Keywords
Summary

Keywords

1. Procedură – Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii

(art. 238 CE și 240 CE)

2. Procedură – Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii – Cerere de sesizare a instanței

[art. 238 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (5a)]

3. Procedură – Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii

(art. 238 CE)

4. Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a dreptului comunitar

(art. 288 al doilea paragraf CE)

5. Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcarea unei norme de drept ce conferă drepturi particularilor

(art. 288 al doilea paragraf CE)

6. Bugetul Comunităților Europene – Regulamentul financiar – Dispoziții aplicabile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice

(Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 101 primul paragraf)

7. Drept comunitar – Principii – Protecția încrederii legitime – Contracte de achiziții publice ale Comunităților Europene

8. Contracte de achiziții publice ale Comunităților Europene – Procedură negociată

(art. 288 al doilea paragraf CE)

9. Răspundere extracontractuală – Condiții

(art. 288 al doilea paragraf CE)

10. Bugetul Comunităților Europene – Regulamentul financiar – Dispoziții aplicabile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice

(Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 101 primul paragraf)

Summary

1. Doar părțile la o clauză compromisorie pot fi părți într‑o acțiune formulată în temeiul articolului 238 CE. Prin urmare, în lipsa voinței exprese a părților de a‑i conferi competența de a se pronunța asupra unui litigiu legat de un contract, Tribunalul este necompetent să soluționeze litigiul; în caz contrar, Tribunalul și‑ar extinde competența jurisdicțională și la alte litigii decât cele în privința cărora articolul 240 CE îi conferă limitativ competența, această prevedere conferind instanțelor naționale competența de drept comun de judecare a litigiilor în care Comunitatea este parte. În plus, întrucât această competență comunitară derogă de la dreptul comun, ea trebuie să fie interpretată restrictiv.

Deși, printr‑o clauză compromisorie încheiată în temeiul articolului 238 CE, se poate conveni asupra soluționării litigiului de către instanța comunitară prin aplicarea legii naționale care guvernează contractul, competența sa de judecare a unui litigiu privitor la acest contract se stabilește prin raportare doar la prevederile articolului 238 CE și la conținutul clauzei compromisorii, fără a putea fi invocate prevederile dreptului național care s‑ar opune atribuirii acestei competențe.

(a se vedea punctele 53 și 55)

2. Articolul 238 CE nu precizează forma pe care trebuie s‑o îmbrace clauza compromisorie, însă de la articolul 44 alineatul (5a) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, care impune ca cererea introdusă în conformitate cu prevederile articolului 225 alineatul (1) CE și ale articolului 238 CE să fie însoțită de un exemplar al clauzei care atribuie competența instanțelor comunitare, rezultă că aceasta trebuie în principiu să fie stipulată în scris. Articolul 44 alineatul (5a) din regulamentul menționat urmărește totuși o finalitate de ordin probatoriu, astfel încât condiția de formă prevăzută trebuie să fie considerată îndeplinită atunci când înscrisurile depuse de către reclamantă permit instanței comunitare sesizate să ia cunoștință în mod util de acordul părților la litigiu, acord în sensul de a conferi instanțelor comunitare, și nu instanțelor naționale, competența de soluționare a diferendului cu privire la contract.

(a se vedea punctul 56)

3. În ipoteza în care teoria aparenței ar trebui recunoscută în dreptul comunitar, în special în materie de reprezentare a părților la un contract, aplicarea acesteia ar implica în mod necesar ca terțul care invocă aparența să dovedească faptul că circumstanțele cauzei îl îndreptățeau să creadă că aparența invocată corespunde cu realitatea. Prin urmare, un reclamant care a formulat acțiunea în temeiul unei clauze compromisorii „aparent” încheiate între acesta și Comisie trebuie să dovedească cel puțin faptul că, ținând cont de circumstanțele cauzei, era îndreptățit să creadă că un agent din cadrul Oficiului pentru Infrastructură și Logistică din Bruxelles, organism creat prin Decizia 2003/523, este împuternicit să își asume obligații contractuale pentru Comisie, acționând în numele și pe seama Comunității.

(a se vedea punctul 60)

4. În materia răspunderii extracontractuale a Comunității, o conduită ilegală imputată instituției trebuie să reprezinte o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept având ca obiect conferirea unor drepturi particularilor. Criteriul decisiv în funcție de care se apreciază o încălcare a dreptului comunitar ca fiind suficient de gravă este nerespectarea manifestă și gravă, de către instituția comunitară în cauză, a limitelor care se impun puterii sale de apreciere. Atunci când această instituție nu dispune decât de o marjă de apreciere destul de redusă, chiar inexistentă, simpla încălcare a dreptului comunitar poate fi suficientă pentru a proba existența unei încălcări suficient de grave.

(a se vedea punctul 105)

5. Acțiunea autorității publice comunitare, atât în domeniul administrativ, cât și în domeniul contractual, trebuie să respecte întotdeauna principiul bunei‑credințe. În plus, justițiabilii nu se pot prevala în mod abuziv de normele comunitare. Cu ocazia negocierilor în vederea încheierii unui contract între autoritatea publică comunitară și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, aceste norme juridice conferă drepturi, a căror încălcare este susceptibilă să angajeze răspunderea extracontractuală a Comunității, oricărui ofertant interesat prin impunerea anumitor limite acțiunii autorității contractante comunitare care decide să renunțe la achiziționare și să nu contracteze. De altfel, principiul protecției sau respectării încrederii legitime este un principiu general de drept comunitar care conferă drepturi particularilor. Cu ocazia unei proceduri de achiziții publice, principiul protecției încrederii legitime conferă drepturi oricărui ofertant aflat într‑o situație din care reiese că administrația comunitară, furnizându‑i asigurări precise, l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate.

(a se vedea punctele 107-109)

6. În special de la articolul 101 primul paragraf din Regulamentul nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene rezultă că, în cadrul unei proceduri negociate de atribuire a unui contract de achiziții publice, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, autoritatea contractantă dispune de o foarte mare putere de apreciere în privința renunțării la încheierea contractului și, prin urmare, în privința încetării negocierilor precontractuale aflate în curs de derulare.

(a se vedea punctul 111)

7. Dreptul de a invoca protecția încrederii legitime aparține oricărei persoane private aflate într‑o situație din care reiese că administrația comunitară, prin furnizarea unor asigurări precise, a determinat‑o să nutrească speranțe întemeiate. Constituie astfel de asigurări, indiferent de forma în care sunt comunicate, informații precise, necondiționate și corespunzătoare, emise de surse autorizate și de încredere. În această privință, dacă este adevărat că operatorii economici trebuie, în principiu, să suporte riscurile economice inerente activității lor și că, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, aceste riscuri economice includ, în special, costurile legate de depunerea unei oferte, se poate produce o încălcare a principiului încrederii legitime susceptibilă să angajeze răspunderea extracontractuală a Comunității în cazul în care, anterior atribuirii contractului respectiv câștigătorului, un ofertant este încurajat de către instituția contractantă să efectueze anticipat investiții ireversibile și, prin urmare, să depășească riscurile inerente activităților urmărite, constând în depunerea unei oferte.

(a se vedea punctele 138 și 139)

8. În cadrul unui contract imobiliar negociat cu un singur partener și având ca obiect un bun indisponibilizat în vederea negocierilor precontractuale, Comisia a încălcat principiul bunei‑credințe într‑un mod suficient de grav și a abuzat de dreptul său de a nu contracta, informând cu întârziere partenerul său de negocieri în privinţa deciziei sale de a renunța la contract și, prin urmare, de a înceta negocierile precontractuale după mai mult de două luni de la luarea deciziei, continuând astfel negocieri precontractuale despre care cunoștea că sunt sortite eșecului, privându‑l pe acesta din urmă de posibilitatea de a căuta un alt potențial locatar pentru imobilul în cauză încă de la data acestei decizii.

Pe de altă parte, prin încetarea negocierilor precontractuale, după ce l‑a încurajat pe partenerul său de negocieri să efectueze lucrări de amenajare pentru a fi în măsură să închirieze acest imobil începând cu data prevăzută pentru intrarea în vigoare a contractului de închiriere, Comisia a încălcat, într‑un mod suficient de grav, principiul protecției încrederii legitime. Într‑adevăr, acesta a fost încurajat de Comisie, în calitate de autoritate contractantă, să efectueze anticipat investiții ireversibile și, prin urmare, să depășească riscurile inerente activităților urmărite, constând în depunerea unei oferte în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice. În plus, acesta a acționat în mod rezonabil și realist, acceptând să efectueze anticipat investițiile necesare pentru a fi în măsură să execute contractul de închiriere conform cerințelor Comisiei, acesta primind anterior asigurări precise din partea Comisiei, în sensul că echivalentul lucrărilor de amenajare pe care urma să le efectueze fără o bază contractuală urma să îi fie rambursat de Comisie.

În consecință, prin încetarea negocierilor precontractuale, Comisia a adoptat o conduită ilegală susceptibilă să angajeze răspunderea extracontractuală a Comunității, în sensul că a continuat derularea unor negocieri precontractuale despre care știa că sunt sortite eșecului și a încetat negocierile precontractuale după ce l‑a încurajat pe partenerul său de negocieri să realizeze lucrări de amenajare necesare punerii la dispoziție a imobilului spre închiriere începând cu data prevăzută pentru intrarea în vigoare a contractului de închiriere.

(a se vedea punctele 131, 132, 137, 153, 155 și 156)

9. În cadrul unei proceduri negociate de atribuire a unui contract de achiziții publice comunitare, încetarea unilaterală a tratativelor legate de încheierea contractului ţine de prerogativa autorității contractante de a nu încheia proiectul de contract de închiriere, întemeiată pe prevederile articolului 101 primul paragraf din Regulamentul nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene. În consecință, operatorul economic nu dobândește niciodată un drept de încheiere a acestui contract. De altfel, în lipsa unui acord ferm și definitiv între părți, ofertantul nu poate dobândi niciun drept în temeiul contractului și, prin urmare, niciun drept de a obține beneficiul contractual preconizat. Rezultă că, astfel, conduita ilegală a instituției, dedusă doar din împrejurările legate de exercitarea de către aceasta a dreptului său de a renunța la contract și de a înceta unilateral tratativele precontractuale, nu poate fi considerată drept cauza prejudiciului constând în pierderea unei șanse de a contracta și de a obține beneficiile la care îi permitea să spere încheierea contractului.

(a se vedea punctele 161 și 162)

10. De la articolul 101 primul paragraf din Regulamentul nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene rezultă că, în principiu, taxele și cheltuielile suportate fără rezultat de către un ofertant cu ocazia participării sale la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice nu pot constitui un prejudiciu reparabil prin acordarea de daune interese. Cu toate acestea, prevederea menționată nu poate fi aplicată, fără a risca să aducă atingere principiilor securității juridice și de protecție a încrederii legitime, în cazurile în care conduita contrară dreptului comunitar, adoptată în cadrul procedurii de atribuire a unui contract, a afectat șansele unui ofertant de atribuire a unui contract sau l‑a determinat în mod direct pe acesta din urmă să suporte cheltuieli ori taxe nejustificate.

(a se vedea punctul 165)