilită o listă imperativă sau exhaustivă de criterii care trebuie să fie luate în considerare în mod obligatoriu.

Potrivit metodei prevăzute de Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, evaluarea gravității unei încălcări trebuie să ia în considerare natura sa, impactul său real asupra pieței, atunci când acesta poate fi măsurat, și mărimea pieței geografice relevante. Aceste trei aspecte ale evaluării gravității încălcării nu au însă aceeași pondere în cadrul examinării globale. Natura încălcării joacă un rol primordial, în special în caracterizarea încălcărilor ca fiind „foarte grave”. În schimb, nici impactul real asupra pieței, nici mărimea pieței geografice nu constituie elemente necesare pentru calificarea încălcării drept foarte gravă în cazul unor înțelegeri orizontale care vizează în special stabilirea prețurilor. Astfel, înțelegerile orizontale de acest tip pot fi calificate drept încălcări „foarte grave” numai în temeiul naturii lor, Comisia nefiind obligată să demonstreze un impact real al încălcării asupra pieței.

(a se vedea punctele 67, 69, 74 și 76-78)

2. Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO sunt un instrument menit să precizeze, cu respectarea dreptului de nivel superior, criteriile pe care Comisia intenționează să le aplice în cadrul exercitării puterii de apreciere la stabilirea amenzilor, conferită de articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003. Liniile directoare menționate nu constituie temeiul juridic al unei decizii prin care se aplică o amendă, întrucât această decizie este întemeiată pe Regulamentul nr. 1/2003, ci determină, în mod general și abstract, metodologia pe care Comisia și‑a impus‑o în scopul stabilirii cuantumurilor amenzilor aplicate prin această decizie și asigură, prin urmare, securitatea juridică a întreprinderilor.

Astfel, deși liniile directoare nu pot fi calificate ca normă de drept pe care administrația ar fi, în orice caz, obligată să o respecte, acestea prevăd totuși o regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care administrația nu se poate îndepărta, într‑un caz particular, fără să prezinte justificări.

Autolimitarea puterii de apreciere a Comisiei ce rezultă din adoptarea liniilor directoare nu este însă incompatibilă cu menținerea pentru Comisie a unei marje de apreciere semnificative. Astfel, faptul că, prin liniile directoare, Comisia și‑a precizat poziția cu privire la evaluarea gravității unei încălcări nu se opune ca ea să aprecieze acest criteriu în ansamblu, în funcție de toate împrejurările pertinente, inclusiv elemente care nu sunt menționate în mod expres în liniile directoare.

(a se vedea punctele 71-73)

3. Cuantumul de plecare minim de 20 de milioane de euro stabilit prin Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO în ceea ce privește încălcările foarte grave se referă la o singură întreprindere și nu la toate întreprinderile care au săvârșit încălcarea.

(a se vedea punctul 86)

4. În ceea ce privește impactul real asupra pieței al unei practici restrictive contrare normelor de concurență ale Uniunii, la stabilirea cuantumului amenzii aplicate pentru o astfel de încălcare este necesar să se țină seama de durata și de toate elementele de natură să intre în aprecierea gravității încălcării, precum comportamentul fiecărei întreprinderi, rolul avut de fiecare dintre acestea la stabilirea practicilor concertate, profitul pe care l‑au putut obține din aceste practici, mărimea acestora și valoarea mărfurilor în cauză, precum și riscul pe care îl reprezintă încălcările de acest tip pentru obiectivele Uniunii. Rezultă că efectul unei practici anticoncurențiale nu este, în sine, un criteriu determinant în aprecierea cuantumului adecvat al amenzii. Mai precis, unele elemente în legătură cu aspectul intenționat pot avea mai multă importanță decât cele privitoare la respectivele efecte, mai ales atunci când este vorba despre încălcări grave prin esența lor, precum o repartizare a piețelor.

(a se vedea punctul 90)

5. Cota de piață a fiecăreia dintre întreprinderile în cauză pe piața care a făcut obiectul unei practici restrictive în sensul dreptului concurenței al Uniunii constituie, și în lipsa probelor referitoare la un efect concret al încălcării asupra pieței, un element obiectiv care exprimă în mod corect răspunderea fiecăreia dintre ele în ceea ce privește nocivitatea potențială a acestei practici pentru concurența normală. Astfel, în vederea stabilirii cuantumului amenzii, cotele de piață deținute de o întreprindere sunt relevante pentru determinarea influenței pe care aceasta a putut să o exercite pe piață.

(a se vedea punctul 97)

6. Pentru a aprecia gravitatea încălcării, este decisiv să se știe că membrii înțelegerii au făcut tot ce puteau pentru a da un efect concret intențiilor lor. Întrucât ceea ce s‑a întâmplat ulterior, cu privire la prețurile de piață efectiv obținute, putea fi influențat și de alți factori, care nu se aflau sub controlul membrilor înțelegerii, aceștia din urmă nu pot invoca în propriul beneficiu factori externi care s‑au opus eforturilor lor, precum majorarea prețurilor pe piața relevantă, făcând din aceștia elemente care să justifice reducerea amenzii.

(a se vedea punctele 99 și 100)

7. Principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului urmărit. În cadrul procedurilor inițiate de Comisie pentru a sancționa încălcările normelor de concurență, aplicarea acestui principiu înseamnă că amenzile nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite, respectiv în raport cu respectarea normelor de concurență, iar cuantumul amenzii aplicate unei întreprinderi în temeiul unei încălcări în materie de concurență trebuie să fie proporțional cu încălcarea, apreciată în ansamblul său, ținând seama în special de gravitatea acesteia. Mai precis, principiul proporționalității presupune că amenda trebuie stabilită de Comisie proporțional cu elementele luate în considerare pentru a se aprecia gravitatea încălcării și că, în această privință, Comisia trebuie să aplice aceste elemente în mod coerent și justificat din punct de vedere obiectiv.

În aceste condiții, Comisia nu încalcă principiul proporționalității prin stabilirea cuantumului de plecare al unei amenzi pentru încălcarea normelor de concurență la 10 milioane de euro, din moment ce această încălcare constituie o încălcare foarte gravă și intenționată a normelor de concurență, iar acest cuantum a fost stabilit la un nivel cu mult inferior pragului minim prevăzut de liniile directoare pentru acest tip de înțelegere.

(a se vedea punctele 104, 105 și 107)

8. În cadrul stabilirii amenzilor pentru încălcarea dreptului concurenței, obligația de motivare este îndeplinită atunci când Comisia arată, în cuprinsul deciziei sale, elementele de apreciere care i‑au permis să evalueze gravitatea și durata încălcării.

În această privință, deși Comisia este obligată, în temeiul articolului 253 CE, să își motiveze deciziile prin menționarea elementelor de fapt de care depinde justificarea deciziei și considerațiile care au determinat‑o să o adopte, această dispoziție nu impune Comisiei să discute toate aspectele de fapt și de drept care ar fi fost examinate în cursul procedurii administrative.

În cazul unei decizii prin care se aplică amenzi mai multor întreprinderi, conținutul obligației de motivare trebuie apreciat în special în lumina faptului că gravitatea încălcării trebuie stabilită în funcție de numeroase elemente, precum în special împrejurările particulare ale cauzei, contextul acesteia și efectul descurajator al amenzilor, și aceasta fără a fi fost stabilită o listă imperativă sau exhaustivă de criterii care trebuie să fie luate în considerare în mod obligatoriu.

(a se vedea punctele 109 și 233)

9. Potrivit articolului 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se bazează pe elemente de fapt și de drept care au apărut în cursul procedurii. În această privință, un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv prezentat anterior, direct sau implicit, și care prezintă o legătură strânsă cu acest motiv trebuie declarat admisibil.

(a se vedea punctul 124)

10. Comisiei îi revine sarcina de a dovedi nu numai existența unei înțelegeri contrare normelor de concurență ale Uniunii, ci și durata acesteia. În mod special, în ceea ce privește administrarea probei unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) CE, Comisia trebuie să facă dovada încălcărilor pe care le constată și să stabilească elementele de probă de natură să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, existența faptelor constitutive ale unei încălcări. Orice dubiu al instanței trebuie interpretat în favoarea întreprinderii căreia îi este adresată decizia de constatare a unei încălcări. Prin urmare, instanța nu poate concluziona că existența încălcării în cauză a fost dovedită de Comisie la un standard juridic corespunzător dacă există încă o îndoială cu privire la acest aspect, în special în cazul unei acțiuni în anulare și/sau reformare a unei decizii de aplicare a unei amenzi. Astfel, în această ultimă situație, este necesar să se țină seama de principiul prezumției de nevinovăție, care face parte dintre drepturile fundamentale protejate în ordinea juridică a Uniunii și care a fost consacrat de articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În considerarea naturii și a gradului de severitate ale sancțiunilor aferente acestora, principiul prezumției de nevinovăție se aplică în special procedurilor referitoare la încălcările normelor de concurență aplicabile întreprinderilor, care pot conduce la aplicarea unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu. Astfel, Comisia trebuie să furnizeze dovezi precise și concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea pretinsă a fost săvârșită.

Nu este obligatoriu ca fiecare dintre dovezile prezentate de Comisie să îndeplinească aceste criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global, să îndeplinească această cerință.

(a se vedea punctele 129, 130 și 143)

11. Activitățile pe care le presupun acordurile anticoncurențiale se desfășoară de obicei în mod clandestin, reuniunile se țin în secret și documentația aferentă acestora este redusă la minimum. Prin urmare, chiar în cazul în care Comisia descoperă elemente care atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori, precum procesele verbale ale unor reuniuni, de regulă acestea nu vor fi decât fragmentare și disparate, astfel încât, adesea, este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. În consecință, în majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă dintr‑un anumit număr de coincidențe și de indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada încălcării normelor de concurență.

În plus, în lipsa unor elemente de probă susceptibile să stabilească în mod direct durata unei încălcări, Comisia trebuie să se întemeieze cel puțin pe elemente de probă având legătură cu fapte suficient de apropiate în timp, astfel încât să se poată admite în mod rezonabil că această încălcare s‑a desfășurat fără întrerupere între două date precise.

În această privință, pentru a dovedi în mod corespunzător participarea întreprinderii respective la înțelegere, este suficient să se demonstreze de către Comisie că întreprinderea în cauză a participat la reuniuni în cursul cărora au fost încheiate acorduri de natură anticoncurențială, fără să se fi opus în mod vădit acestora. Atunci când participarea la asemenea reuniuni a fost stabilită, această întreprindere are obligația să prezinte indicii de natură să demonstreze că participarea sa la acele reuniuni era lipsită de orice spirit anticoncurențial, dovedind astfel că le comunicase concurenților săi că participa la acele reuniuni având o optică diferită de a acestora. Rațiunea ce stă la baza acestui principiu de drept este că, prin participarea la reuniunea menționată fără a se distanța în mod public de conținutul său, întreprinderea a dat de înțeles celorlalți participanți că era de acord cu rezultatul reuniunii și că urma să se conformeze acestuia. În schimb, Comisia săvârșește o eroare de apreciere atunci când reține participarea unei întreprinderi la o înțelegere contrară normelor de concurență ale Uniunii în lipsa unor indicii suficiente în această privință.

(a se vedea punctele 131, 132, 158, 165 și 166)

12. În ceea ce privește alegerea anului de referință pentru a stabili ponderea relativă a întreprinderilor, în domeniul unei înțelegeri contrare normelor de concurență ale Uniunii, deși Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO prevăd la punctul 1 A al patrulea și al cincilea paragraf un tratament diferențiat al întreprinderilor în funcție de importanța lor economică, nu indică anul în raport cu care trebuie stabilită ponderea relativă a întreprinderilor.

În această privință, Comisia este obligată să aleagă o metodă de calcul care să îi permită să țină seama de dimensiunea și de puterea economică a fiecărei întreprinderi în cauză, precum și de amploarea încălcării săvârșite de fiecare dintre acestea, în funcție de realitatea economică astfel cum exista aceasta la momentul săvârșirii încălcării. În plus, trebuie să se delimiteze perioada care trebuie luată în considerare astfel încât cifrele de afaceri și chiar cotele de piață obținute să fie cât mai comparabile posibil. Rezultă că anul de referință nu trebuie să fie în mod necesar ultimul an complet în cursul căruia a continuat încălcarea.

(a se vedea punctele 176 și 177)

13. Metoda ce constă în împărțirea membrilor unei înțelegeri pe categorii în vederea aplicării unui tratament diferențiat în etapa stabilirii cuantumurilor de plecare ale amenzilor, deși aceasta ignoră diferențele dintre dimensiunile întreprinderilor din aceeași categorie, determină o stabilire forfetară a cuantumului de plecare pentru întreprinderile din aceeași categorie.

Cu toate acestea, o asemenea împărțire pe categorii trebuie să respecte principiul egalității de tratament, potrivit căruia este interzisă tratarea unor situații comparabile în mod diferit și a situațiilor diferite în același mod, cu excepția cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv. Pe de altă parte, cuantumul amenzilor trebuie să fie proporțional cel puțin în raport cu elementele luate în considerare pentru a aprecia gravitatea încălcării. Pentru a verifica dacă o împărțire a membrilor unei înțelegeri pe categorii este conformă cu principiile egalității de tratament și proporționalității, trebuie să se controleze dacă această împărțire este coerentă și justificată în mod obiectiv.

În această privință, deși este posibil pentru Comisie să țină seama de cotele de piață deținute de o întreprindere membră a unei înțelegeri în timpul ultimului an complet al încălcării constatate pentru a aprecia dimensiunea și puterea sa economică pe o piață dată, precum și amploarea încălcării săvârșite de aceasta, ea trebuie să se asigure totuși că cotele de piață ale fiecăreia dintre întreprinderile implicate reflectă în mod corect realitatea economică astfel cum exista aceasta la momentul săvârșirii încălcării. Or, în general, în situația unor încălcări de lungă durată, numai atunci când ultimul an complet al încălcării, astfel cum a fost luat în considerare de Comisie, coincide cu durata de participare a fiecăreia dintre aceste întreprinderi, cotele de piață aferente acestora sunt de natură să servească drept indicatori relevanți în această privință și să permită obținerea unor rezultate cât mai comparabile posibil, mai ales în vederea împărțirii întreprinderilor implicate pe categorii.

(a se vedea punctele 180-182, 184 și 186)

14. Existența unor amenințări și a unor presiuni prin care se urmărește determinarea unei întreprinderi să participe la o încălcare a dreptului concurenței al Uniunii nu face parte dintre circumstanțele atenuante enumerate în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO. Presiunile exercitate de întreprinderi și prin care se urmărește determinarea altor întreprinderi să participe la o încălcare a dreptului concurenței al Uniunii nu exonerează, indiferent de importanța acestora, întreprinderea în cauză de răspunderea pentru încălcarea săvârșită, nu modifică cu nimic gravitatea înțelegerii și nu pot constitui o circumstanță atenuantă pentru calculul cuantumurilor amenzilor, întrucât întreprinderea în cauză ar fi putut denunța eventualele presiuni autorităților competente și ar fi putut introduce o plângere. Prin urmare, Comisia nu este obligată să țină seama de astfel de amenințări drept circumstanță atenuantă.

(a se vedea punctele 211-213)

15. Printre elementele de natură să dovedească rolul pasiv al unei întreprinderi în cadrul unei înțelegeri, care pot justifica reducerea unei amenzi în temeiul punctului 3 prima liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, pot fi luate în considerare caracterul mult mai sporadic al participării sale la reuniuni în raport cu participarea altor membri ai înțelegerii, precum și intrarea sa tardivă pe piața care a făcut obiectul încălcării, independent de durata participării sale la aceasta sau chiar existența de declarații exprese în acest sens provenind de la reprezentanții întreprinderilor terțe care au participat la încălcare. Pe de altă parte, „rolul exclusiv pasiv” al unui membru al unui cartel implică adoptarea de către acesta a unei „atitudini rezervate”, respectiv o lipsă a participării active la elaborarea acordului sau a acordurilor anticoncurențiale.

În această privință, nu este suficient ca, în anumite perioade ale înțelegerii sau în privința anumitor acorduri ale înțelegerii, întreprinderea în cauză să fi avut, presupunând că a fost dovedită, o atitudine rezervată. Astfel, faptul de a convoca reuniuni, de a propune o ordine de zi și de a distribui documente pregătitoare pentru reuniuni este incompatibil cu un rol pasiv de imitator care adoptă o atitudine rezervată. Astfel de inițiative dezvăluie o atitudine favorabilă și activă a reclamantei privind elaborarea, continuarea și controlul înțelegerii.

În plus, atunci când o întreprindere a participat, chiar fără a avea un rol activ, la reuniuni cu obiect anticoncurențial, se presupune că aceasta a participat la înțelegere, cu excepția situației în care dovedește că s‑a distanțat în mod explicit de concertarea ilicită. Astfel, prin prezența la reuniuni, întreprinderea a aderat sau, cel puțin, i‑a făcut pe ceilalți participanți să creadă că adera, în principiu, la conținutul acordurilor anticoncurențiale care erau încheiate.

(a se vedea punctele 217,218, 220, 223 și 225)

16. Punctul 1 A al cincilea paragraf din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO oferă Comisiei posibilitatea majorării amenzilor marilor întreprinderi, însă nu impune reducerea celor stabilite pentru întreprinderi de dimensiuni modeste. Mărimea întreprinderii este, astfel, luată în considerare prin plafonul stabilit la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 și prin dispozițiile din liniile directoare. Exceptând aceste considerații privind dimensiunea, nu există niciun motiv pentru a trata întreprinderile mici și mijlocii diferit de celelalte întreprinderi. Faptul că întreprinderile sunt întreprinderi mici și mijlocii nu le scutește de obligația de a respecta normele de concurență

Pe de altă parte, articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 nu impune nici ca, în cazul în care sunt aplicate amenzi mai multor întreprinderi implicate în aceeași încălcare, cuantumul amenzii aplicate unei întreprinderi de dimensiuni mici sau mijlocii, exprimat ca procentaj din cifra de afaceri, să nu fie superior celui al amenzilor aplicate întreprinderilor mai mari. Astfel, din această dispoziție reiese că, atât pentru întreprinderile de dimensiuni mici sau mijlocii, cât și pentru cele de dimensiuni mari, trebuie să se ia în considerare gravitatea și durata încălcării la stabilirea cuantumului amenzii.

(a se vedea punctele 226, 228 și 260)

17. Comisia este obligată să recunoască existența unei circumstanțe atenuante prin neaplicarea în practică a acordurilor ilicite, în temeiul punctului 3 a doua liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO numai dacă întreprinderea care invocă lipsa punerii în aplicare a înțelegerii poate demonstra că s‑a opus, în mod clar și considerabil, punerii în aplicare a acestei înțelegeri, astfel încât a perturbat însăși funcționarea acesteia, și că nu a aderat la acord în aparență și, procedând astfel, a determinat și alte întreprinderi să pună în aplicare înțelegerea în cauză. Astfel, întreprinderilor le‑ar fi foarte facil să minimalizeze riscul obligației de plată a unei amenzi ridicate dacă ar putea beneficia de o înțelegere ilicită și, ulterior, de o reducere a amenzii pentru motivul că avuseseră doar un rol limitat în aplicarea încălcării, deși atitudinea acestora a determinat și alte întreprinderi să se comporte într‑un mod care aduce o atingere mai mare concurenței.

(a se vedea punctele 240 și 241)

18. În Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu se arată că fiecare dintre circumstanțele atenuante enumerate la punctul 3 din aceste linii directoare trebuie luată în considerare de Comisie în mod separat și sistematic. Rezultă că aceasta nu este obligată să acorde în mod automat o reducere suplimentară în acest temei, caracterul adecvat al unei eventuale reduceri a amenzii în temeiul circumstanțelor atenuante trebuind să fie apreciat din punct de vedere global, ținând seama de ansamblul circumstanțelor pertinente.

(a se vedea punctul 242)

19. Limita maximă de 10 % din cifra sa de afaceri totală, prevăzută la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, are un obiectiv distinct și autonom în raport cu cel al criteriilor privind gravitatea și durata încălcării, și anume să evite aplicarea unor amenzi pe care, după toate probabilitățile, întreprinderile, având în vedere dimensiunea lor, astfel cum este determinată prin cifra lor de afaceri totală, chiar dacă aproximativ și imperfect, nu vor fi în măsură să le plătească. Astfel, spre deosebire de ceea ce lasă reclamanta să se înțeleagă, această limită, prevăzută de legiuitor, este uniform aplicabilă tuturor întreprinderilor și este stabilită în funcție de dimensiunea fiecăreia dintre acestea și urmărește evitarea amenzilor în cuantum excesiv și disproporționat. Singura consecință posibilă a unei astfel de limite este reducerea cuantumului amenzii calculat pe baza criteriilor privind gravitatea și durata încălcării la nivelul maxim autorizat atunci când amenda depășește acest nivel. Aplicarea acestuia presupune că întreprinderea în cauză nu plătește toată amenda care ar fi, în principiu, datorată în baza unei aprecieri întemeiate pe criteriile respective.

Pe de altă parte, articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 nu interzice Comisiei să se raporteze, în cursul calculului său, la un cuantum intermediar superior limitei respective, în măsura în care amenda impusă în final nu o depășește. Rezultă că, în nicio etapă a aplicării liniilor directoare, Comisia nu are obligația să garanteze că în cuantumurile intermediare ale amenzilor reținute se reflectă orice diferență existentă între cifrele de afaceri globale ale întreprinderilor în cauză. De altfel, Comisia nu este obligată să garanteze nici că în cuantumurile finale ale amenzilor obținute prin calculul său pentru întreprinderile în cauză se reflectă orice diferență existentă între acestea în ceea ce privește cifra lor de afaceri.

(a se vedea punctele 257 și 259)

20. Comisia nu este obligată ca, la stabilirea cuantumului amenzii, să țină seama de situația financiară deficitară a unei întreprinderi interesate, având în vedere că recunoașterea unei asemenea obligații ar echivala cu conferirea unui avantaj concurențial nejustificat întreprinderilor care sunt cel mai puțin adaptate la condițiile pieței.

(a se vedea punctul 258)

21. Dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, care nu permite decât respingerea acțiunii în anulare sau anularea actului atacat, competența de fond conferită Tribunalului, în aplicarea articolului 229 CE, de articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 autorizează această instanță să substituie propria apreciere celei a Comisiei și, în consecință, să reformeze actul atacat, chiar și în lipsa anulării, ținând seama de toate împrejurările de fapt, în special prin modificarea amenzii aplicate atunci când problema cuantumului acesteia este supusă aprecierii sale.

Prin natura sa, stabilirea unei amenzi de către Tribunal nu este un exercițiu aritmetic exact. Pe de altă parte, Tribunalul nu este legat de calculele Comisiei și nici de Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO atunci când se pronunță în temeiul competenței sale de fond, ci trebuie să efectueze propria apreciere, ținând seama de toate împrejurările cauzei.

(a se vedea punctele 265 și 266)

22. Amenzile aplicate pentru încălcarea articolului 81 CE, precum cele prevăzute la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, au drept obiect reprimarea actelor nelegale ale întreprinderilor în cauză, precum și descurajarea atât a întreprinderilor în discuție, cât și a altor operatori economici să încalce, în viitor, normele dreptului concurenței al Uniunii. Astfel, luarea în considerare a dimensiunii și a resurselor globale ale întreprinderii în cauză pentru a asigura un efect descurajator al amenzii se explică prin impactul urmărit în ceea ce privește întreprinderea căreia i se aplică, întrucât sancțiunea nu trebuie să fie neglijabilă în special din perspectiva capacității financiare a acesteia.

În plus, trebuie amintit că principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, subînțelegându‑se că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate. Rezultă că amenzile nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite, și anume în raport cu respectarea normelor de concurență, iar cuantumul amenzii aplicate unei întreprinderi în temeiul unei încălcări în materie de concurență trebuie să fie proporțional cu încălcarea, apreciată în ansamblul ei, ținând seama în special de gravitatea acesteia.

(a se vedea punctele 279 și 280)