Comerțul electronic – norme standard ale UE

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2000/31/CE – comerțul electronic în UE

SINTEZĂ

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

Directiva stabilește norme standard în Uniunea Europeană (UE) cu privire la diverse aspecte legate de comerțul electronic.

ASPECTE-CHEIE

Serviciile online incluse în directivă cuprind:

• serviciile de știri (precum site-urile de știri);
• vânzările (cărți, servicii financiare, servicii de călătorie etc.);
• publicitatea;
• serviciile profesionale (avocați, medici, agenți imobiliari);
• serviciile de divertisment;
• serviciile intermediare de bază (accesul la internet, transmiterea și stocarea informațiilor);
• serviciile gratuite finanțate prin publicitate, sponsorizare etc.

Directiva stabilește principiul conform căruia operatorii acestor servicii sunt supuși reglementării (legate de inițierea și executarea serviciilor) doar în țara UE în care își au sediul social – nu în țara în care se află serverele, adresele de e-mail sau căsuțele poștale pe care le utilizează.

Guvernele naționale trebuie să se asigure că operatorii publică informații de bază despre activitățile lor (numele, adresa, numărul de înregistrare la registrul comerțului etc.) în mod direct și permanent.

Publicitatea

Guvernele naționale trebuie să se asigure că publicitatea respectă anumite reguli:

• poate fi identificată în mod clar ca publicitate;
• persoana sau compania responsabilă pentru aceasta poate fi identificată în mod clar;
• ofertele, jocurile sau concursurile promoționale pot fi identificate în mod clar, iar condițiile sunt ușor accesibile și prezentate în termeni clari și simpli.

Spam

E-mailurile nesolicitate („spam”) trebuie, de asemenea, să poată fi identificabile în mod clar. Companiile care trimit e-mailuri spam trebuie să consulte cu regularitate și să respecte registrele „opt-out” în care se pot înregistra persoanele care nu doresc să primească astfel de e-mailuri.

Contractele online

În fiecare țară a UE, contractele electronice trebuie să aibă un statut juridic echivalent cu cel al contractelor pe hârtie.

Aceste contracte trebuie, de asemenea, să precizeze următoarele, în termeni clari și ușor de înțeles:

• etapele tehnice pe care consumatorii trebuie să le urmeze pentru încheierea contractului;
• dacă furnizorul de servicii arhivează sau nu arhivează contractul și dacă acesta va putea fi vizualizat de către consumatori într-o etapă ulterioară;
• modul în care consumatorii pot identifica și corecta erorile de redactare înainte de lansarea comenzii;
• limbile în care contractul poate fi semnat.

Consumatorii trebuie să poată să salveze și să imprime contractele și condițiile generale.

A se vedea și Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor.

Comenzile online

Acestea trebuie să respecte cerințele următoare:

• furnizorul de servicii trebuie să confirme primirea comenzii fără amânări nejustificate și prin mijloace electronice (e-mail, alt mesaj electronic);
• comanda (sau confirmarea de primire) se consideră primită când cumpărătorul (consumatorul) o poate accesa.

A se vedea și Regulamentul (UE) nr. 910/2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere.

Aplicarea legislației existente

Directiva încurajează atât autoreglementarea de către operatori, cât și eforturile de coreglementare cu guvernele. Printre exemple se numără:

• codurile de conduită la nivelul UE;
• sistemele online pentru soluționarea litigiilor pe cale extrajudiciară, în special când vânzătorul și cumpărătorul sunt în țări diferite.

Țările UE trebuie, de asemenea, să furnizeze soluții rapide și eficiente la problemele juridice din mediul online și să se asigure că sancțiunile sunt eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.

Răspunderea furnizorilor de servicii

Furnizorii de servicii online care acționează ca furnizori de servicii de simplă transmitere, stocare-caching sau stocare-hosting nu răspund pentru informațiile pe care le transmit sau le stochează dacă îndeplinesc anumite condiții. Furnizorii de servicii de stocare-hosting sunt scutiți de răspundere:

• dacă nu au cunoștință despre activitatea sau informația ilicită; și
• dacă iau la cunoștință despre acestea, acționează prompt pentru a elimina informațiile sau pentru a bloca accesul la acestea.

Guvernele naționale nu pot să impună acestor „intermediari” nicio obligație generală de supraveghere a informațiilor pe care le transmit sau le stochează, pentru a analiza și a împiedica activitatea ilicită.

CONTEXT

Directiva privind comerțul electronic

ACT

Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic)

ACTE CONEXE

Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului”) (JO L 364, 9.12.2004, pp. 1-11)

Data ultimei actualizări: 13.10.2015