Cauza T-462/04

HEG Ltd și Graphite India Ltd

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Politică comercială comună — Taxe antidumping — Taxe compensatorii — Importul anumitor sisteme de electrozi din grafit originare din India — Dreptul la apărare — Egalitate de tratament — Stabilirea prejudiciului — Legătură de cauzalitate”

Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 17 decembrie 2008   II ‐ 3691

Sumarul hotărârii

1. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Anchetă – Deschiderea unei anchete împotriva anumitor importuri

   [Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț, „Codul antidumping din 1994”, articolul 9 alineatul (2); Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 5 alin. (6) și art. 9 alin. (5)]

2. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Procedură antidumping – Dreptul la apărare – Domeniu de aplicare

   [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 5 alin. (10)]

3. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping sau de subvenționare din partea unor state terțe – Stabilirea taxelor antidumping și compensatorii – Extinderea Comunității ulterior perioadei de anchetă

   [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 6 alin. (1) și art. 11, și Regulamentul nr. 2026/97 al Consiliului, art. 11 alin. (1) și art. 18]

4. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de subvenționare din partea unor state terțe – Subvenție – Noțiune

   [Regulamentul nr. 2026/97 al Consiliului, art. 2 pct.1 lit. (a) subpunctul (ii), și art. 5 și anexele I-III]

5. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping sau de subvenționare din partea unor state terțe – Prejudiciu – Puterea de apreciere a instituțiilor

   [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 3, și Regulamentul nr. 2026/97 al Consiliului, art. 8]

6. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping sau de subvenționare din partea unor state terțe – Prejudiciu – Stabilirea legăturii de cauzalitate

   [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 3 alin. (2), (3) și (7), și Regulamentul nr. 2026/97 al Consiliului, art. 8 alin. (2), (3) și (7)]

7. Politică comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping sau de subvenționare din partea unor state terțe – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate

   [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 3 alin. (2), (3) și (7), și Regulamentul nr. 2026/97 al Consiliului, art. 8 alin. (2), (3) și (7)]

1.  Presupunând chiar că nu este inițiată de către Comisie o procedură antidumping decât împotriva anumitor importuri ale unui produs determinat, deși există indicii de natură să justifice ca și alte importuri ale aceluiași produs să facă obiectul unei anchete, o astfel de diferență de tratament nu poate constitui o încălcare nici a articolului 9 alineatul (5) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96, nici a articolului 9 alineatul (2) din Acordul General pentru Tarife și Comerț („Codul antidumping din 1994”), nici a principiului general al egalității de tratament.

   Astfel, pe de o parte, o asemenea pretinsă diferență de tratament între importuri care au făcut obiectul unor taxe antidumping și importuri care nu au făcut obiectul unei anchete nu intră în domeniul de aplicare al articolului 9 alineatul (5) din Regulamentul nr. 384/96, care interzice un tratament discriminatoriu între importurile care au făcut obiectul unor taxe antidumping pentru importul aceluiași produs, nici în cel al articolului 9 alineatul (2) din Codul antidumping din 1994, care interzice un tratament discriminatoriu în perceperea taxelor antidumping impuse unui produs în funcție de sursa importurilor în cauză. Pe de altă parte, nici principiul general al egalității de tratament nu este aplicabil, acesta trebuind conciliat cu respectarea principiului legalității, potrivit căruia nimeni nu poate invoca, în beneficiul său, o nelegalitate săvârșită în favoarea altuia.

   (a se vedea punctele 36, 38-40 și 42)

2.  În temeiul principiului respectării dreptului la apărare, întreprinderilor vizate de o procedură de anchetă anterioară adoptării unui regulament antidumping trebuie să li se fi oferit posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să își exprime în mod util punctul de vedere asupra realității și a pertinenței faptelor și a circumstanțelor invocate și asupra elementelor de probă reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei practici de dumping și a prejudiciului care ar rezulta din aceasta.

   O întreprindere vizată de o asemenea procedură nu poate invoca o încălcare a dreptului său la apărare drept consecință a faptului că anumite elemente de probă cuprinse în versiunea confidențială a plângerii care declanșează procedura menționată nu sunt rezumate în versiunea neconfidențială care i-a fost comunicată, atunci când, întrucât nu a alertat suficient Comisia și apoi Consiliul, nu a oferit acestor instituții posibilitatea de a aprecia problemele pe care le-ar putea avea din cauza acestei lipse.

   (a se vedea punctele 45-47 și 49)

3.  Pentru a stabili taxele antidumping și compensatorii provizorii sau definitive, alcătuirea Comunității în momentul adoptării regulamentelor respective este cea trebuie luată în considerare. Astfel, aceste taxe nu constituie o sancțiune pentru un comportament anterior, ci o măsură de apărare și de protecție împotriva concurenței neloiale care rezultă din practici de dumping și de subvenționare. În plus, potrivit articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 și articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2026/97 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității, stabilirea existenței unui prejudiciu trebuie să se bazeze pe elemente de probă pozitive și să implice o examinare obiectivă, pe de o parte, a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping sau al unei subvenții și a efectului acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Comunității și, pe de altă parte, a efectului acestor importuri asupra industriei comunitare. Rezultă de aici că, atunci când o extindere a Comunității a avut loc ulterior perioadei de anchetă, iar în cursul acestei perioade Comisia nu a obținut informații în perspectiva extinderii, aceste informații privind, așadar, numai Comunitatea constituită din numărul inițial de state membre, este de competența Comisiei, cu ocazia adoptării regulamentelor provizorii și, eventual, de competența Consiliului, cu ocazia adoptării regulamentelor definitive, să verifice dacă aceste informații sunt pertinente și în privința unei Comunități extinse.

   Nu pot în niciun caz exonera instituțiile de o astfel de obligație nici interdicția de a lua în considerare în mod normal elementele posterioare perioadei de anchetă prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 și la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2026/97, nici posibilitatea unei reexaminări a măsurilor. Astfel, pe de o parte, perioada și interzicerea menționate, însoțite de excepții, urmăresc să garanteze că rezultatele anchetei sunt reprezentative și fiabile, asigurând că elementele pe care se întemeiază stabilirea dumpingului sau a subvenției și a prejudiciului nu sunt influențate de comportamentul producătorilor interesați după inițierea procedurii și, prin urmare, că taxa definitivă impusă la sfârșitul procedurii poate remedia în mod real prejudiciul respectiv. Pe de altă parte, singura posibilitate a unei reexaminări, lăsată la discreția Comisiei și care intervine după adoptarea regulamentelor, nu poate nicidecum constitui o luare în considerare suficientă a efectelor extinderii.

   (a se vedea punctele 63-67 și 71)

4.  Având în vedere termenii deosebit de clari ai articolului 2 punctul 1 litera (a) subpunctul (ii) din Regulamentul nr. 2026/97 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității, care exclude din noțiunea de subvenție exonerarea, în favoarea produsului exportat, a impozitelor sau a taxelor care se aplică produsului similar, în cazul în care acesta este destinat consumului intern, ori reducerea impozitelor sau a taxelor până la concurența sumelor datorate, atât timp cât a fost acordată în conformitate cu dispozițiile anexelor I-III la regulament, aceste anexe nu sunt simple linii directoare care urmăresc să stabilească existența unor garanții împotriva posibilității de a efectua un drawback excesiv, ci conțin dispoziții a căror respectare este necesară pentru ca o rambursare sau o scutire de taxă să nu fie considerată subvenție. În plus, din economia acestui articol reiese că derogarea acordată scutirilor sau rambursărilor de taxă este o excepție de la principiul potrivit căruia anularea sau faptul de a nu percepe încasări publice care în mod normal sunt exigibile constituie o subvenție. Prin urmare, această dispoziție este de strictă interpretare.

   În consecință, în cazul nerespectării dispozițiilor cuprinse în anexele I-III la Regulamentul nr. 2026/97, avantajul care face obiectul unor măsuri compensatorii este constituit din toate impozitele sau taxele în mod normal exigibile. Astfel, limitarea calificării drept subvenție numai la excedentul perceput presupune în prealabil ca sistemul de rambursare sau de scutire de taxă să fie compatibil cu articolul 2 punctul 1 litera (a) subpunctul (ii) din Regulamentul nr. 2026/97 și, prin urmare, cu anexele I-III la acesta, exportatorii având dreptul să beneficieze de un drawback aferent impozitelor sau taxelor aplicate pentru inputurile utilizate în fabricarea produselor exportate numai cu respectarea dispozițiilor menționate.

   Referitor la criteriile menționate în anexele II și III la regulamentul menționat, obiectul acestora este de a verifica dacă sistemul de drawback existent în țara exportatoare permite să se asigure o evaluare reală a consumului de inputuri sau de inputuri de substituire. Primul criteriu constă în existența unui sistem sau a unei proceduri care să permită efectuarea unei astfel de verificări. Al doilea criteriu, care se aplică în subsidiar, în eventualitatea în care o astfel de procedură sau un astfel de sistem nu ar exista sau nu ar funcționa, constă în efectuarea de către țara exportatoare a unei examinări întemeiate pe realitatea inputurilor utilizate sau a tranzacțiilor realizate. În această privință, Comisia trebuie numai să stabilească dacă autoritățile publice din țara exportatoare au instituit și au aplicat un sistem sau o procedură de control. Comisia nu este obligată să efectueze o anchetă în scopul de a verifica funcționarea în practică a sistemului sau a procedurii menționate. Dimpotrivă, în lipsa unui sistem sau a unei proceduri de control adecvate, este de competența țării exportatoare, și nu a Comunității, să efectueze o nouă examinare întemeiată pe inputurile efective și pe tranzacțiile reale în cauză.

   Faptul că aceste anexe utilizează adverbul „în mod normal” pentru a se referi la demersurile pe care Comisia trebuie să le efectueze cu ocazia examinării unui sistem de drawback implică faptul că, în circumstanțe speciale, instituțiile pot eventual utiliza alte criterii, însă nu pot fi lipsite de posibilitatea de a se întemeia pe lipsa criteriilor prevăzute, în scopul de a constata caracterul neautorizat al unui sistem de drawback pentru inputuri sau pentru inputuri de substituire.

   (a se vedea punctele 89-92, 98, 103 și 106)

5.  Întrebarea dacă industria comunitară a suferit un prejudiciu și dacă acesta poate fi imputat importurilor care fac obiectul unui dumping sau al unei subvenții, precum și întrebarea dacă importurile care provin din alte țări sau, mai general, dacă alți factori cunoscuți au contribuit la prejudiciul suferit de industria comunitară presupun evaluarea unor aspecte economice complexe pentru care instituțiile dispun de o largă putere de apreciere. Prin urmare, controlul efectuat de instanța comunitară cu privire la aprecierile instituțiilor trebuie să se limiteze la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a unui abuz de putere.

   (a se vedea punctul 120)

6.  În temeiul articolului 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 și al articolului 8 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 2026/97 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității, stabilirea prejudiciului se face în special în funcție de creșterea importurilor, de evoluția prețurilor pe piața comunitară, precum și în funcție de evoluția rentabilității industriei comunitare. Prin urmare, este important ca indiciile pe care se întemeiază instituțiile să corespundă unor condiții normale de piață.

7.  Astfel, la determinarea prejudiciului, Consiliul și Comisia au obligația de a examina dacă prejudiciul pe care înțeleg să îl rețină decurge efectiv din importuri care au făcut obiectul unui dumping sau al unor subvenții și de a nu lua în considerare niciun prejudiciu care decurge din alți factori și în special pe cel care și-ar avea cauza în propriul comportament al producătorilor comunitari sau în importurile produsului vizat originare din țări terțe. Instituțiile sunt obligate să aprecieze efectele celorlalți factori cunoscuți, nu numai cu ocazia analizării legăturii de cauzalitate care există între acești factori și prejudiciul suferit de industria comunitară, ci și cu ocazia stabilirii prejudiciului suferit de aceasta din urmă.

   (a se vedea punctele 121, 135 și 146)

8.  În cadrul procedurilor antidumping sau antisubvenții, alegerea metodei de calcul al nivelului de eliminare a prejudiciului ține de libertatea de apreciere recunoscută instituțiilor în ceea ce privește stabilirea prejudiciului suferit de industria comunitară și se justifică prin aprecierile economice complexe care îi sunt inerente. Or, recurgerea mai degrabă la o metodă de calcul care se întemeiază pe marja de profit pe care ar fi putut conta industria comunitară în lipsa unor practici neloiale decât pe o metodă de calcul întemeiată numai pe subcotarea prețurilor nu este viciată de vreo eroare vădită de apreciere.

   Este necesar ca marja de profit reținută de Consiliu pentru a calcula prețul indicativ de natură să elimine prejudiciul în cauză să fie limitată la marja de profit pe care industria comunitară ar fi putut conta în mod rezonabil în condiții normale de concurență, în lipsa importurilor care fac obiectul unui dumping sau al unor subvenții.

   (a se vedea punctele 161 și 162)