Cauzele conexate C-501/06 P, C-513/06 P, C-515/06 P și C-519/06 P

GlaxoSmithKline Services Unlimited, fostă Glaxo Wellcome plc,

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Recursuri — Înțelegeri — Limitarea comerțului paralel cu medicamente — Articolul 81 alineatul (1) CE — Restrângerea concurenței prin obiect — Reglementări naționale ale prețurilor — Substituția motivelor — Articolul 81 alineatul (3) CE — Contribuție la promovarea progresului tehnic — Control — Sarcina probei — Motivare — Interesul de a exercita acțiunea”

Concluziile avocatului general V. Trstenjak prezentate la 30 iunie 2009   I ‐ 9297

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 6 octombrie 2009   I ‐ 9374

Sumarul hotărârii

1. Recurs – Interesul de a exercita calea de atac – Condiție

2. Recurs – Recurs incident – Obiect

   (Regulamentul de procedură al Curții, art. 116)

3. Recurs – Recurs incident – Interesul de a exercita calea de atac – Condiție

4. Concurență – Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Obiect anticoncurențial – Constatare suficientă

   [art. 81 alin. (1) CE]

5. Concurență – Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Intenția părților la un acord de a restrânge concurența – Criteriu care nu este necesar

   [art. 81 alin. (1) CE]

6. Concurență – Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Acorduri care urmăresc limitarea comerțului paralel

   (art. 81 CE)

7. Concurență – Înțelegeri – Interzicere – Exonerare – Condiții – Sarcina probei

   [art. 81 alin. (3) CE]

8. Concurență – Înțelegeri – Interzicere – Exonerare – Condiții – Apreciere economică complexă

   [art. 81 alin.(3) CE]

9. Concurență – Înțelegeri – Interzicere – Exonerare – Condiții – Ameliorarea producției sau a distribuției produselor ori contribuția la progresul tehnic sau economic

   [art. 81 alin. (3) CE]

1.  Existența unui interes al recurentului de a exercita calea de atac presupune ca recursul, prin rezultatul lui, să poată aduce un beneficiu părții care l-a introdus. În măsura în care un recurs este îndreptat împotriva unei părți din motivele unei hotărâri și prin intermediul acestuia se solicită Curții să procedeze la o substituire de motive, fără a repune în discuție dispozitivul acestei hotărâri, recursul în cauză trebuie declarat inadmisibil, deoarece nu poate aduce un beneficiu părții care l-a introdus și nici nu poate să influențeze în vreun mod dispozitivul hotărârii respective.

   (a se vedea punctele 23-26)

2.  În situația în care atât un reclamant, cât și un pârât în primă instanță introduc recurs împotriva aceleiași hotărâri a Tribunalului, din cuprinsul articolului 116 din Regulamentul de procedură al Curții nu rezultă nicidecum că pârâtul în primă instanță nu poate introduce cumulativ, pe de o parte, un recurs principal și, pe de altă parte, un recurs incident în raport cu recursul principal introdus de reclamantul în primă instanță, indiferent dacă mai multe cauze se referă la hotărârea respectivă și dacă aceste cauze au fost conexate. Astfel, în pofida conexării lor, cauzele nu își pierd caracterul autonom. Introducerea cumulativă a unui recurs și a unui recurs incident nu constituie un abuz de procedură.

   Pe de altă parte, din cuprinsul articolului 116 alineatul (1) din Regulamentul de procedură nu reiese nicidecum că pârâtul în primă instanță care a introdus un recurs principal și un recurs incident nu ar avea posibilitatea de a invoca, în cadrul unui recurs incident, motive în apărare drept răspuns la motivele invocate în recursul principal introdus de pârâtul în primă instanță. Faptul că motivele în apărare figurează în partea din memoriul în răspuns intitulată „recurs incident” nu este de natură să afecteze această concluzie. Astfel, nu poate fi luat în considerare numai titlul formal al părții unui memoriu fără a ține seama de conținutul său.

   (a se vedea punctele 31, 36 și 38)

3.  La fel ca în cazul unui recurs, în situația unui recurs incident, existența unui interes al recurentului de a exercita calea de atac presupune ca recursul respectiv, prin rezultatul lui, să poată aduce un beneficiu părții care l-a introdus.

   (a se vedea punctul 33)

4.  Obiectul și efectul anticoncurențial ale unui acord nu sunt condiții cumulative, ci alternative pentru a aprecia dacă un astfel de acord intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE. Caracterul alternativ al acestei condiții, indicat prin conjuncția „sau”, conduce la necesitatea de a analiza mai întâi chiar obiectul acordului, ținând seama de contextul economic în care acesta trebuie să fie aplicat. Cu toate acestea, în cazul în care analiza cuprinsului acordului nu ar indica un grad suficient de nocivitate pentru concurență, ar trebui să se examineze efectele acestuia și, pentru a fi interzis, să se constate că sunt reunite elementele care probează că, în fapt, concurența a fost împiedicată, restrânsă sau denaturată în mod semnificativ. Nu este necesar să se examineze efectele unui acord din moment ce obiectul anticoncurențial al acestuia din urmă este dovedit.

   (a se vedea punctul 55)

5.  Pentru a aprecia caracterul anticoncurențial al unui acord, trebuie analizate în special cuprinsul dispozițiilor acestuia, obiectivele pe care urmărește să le atingă, precum și contextul economic și juridic în care acesta se înscrie. În plus, deși intenția părților nu este un element necesar pentru determinarea caracterului restrictiv al unui acord, nimic nu interzice Comisiei sau instanțelor comunitare să țină seama de aceasta.

   (a se vedea punctul 58)

6.  În domeniul comerțului paralel, în principiu, acordurile care urmăresc interzicerea sau limitarea acestui comerț au ca obiect împiedicarea concurenței. Nici cuprinsul articolului 81 alineatul (1) CE, nici jurisprudența nu permit confirmarea unei afirmații potrivit căreia, deși este incontestabil că trebuie să se considere că un acord prin care se urmărește limitarea comerțului paralel are ca obiect restrângerea concurenței, acest lucru este valabil în măsura în care se poate prezuma că acordul respectiv îi lipsește pe consumatorii finali de avantajele unei concurențe eficace în termeni de aprovizionare sau de prețuri. Astfel, pe de o parte, nu reiese nicidecum din articolul 81 alineatul (1) CE că numai acordurile prin care consumatorii sunt lipsiți de anumite avantaje ar putea avea obiect anticoncurențial. Pe de altă parte, articolul 81 CE urmărește, asemenea altor norme de concurență prevăzute de tratat, să protejeze nu numai interesele concurenților sau ale consumatorilor, ci și structura pieței și, prin aceasta, concurența ca atare. Prin urmare, constatarea obiectului anticoncurențial al unui acord nu poate depinde de lipsirea consumatorilor finali de avantajele unei concurențe eficace în termeni de aprovizionare sau de prețuri. Rezultă de aici că existența unui obiect anticoncurențial nu poate fi condiționată de proba că acordul implică inconveniente pentru consumatorii finali.

   Principiul potrivit căruia un acord prin care se urmărește limitarea comerțului paralel constituie „o restrângere a concurenței prin obiect” se aplică în sectorul farmaceutic.

   (a se vedea punctele 59, 60 și 62-64)

7.  Persoana care se prevalează de articolul 81 alineatul (3) CE trebuie să demonstreze, prin argumente și prin elemente de probă convingătoare, că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a beneficia de o exceptare. Sarcina probei revine, așadar, întreprinderii care solicită să beneficieze de exceptare. Cu toate acestea, elementele de fapt invocate de întreprinderea respectivă pot fi de natură să oblige cealaltă parte să furnizeze o explicație sau o justificare, în lipsa căreia se poate concluziona că sarcina probei a fost îndeplinită.

   În special, examinarea unui acord pentru a determina dacă acesta contribuie la ameliorarea producției sau a distribuției produselor ori la promovarea progresului tehnic sau economic și dacă acordul respectiv generează avantaje obiective semnificative trebuie efectuată având în vedere argumentele de fapt și elementele de probă furnizate în cadrul cererii de exceptare în temeiul articolului 81 alineatul (3) CE. Poate fi necesară, pentru o astfel de examinare, luarea în considerare a caracteristicilor și a eventualelor specificități ale sectorului vizat prin acord, dacă aceste caracteristici și aceste specificități sunt decisive pentru rezultatul examinării. O astfel de luare în considerare nu înseamnă că este răsturnată sarcina probei, ci garantează numai că examinarea cererii de exceptare este efectuată în lumina argumentelor de fapt și a elementelor de probă adecvate furnizate de solicitant.

   (a se vedea punctele 82, 83, 102 și 103)

8.  Atunci când este sesizată cu o cerere de anulare a unei decizii a Comisiei luate în urma unei cereri de exceptare în temeiul articolului 81 alineatul (3) CE, instanța comunitară efectuează un control restrâns cu privire la fond. În cadrul unei astfel de control, aceasta poate verifica, printre altele, dacă Comisia a motivat în mod suficient decizia respectivă în ceea ce privește argumentele de fapt și elementele de probă prezentate de reclamant în susținerea cererii sale de exceptare. În cazul în care Comisia nu a furnizat motive privind una dintre condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) CE, aceasta examinează caracterul suficient sau insuficient al motivării referitoare la această condiție din întreaga decizie a Comisiei. O astfel de soluție este în deplină conformitate cu principiul potrivit căruia controlul pe care instanțele comunitare îl exercită asupra aprecierilor economice complexe efectuate de Comisie se limitează în mod necesar la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, precum și a acurateței situației de fapt, a lipsei unei erori vădite de apreciere a situației de fapt și a abuzului de putere. Nu este de competența instanței comunitare să substituie aprecierea emitentului deciziei a cărei legalitate i se cere să o controleze cu propria apreciere economică.

   (a se vedea punctele 84-86, 146-148, 163 și 164)

9.  Pentru a fi exceptat în temeiul articolului 81 alineatul (3) CE, un acord trebuie să contribuie la ameliorarea producției sau a distribuției produselor ori la promovarea progresului tehnic sau economic. Această contribuție nu este echivalentă cu toate avantajele pe care întreprinderile care participă la acordul respectiv le obțin din aceasta în ceea ce privește activitatea lor, ci cu avantaje obiective semnificative, de natură să compenseze inconvenientele pentru concurență ce rezultă din acord.

   O exceptare acordată pentru o perioadă determinată poate necesita o analiză prospectivă a concretizării avantajelor generate de acord și este suficient ca, pe baza elementelor de care dispune, Comisia să ajungă la convingerea că probabilitatea că avantajul obiectiv semnificativ se va concretiza pentru a prezuma că acordul implică un astfel de avantaj.

   În consecință, raționamentul Comisiei poate impune să se cerceteze dacă, având în vedere argumentele de fapt sau elementele de probă furnizate, este mai probabil ca acordul să permită sau să nu permită obținerea de avantaje obiective semnificative.

   Pe de altă parte, existența unui avantaj obiectiv semnificativ nu implică în mod necesar că toate mijloacele financiare suplimentare sunt investite în cercetare și în dezvoltare.

   (a se vedea punctele 92-94 și 120)