Keywords
Summary

Keywords

1. Drept comunitar – Interpretare – Acte ale instituțiilor – Motivare

2. Concurență – Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri și practici concertate care pot fi considerate o încălcare unică – Răspundere atribuită unei întreprinderi ca urmare a participării la încălcare privite în ansamblul său – Admisibilitate

[art. 81 alin. (1) CE]

3. Concurență – Înțelegeri – Răspundere atribuită unei întreprinderi – Răspundere pentru comportamente adoptate de alte întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări – Admisibilitate – Criterii

[art. 81 alin. (1) CE]

4. Concurență – Procedură administrativă – Încetarea încălcărilor – Competența Comisiei – Somații adresate întreprinderilor

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 7 alin. (1)]

5. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Cuantum maxim

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2) și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

6. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea și durata încălcării – Posibilitate de a majora cuantumul amenzilor pentru a consolida efectul descurajator al acestora

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2) și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

7. Concurență – Amenzi – Cuantum – Caracter adecvat – Control jurisdicțional

[art. 229 CE și 253 CE, Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 17 și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31]

8. Acțiune în anulare – Control jurisdicțional – Limitele sesizării

(art. 233 CE)

9. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Impact real asupra pieței – Criterii de apreciere

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

10. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Durata încălcării – Încălcări de lungă durată

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 1 B primul paragraf]

11. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Neaplicarea în practică a unui acord – Apreciere cu privire la comportamentul individual al fiecărei întreprinderi

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 1 A primul paragraf și pct. 3]

12. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Rol pasiv sau imitativ al întreprinderii

[art. 81 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15, Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 2 și 3]

13. Procedură – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Condiții – Motiv nou – Noțiune

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 48 alin. (2)]

14. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Condiții – Puterea de apreciere a Comisiei

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului; Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei, secțiunea D pct. 2]

15. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Stabilirea amenzii proporțional cu elementele de apreciere a gravității încălcării

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]

Summary

1. Dispozitivul unui act este indisociabil de motivarea acestuia, astfel încât trebuie interpretat, dacă este nevoie, ținând cont de motivele care au condus la adoptarea sa.

(a se vedea punctul 41)

2. O încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE poate rezulta nu numai dintr‑un act izolat, ci și dintr‑o serie de acte sau chiar dintr‑un comportament continuu. Această interpretare nu poate fi contestată pentru motivul că unul sau mai multe elemente din această serie de acte sau din acest comportament continuu ar putea constitui în sine și în mod izolat o încălcare a acestei dispoziții.

Încălcarea unică și continuă regrupează frecvent o serie de acte realizate în ordine cronologică și care, în sine, în momentul în care sunt săvârșite, pot constitui de asemenea o încălcare a normelor de concurență. Particularitatea acestor acte constă în faptul că se înscriu într‑o strategie de ansamblu.

(a se vedea punctele 45 și 46)

3. O întreprindere care a participat la o încălcare unică și complexă a normelor de concurență prin comportamente proprii, care intră în sfera de aplicare a noțiunilor de acord sau de practică concertată având un obiect anticoncurențial în sensul articolului 81 alineatul (1) CE și care au drept scop să contribuie la realizarea încălcării în ansamblul său, poate fi de asemenea răspunzătoare, pentru toată perioada participării sale la încălcarea menționată, pentru comportamentele altor întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări. Această situație se regăsește atunci când se stabilește că întreprinderea în cauză cunoaște comportamentele ilicite ale celorlalți participanți sau că aceasta poate în mod rezonabil să le prevadă și că este pregătită să accepte riscul.

O întreprindere poate încălca interdicția prevăzută la articolul 81 alineatul (1) CE atunci când comportamentul acesteia, astfel cum se coordonează cu cel al altor întreprinderi, are drept scop să restrângă concurența pe o anumită piață relevantă în interiorul pieței comune, fără ca aceasta să presupună în mod necesar să fie ea însăși activă pe piața relevantă menționată.

(a se vedea punctele 50 și 53)

4. Competența Comisiei de a emite somații trebuie exercitată în funcție de natura încălcării constatate.

În măsura în care o întreprindere nu mai desfășoară activități în sectorul avut în vedere, aceasta nu este vizată, în fapt, de somația de a înceta încălcările. Prin urmare, nu se poate aduce atingere principiului proporționalității.

Aplicarea articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat poate presupune interdicția de a continua anumite activități, practici sau situații a căror nelegalitate a fost constatată, dar și interdicția de a adopta un comportament viitor similar sau de a lua orice măsură care poate avea un obiect sau un efect echivalent.

Din moment ce întreprinderea în cauză nu s‑a angajat să nu mai repete comportamentul anticoncurențial, Comisia este cu atât mai mult îndreptățită să includă somația de a se abține în viitor de la orice măsură care poate avea un obiect sau un efect echivalent, chiar dacă această întreprindere nu mai desfășoară activități în sectorul avut în vedere de înțelegere.

Astfel de măsuri nu trebuie să depășească totuși limitele a ceea ce este corespunzător și necesar pentru a atinge scopul urmărit.

(a se vedea punctele 61, 63, 65 și 67)

5. Pentru stabilirea noțiunii „exercițiu financiar precedent”, Comisia trebuie să aprecieze, în fiecare caz și ținând cont de context, precum și de obiectivele urmărite prin regimul de sancțiuni instituit prin Regulamentul nr. 17 și prin Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, impactul asupra întreprinderii în cauză, ținând cont în special de o cifră de afaceri care reflectă situația economică reală a acesteia în perioada în care a fost săvârșită încălcarea.

Totuși, atât din obiectivele sistemului în care se integrează articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și articolul 23 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1/2003, cât și din jurisprudență rezultă că aplicarea plafonului de 10 % presupune, pe de o parte, cunoașterea de către Comisie a cifrei de afaceri pentru ultimul exercițiu financiar care precedă data adoptării deciziei și, pe de altă parte, ca aceste date să reprezinte un exercițiu complet de activitate economică normală într‑o perioadă de 12 luni.

Astfel, în cazul în care exercițiul financiar s‑a încheiat înainte de adoptarea deciziei, însă conturile anuale ale întreprinderii în cauză nu au fost încă realizate sau încă nu au fost comunicate Comisiei, aceasta din urmă are dreptul, chiar obligația, să recurgă la cifra de afaceri din exercițiul financiar anterior pentru a aplica articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și articolul 23 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1/2003. De asemenea, în cazul în care, în urma unei reorganizări sau a unei modificări a practicilor contabile, o întreprindere a prezentat, pentru exercițiul financiar precedent, conturi care privesc o perioadă mai mică de 12 luni, Comisia este îndreptățită să recurgă la cifra de afaceri dintr‑un exercițiu complet anterior pentru a aplica aceste dispoziții. Același lucru este valabil și în situația în care o întreprindere nu a exercitat o activitate economică în cursul exercițiului financiar precedent și, prin urmare, Comisia nu dispune de o cifră de afaceri care să reprezinte o activitate economică exercitată de întreprinderea în cauză cu ocazia exercițiului respectiv. Astfel, cifra de afaceri pentru această perioadă nu oferă niciun indiciu privind importanța întreprinderii respective, contrar cerințelor impuse de jurisprudență, și, prin urmare, nu poate servi drept bază pentru stabilirea plafonului prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.

Chiar și în cazul exercitării normale de activități economice, este posibil ca cifra de afaceri a unei întreprinderi să scadă într‑o măsură importantă, chiar esențială, în comparație cu anii precedenți, pentru diverse motive, precum un context economic dificil, o criză în sectorul respectiv, un sinistru sau o grevă. Totuși, din moment ce o întreprindere a realizat, în fapt, o cifră de afaceri în cursul unui exercițiu complet în care au fost desfășurate activități economice, deși într‑o măsură redusă, Comisia trebuie să ia în considerare această cifră de afaceri pentru a stabili plafonul prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003. Prin urmare, cel puțin în situațiile în care nu există niciun indiciu care să arate că o întreprindere și‑a încetat activitățile comerciale sau a deturnat cifra de afaceri pentru a evita aplicarea unei amenzi importante, trebuie considerat că, pentru stabilirea limitei maximale a amenzii, Comisia are obligația să țină seama de cifra de afaceri cea mai recentă care reflectă un an complet de activitate economică.

(a se vedea punctele 89, 90 și 94-97)

6. Competența Comisiei de a aplica amenzi, în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, constituie unul dintre mijloacele acordate Comisiei pentru a‑i permite să își îndeplinească misiunea de supraveghere care îi este conferită de dreptul comunitar.

Această misiune include sarcina de a investiga și de a sancționa încălcări individuale, precum și obligația de a promova o politică generală care urmărește aplicarea, în materia concurenței, a principiilor stabilite de tratat și orientarea în acest sens a comportamentului întreprinderilor. Astfel, aceasta include de asemenea sarcina de a reprima comportamente ilicite și pe aceea de a preveni repetarea acestora.

Prin urmare, Comisia trebuie să asigure caracterul descurajator al amenzilor.

(a se vedea punctele 79 și 91)

7. În ceea ce privește acțiunile îndreptate împotriva deciziilor Comisiei prin care aceasta aplică amenzi întreprinderilor pentru încălcarea normelor de concurență, instanța comunitară este competentă să aprecieze, în cadrul competenței de fond care îi este conferită prin articolul 229 CE, prin articolul 17 din Regulamentul nr. 17 și prin articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, caracterul adecvat al cuantumului amenzilor. Această apreciere poate justifica prezentarea și luarea în considerare a unor informații suplimentare, a căror menționare în decizia prin care este aplicată amenda nu este impusă în sine în temeiul obligației de motivare prevăzute la articolul 253 CE.

(a se vedea punctele 105 și 106)

8. Dacă un destinatar al unei decizii hotărăște să formuleze o acțiune în anulare, instanța comunitară nu este sesizată decât cu elementele deciziei care îl privesc pe acesta. În schimb, cele care privesc alți destinatari și care nu au fost atacate nu intră în obiectul litigiului pe care instanța comunitară este chemată să îl soluționeze.

(a se vedea punctul 112)

9. Pentru a aprecia impactul real al unei încălcări asupra pieței, este de competența Comisiei să se raporteze la concurența care ar fi existat în mod normal în lipsa încălcării. Pentru a concluziona că există un impact asupra pieței, este suficient ca prețurile convenite să fi servit ca bază pentru stabilirea prețurilor contractelor individuale, limitând astfel marja de negociere a clienților.

În schimb, nu se poate impune Comisiei, dacă s‑a stabilit punerea în aplicare a unei înțelegeri, să demonstreze în mod sistematic că acordurile au permis efectiv întreprinderilor implicate să atingă un nivel al prețului tranzacției mai mare decât cel care ar fi prevalat în lipsa înțelegerii. Ar fi disproporționat să se impună o astfel de demonstrație care ar consuma resurse considerabile, dat fiind că aceasta ar necesita folosirea unor calcule ipotetice, bazate pe modele economice a căror exactitate nu poate fi verificată decât cu dificultate de către instanță și al căror caracter sigur nu este dovedit în niciun fel. Astfel, pentru a aprecia gravitatea încălcării, este decisiv să se știe că membrii înțelegerii au făcut tot ce puteau pentru a da un efect concret intențiilor lor. Ceea ce s‑a întâmplat ulterior, cu privire la prețurile de piață efectiv obținute, putea fi influențat și de alți factori, ce nu se aflau sub controlul membrilor înțelegerii. Membrii înțelegerii nu pot invoca în propriul beneficiu factori externi care s‑au opus eforturilor lor, făcând din aceștia elemente care să justifice reducerea amenzii.

Comportamentul efectiv pe care o întreprindere pretinde că l‑a adoptat este lipsit de relevanță pentru evaluarea impactului unei înțelegeri asupra pieței. Trebuie luate în considerare numai efectele rezultate din încălcare în ansamblul său. Astfel, luarea în considerare a comportamentului ilicit al unei întreprinderi în cauză asupra concurenței intervine pentru a aprecia situația individuală a acesteia, însă nu poate influența clasificarea încălcării în categoria încălcărilor „foarte grave”.

În ceea ce privește încălcările de lungă durată, este puțin probabil ca întreprinderile în cauză să fi putut considera că practicile imputate erau lipsite în totalitate de eficacitate și de utilitate.

Natura încălcării joacă un rol primordial, în special în caracterizarea încălcărilor ca fiind „foarte grave”. În această privință, din descrierea încălcărilor foarte grave în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO rezultă că acorduri sau practici concertate care urmăresc în special stabilirea prețurilor pot duce, pentru simplul motiv al naturii proprii, la calificarea lor ca fiind „foarte grave”, fără să fie necesar ca aceste comportamente să fie caracterizate printr‑un impact sau printr‑o întindere geografică deosebită. Descrierea încălcărilor „ foarte grave” nu menționează nicio cerință cu privire la un impact real asupra pieței și nici cu privire la producerea unor efecte într‑o zonă geografică determinată.

(a se vedea punctele 126, 128-130, 133, 134, 136 și 137)

10. Durata încălcării constituie unul dintre elementele care trebuie luate în considerare pentru stabilirea cuantumului amenzii care urmează să fie aplicată întreprinderilor care au încălcat normele de concurență. În ceea ce privește încălcările de lungă durată, Comisia poate aplica în mod automat rata maximă de majorare pe an de 10 % din cuantumul reținut pentru gravitatea încălcării. Astfel, deși punctul 1 B primul paragraf a treia liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu prevede o majorare automată, dispozițiile acestuia lasă o marjă de apreciere Comisiei în această privință.

Nimic din liniile directoare nu interzice luarea în considerare a duratei reale a încălcării în cadrul calculului cuantumului amenzii. O astfel de abordare este perfect logică și rezonabilă și se înscrie în cadrul puterii de apreciere a Comisiei.

Atunci când s‑a dovedit că o întreprindere cunoștea comportamentele ilicite ale celorlalți participanți sau că putea în mod rezonabil să le prevadă și că era pregătită să accepte riscul ce decurge din comportamentele respective, se consideră de asemenea că, pentru toată perioada în care a participat la încălcare, aceasta este responsabilă pentru comportamentele adoptate de alte întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări. În mod întemeiat Comisia poate să considere în mod implicit că durata încălcării nu trebuie împărțită în funcție de intensitatea participării la încălcare a întreprinderii reclamante pe piețele relevante. Dacă rolul avut în înțelegere de întreprinderea în cauză a fost luat în considerare în mod corect pentru stabilirea cuantumului de plecare al amenzii, faptul că întreprinderea nu a participat la toate elementele constitutive ale înțelegerii nu poate fi luat în considerare încă o dată pentru stabilirea duratei încălcării.

Majorarea cuantumului amenzii în funcție de durata încălcării se realizează prin aplicarea la cuantumul de plecare a unui anumit procentaj, care se stabilește în funcție de gravitatea întregii încălcări și care deja reflectă, așadar, diferitele intensități ale încălcării. Astfel, nu ar fi logic să se ia în considerare, pentru majorarea acestui cuantum în temeiul duratei încălcării, o variație a intensității încălcării în perioada avută în vedere. Este important să se facă întotdeauna o distincție între durata funcționării efective a înțelegerii și gravitatea înțelegerii, astfel cum rezultă aceasta din natura sa proprie.

(a se vedea punctele 147, 148, 150, 152, 156, 157, 159 și 160)

11. Toate circumstanțele atenuante prevăzute la punctul 3 din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO sunt întemeiate pe comportamentul propriu fiecărei întreprinderi. Pentru evaluarea acestora, nu trebuie luate în considerare efectele care rezultă din ansamblul încălcării, de care trebuie să se țină seama pentru a aprecia impactul real al unei încălcări asupra pieței în vederea evaluării gravității încălcării, ci comportamentul individual al fiecărei întreprinderi, în scopul examinării gravității relative a participării fiecărei întreprinderi la încălcare.

Întreprinderile trebuie, așadar, să invoce alte argumente de natură să dovedească faptul că, în perioada în care au aderat la acordurile ilicite, s‑au sustras în mod efectiv de la aplicarea acestora prin adoptarea unui comportament concurențial pe piață sau, cel puțin, că au încălcat în mod clar și în mare măsură obligațiile privind punerea în aplicare a înțelegerii, astfel încât au perturbat însăși funcționarea acesteia.

(a se vedea punctele 178 și 180)

12. Un rol pasiv implică adoptarea de către întreprinderea în cauză a unei „atitudini rezervate”, cu alte cuvinte, lipsa participării active la elaborarea acordului sau a acordurilor anticoncurențiale. Dintre elementele de natură să evidențieze rolul pasiv al unei întreprinderi în cadrul unei înțelegeri, pot fi luate în considerare caracterul mult mai sporadic al participărilor acesteia la reuniuni în raport cu membrii obișnuiți ai înțelegerii, precum și intrarea tardivă a întreprinderii pe piața care a făcut obiectul încălcării, independent de durata participării la aceasta, sau, de asemenea, existența unor declarații exprese în acest sens din partea reprezentanților întreprinderilor terțe care au participat la încălcare.

Numai în anumite circumstanțe speciale dimensiunea redusă a unei întreprinderi constituie un element important care trebuie luat în considerare. În cazul în care organele de conducere ale acesteia își asumă rolul de președinte cu ocazia mai multor reuniuni și le organizează, Comisia concluzionează în mod întemeiat cu privire la lipsa unui comportament pasiv: este cert că faptul de a convoca reuniuni, de a propune o ordine de zi, de a distribui documente pregătitoare în vederea reuniunilor este incompatibil cu un rol pasiv de imitator care adoptă o atitudine rezervată, astfel de inițiative reflectând o atitudine favorabilă și activă a întreprinderilor în cauză în ceea ce privește elaborarea, continuarea și controlul înțelegerii.

Comisia nu este obligată să respecte o practică decizională: faptul că, în unele cauze anterioare, Comisia a ținut seama de situația economică a sectorului ca fiind o circumstanță atenuantă nu înseamnă că aceasta trebuie în mod obligatoriu să continue să respecte această practică. Comisia este obligată să analizeze în mod individual circumstanțele proprii fiecărei cauze, fără a fi obligată să respecte deciziile anterioare care privesc alți operatori economici, alte piețe de produse și de servicii sau alte piețe geografice în momente diferite.

(a se vedea punctele 184, 185, 189 și 193-195)

13. Din dispozițiile articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului rezultă că, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se bazează pe elemente de fapt și de drept care au apărut în cursul procedurii.

Cu toate acestea, un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea introductivă de instanță și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil.

(a se vedea punctele 198 și 199)

14. În ceea ce privește metoda de calcul al amenzilor, Comisia dispune de o putere de apreciere largă și, în această privință, poate să țină cont de elemente multiple, între care figurează cooperarea întreprinderilor în cauză în cursul investigației realizate de serviciile acestei instituții. Cooperarea unei întreprinderi cu Comisia poate justifica reducerea amenzii în temeiul Comunicării privind neaplicarea unor amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri numai dacă facilitează sarcina Comisiei de a constata existența unei încălcări și de a dispune încetarea acesteia.

Comisia nu este obligată să respecte o practică decizională anterioară atunci când acordă o anumită rată de reducere pentru un comportament determinat; aceasta nu este obligată să acorde aceeași reducere proporțională cu ocazia aprecierii unui comportament similar în cadrul unei proceduri administrative ulterioare.

Comisia dispune de o marjă de apreciere largă pentru a evalua calitatea și utilitatea cooperării unei întreprinderi, în special în raport cu contribuțiile altor întreprinderi. În acest cadru, Comisia trebuie să efectueze aprecieri de fapt complexe, precum cele care privesc cooperarea fiecărei întreprinderi menționate. Lista împrejurărilor care determină reducerea amenzii, prevăzută în secțiunea D punctul 2 din comunicarea privind cooperarea, nu este decât indicativă.

Comisia nu poate face abstracție de utilitatea informației furnizate, care depinde în mod necesar de elementele de probă de care dispune deja. Atunci când o întreprindere nu face decât să confirme, într‑un mod mai puțin precis și explicit, informațiile deja furnizate de o altă întreprindere, nu facilitează sarcina Comisiei în mod semnificativ și exclude o reducere a cuantumului amenzii în temeiul cooperării.

Clemența este o recompensă acordată de Comisie întreprinderii pentru faptul de a fi facilitat dovedirea încălcării, indiferent de stadiul la care a intervenit ajutorul furnizat de întreprindere și indiferent dacă acest ajutor a constat în furnizarea de informații noi și de elemente de probă noi sau în recunoașterea unor elemente de fapt ori a calificării juridice a acestora din urmă.

Reducerea amenzii în temeiul cooperării depinde în principal de calitatea și de utilitatea cooperării furnizate, pe care Comisia o evaluează în cadrul puterii sale largi de apreciere, numai o utilizare vădit excesivă a acestei marje putând fi cenzurată.

În cadrul aprecierii cooperării furnizate de întreprinderile în cauză, Comisia nu poate ignora principiul egalității de tratament, care este încălcat atunci când situații comparabile sunt tratate în mod diferit sau situații diferite sunt tratate în mod identic, cu excepția cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv.

Evaluarea utilității cooperării nu se bazează deloc pe o formulă aritmetică ce implică din oficiu o reducere de cel puțin 20 % dacă sunt luate în considerare ambele liniuțe ale secțiunii D din comunicarea privind cooperarea.

(a se vedea punctele 219-225, 238, 246 și 248)

15. Principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor comunitare să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit.

În contextul calculului amenzilor, gravitatea încălcărilor trebuie stabilită în funcție de numeroase elemente și nu trebuie atribuită niciunuia dintre aceste elemente o importanță disproporționată în raport cu celelalte elemente de apreciere.

Principiul proporționalității implică în acest context că amenda trebuie stabilită de Comisie proporțional cu elementele luate în considerare pentru a aprecia gravitatea încălcării și că, în această privință, Comisia trebuie să aplice aceste elemente în mod coerent și cu o justificare obiectivă.

Astfel, Comisia nu este obligată ca, la stabilirea cuantumului amenzii, să țină seama de situația financiară deficitară a unei întreprinderi, având în vedere că recunoașterea unei asemenea obligații ar echivala cu conferirea unui avantaj concurențial nejustificat întreprinderilor care sunt cel mai puțin adaptate condițiilor pieței. În orice caz, presupunând că provoacă falimentul întreprinderii sub forma sa juridică în cauză, o măsură adoptată de o autoritate comunitară, chiar dacă poate aduce atingere intereselor financiare ale proprietarilor, ale acționarilor sau ale deținătorilor de părți sociale, nu înseamnă totuși că și elementele personale, materiale și nemateriale reprezentate de întreprindere și‑ar pierde valoarea.

Astfel, nici Regulamentul nr. 17, nici Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, nici Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu prevăd că valoarea amenzilor trebuie stabilită în mod direct în funcție de mărimea pieței afectate, acest factor nefiind decât un element pertinent printre altele.

Dacă liniile directoare nu prevăd că, pentru calculul cuantumului amenzilor, trebuie ținut seama de cifra de afaceri globală sau de cifra de afaceri realizată de întreprinderi pe piața relevantă, acestea nici nu interzic luarea în considerare a unei astfel de cifre de afaceri în vederea stabilirii cuantumului amenzii, în scopul de a respecta principiile generale ale dreptului comunitar și atunci când împrejurările speței o impun. Cifra de afaceri care provine din mărfuri care fac obiectul încălcării este de natură să dea o indicație corectă privind amploarea încălcării și răspunderea fiecărui participant la înțelegere pe piețele relevante. Constituie astfel un element obiectiv care exprimă în mod corect nocivitatea practicii în cauză pentru concurența normală și reprezintă, așadar, un bun indicator al capacității fiecăreia dintre întreprinderile vizate de a cauza un prejudiciu. Cu toate acestea, nu există un principiu de aplicare generală potrivit căruia sancțiunea trebuie să fie proporțională cu cifra de afaceri realizată de întreprindere din vânzarea produsului care face obiectul încălcării.

Comisia nu este obligată să garanteze că, în cazul în care sunt aplicate amenzi mai multor întreprinderi implicate în aceeași încălcare, cuantumurile finale ale amenzilor la care s‑a ajuns prin calculul efectuat pentru întreprinderile în cauză reflectă orice diferențiere între acestea în ceea ce privește cifrele lor de afaceri globale sau cifrele lor de afaceri pe piața relevantă a produsului. Comisia nu trebuie să fixeze cuantumul amenzii în funcție de dimensiunea întreprinderilor vizate; nu există niciun motiv pentru a trata întreprinderile mici și mijlocii diferit de celelalte întreprinderi, acestea nefiind scutite de obligația de a respecta normele de concurență.

(a se vedea punctele 260, 261, 264, 266, 267, 275 și 277-283)