Cauza C-389/05

Comisia Comunităților Europene

împotriva

Republicii Franceze

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Articolele 43 CE și 49 CE — Libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor — Sănătate animală — Centru de inseminare artificială a bovinelor — Reglementare națională care acordă unor centre acreditate dreptul exclusiv de furnizare a serviciului de inseminare artificială a bovinelor pe un anumit teritoriu și care condiționează eliberarea de licențe de inseminator de încheierea unei convenții cu unul dintre aceste centre”

Concluziile avocatului general P. Mengozzi prezentate la 3 aprilie 2008   I - 5401

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 17 iulie 2008   I - 5425

Sumarul hotărârii

1. Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Restricții

   (art. 43 CE)

2. Libera prestare a serviciilor – Restricții

   (art. 49 CE)

3. Agricultură – Armonizarea legislațiilor – Schimburi intracomunitare de material seminal de bovine de rasă pură

   (art. 43 CE și 49 CE; Directivele 77/504, 87/328 și 91/174 ale Consiliului)

4. Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Libera prestare a serviciilor – Restricții

   (art. 43 CE și 49 CE)

1.  Exclusivitatea geografică acordată de un stat membru unor centre de inseminare acreditate pentru a furniza serviciul de inseminare artificială a bovinelor pe un anumit teritoriu care limitează numărul global de operatori cărora le este permisă deschiderea și administrarea unor astfel de centre pe teritoriul acestui stat și durata nedeterminată a acestei exclusivități reprezintă un obstacol în calea accesului altor operatori, inclusiv a celor din alte state membre, la piața inseminării. Împrejurarea că zonele geografice în care se aplică această exclusivitate pot face obiectul unei adaptări sau al unei divizări nu are incidență asupra acestei aprecieri.

   În cazul în care nu este posibilă dobândirea drepturilor asupra unei anumite zone geografice, un operator care are drept obiectiv exercitarea activităților în sectorul inseminării artificiale are obligația de a încheia o convenție cu centrul de inseminare competent din punct de vedere teritorial pentru a obține o licență de inseminator. Or, din moment ce încheierea unei astfel de convenții depinde de președinții centrelor acreditate, o astfel de obligație este susceptibilă să împiedice realizarea unui asemenea obiectiv.

   Astfel de măsuri fac dificilă, chiar imposibilă sau, în orice caz, mai puțin atractivă exercitarea libertății de stabilire în vederea desfășurării, pe teritoriul statului în cauză, a activităților de distribuție a materialului seminal de bovine și de inseminare. Împrejurarea că aceste măsuri se aplică fără a distinge între operatorii naționali și cei din alte state membre nu se opune acestei constatări, dat fiind faptul că astfel de măsuri naționale, chiar dacă sunt aplicabile fără discriminare pe motiv de cetățenie sau de naționalitate, sunt susceptibile să îngreuneze sau să facă mai puțin atractivă exercitarea de către resortisanții comunitari, inclusiv de către aceia din statul membru autor al măsurii, a unei libertăți fundamentale garantate de tratat precum libertatea de stabilire.

   (a se vedea punctele 50 și 53-56)

2.  Faptul că un stat membru impune prestatorilor transfrontalieri care doresc să practice inseminarea artificială a bovinelor pe teritoriul acestui stat să obțină o licență de inseminator și faptul de a impune, după obținerea acestei licențe, ca operatorii să nu poată efectua inseminarea cu materiale seminale de bovine decât sub autoritatea unui centru de inseminare competent din punct de vedere teritorial constituie, independent de condițiile de eliberare a licenței menționate, o restricție privind libera prestare a serviciilor, întrucât aceste cerințe sunt susceptibile să îngreuneze sau să facă mai puțin atractivă prestarea serviciului de inseminare de către operatori stabiliți și care își desfășoară deja activitatea în mod legitim în alte state membre.

   Situația este aceeași în ceea ce privește obligația de depozitare a materialelor seminale în centrele acreditate de inseminare artificială, singurele care asigură livrarea către crescători. Astfel, deși crescătorii dispun de posibilitatea de a solicita centrului la care sunt afiliați să comande materiale seminale specifice provenind de la un producător stabilit într-un alt stat membru, obligația de depozitare a acestor materiale în centrul menționat, în urma expedierii lor, este susceptibilă să îngreuneze sau să facă mai puțin atractivă prestarea serviciului de distribuție de către acest producător.

   (a se vedea punctele 61 și 64-65)

3.  Directiva 77/504 privind animalele de reproducție de rasă pură din specia bovină, Directiva 87/328 privind acceptarea la reproducere a bovinelor reproducătoare de rasă pură și Directiva 91/174 privind condițiile zootehnice și genealogice care reglementează comercializarea animalelor de rasă și care modifică Directivele 77/504 și 90/425 au realizat o armonizare completă la nivel comunitar a condițiilor genealogice cu privire la schimburile intracomunitare de material seminal de bovine de rasă pură.

   Or, nu poate fi invocat un motiv imperativ de interes general dacă există o armonizare comunitară care prevede măsuri necesare pentru asigurarea protecției aceluiași interes. Prin urmare, obiectivul de protecție a patrimoniului genetic al bovinelor de rasă pură prin intermediul cerințelor genealogice naționale nu poate justifica obstacole în calea schimburilor intracomunitare de material seminal de astfel de bovine neprevăzute de reglementarea comunitară de armonizare a domeniului vizat.

   (a se vedea punctele 73-75)

4.  Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 43 CE și 49 CE un stat membru care rezervă dreptul de a furniza serviciul de inseminare artificială a bovinelor centrelor de inseminare artificială acreditate care dispun de o exclusivitate geografică, precum și persoanelor titulare ale unei licențe de inseminator a cărei eliberare este condiționată de încheierea unei convenții cu unul dintre aceste centre.

   Desigur, este legitim faptul că, pentru a se asigura de aptitudinea candidatului pentru funcțiile de inseminator, un stat membru supune exercitarea activității de inseminare unei cerințe de licență. Or, în ceea ce privește o procedură de autorizare a exercitării unei activități, în cadrul aplicării dispozițiilor naționale, statul membru în cauză trebuie să țină seama de cunoștințele și calificările deja dobândite de către persoana interesată într-un alt stat membru. În plus, un sistem de autorizare administrativă prealabilă trebuie să se întemeieze în special pe criterii obiective nediscriminatorii și cunoscute de la început pentru a putea stabili limitele exercitării puterii de apreciere a autorităților, astfel încât aceasta să nu fie utilizată în mod arbitrar.

   O reglementare care condiționează eliberarea unei licențe de inseminator de încheierea unei convenții cu un centru de inseminare artificială care se află în potențială concurență, pe piața inseminării, cu același operator ale cărui competențe de inseminator trebuie să le verifice și care, în plus, lasă încheierea acestei convenții la discreția președinților acestor centre, care nu sunt obligați să o semneze, chiar în situația în care candidatul îndeplinește criteriile de aptitudine obiective, nediscriminatorii și cunoscute de la început, chiar presupunând că ar fi de natură să asigure realizarea protecției sănătății animale și pe aceea a agentului care practică inseminarea, depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.

   (a se vedea punctele 91-95, 97 și 108 și dispozitivul)