Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Orientări pentru politicile de ocupare a forței de muncă pentru 2022 – 2023

Orientări pentru politicile de ocupare a forței de muncă pentru 2022 – 2023

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Decizia (UE) 2022/2296 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre

Decizia (UE) 2023/2528 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre

CARE ESTE ROLUL ACESTOR DECIZII?

Decizia (UE) 2022/2296 oferă orientări pentru statele membre ale Uniunii Europene (UE) atunci când își elaborează politicile de ocupare a forței de muncă, pentru a asigura o strategie coordonată pentru ocuparea forței de muncă în UE.

Decizia (UE) 2023/2528 menține orientările pentru statele membre pentru 2023.

ASPECTE-CHEIE

Cele patru orientări privind ocuparea forței de muncă (prevăzute la articolul 148 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) fac parte din cele 10 orientări integrate, care cuprind, de asemenea, șase orientări generale de politică economică (articolul 121 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) și sunt aliniate la Pilonul european al drepturilor sociale.

Stimularea cererii de forță de muncă

Statele membre ar trebui să ia o serie de măsuri, inclusiv:

  • promovarea unei economii sociale de piață durabile și a investițiilor în crearea de locuri de muncă de calitate, profitând de tranziția digitală și verde;
  • modernizarea economiei, prin intermediul unor scheme de reducere a timpului de muncă bine concepute pentru a sprijini restructurarea și menținerea locurilor de muncă și prin facilitarea dezvoltării competențelor;
  • luarea în considerare a stimulentelor pentru angajare și tranziție, precum și a perfecționării și recalificării pe tot parcursul vieții profesionale pentru a face față penuriei de forță de muncă și de competențe, având în vedere transformările digitale și verzi, schimbările demografice și impactul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei;
  • reorientarea fiscalității dinspre forța de muncă către alte surse care sprijină mai mult ocuparea forței de muncă și creșterea favorabilă incluziunii și care sunt în conformitate cu obiectivele climatice și de mediu;
  • garantarea faptului că toți lucrătorii au salarii adecvate și echitabile, beneficiind de acorduri colective și de salarii minime garantate adecvate, asigurând implicarea efectivă a partenerilor sociali și consolidarea convergenței sociale ascendente.

Îmbunătățirea ofertei de forță de muncă, a aptitudinilor și competențelor

Statele membre ar trebui:

  • să promoveze durabilitatea, productivitatea, capacitatea de inserție profesională și capitalul uman, încurajând cunoștințele, aptitudinile și competențele pe tot parcursul vieții, în contextul tranziției digitale și al tranziției verzi, al schimbărilor demografice și al războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei;
  • să acorde atenție provocărilor cu care se confruntă profesia didactică, inclusiv prin investiții în competențele digitale ale profesorilor;
  • să promoveze egalitatea de șanse prin abordarea inegalităților din sistemele de educație și formare;
  • să ofere șomerilor și persoanelor inactive o asistență eficientă, promptă, coordonată și adaptată;
  • să elimine barierele în calea participării pe piața muncii, de exemplu prin adaptarea mediilor de lucru pentru persoanele cu handicap;
  • să abordeze diferențele de remunerare și de ocupare a forței de muncă între femei și bărbați.

Îmbunătățirea funcționării piețelor muncii și a eficacității dialogului social

Statele membre ar trebui:

  • să colaboreze cu partenerii sociali în ceea ce privește condițiile de muncă echitabile, transparente și previzibile, asigurând un echilibru între drepturi și obligații;
  • să activeze și să le permită celor care pot participa pe piața muncii, în special grupurilor vulnerabile și celor din regiunile defavorizate;
  • să ofere indemnizații de șomaj adecvate, însoțite de politici active în domeniul pieței muncii;
  • să sprijine mobilitatea cursanților și a lucrătorilor în scopul îmbunătățirii competențelor și a capacității de inserție profesională;
  • să depună eforturi să creeze condiții adecvate pentru noi forme de muncă, valorificând potențialul lor de creare de locuri de muncă;
  • să implice partenerii sociali în reformele și politicile de ocupare a forței de muncă, sociale și economice pentru rezultate socioeconomice mai bune, inclusiv în perioade de criză, cum ar fi în cazul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și al creșterii costului vieții.

Promovarea egalității de șanse pentru toți, promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei

Statele membre ar trebui:

  • să promoveze piețe ale muncii favorabile incluziunii prin măsuri de combatere a discriminării și de promovare a egalității de șanse;
  • să asigure egalitatea de tratament pentru grupurile subreprezentate în ceea ce privește:
    • ocuparea forței de muncă;
    • protecția socială;
    • asistența medicală, îngrijirea copiilor și îngrijirea pe termen lung;
    • educația; și
    • accesul la bunuri și servicii;
  • să dezvolte și să integreze cele trei componente ale incluziunii active:
    • ajutor adecvat pentru venit;
    • piețe ale muncii incluzive; și
    • acces la servicii de facilitare de calitate;
  • să acorde o atenție deosebită combaterii sărăciei și a excluziunii sociale în rândul copiilor, inclusiv a sărăciei persoanelor încadrate în muncă;
  • să se asigure că toată lumea are acces la serviciile esențiale;
  • să asigure sisteme de pensii adecvate și durabile;
  • să ofere protecție persoanelor strămutate din Ucraina și să pună în aplicare măsurile necesare pentru minorii neînsoțiți, asigurându-se că aceștia au acces la educație, îngrijire și servicii esențiale.

DE CÂND SE APLICĂ DECIZIA?

Se aplică de la 24 noiembrie 2022.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Decizia (UE) 2022/2296 a Consiliului din 21 noiembrie 2022 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (JO L 304, 24.11.2022, pp. 67-77).

Decizia (UE) 2023/2528 a Consiliului din 9 octombrie 2023 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (JO L, 2023/2528, 14.11.2023).

DOCUMENTE CONEXE

Recomandarea Consiliului din 16 iunie 2022 privind asigurarea unei tranziții echitabile către neutralitatea climatică (JO C 243, 27.6.2022, pp. 35-51).

Recomandarea Consiliului (UE) 2021/402 din 4 martie 2021 referitoare la un sprijin activ eficace pentru ocuparea forței de muncă în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19 (EASE) (JO L 80, 8.3.2021, pp. 1-8).

Regulamentul (UE) nr. 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență (JO L 57, 18.2.2021, pp. 17-75).

Corecțiile succesive aduse Regulamentului (UE) 2021/241 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Regulamentul (UE) 2020/2221 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 decembrie 2020 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 în ceea ce privește resursele suplimentare și măsurile de implementare cu scopul de a oferi asistență pentru sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și pentru pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei (REACT-EU) (JO L 437, 28.12.2020, pp. 30-42).

Proclamația interinstituțională privind Pilonul european al drepturilor sociale (JO C 428, 13.12.2017, pp. 10-15).

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea a treia – Politicile și acțiunile interne ale Uniunii – Titlul IX – Ocuparea forței de muncă – Articolul 148 (ex-articolul 128) (JO C 202, 7.6.2016, pp. 112-113).

Recomandarea (UE) 2015/1184 a Consiliului din 14 iulie 2015 privind orientările generale pentru politicile economice ale statelor membre și ale Uniunii Europene (JO L 192, 18.7.2015, pp. 27-31).

Data ultimei actualizări: 27.05.2024

Top