Cauza T-299/05

Shanghai Excell M&E Enterprise Co. Ltd și Shanghai Adeptech Precision Co. Ltd

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Dumping — Importul anumitor balanțe electronice originare din China — Statut de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață — Articolul 2 alineatul (7) literele (a) și (c), articolul 2 alineatul (10) și articolul 11 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 384/96”

Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 18 martie 2009   II ‐ 572

Sumarul hotărârii

1. Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Interes care se apreciază la data introducerii acțiunii – Acțiune a unui importator prin care se contestă procedura care a condus la impunerea unei taxe antidumping – Taxă antidumping expirată

   (art. 230 CE și art. 233 primul paragraf CE)

2. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Tratament individual al întreprinderilor exportatoare dintr-o țară care nu are economie de piață – Condiții – Puterea de apreciere a instituțiilor – Control jurisdicțional – Limite

   (Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului)

3. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Importuri ce provin din țări care nu au economie de piață precum cele menționate la articolul 2 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul nr. 384/96 – Aplicarea normelor referitoare la țările cu economie de piață – Interpretare strictă – Aplicare rezervată producătorilor care îndeplinesc condițiile cumulative enunțate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul menționat

   [(Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alineatul (7)]

4. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Importuri ce provin din țări care nu au economie de piață precum cele menționate la articolul 2 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul nr. 384/96 – Procedură de evaluare a condițiilor care permit unui producător să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață

   [(Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alineatul (7) litera (c)]

5. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Procedură de reexaminare – Determinarea valorii normale – Metodă urmată în cursul anchetei inițiale, neconformă cu dispozițiile articolului 2 din Regulamentul nr. 384/96

   [(Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2, art. 17 și art. 11 alineatul (9)]

6. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Recurgerea la valoarea calculată

   [(Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alineatul (10)]

7. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Comparație între valoarea normală și prețul de export – Ajustări

   [(Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alineatul (10)]

1.  În raport cu obiectul acțiunii, interesul reclamantului de a exercita acțiunea trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității. Acest obiect al litigiului trebuie să existe în continuare, ca și interesul de a exercita acțiunea, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului, ceea ce presupune ca acțiunea să fie susceptibilă, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a formulat-o.

   Cu toate acestea, încetarea efectelor actului atacat, survenită pe parcursul judecății, nu determină, prin ea însăși, obligația instanței comunitare de a nu se pronunța asupra fondului cauzei pentru lipsa obiectului sau pentru lipsa interesului de a exercita acțiunea la data pronunțării hotărârii. În plus, reclamantul poate continua să aibă interesul de a solicita anularea unui act al unei instituții comunitare pentru a nu permite repetarea în viitor a pretinsei nelegalități de care acesta ar fi afectat. Un astfel de interes de a exercita acțiunea decurge din articolul 233 primul paragraf CE, în temeiul căruia instituțiile emitente ale actului anulat sunt obligate să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curții. Un asemenea interes de a exercita acțiunea nu poate exista decât dacă pretinsa nelegalitate este susceptibilă de a se repeta în viitor, independent de împrejurările care au prilejuit acțiunea formulată de reclamant.

   Această situație se regăsește în cazul unei acțiuni în anulare introduse de întreprinderi supuse unor taxe antidumping ca urmare a unei proceduri de reexaminare, deși taxa menționată nu mai este aplicabilă, în măsura în care întreprinderile în cauză contestă procedura care a condus la impunerea acesteia. Prin urmare, spre deosebire de o apreciere cu privire la fondul existenței unei practici de dumping, condițiile unei proceduri de reexaminare sunt susceptibile de a fi reluate în viitor în cadrul unor proceduri similare, astfel încât reclamantele continuă să aibă interesul de a exercita acțiunea împotriva regulamentului atacat, chiar dacă acesta este lipsit de orice efect în privința lor, în perspectiva unor proceduri antidumping viitoare împotriva lor.

   În plus, un reclamant poate continua să aibă interesul de a exercita acțiunea în anularea unui act care îl afectează în mod direct pentru a obține din partea instanței comunitare constatarea unei nelegalități comise în privința sa, astfel încât o asemenea constatare să poată servi drept temei unei eventuale acțiuni în despăgubiri destinate reparării corespunzătoare a prejudiciului cauzat prin actul atacat. Pe lângă aceasta, o constatare a nelegalității ar putea constitui temeiul unei eventuale negocieri extrajudiciare între Consiliu și reclamante care să vizeze repararea prejudiciului suferit de acestea din urmă.

   În plus, a considera că actele instituțiilor cu efecte limitate în timp și care au expirat după introducerea unei acțiuni în anulare, însă înainte ca Tribunalul să fi putut pronunța hotărârea corespunzătoare, pot să se sustragă oricărui control jurisdicțional, în măsura în care nu au determinat încasarea unor sume de bani, ar constitui o situație incompatibilă cu spiritul articolului 230 CE, care presupune că într-o comunitate de drept, precum Comunitatea Europeană, nici statele membre, nici instituțiile nu pot să se sustragă controlului ce vizează conformitatea actelor adoptate de acestea cu carta constituțională fundamentală, reprezentată de tratat, și nici cu dreptul care decurge din acesta din urmă.

   (a se vedea punctele 43, 46, 48-51, 53 și 55-57)

2.  În domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile comunitare dispun de o putere largă de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care trebuie să le analizeze. În consecință, controlul instanței comunitare asupra aprecierilor instituțiilor trebuie să se limiteze la verificarea respectării regulilor de procedură, a acurateței faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere. În mod similar trebuie procedat în ceea ce privește situațiile de fapt, de ordin juridic și politic, care se manifestă în țara respectivă și pe care instituțiile comunitare trebuie să le evalueze pentru a stabili dacă un exportator acționează în condițiile pieței fără intervenția semnificativă a statului și poate, prin urmare, să beneficieze de acordarea statutului propriu întreprinderilor care funcționează în condiții de economie de piață.

   Examinarea conformității contabilității întreprinderilor ce doresc să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață cu standardele contabile recunoscute pe plan internațional alese de instituțiile comunitare ține de puterea de apreciere de care dispun acestea. Întreprinderile în cauză, dacă nu sunt de acord cu această alegere, trebuie să demonstreze că standardele selecționate de instituții nu sunt recunoscute pe plan internațional sau că eventualele încălcări ale acestor standarde de contabilitatea lor nu constituie astfel de încălcări în lumina altor standarde recunoscute pe plan internațional.

   (a se vedea punctele 79-81, 90 și 255)

3.  Metoda de stabilire a valorii normale a unui produs vizată la articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul antidumping de bază nr. 384/96, în calitate de excepție de la metoda specifică prevăzută în acest scop la articolul 2 alineatul (7) litera (a), aceasta din urmă fiind în principiu aplicabilă în cazul importurilor provenind din țări fără economie de piață, este de strictă interpretare.

   În plus, sarcina probei incumbă producătorului-exportator ce dorește să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață. Astfel, articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază menționat prevede că cererea „trebuie […] să conțină probe suficiente”. Prin urmare, nu incumbă instituțiilor comunitare sarcina de a proba că producătorul-exportator nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru a beneficia de statutul menționat. În schimb, instituțiile comunitare trebuie să aprecieze dacă elementele furnizate de producătorul-exportator sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, iar instanța comunitară are obligația de a verifica dacă această apreciere este viciată de o eroare vădită.

   (a se vedea punctele 76, 82 și 83)

4.  În cadrul procedurii de evaluare a condițiilor care permit unui producător să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul antidumping de bază nr. 384/96, care prevede un termen de trei luni de la inițierea procedurii de către Comisie, nu conține nicio indicație în privința depășirii acestui termen. În particular, acest articol nu precizează dacă o asemenea depășire antrenează acordarea obligatorie a statutului menționat sau imposibilitatea continuării anchetei, singurele motive pentru care un regulament de instituire a unor taxe antidumping definitive, adoptat ca urmare a unei decizii privind acordarea statutului menționat, ar putea fi anulat în mod automat ca urmare a depășirii menționate. Prin urmare, în măsura în care, în plus, o asemenea precizare nu reiese nici dintr-o altă dispoziție a regulamentului de bază, este necesar a examina finalitatea și structura regulamentului menționat pentru a determina dacă trebuie interpretat în sensul că impune acordarea obligatorie a statutului menționat sau imposibilitatea continuării anchetei de reexaminare respective atunci când termenul de trei luni este depășit de Comisie.

   În această privință, reiese din interpretarea dispozițiilor regulamentului de bază privind alte termene, în special cele prevăzute la articolul 8 alineatul (5) și la articolul 9 alineatele (2) și (4), că, atunci când regulamentul de bază înțelege să sancționeze nerespectarea unui termen procedural de către instituții prin acceptarea de plin drept a unei cereri sau prin alte consecințe concrete, indică această împrejurare în mod expres. În plus, reiese din finalitatea și din structura regulamentului de bază că, cel puțin în cadrul anumitor anchete de reexaminare, acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca depășirea termenului de trei luni, specific anchetei, de către Comisie să împiedice instituțiile comunitare să adopte un regulament prin care să se impună întreprinderilor în cauză taxe antidumping. Astfel, nu ar fi adecvat să se concluzioneze că, în cazul în care întreprinderile vizate printr-o anchetă de reexaminare erau stabilite într-o țară care nu are economie de piață și solicitau să obțină acest statut, Comisia trebuia să se abțină de la continuarea anchetei în privința acestora, dacă durata anchetei depășea termenul de trei luni, întrucât aceasta ar prejudicia scopul cererii inițiale a acestor întreprinderi, și anume obținerea unei reexaminări a situației lor individuale. De asemenea, nu ar fi adecvat să se concluzioneze că Comisia ar fi trebuit să inițieze o nouă anchetă, în măsura în care aceasta nu ar face decât să agraveze în practică nerespectarea termenului menționat.

   În plus, obiectivul termenului de trei luni, impus în virtutea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, este de a garanta că aspectul dacă producătorul îndeplinește sau nu îndeplinește criteriile menționate la articolul respectiv nu este stabilit în funcție de efectul său asupra calculului marjei de dumping. Astfel, teza finală a articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază se opune ca instituțiile, după adoptarea unei decizii cu privire la statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, să reevalueze ulterior informațiile de care dispuneau în această privință. Prin urmare, efectul util al termenului menționat nu ar fi pus în discuție, dacă, în perioada cuprinsă între expirarea termenului de trei luni și momentul adoptării deciziei privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață și în considerarea împrejurărilor cauzei, era necesar să se constate că întreprinderile care solicitau recunoașterea statutului menționat puseseră Comisia în imposibilitatea de a ști ce efect ar putea avea decizia sa privind acest statut asupra calculului marjei de dumping.

   În sfârșit, în absența unei dispoziții care să prevadă fie expres, fie implicit consecințele depășirii unui termen procedural, o asemenea depășire nu poate antrena anularea în tot sau în parte a actului al cărui proces de adoptare cuprinde termenul în cauză, decât dacă s-a stabilit că, în lipsa pretinsei neregularități, actul menționat ar fi putut avea un conținut diferit.

   (a se vedea punctele 116, 117, 119, 120, 122, 124, 125, 127, 128 și 138)

5.  Deși articolul 11 alineatul (9) din regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 prevede că, în toate anchetele de reexaminare efectuate în virtutea articolului menționat, Comisia aplică, în măsura în care circumstanțele nu s-au schimbat, aceeași metodă ca în ancheta care a avut ca rezultat impunerea taxei, reiese de asemenea din articolul menționat că metoda aplicată trebuie să fie conformă cu dispozițiile articolelor 2 și 17 din regulamentul de bază.

   Rezultă că instituțiile nu sunt obligate să aplice în cadrul unei anchete de reexaminare o metodă care a fost urmată în timpul anchetei inițiale, dacă aceasta nu este conformă cu dispozițiile articolului 2 din regulamentul de bază. Astfel, în cadrul comparării prețului de export cu valoarea normală, pentru întreprinderi dintr-o țară care nu are economie de piață, cărora nu le-a fost recunoscut statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață și pentru care a fost aleasă o valoare normală a unei țări similare, interpretarea contrară ar conduce la o situație absurdă în care, dacă Consiliul calcula valoarea normală pe baza adiționării prețurilor reale de export, precum și a prețurilor reale de vânzare ale exportatorului din țara similară aleasă, aceste întreprinderi ar fi putut solicita pe bună dreptate anularea regulamentului prin care le erau impuse taxe antidumping, pentru încălcarea articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, în timp ce, în cazul în care Consiliul stabilea o valoare normală calculată, aceste întreprinderi ar fi putut solicita anularea regulamentului menționat pentru încălcarea articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

   În plus, obligația prevăzută de articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază nu presupune obligația sau interdicția de a efectua vizite de verificare în cadrul anchetei de reexaminare după cum aceste vizite au fost efectuate sau nu în cadrul anchetei inițiale. Astfel, verificarea unei informații nu poate fi considerată ca făcând parte din metoda aleasă pentru stabilirea existenței dumpingului, ci doar ca un mijloc de a-și procura informații care să permită aplicarea metodei în discuție.

   (a se vedea punctele 176-178 și 187)

6.  Potrivit economiei regulamentului antidumping de bază nr. 384/96, calcularea valorii normale urmărește stabilirea prețului de vânzare a unui produs, astfel cum ar fi fost acesta dacă produsul respectiv ar fi fost vândut în țara sa de origine sau de export și, în consecință, cheltuielile aferente vânzărilor pe piața internă sunt cele care trebuie avute în vedere pentru stabilirea valorii calculate. În cadrul calculării valorii normale, instituțiile nu sunt obligate să țină seama de cheltuielile reale ale societății examinate, ci de o estimare rezonabilă a cheltuielilor de vânzare, a cheltuielilor administrative și a altor cheltuieli generale pe care această societate ar trebui să le suporte dacă ar comercializa produsul în cauză în cantități suficiente în statul său de origine.

   În ceea ce privește practica deducerilor pentru comisioane de agenție care se poate dovedi necesară, în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, pentru a ține seama de diferențele dintre prețul de export și valoarea normală care afectează comparabilitatea acestora, astfel de deduceri nu pot fi realizate asupra unei valori care a fost calculată și care, prin urmare, nu este reală. Astfel, această valoare nu este în principiu afectată de elemente care ar putea prejudicia comparabilitatea sa, cum ar fi existența unor comisioane de agenție, întrucât ea a fost determinată în mod artificial prin adăugarea unor elemente diferite printre care nu se regăsesc plăți sau marje de profit în favoarea distribuitorilor ce pot fi asimilate unui astfel de comision și trebuie deduse.

   (a se vedea punctele 258 și 266)

7.  Rezultă atât din litera, cât și din economia articolului 2 alineatul (10) din regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 că o ajustare a prețului de export sau a valorii normale poate fi realizată numai pentru a ține seama de diferențe privind factorii care afectează prețurile și, în consecință, comparabilitatea acestora. Or, această situație nu se regăsește în cazul unui comision care nu a fost plătit în mod real.

   Pentru a putea realiza o asemenea ajustare, instituțiile trebuie să se întemeieze pe elemente susceptibile să dovedească sau care permit a se deduce că un comision a fost într-adevăr plătit și că acesta este de natură să afecteze într-o măsură determinată comparabilitatea dintre prețul de export și valoarea normală.

   Cu toate acestea, introducerea unei a doua teze la articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază permite de acum înainte operarea unei ajustări nu numai pentru diferențe în comisioanele percepute pentru vânzările avute în vedere, dar și pentru marja percepută de operatorii comerciali ai produsului, dacă aceștia exercitau funcții similare celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane. În consecință, chiar în cazul în care niciun comision nu a fost plătit societăților de comercializare afiliate producătorilor exportatori, o deducere pentru comisioane de agenție asupra prețului de export este legală, în măsura în care aceasta din urmă poate fi aplicată și în cazul în care niciun comision nu a fost efectiv plătit, dar operatorii comerciali în cauză exercită funcții asimilabile celor ale unui agent și percep o marjă comercială.

   (a se vedea punctele 272, 274, 279, 281 și 282)