Keywords
Summary

Keywords

1. Procedură — Cerere de aplicare a regimului de confidențialitate — Criterii

2. Concurență — Poziție dominantă — Piață relevantă — Delimitare — Funcție

(art. 82 CE; Comunicarea Comisiei 97/C 372/03, pct. 2 și 7)

3. Concurență — Procedură administrativă — Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări — Decizie care necesită o evaluare economică sau tehnică complexă — Control jurisdicțional — Limite

(art. 81 CE și 82 CE)

4. Concurență — Poziție dominantă — Piață relevantă — Delimitare — Criterii — Produse farmaceutice

(art. 82 CE)

5. Concurență — Poziție dominantă — Piață relevantă — Delimitare — Criterii — Produse farmaceutice

6. Concurență — Procedură administrativă — Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări — Elemente de probă care trebuie întrunite

(art. 81 CE și 82 CE)

7. Concurență — Procedură administrativă — Decizie a Comisiei — Obligația de motivare –Întindere

(art. 81 CE, 82 CE și 253 CE)

8. Concurență — Poziție dominantă — Piață relevantă — Delimitare — Criterii — Substituibilitatea produselor la nivelul cererii — Lansarea unui produs nou

(art. 82 CE; Comunicarea Comisiei 97/C 372/03, punctele 15-19)

9. Concurență — Poziție dominantă — Piață relevantă — Delimitare — Criterii — Identificarea unor constrângeri concurențiale exercitate asupra unui produs

(art. 82 CE; Comunicarea Comisiei 97/C 372/03, pct. 3)

10. Concurență — Poziție dominantă — Calificare ca urmare a deținerii unei cote de piață foarte mari — Companie farmaceutică

(art. 82 CE)

11. Concurență — Poziție dominantă — Existență — Indicii — Nivelul prețurilor practicate — Companie farmaceutică — Efectul acoperirii prețului medicamentelor de către sistemele de securitate socială

(art. 82 CE)

12. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Noțiune — Necesitatea unei legături de cauzalitate între o poziție dominantă și utilizarea abuzivă a acesteia — Lipsă

(art. 82 CE)

13. Concurență — Poziție dominantă — Existență — Indicii — Existența și utilizarea unor drepturi de proprietate intelectuală

(art. 82 CE)

14. Concurență — Poziție dominantă — Existență — Indicii — Companie farmaceutică — Primul venit pe o piață — Puterea financiară a companiei

(art. 82 CE)

15. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Furnizarea de informații înșelătoare autorităților — Informații care permit acordarea unui drept exclusiv — Caracter abuziv — Criterii de apreciere

(art. 82 CE)

16. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Furnizarea de informații înșelătoare autorităților — Informații care permit acordarea unui drept exclusiv — Caracter abuziv — Criterii de apreciere

(art. 82 CE)

17. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Noțiune — Începutul punerii în aplicare a unei practici abuzive — Companie farmaceutică — Furnizarea de informații înșelătoare autorităților

(art. 82 CE)

18. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Furnizarea de informații înșelătoare autorităților — Informații care permit acordarea unui drept exclusiv — Caracter abuziv — Criterii de apreciere

(art. 82 CE)

19. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Efecte anticoncurențiale ale unui comportament, care se manifestă în lipsa unei poziții dominante — Lipsă de relevanță

(art. 82 CE)

20. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Probă — Sarcina probei — Prezumția de nevinovăție

[art. 6 alineatul (2) UE; art. 82 CE]

21. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Obligații care revin întreprinderii dominante — Companie farmaceutică — Furnizarea de informații înșelătoare autorităților — Informații care permit acordarea unui drept exclusiv

(art. 82 CE)

22. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Furnizarea de informații înșelătoare autorităților — Informații care permit acordarea unui drept exclusiv — Caracter abuziv — Companie farmaceutică

(art. 82 CE)

23. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Retragerea autorizațiilor de introducere pe piață a unor produse farmaceutice — Retragere care îi împiedică pe producătorii de medicamente generice să beneficieze de procedura simplificată

[art. 82 CE; Directiva Consiliului 65/65, art. 4 al treilea paragraf pct. 8 și al doilea paragraf lit. (a) subpunctul (iii)]

24. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Noțiune — Utilizarea unor proceduri de reglementare astfel încât să se întârzie intrarea concurenților pe piață — Caracter abuziv — Criterii de apreciere

(art. 82 CE)

25. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Noțiune — Conformitatea comportamentului abuziv cu alte norme juridice — Lipsă de relevanță

(art. 82 CE)

26. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Retragerea autorizațiilor de introducere pe piață a unor produse farmaceutice — Retragere care îi împiedică pe producătorii de medicamente generice să beneficieze de procedura simplificată — Inaplicabilitatea jurisprudenței referitoare la instalațiile esențiale

(art. 82 CE)

27. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Justificare obiectivă — Sarcina probei

(art. 82 CE)

28. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Obligații care revin întreprinderii dominante — Companie farmaceutică — Exercitarea concurenței bazate numai pe merit — Întindere

29. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Imputabilitate — Societate‑mamă și filiale — Unitate economică

(art. 82 CE)

30. Procedură — Cerere de sesizare a instanței — Cerințe de formă

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1)]

31. Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Încălcare unică și continuă — Calificare — Criterii

(art. 82 CE)

32. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Gravitatea încălcării — Abuz de poziție dominantă — Companie farmaceutică — Furnizarea de informații înșelătoare autorităților, informații care permit acordarea unui drept exclusiv — Retragerea autorizațiilor de introducere pe piață a unor produse farmaceutice

(art. 82 CE)

33. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Obiectul și efectele încălcării

(art. 81 CE și 82 CE)

Summary

1. În cadrul unei acțiuni în anulare îndreptate împotriva unei decizii a Comisiei în materie de concurență, Tribunalul poate admite o cerere a reclamantului de aplicare a regimului de confidențialitate pentru informații care nu sunt cuprinse în versiunea neconfidențială a deciziei atacate, publicată pe site‑ul internet al Direcției Generale Concurență a Comisiei și care este, prin urmare, accesibilă publicului. În schimb, o cerere de aplicare a regimului de confidențialitate privind informații cuprinse în versiunea neconfidențială a deciziei atacate trebuie respinsă. Astfel, aceste informații și‑au pierdut în orice caz caracterul lor eventual confidențial ca urmare a faptului că sunt accesibile publicului.

(a se vedea punctul 25)

2. În cadrul aplicării articolului 82 CE, definirea pieței relevante este operată în vederea definirii granițelor în care trebuie evaluată problema dacă o anumită întreprindere poate avea un comportament într‑o măsură apreciabilă independent de cel al concurenților săi, de cel al clienților săi și de cel al consumatorilor.

Astfel, în scopul analizării poziției, eventual dominantă, a unei întreprinderi, posibilitățile de exercitare a concurenței trebuie evaluate în cadrul pieței care grupează ansamblul produselor care, în funcție de caracteristicile lor, sunt apte să satisfacă nevoi constante și sunt greu de substituit cu alte produse, aceste posibilități de exercitare a concurenței trebuind de asemenea evaluate având în vedere condițiile de concurență și structura ofertei și a cererii. Piața relevantă a produsului cuprinde, prin urmare, toate produsele sau serviciile pe care consumatorii le consideră substituibile, datorită caracteristicilor, prețurilor și utilizării căreia acestea îi sunt destinate.

(a se vedea punctele 30 și 31)

3. Deși instanța comunitară exercită, în mod general, un control complet asupra problemei dacă sunt sau nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a regulilor de concurență, controlul pe care îl exercită cu privire la aprecierile economice complexe ale Comisiei trebuie totuși să se limiteze la verificarea respectării regulilor de procedură și de motivare, precum și a exactității materiale a faptelor, a absenței unei erori vădite în aprecierea faptelor și a unui abuz de putere.

De asemenea, în măsura în care decizia Comisiei este rezultatul unor aprecieri tehnice complexe, acestea fac în principiu obiectul unui control jurisdicțional limitat, care implică faptul ca instanța comunitară să nu poată înlocui aprecierea Comisiei asupra elementelor de fapt cu propria apreciere.

Cu toate acestea, deși instanța comunitară recunoaște Comisiei o marjă de apreciere în domeniul economic sau tehnic, acest lucru nu implică faptul că trebuie să se abțină să controleze interpretarea de către Comisie a datelor de această natură. Într‑adevăr, cu respectarea argumentelor părților, instanța comunitară trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor relevante ce trebuie să fie luate în considerare pentru evaluarea unei situații complexe și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse din aceasta.

(a se vedea punctele 32 și 33)

4. În cadrul unei proceduri inițiate pentru abuz de poziție dominantă în domeniul farmaceutic, în vederea definirii pieței relevante, Comisia își poate întemeia aprecierea în special pe eficacitatea mai mare a produsului farmaceutic în cauză, pe utilizarea terapeutică diferită de utilizările altor produse farmaceutice, pe mișcarea de substituire asimetrică ce caracterizează creșterea vânzărilor acestui produs și pe reducerea corespunzătoare sau pe stagnarea vânzărilor celorlalte produse, precum și pe indicatorii de preț, astfel cum rezultau aceștia din cadrul de reglementare î n vigoare.

În ceea ce privește utilizarea terapeutică, în vederea delimitării pieței relevante, este necesar să se țină cont de diferențele dintre modurile de acțiune ale medicamentelor atunci când acestea dau naștere unor utilizări terapeutice diferite și să nu se țină cont de aceste diferențe atunci când medicamentele respective au o utilizare terapeutică similară.

În ceea ce privește indicatorii de preț, specificitățile care caracterizează mecanismele concurențiale în sectorul farmaceutic nu elimină relevanța factorilor legați de prețuri în evaluarea constrângerilor concurențiale, acești factori trebuind să fie totuși evaluați în propriul context. Astfel, în sectorul farmaceutic, raporturile de concurență răspund unor mecanisme diferite de cele care guvernează interacțiunile concurențiale prezente în mod normal pe piețele care nu cunosc o asemenea intensitate de reglementare. În această privință, Comisia nu poate afirma că, în principiu, capacitatea unei companii de a‑și menține prețurile peste nivelul de rambursare, la care cererea tinde să fie mai elastică, constituie în sine o dovadă a absenței unei constrângeri concurențiale semnificative, fără a se examina măsura în care prețul celorlalte produse potențial substituibile este rambursat de sistemul național de asigurări de sănătate. În plus, împrejurarea potrivit căreia medicii care prescriu medicamente se orientează în principal în funcție de utilizarea terapeutică a produselor nu elimină orice relevanță a indicatorilor bazați pe prețuri, aceștia din urmă fiind de asemenea în măsură să ateste constrângeri concurențiale exercitate asupra produselor în cauză.

Elementele menționate anterior constituie un set de date relevante și suficiente pentru a întemeia concluzia că celelalte produse farmaceutice nu exercită, în perioada examinată, o constrângere concurențială semnificativă asupra produsului în cauză. În aceste împrejurări, Comisia nu săvârșește o eroare vădită de apreciere prin constatarea că piața relevantă a produselor se compune exclusiv din produsul farmaceutic menționat.

(a se vedea punctele 61, 153, 182, 183, 203 și 219-222)

5. În cadrul unei proceduri inițiate pentru abuz de poziție dominantă în domeniul farmaceutic, în vederea definirii pieței relevante, Comisia poate să aprecieze, în mod întemeiat, că utilizarea terapeutică diferențiată a două produse farmaceutice destinate tratamentului acelorași afecțiuni constituie un element care susține concluzia că piața relevantă nu cuprinde decât unul dintre aceste produse.

Astfel, împrejurarea că două produse farmaceutice sunt prescrise pentru a trata aceleași afecțiuni sau că ambele reprezintă tratamente de primă linie are o relevanță limitată, în măsura în care nu permite să se determine dacă, având în vedere utilizarea terapeutică diferențiată a celor două produse – unul fiind prescris pentru a trata formele severe, iar celălalt formele mai puțin severe ale acelorași afecțiuni –, unul exercită asupra celuilalt o constrângere concurențială semnificativă.

(a se vedea punctele 69 și 71-73)

6. În cadrul unei proceduri inițiate pentru încălcarea normelor privind concurența, este important ca aprecierea Comisiei să fie întemeiată pe ansamblul datelor relevante care trebuie luate în considerare într‑un caz concret. Aceasta implică în special examinarea cu o atenție deosebită de către Comisie a argumentelor și a elementelor de probă relevante prezentate de întreprinderile implicate în procedura administrativă. Cu toate acestea, nu se poate deduce că probele pe care le‑ar fi obținut ca urmare a propriilor investigații sunt singurele pe care Comisia ar trebui să se sprijine. Astfel, acesteia îi este permis să se întemeieze pe elemente de probă prezentate de părțile la procedura administrativă, în măsura în care aceste elemente de probă ar fi fiabile și relevante, Comisia având obligația, dacă este cazul, să le completeze cu alte elemente atunci când informațiile furnizate de părțile la procedura administrativă se dovedesc insuficiente sau defectuoase.

(a se vedea punctele 78 și 79)

7. În cadrul unei proceduri inițiate pentru încălcarea normelor privind concurența, obligația Comisiei de a prezenta motivele pentru care nu face uz de anumite date cuprinse într‑un studiu nu poate exista decât în măsura în care părțile la procedura administrativă au prezentat, în cursul procedurii respective, argumente întemeiate în mod special pe aceste date, cu condiția ca acestea din urmă să se dovedească a fi relevante. În orice caz, nu este obligatoriu pentru Comisie să prezinte în mod sistematic motivele pentru care nu utilizează sau înlătură anumite date dintr‑un studiu, întrucât este suficient ca aceasta să își motiveze decizia menționând elementele de fapt și de drept de care depinde justificarea legală a măsurii și considerațiile care au determinat‑o să adopte decizia respectivă. Această considerație se impune cu atât mai mult cu cât nu este obligatoriu pentru Comisie să discute toate aspectele de fapt și de drept care au fost ridicate în cursul procedurii administrative de către o parte.

(a se vedea punctul 81)

8. Potrivit punctelor 15-19 din Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței, Comisia apreciază substituibilitatea la nivelul cererii în lumina unei abordări teoretice constând în aplicarea unei creșteri mici, de la 5 % la 10 %, dar permanente, a prețului relativ al produsului de la care este definită piața relevantă și în evaluarea aspectului dacă această creștere ipotetică ar putea fi aplicată în mod profitabil de către deținătorul ipotetic al monopolului asupra produsului în cauză. Potrivit acestui test economic, în cazul în care substituibilitatea este suficientă pentru a face neprofitabilă creșterea prețurilor din cauza scăderii vânzărilor, produsele substituibile trebuie să fie considerate ca exercitând o constrângere concurențială semnificativă asupra produsului în cauză. În ceea ce privește cazul specific al lansării unui produs nou, nu este neobișnuit ca evoluția vânzărilor unui astfel de produs care vine să se substituie, fie și parțial, unui produs existent să necesite un anumit timp și, prin urmare, ca aceste vânzări să cunoască o evoluție graduală.

În aplicarea acestui cadru teoretic, pentru a stabili dacă un produs existent exercită o constrângere concurențială semnificativă asupra unui produs nou, trebuie să se examineze problema dacă, luând în considerare creșterea treptată a vânzărilor produsului nou în timp, o creștere ușoară a prețului produsului nou ar conduce la o reorientare a cererii către produsul existent, astfel încât această creștere de preț nu ar fi profitabilă, având în vedere veniturile care ar fi fost generate în absența creșterii de preț menționate anterior. Or, natura graduală a creșterii vânzărilor produsului nou nu ar dispărea în mod necesar în situația în care această creștere a prețului ar fi profitabilă și în care, în consecință, s‑ar ajunge la concluzia că produsul existent nu exercită o constrângere concurențială semnificativă asupra noului produs.

Prin urmare, Comisia poate să considere că, în principiu, caracterul gradual al creșterii vânzărilor unui produs nou care se substituie unui produs existent nu poate fi suficient, în sine, pentru a concluziona că acesta din urmă exercită o constrângere concurențială semnificativă asupra celui dintâi.

(a se vedea punctele 87-90)

9. În cadrul unei proceduri pentru abuz de poziție dominantă, definirea pieței relevante constă în identificarea constrângerilor concurențiale semnificative exercitate asupra produsului respectiv în perioada în cauză și, în consecință, nu are în vedere constrângerile concurențiale pe care acest produs a putut să le exercite asupra altor produse. Noțiunea de piață relevantă este diferită de alte definiții ale pieței utilizate frecvent în alte contexte, precum zona unde întreprinderile își vând produsele sau, în sens mai larg, industria sau sectorul de care aparțin întreprinderile. Prin urmare, faptul că un produs ar fi principalul obiectiv concurențial al unui alt produs nu înseamnă că cel dintâi exercită o constrângere concurențială semnificativă asupra celui de al doilea.

Faptul că absența sau caracterul nesemnificativ al acestor constrângeri concurențiale își are cauza în cadrul de reglementare care determină modalitățile interacțiunilor concurențiale dintre produse și măsura în care au loc acestea nu influențează relevanța care trebuie atribuită, în cadrul unei definiri a pieței, constatării potrivit căreia aceste constrângeri concurențiale sunt inexistente sau nesemnificative. Astfel, atunci când se stabilește că un grup de produse nu este în mod semnificativ supus unor constrângeri concurențiale din partea altor produse, astfel încât grupul respectiv poate fi considerat ca formând o piață relevantă de produse, tipul sau natura factorilor care sustrag grupul de produse în cauză de la orice constrângere concurențială semnificativă nu prezintă decât o relevanță limitată, din moment ce constatarea absenței unor astfel de constrângeri concurențiale permite concluzia că o companie aflată într‑o poziție dominantă pe piața astfel definită ar fi în măsură să afecteze interesele consumatorilor de pe piața respectivă, împiedicând, printr‑un comportament abuziv, menținerea unei concurențe efective.

(a se vedea punctele 97, 174 și 175)

10. Poziția unei întreprinderi pe piața unui produs farmaceutic poate fi stabilită luându‑se în considerare un ansamblu de factori, cum ar fi importanța drepturilor de proprietate intelectuală și a altor drepturi de natură normativă, avantajele legate de poziția primului venit, relevanța prețului ca parametru de concurență, relevanța prezenței cumpărătorilor monopsoni și a sistemelor de preț reglementate, precum și relevanța investițiilor în cercetare și dezvoltare, a activităților de promovare și a resurselor financiare. Cu toate acestea, Comisia nu poate ignora importanța care trebuie acordată deținerii de către această întreprindere a unor cote de piață în general foarte importante pe parcursul întregii perioade relevante în toate țările în cauză.

De asemenea, împrejurarea potrivit căreia inovarea este un parametru esențial al concurenței în sectorul farmaceutic nu pune în discuție relevanța care ar trebui recunoscută cotelor de piață foarte ridicate ale acestei întreprinderi, astfel cum sunt apreciate în context.

(a se vedea punctele 244, 245 și 254)

11. Sistemele de sănătate care caracterizează piețele de produse farmaceutice tind să consolideze puterea de piață a companiilor farmaceutice, în măsura în care costul medicamentelor este integral sau în mare parte acoperit de sistemele de securitate socială, ceea ce conferă cererii, într‑o mare măsură, un caracter rigid. Acesta este cazul în special atunci când o companie farmaceutică, prima care oferă un produs nou cu valoare adăugată din punct de vedere terapeutic în raport cu produsele existente, este în măsură să obțină un nivel de rambursare superior față de cel care va fi acordat ulterior produselor „imitație”. Astfel, față de companiile care beneficiază de poziția de prim venit, rambursările plătite de sistemele de securitate socială, pe de o parte, sunt stabilite la niveluri relativ ridicate în comparație cu produsele „imitație” și, pe de altă parte, permit companiei farmaceutice care beneficiază de acestea să își stabilească prețurile la un nivel ridicat fără să se teamă că pacienții și medicii s‑ar îndrepta către alte produse mai puțin costisitoare.

Este lipsit de importanță faptul că sistemele de asigurări sociale de sănătate fac posibilă sau favorizează capacitatea companiei farmaceutice de a menține cote de piață deosebit de ridicate practicând în același timp prețuri semnificativ mai mari, această împrejurare neafectând constatarea potrivit căreia întreprinderea respectivă este în măsură să mențină venituri superioare celor ale concurenților săi fără ca diferiții actori de pe piața produselor farmaceutice, respectiv pacienții, medicii care prescriu medicamente, sistemele naționale de securitate socială și concurenții săi, să fie în măsură să conteste această poziție privilegiată în perioadele reținute de Comisie în scopul determinării poziției dominante.

În măsura în care prețurile sunt influențate ca urmare a deciziilor autorităților publice cu privire la nivelurile de rambursare sau la prețurile maxime, acestea nu sunt rezultatul funcționării normale a pieței. Caracterul competitiv al nivelului unui preț fixat într‑un asemenea context nu poate fi, prin urmare, invocat în mod util, acesta fiind stabilit în absența unor mecanisme de concurență care să permită decelarea unui astfel de nivel competitiv.

(a se vedea punctele 262, 263 și 265)

12. Constatarea unei puteri de piață, respectiv a capacității unei întreprinderi de a se comporta într‑o măsură apreciabilă independent de concurenții săi, de clienții săi și, în cele din urmă, de consumatori, în sensul în care aceasta este în mod special în măsură să mențină prețurile la un nivel superior păstrând în același timp cote de piață mult mai importante decât cele ale concurenților săi, nu este condiționată de capacitatea întreprinderii de a folosi această putere de piață pentru a împiedica menținerea unei concurențe efective. Astfel, în privința practicilor care vizează să excludă sau să scadă concurența, un comportament nu trebuie în mod necesar, pentru a fi calificat drept abuz de poziție dominantă, să rezulte din sau să fie făcut posibil de puterea economică a întreprinderii, nefiind necesară nicio legătură de cauzalitate între poziția dominantă și utilizarea abuzivă a acesteia.

(a se vedea punctul 267)

13. Drepturile de proprietate intelectuală nu pot fi prezentate ca neconstituind un element relevant pentru determinarea poziției dominante. Astfel, dacă nu se poate considera că simpla posesie a drepturilor de proprietate intelectuală conferă o astfel de poziție, aceasta este totuși susceptibilă, în anumite condiții, să dea naștere unei poziții dominante, în special prin posibilitatea pe care o dă întreprinderii de a împiedica existența unei concurențe efective pe piață. Posesia și exercitarea acestor drepturi de proprietate intelectuală pot constitui, prin urmare, un indicator relevant al poziției dominante.

Argumentul potrivit căruia luarea în considerare a drepturilor de proprietate intelectuală și a exercitării acestora, chiar neabuzivă, pentru a stabili existența unei poziții dominante ar fi de natură să reducă orice stimulare la crearea de produse inovatoare nu poate fi reținut. Astfel, inovarea este, în orice caz, recompensată prin exclusivitatea pe care o rezervă autorului drepturile de proprietate intelectuală.

În plus, o poziție dominantă nu este interzisă în sine, ci doar utilizarea abuzivă a acesteia. În această privință, în cazul în care titularul dreptului de proprietate intelectuală ar fi considerat ca beneficiar al unei poziții dominante, utilizarea neabuzivă a dreptului respectiv nu poate fi considerată ca insuficientă prin prisma stimulentelor pentru inovare.

Pentru a constitui un factor relevant, existența unei protecții solide prin intermediul unor drepturi de proprietate intelectuală nu trebuie să fie în mod necesar de natură să excludă orice concurență pe piață.

(a se vedea punctele 270, 273 și 274)

14. Comisia își poate întemeia aprecierea privind poziția dominantă a unei companii farmaceutice pe un ansamblu de elemente, printre care se numără în primul rând cotele de piață ale acesteia, net superioare celor ale concurenților săi. În continuare, ținând cont, pe de o parte, de aspectele specifice ale piețelor de produse farmaceutice, caracterizate printr‑o „inerție” a medicilor care prescriu medicamente, și, pe de altă parte, de dificultățile crescânde pe care le întâmpină companiile farmaceutice pentru a intra pe o piață, pe măsură ce numărul de concurenți și de produse aflate deja pe această piață este mai mare, Comisia poate să considere că poziția de prim venit constituie un avantaj concurențial considerabil. Împrejurarea potrivit căreia produsele generice ar fi capabile să afecteze poziția dominantă a companiei farmaceutice nu influențează faptul că poziția de prim intrat îi conferă acesteia avantaje concurențiale apreciabile.

Pe de altă parte, constatarea superiorității financiare a unei companii farmaceutice asupra concurenților săi, precum și aceea a superiorității resurselor financiare și umane pe care aceasta le alocă pentru cercetare și dezvoltare și pentru echipa sa de vânzări, dacă nu sunt suficiente, în sine, pentru a întemeia concluzia potrivit căreia această întreprindere se află în poziție dominantă pe piața relevantă în perioada avută în vedere, constituie totuși o serie de indicii relevante care permit să se considere că întreprinderea menționată deține resurse superioare celor ale concurenților săi, de natură să consolideze poziția sa pe piață în raport cu aceștia din urmă.

(a se vedea punctele 278, 280, 285 și 286)

15. Furnizarea de informații înșelătoare autorităților publice, de natură să le inducă în eroare pe acestea și să permită, în consecință, acordarea unui drept exclusiv la care întreprinderea nu are dreptul sau la care are dreptul pentru o perioadă mai scurtă, constituie o practică străină de concurența bazată pe merite, care poate fi deosebit de restrictivă pentru concurență. Un astfel de comportament nu corespunde răspunderii speciale care revine unei întreprinderi care deține o poziție dominantă de a nu aduce atingere, printr‑un comportament străin de concurența bazată pe merite, unei concurențe efective și nedenaturate pe piața comună.

Din caracterul obiectiv al noțiunii de abuz rezultă că natura înșelătoare a declarațiilor comunicate autorităților publice trebuie să fie evaluată pe baza unor elemente obiective și că dovedirea caracterului intenționat al comportamentului și a relei‑credințe a întreprinderii care deține o poziție dominantă nu este necesară pentru identificarea unui abuz de poziție dominantă. Aprecierea caracterului înșelător al declarațiilor furnizate autorităților publice, pentru obținerea nejustificată de drepturi exclusive, trebuie operată in concreto și poate varia în funcție de împrejurările specifice fiecărui caz. Trebuie să se analizeze în special dacă, având în vedere contextul în care a fost pusă în aplicare practica în cauză, aceasta din urmă era de natură să determine autoritățile publice să creeze în mod nejustificat obstacole de reglementare în calea concurenței, de exemplu prin acordarea nelegală de drepturi exclusive în favoarea întreprinderii care deține o poziție dominantă. În această privință, marja de apreciere limitată a autorităților publice sau absența obligației acestora de a verifica exactitatea sau veridicitatea informațiilor comunicate pot constitui elemente relevante, care trebuie luate în considerare pentru a stabili dacă practica în cauză este de natură să conducă la crearea unor obstacole de reglementare în calea concurenței.

Pe de altă parte, în măsura în care întreprinderea care deține o poziție dominantă beneficiază de acordarea în mod nelegal a unui drept exclusiv ca urmare a unei erori săvârșite de aceasta în comunicarea cu autoritățile publice, răspunderea specială care îi revine de a nu aduce atingere, prin mijloace care nu au legătură cu concurența bazată pe merite, concurenței efective și nedenaturate pe piața comună obligă întreprinderea respectivă să informeze cel puțin autoritățile publice despre situația creată, pentru a le permite acestora să corecteze neregulile în cauză.

Deși dovedirea caracterului intenționat al unui comportament de natură să înșele autoritățile publice nu este necesară pentru identificarea unui abuz de poziție dominantă, acesta constituie totuși, de asemenea, un factor relevant, care poate fi luat în considerare de Comisie, dacă este cazul. Împrejurarea că noțiunea de abuz de poziție dominantă are un conținut obiectiv și nu implică intenția de a prejudicia nu conduce la concluzia că intenția de a recurge la practici străine de concurența bazată pe merite este lipsită de relevanță în toate ipotezele, aceasta putând fi întotdeauna luată în considerare în susținerea unei concluzii potrivit căreia întreprinderea în cauză a comis un abuz de poziție dominantă, chiar dacă o astfel de concluzie ar trebui să se întemeieze în primul rând pe constatarea obiectivă a unei manifestări efective a comportamentului abuziv.

În sfârșit, numai împrejurarea că unele autorități publice nu s‑au lăsat înșelate și au identificat inexactitatea informațiilor furnizate în susținerea cererilor de drepturi exclusive sau că, ulterior acordării nelegale de drepturi exclusive, concurenții au obținut anularea acestora nu este suficientă pentru a se considera că declarațiile înșelătoare nu puteau în niciun caz să aibă succes. Astfel, din moment ce s‑a stabilit că un comportament este în mod obiectiv de natură să restrângă concurența, caracterul abuziv al acestuia nu poate depinde de reacțiile imprevizibile ale terților.

În consecință, Comisia face o corectă aplicare a articolului 82 CE considerând că prezentarea de către o întreprindere care deține o astfel de poziție de declarații în mod obiectiv înșelătoare oficiilor de brevete, de natură să le determine pe acestea din urmă să îi acorde certificate suplimentare de protecție la care nu are dreptul sau la care are dreptul pentru o perioadă mai scurtă și, astfel, să restrângă sau să elimine concurența, constituie un abuz de poziție dominantă.

(a se vedea punctele 355-361)

16. Atunci când este acordat de o autoritate publică, un drept de proprietate intelectuală este în mod normal prezumat a fi valabil, iar deținerea acestuia de către o întreprindere este presupusă a fi legitimă. Simpla deținere a unui drept exclusiv de către o întreprindere are în mod normal drept consecință ținerea concurenților la distanță, aceștia din urmă fiind obligați să respecte acest drept exclusiv, potrivit reglementării publice. Prin urmare, argumentul potrivit căruia recunoașterea existenței unui abuz de poziție dominantă ar necesita ca dreptul exclusiv obținut ca urmare a unor declarații înșelătoare să fie pus în aplicare nu poate fi primit.

Pe de altă parte, dobândirea nelegală a unui drept exclusiv nu poate constitui un abuz de poziție dominantă numai atunci când ar avea ca efect eliminarea în totalitate a concurenței. Împrejurarea că respectivul comportament se referă la obținerea unui drept de proprietate intelectuală nu justifică o astfel de condiție.

În plus, din moment ce un comportament intră în sfera de aplicare a normelor privind concurența, acestea sunt aplicabile indiferent dacă respectivul comportament poate face și obiectul altor norme, de origine națională sau nu, care urmăresc obiective diferite. În mod similar, existența unor căi de atac specifice sistemului de brevetare nu poate să modifice condițiile de aplicare a interdicțiilor prevăzute în dreptul concurenței și în special să impună dovedirea efectelor anticoncurențiale pe care acest comportament le produce.

(a se vedea punctele 362, 364 și 366)

17. Instrucțiunile, comunicate unor agenți de brevetare, de a introduce cereri de certificate suplimentare de protecție nu pot fi considerate ca fiind echivalente cu cereri de certificate suplimentare de protecție depuse la oficiile de brevete. Prin urmare, Comisia săvârșește o eroare de drept prin aprecierea că un abuz de poziție dominantă, comis de o întreprindere care deține o poziție dominantă pe piața unui produs farmaceutic, începe la data comunicării unor instrucțiuni către agenții de brevetare în vederea depunerii cererilor de certificate suplimentare de protecție la oficiile de brevete. Astfel, consecința preconizată a caracterului pretins înșelător al declarațiilor, respectiv acordarea certificatului suplimentar de protecție, nu se poate produce decât din momentul în care oficiile de brevete sunt sesizate cu cererile de certificate suplimentare de protecție, iar nu atunci când agenții de brevetare, care nu joacă decât un rol intermediar, primesc instrucțiunile referitoare la cererile respective.

(a se vedea punctele 370 și 372)

18. Pentru a constitui un abuz de poziție dominantă, nu se impune nicidecum ca un comportament să afecteze concurența în mod direct. Într‑o situație în care practicile în cauză, dacă sunt dovedite, nu pot fi în niciun fel considerate ca aparținând unei concurențe normale a produselor pe baza performanțelor întreprinderii, având în vedere contextul economic sau de reglementare în care se încadrează practicile în cauză, dovada că acestea sunt de natură să restrângă concurența este suficientă. Astfel, capacitatea practicii în cauză de a restrânge concurența poate fi indirectă, cu condiția să se demonstreze la un standard juridic corespunzător că aceasta este într‑adevăr de natură să restrângă concurența.

Pe de altă parte, un comportament care urmărește excluderea concurenților necesită frecvent, pentru a‑și atinge scopul, concursul unor terți, indiferent dacă este vorba despre autoritățile publice sau despre actorii de pe piață, astfel de comportamente fiind, în practică, rareori susceptibile să exercite un efect direct asupra poziției concurențiale a concurenților. Astfel, succesul unei practici de excludere a concurenților constând în stabilirea unor obstacole de reglementare în calea intrării pe piață, prin obținerea de drepturi exclusive în mod nelegal, depinde în mod necesar de reacția autorităților publice, respectiv de cea a instanțel or naționale în cadrul unor litigii eventual inițiate de concurenți pentru a obține anularea drepturilor în cauză. Cu toate acestea, declarațiile prin care se încearcă obținerea unor drepturi exclusive în mod nelegal nu constituie un abuz decât atunci când se dovedește că, având în vedere contextul obiectiv în care sunt făcute, aceste declarații sunt într‑adevăr de natură să determine autoritățile publice să acorde dreptul exclusiv solicitat.

În sfârșit, împrejurarea că efectul comportamentului abuziv asupra concurenței s‑ar face simțit numai după câțiva ani nu înlătură caracterul abuziv al comportamentului în cauză, dacă acesta este dovedit.

(a se vedea punctele 376, 377 și 380)

19. Împrejurarea că o întreprindere nu se mai află într‑o poziție dominantă la data la care comportamentul abuziv al acesteia își produce efectele nu schimbă încadrarea juridică a acțiunilor sale, din moment ce acestea din urmă au fost săvârșite într‑o perioadă în care întreprinderea în cauză se afla în poziție dominantă și, prin urmare, acesteia îi revenea răspunderea specială de a nu aduce atingere prin comportamentul său unei concurențe efective și nedenaturate pe piața comună.

(a se vedea punctul 379)

20. Sarcina probei cu privire la existența împrejurărilor care constituie o încălcare a articolului 82 CE incumbă Comisiei. În consecință, acesteia îi revine obligația de a stabili elementele de probă adecvate pentru demonstrarea existenței faptelor constitutive ale unei încălcări.

În această privință, orice dubiu al instanței trebuie interpretat în favoarea întreprinderii căreia îi este adresată decizia Comisiei de constatare a unei încălcări. Prin urmare, instanța nu poate concluziona că Comisia a dovedit existența încălcării în cauză la un standard juridic corespunzător dacă există încă un dubiu cu privire la acest aspect, în special în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii prin care se aplică o amendă.

Astfel, în această ultimă situație, este necesar să se țină cont de principiul prezumției de nevinovăție, astfel cum rezultă acesta în special din articolul 6 alineatul (2) din Convenția europeană a drepturilor omului, care se numără printre drepturile fundamentale care, potrivit jurisprudenței Curții, reafirmată, de altfel, la articolul 6 alineatul (2) UE, constituie principii generale ale dreptului comunitar. În considerarea naturii încălcărilor în cauză, precum și a naturii și a gradului de gravitate al sancțiunilor aferente acestora, principiul prezumției de nevinovăție se aplică în special procedurilor referitoare la încălcări ale normelor privind concurența aplicabile întreprinderilor, care pot conduce la aplicarea unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu.

Astfel, Comisia trebuie să furnizeze dovezi precise și concordante pentru a dovedi existența încălcării. Cu toate acestea, Comisia nu trebuie în mod necesar să furnizeze astfel de dovezi pentru fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global și ale cărei diferite elemente se pot susține reciproc, să răspundă acestei cerințe.

(a se vedea punctele 474-477 și 839)

21. Înlocuind, în declarațiile comunicate oficiilor de brevete în legătură cu cererile de certificate suplimentare de protecție, datele de emitere a autorizațiilor tehnice de introducere pe piață a unor medicamente în mai multe state membre cu datele corespunzătoare publicărilor prețului medicamentului în aceste țări, o întreprindere aflată într‑o poziție dominantă nu poate în mod rațional să ignore faptul că, în absența unei divulgări active a interpretării pe care intenționează să o adopte cu privire la textele aplicabile în cauză și care susține alegerea datelor comunicate, aceste declarații sunt de natură să înșele oficiile de brevete. Astfel, fără a fi nevoie să se demonstreze de către Comisie reaua‑credință a acestei întreprinderi sau o intenție frauduloasă pozitivă din partea sa, este suficient să se constate că un astfel de comportament, caracterizat printr‑o lipsă evidentă de transparență, este contrar răspunderii speciale care revine unei întreprinderi care deține o poziție dominantă de a nu aduce atingere, prin comportamentul său, unei concurențe efective și nedenaturate pe piața comună.

(a se vedea punctele 491 și 493)

22. O companie farmaceutică ce adoptă, pentru mai mulți ani, un comportament constant și liniar, caracterizat prin transmiterea unor declarații înșelătoare către oficiile de brevete din mai multe state membre, în scopul de a obține emiterea unor certificate suplimentare de protecție la care aceasta nu are dreptul sau la care are dreptul pentru o perioadă mai scurtă, abuzează de poziția sa dominantă. Astfel de declarații înșelătoare constituie o practică întemeiată exclusiv pe mijloace străine de concurența bazată pe merite. Un astfel de comportament este numai de natură să țină în mod nejustificat producătorii de medicamente generice în afara pieței, prin intermediul obținerii de certificate suplimentare de protecție, cu încălcarea cadrului de reglementare care le instituie.

(a se vedea punctele 598, 608 și 609)

23. Pentru analizarea unei cereri de autorizație de introducere pe piață a unui medicament generic în cadrul procedurii simplificate prevăzute la articolul 4 al treilea paragraf punctul 8 litera (a) subpunctul (iii) din Directiva 65/65 privind produsele medicamentoase brevetate, autorizația de introducere pe piață a medicamentului de referință trebuie să fie încă în vigoare în statul membru în cauză la data depunerii cererii. Procedura simplificată nu mai este disponibilă după retragerea autorizației de introducere pe piață a medicamentului de referință.

Datele privind rezultatele testelor farmacologice și toxicologice și ale studiilor clinice efectuate de o companie în scopul obținerii unei autorizații originale de introducere pe piață sunt rezultatul unei investiții pe care aceasta o face pentru a putea introduce un medicament pe piață. O astfel de investiție este specifică practicilor care se încadrează în concurența bazată pe merite, de care consumatorii pot beneficia.

Directiva 65/65 a recunoscut importanța protejării unei asemenea investiții, prevăzând o perioadă de exclusivitate pentru utilizarea acestor date în beneficiul titularului lor. Cu toate acestea, după expirarea perioadei de exclusivitate, articolul 4 al treilea paragraf punctul 8 litera (a) subpunctul (iii) din Directiva 65/65 nu mai recunoaște titularului unui medicament brevetat original dreptul exclusiv de a exploata rezultatele testelor farmacologice și toxicologice și ale studiilor clinice depuse la dosar și permite producătorilor de medicamente similare în esență să beneficieze de existența acestor date pentru a obține o autorizație de introducere pe piață în urma unei proceduri simplificate.

În aceste condiții, după expirarea perioadei de exclusivitate, comportamentul menit să împiedice producătorii de medicamente generice să facă uz de dreptul lor de a beneficia de rezultatele testelor farmacologice și toxicologice și ale studiilor clinice efectuate în scopul introducerii pe piață a produsului original nu are niciun temei în protecția legitimă a unei investiții care se încadrează în concurența bazată pe merite, tocmai pentru că, potrivit Directivei 65/65, compania nu mai dispune de dreptul exclusiv de a exploata rezultatele testelor farmacologice și toxicologice și ale studiilor clinice în cauză.

Retragerea de către o companie a autorizațiilor de introducere pe piață este menită exclusiv să îi împiedice pe solicitanții de autorizații de introducere pe piață a unor medicamente similare în esență să utilizeze procedura simplificată și astfel să împiedice sau să întârzie intrarea pe piață a unor produse generice. În mod similar, în funcție de atitudinea adoptată de autoritățile naționale în cazul unei retrageri a autorizației de introducere pe piață a unui produs pentru motive care nu au legătură cu sănătatea publică, o astfel de retragere poate fi de natură să împiedice importurile paralele.

Împrejurarea potrivit căreia o companie are dreptul de a solicita retragerea autorizațiilor de introducere pe piață pe care le deține pentru medicamentele pe care le produce nu este în niciun fel de natură să sustragă acest comportament interdicției prevăzute la articolul 82 CE.

Împrejurarea potrivit căreia cadrul de reglementare oferă o cale alternativă pentru a obține o autorizație de introducere pe piață nu elimină caracterul abuziv al comportamentului unei întreprinderi aflate într‑o poziție dominantă care, apreciat în mod obiectiv, are unicul scop de a face indisponibilă procedura simplificată prevăzută la articolul 4 al treilea paragraf punctul 8 litera (a) subpunctul (iii) din Directiva 65/65 și, prin urmare, de a‑i ține pe producătorii de medicamente generice în afara pieței cât mai mult timp cu putință și de a le majora costurile pentru a depăși barierele la intrarea pe piață.

În sfârșit, împrejurarea că întârzierea provocată concurenților în privința accesului pe piață nu ar fi evaluată cu precizie nu afectează aprecierea potrivit căreia comportamentul în cauză este de natură să restrângă concurența, din moment ce s‑a stabilit că această retragere are drept consecință imposibilitatea de a utiliza procedura simplificată.

(a se vedea punctele 669, 670, 674-677, 812, 829 și 831)

24. Deși existența unei poziții dominante nu privează o întreprindere care se află în această poziție de dreptul de a‑și prezerva propriile interese comerciale, atunci când acestea sunt amenințate, aceasta nu poate utiliza procedurile de reglementare astfel încât să împiedice sau să îngreuneze intrarea concurenților pe piață, în absența unor motive legate de apărarea intereselor legitime ale unei întreprinderi angajate într‑o concurență bazată pe merite sau în absența unor justificări obiective.

În privința unui comportament care constă în utilizarea unor proceduri de reglementare fără vreun temei într‑o concurență bazată pe merite, ținând cont de contextul economic sau de reglementare în care se încadrează comportamentul respectiv, este suficient să se demonstreze că acesta este de natură să restrângă concurența pentru a putea fi calificat drept abuz de poziție dominantă.

(a se vedea punctul 672, 817, 824 și 845)

25. Nelegalitatea unui comportament abuziv potrivit articolului 82 CE nu are legătură cu conformitatea sau cu neconformitatea acestuia cu alte norme juridice. Abuzurile de poziție dominantă constau, în majoritatea cazurilor, în comportamente de altfel legale potrivit altor ramuri de drept decât dreptul concurenței.

(a se vedea punctul 677)

26. Jurisprudența referitoare la „instalațiile esențiale” privește, în esență, împrejurările în care un refuz de a furniza din partea unei întreprinderi care deține o poziție dominantă, în special prin intermediul exercitării unui drept de proprietate, poate constitui un abuz de poziție dominantă. Prin urmare, această jurisprudență se referă la situațiile în care libera exercitare a unui drept exclusiv, care recompensează realizarea unei investiții sau a unei inovații, poate fi limitată în interesul unei concurențe nedenaturate pe piața comună.

În cazul unei companii farmaceutice aflate în poziție dominantă care retrage autorizații de introducere pe piață pentru medicamentele pe care le produce, astfel încât să devină inaplicabilă procedura simplificată prevăzută la articolul 4 al treilea paragraf punctul 8 litera (a) subpunctul (iii) din Directiva 65/65 privind produsele medicamentoase brevetate, limitând astfel exploatarea informațiilor rezultate în urma testelor farmacologice și toxicologice și a studiilor clinice, jurisprudența referitoare la „instalațiile esențiale” nu este aplicabilă. Astfel, un asemenea comportament nu constă într‑un refuz de a acorda acces la rezultatele testelor farmacologice și toxicologice și ale studiilor clinice depuse la dosar, întrucât compania nu poate în orice caz să se opună, pe baza pretinsului său drept de proprietate, ca autoritățile naționale să se întemeieze pe datele respective în cadrul procedurii simplificate. În plus, împrejurarea că procedura simplificată nu mai este disponibilă după retragerea autorizației de introducere pe piață a medicamentului de referință nu se justifică prin preocuparea de a garanta producătorului medicamentului de referință exclusivitatea datelor pe care acesta le‑a furnizat, ci prin preocuparea de a asigura protecția sănătății publice, care este un obiectiv esențial al Directivei 65/65.

(a se vedea punctele 679, 682 și 683)

27. Deși Comisia este obligată să ia în considerare o posibilă justificare obiectivă a unui comportament care ar putea constitui un abuz de poziție dominantă, este totuși în sarcina întreprinderii în cauză să invoce acest motiv de justificare obiectivă în cursul procedurii administrative și să prezinte argumentele și elementele de probă aferente acestuia. Acest lucru este valabil cu atât mai mult atunci când întreprinderea în cauză este singura care are cunoștință de această justificare obiectivă sau este în mod evident mai bine plasată decât Comisia pentru a dezvălui existența acesteia și pentru a‑i demonstra realitatea.

Întrucât legalitatea unui act comunitar trebuie să fie apreciată în funcție de informațiile de care instituția putea să dispună la momentul la care l‑a adoptat, nimeni nu poate invoca în fața instanței comunitare elemente de fapt care nu au fost expuse în cursul procedurii administrative.

(a se vedea punctele 686 și 687)

28. Elaborarea de către o companie farmaceutică, chiar aflată în poziție dominantă, a unei strategii având ca obiect minimalizarea eroziunii vânzărilor și capacitatea acesteia de a face față concurenței produselor generice este legitimă și se încadrează în procesul normal al concurenței, în măsura în care comportamentul în cauză nu se îndepărtează de practicile unei concurențe bazate pe merite, în beneficiul consumatorilor.

Cu toate acestea, lipsa unei obligații care să incumbe unei întreprinderi aflate într‑o poziție dominantă de a proteja interesele societăților concurente nu face compatibile cu articolul 82 CE practicile puse în aplicare numai în scopul excluderii concurenților. Astfel, numai voința unei întreprinderi aflate în poziție dominantă de a‑și prezerva interesele comerciale proprii și de a se apăra împotriva concurenței produselor generice și a importurilor paralele nu justifică recurgerea la practici străine de concurența bazată pe merite.

(a se vedea punctele 804 și 816)

29. Dreptul comunitar al concurenței recunoaște că diferitele societăți care aparțin aceluiași grup constituie o entitate economică și, prin urmare, o întreprindere, dacă aceste societăți nu își stabilesc în mod autonom comportamentul pe piață.

Pentru ca un anumit comportament să poată fi calificat drept abuziv în sensul articolului 82 CE, nu este necesar ca acesta să fie adoptat ca urmare a unei strategii elaborate de structurile decizionale ale unui grup de societăți.

Un comportament adoptat de una dintre societățile care fac parte din entitatea economică pe care o constituie grupul poate de asemenea să încalce prevederile articolului 82 CE.

În plus, atunci când o filială este deținută în întregime de o societate‑mamă, nu este necesar să se examineze dacă societatea‑mamă poate influența în mod hotărâtor politica filialei sale, aceasta din urmă urmând neîndoielnic politica trasată de aceleași organe statutare ce stabilesc politica societății‑mamă.

(a se vedea punctele 818-820)

30. Atunci când un reclamant solicită Tribunalului, în cadrul argumentelor prezentate în cererea introductivă și în replică, reducerea cuantumului amenzilor pe care Comisia i le‑a aplicat pentru încălcarea normelor privind concurența, omițând, în faza concluziilor, să solicite în mod formal o astfel de reducere, o asemenea omisiune nu împiedică Tribunalul să își exercite competența de fond în ceea ce privește amenzile. Astfel, chiar în lipsa unor concluzii formale, acesta este autorizat să reducă cuantumul unei amenzi excesive, întrucât un astfel de rezultat nu ar constitui o ultra petita , ci, dimpotrivă, ar conduce la o admitere în parte a cererii.

(a se vedea punctul 884)

31. Noțiunea de încălcare unică și continuă se referă la o serie de acțiuni care se înscriu într‑un plan de ansamblu, ca urmare a obiectului identic al acestora privind denaturarea concurenței în cadrul pieței comune. În vederea calificării diferitelor comportamente drept încălcare unică și continuă, trebuie verificat dacă acestea prezintă o legătură de complementaritate, în sensul că fiecare dintre acestea este destinat să facă față uneia sau mai multor consecințe ale concurenței normale și contribuie, prin intermediul unei interacțiuni, la realizarea obiectivelor urmărite în cadrul acestui plan de ansamblu. În această privință, trebuie să se țină cont de orice împrejurare care poate să stabilească sau să repună în discuție legătura menționată, precum perioada de aplicare, conținutul (inclusiv metodele utilizate) și, în mod corelativ, obiectivul diverselor acorduri și comportamente în cauză.

Constituie o încălcare unică și continuă comportamentul unei companii farmaceutice, constant în timp, care este consecința unei strategii elaborate de organele centrale ale acesteia și caracterizat prin transmiterea unor declarații înșelătoare către oficiile de brevete din multe țări, în scopul de a obține emiterea unor certificate suplimentare de protecție la care aceasta nu are dreptul sau la care are dreptul pentru o perioadă mai scurtă.

(a se vedea punctele 892 și 893)

32. Un abuz de poziție dominantă care constă în declarații înșelătoare făcute în mod intenționat de către o companie pentru a obține drepturi exclusive la care aceasta nu are dreptul sau la care are dreptul pentru o perioadă mai scurtă și care are scopul de a ține concurenții în afara pieței constituie în mod evident o încălcare gravă. Împrejurarea că un astfel de abuz este inedit nu poate pune în discuție această concluzie, ținând cont de caracterul vădit contrar concurenței bazate pe merite al unor astfel de practici. Pe de altă parte, faptul că un comportament cu aceleași caracteristici nu a fost încă examinat în decizii anterioare ale Comisiei nu exonerează întreprinderea de răspundere.

De asemenea, constituie o încălcare gravă abuzul de poziție dominantă al unei companii farmaceutice care constă în retragerea autorizațiilor de introducere pe piață a medicamentelor pe care aceasta le produce și având ca scop crearea de bariere la intrarea pe piața produselor generice în mai multe țări și la importurile paralele în alte țări, încercând astfel să divizeze piața comună.

(a se vedea punctul 901)

33. În cadrul stabilirii cuantumului amenzii pentru încălcarea normelor comunitare privind concurența, elementele care alcătuiesc obiectul unui comportament pot avea mai multă importanță în scopul stabilirii cuantumului amenzii decât cele care privesc efectele acestui comportament.

(a se vedea punctele 902 și 911)