EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32012R0530

Siguranța maritimă: accelerarea introducerii petrolierelor cu cocă dublă

Siguranța maritimă: accelerarea introducerii petrolierelor cu cocă dublă

Pentru a reduce riscul de poluare accidentală cu petrol a apelor europene, prezenta lege interzice transportul de produse petroliere grele în sau din porturile Uniunii Europene (UE) cu petroliere cu cocă simplă. Aceasta asigură, de asemenea, o schemă de accelerare a introducerii cerințelor referitoare la coca dublă sau a unor standarde de proiectare echivalente pentru petrolierele cu cocă simplă nu mai târziu de 2015.

ACT

Regulamentul (UE) nr. 530/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2012 privind accelerarea introducerii cerințelor referitoare la coca dublă sau a unor standarde de proiectare echivalente pentru petrolierele cu cocă simplă

SINTEZĂ

Cea mai recentă lege a UE privind introducerea petrolierelor cu cocă dublă, adoptată în 2012, păstrează esența legii anterioare din 2002. Aceasta îmbină toate modificările aduse legii anterioare într-un singur text, care este mai clar și astfel mai ușor de utilizat.

Legea se aplică petrolierelor cu o capacitate brută de încărcare de cel puțin 5 000 de tone care navighează sub pavilionul unui stat membru UE sau care, indiferent de pavilion, intră sau pleacă dintr-un port sau de la o instalație marină sau ancorează într-o zonă aflată sub jurisdicția unei țări UE.

Cu toate acestea, nu se aplică navelor de război, navelor auxiliare sau altor nave deținute sau exploatate de stat și utilizate, pentru moment, doar pentru servicii guvernamentale necomerciale.

Regulamentul:

  • interzice transportul în sau din porturile UE al produselor petroliere grele cu petroliere cu cocă simplă;
  • stabilește o schemă de accelerare a introducerii cerințelor Convenției internaționale pentru prevenirea poluării de către nave a Organizației Maritime Internaționale (cunoscută și drept MARPOL) referitoare la coca dublă sau a unor standarde de proiectare echivalente pentru petrolierele cu cocă simplă, care are ca termen-limită final anul 2015.

Context

În 2002, ca urmare a unei serii de accidente în care au fost implicate petroliere și care au dus la o poluare gravă, UE a adoptat o lege care impune eliminarea treptată a modelelor mai vulnerabile de petroliere, cele cu cocă simplă (în care petrolul din rezervoare este separat de apa de mare numai printr-un fund şi o placă laterală), și înlocuirea acestora cu vase maritime cu cocă dublă (în care rezervoarele sunt înconjurate de o a doua placă internă, poziționată la o distanță suficientă față de placa externă).

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (UE) nr. 530/2012

20.7.2012

-

JO L 172, 30.6.2012

Ultima actualizare: 19.06.2014

Sus