Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Semestrul european 2022: Pachetul de primăvară

Semestrul european 2022: Pachetul de primăvară

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Comunicarea Comisiei privind pachetul de primăvară al semestrului european 2022

CARE ESTE ROLUL ACESTEI COMUNICĂRI?

Pachetul de primăvara al semestrului european 2022 urmărește să:

  • asiste statele membre ale Uniunii Europene (UE) în coordonarea generală a politicii economice și de ocupare a forței de muncă;
  • asigure faptul că eforturile comune se concentrează pe furnizarea de planuri de redresare și reziliență (PRR) care să fie de înaltă calitate și ambițioase;
  • analizeze reziliența statelor membre individuale;
  • ofere statelor membre orientări referitoare la modul în care trebuie să răspundă atât noilor provocări, cât și celor persistente și la modul în care să își atingă principalele obiective strategice comune;
  • identifice provocările și prioritățile politice cu privire la noile capitole dedicate planului REPowerEU incluse în PRR, pentru a reduce dependența de combustibilii fosili prin reforme și investiții, în conformitate cu prioritățile planului REPowerEU.

ASPECTE-CHEIE

Pachetul de primăvară include:

  • recomandări specifice fiecărei țări și rapoarte de țară pentru 27 de state membre;
  • bilanțuri aprofundate pentru 12 state membre;
  • un raport privind deficitele publice;
  • avizul privind proiectele de planuri bugetare ale Germaniei și Portugaliei;
  • al 14-lea raport de supraveghere mai strictă pentru Grecia;
  • rapoarte de supraveghere post-program pentru Irlanda, Spania, Cipru și Portugalia;
  • o propunere pentru o decizie a Consiliului Uniunii Europene privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre; și
  • un raport de monitorizare privind progresele înregistrate în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite într-un context UE.

REPowerEU și semestrul european

Se aștepta ca economia UE să continue să crească în 2022 și 2023, dar războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a creat noi provocări legate de securitatea energetică și de dependența de combustibili fosili. UE demonstrează însă în continuare reziliență în fața acestor circumstanțe noi.

REPowerEU este planul UE de a pune capăt dependenței de combustibilii fosili din Rusia prin accelerarea tranziției nepoluante și unirea forțelor în vederea realizării unui sistem energetic mai rezilient și a unei veritabile uniuni energetice.

Recomandările specifice fiecărei țări care au fost adoptate:

  • oferă statelor membre orientări referitoare la modul în care trebuie să răspundă acestor noi provocări și la modul în care să atingă principalele obiective strategice comune;
  • includ orientări privind noile capitole ale REPowerEU în cadrul PRR – recomandări specifice fiecărei țări pentru 2022 pentru reducerea dependenței de combustibili fosili prin reforme și investiții în conformitate cu obiectivele planului REPowerEU.

Rapoarte specifice fiecărei țări și durabilitatea competitivă

Pachetul de primăvara 2022 readuce rapoarte de țară și recomandări specifice fiecărei țări, oferind o imagine de ansamblu a provocărilor existente și a celor nou apărute pentru statele membre de-a lungul celor patru dimensiuni ale durabilității competitive – durabilitatea mediului, productivitatea, echitatea și stabilitatea macroeconomică – și a rezilienței diferitelor state membre în vederea abordării acestor provocări.

Politica fiscală

Orientările fiscale recomandă atenuarea impactului creșterii prețurilor energiei, în special pentru gospodăriile vulnerabile, ținând seama de impactul potențial al măsurilor asupra inflației și sustenabilității finanțelor publice, precum și menținerea coerenței cu obiectivul de reducere a dependenței de combustibili fosili în general și de importurile de combustibili fosili din Rusia.

Durabilitatea energetică și a mediului

Recomandările includ:

  • accelerarea procesului de decarbonizare;
  • înregistrarea de progrese în ceea ce privește tranziția către o economie circulară;
  • reducerea consumului de energie și creșterea ponderii surselor regenerabile de energie;
  • abordarea procedurilor administrative greoaie care împiedică implementarea proiectelor privind energia din surse regenerabile.

Productivitatea

Asigurarea bunei funcționări a pieței unice rămâne esențială pentru creșterea productivității, prosperitatea economică și convergență. Investițiile suplimentare trebuie să fie însoțite de reforme ambițioase menite să îmbunătățească mediul de afaceri, capacitățile administrative și reziliența instituțională. Instrumentele de cercetare și inovare eficace și bine coordonate, precum și eforturile suplimentare de reducere a decalajului dintre inovare și piață sunt esențiale pentru accelerarea dublei tranziții verzi și digitale și pentru reducerea dependenței de combustibilii fosili în toate statele membre și toate regiunile. Investițiile în infrastructura și tehnologiile digitale sunt importante pentru transformarea verde și digitală a economiilor și a societăților noastre și trebuie să fie completate de investiții în educația digitală, în oameni și în competențele acestora, inclusiv în sprijinul perfecționării și recalificării.

Echitate

Pilonul european al drepturilor sociale reprezintă cadrul director general pentru asigurarea echității în UE; punerea sa integrală în aplicare este esențială pentru realizarea convergenței sociale și economice ascendente. Sunt esențiale accesul la o educație de calitate și acoperirea demografică adecvată prin rețele de securitate socială și scheme privind reducerea timpului de muncă. Pentru a fi cât mai eficiente, politicile de sprijin ar trebui să fie temporare și să vizeze gospodăriile vulnerabile, menținând în același timp stimulentele pentru reducerea consumului de combustibili fosili și limitarea impactului bugetar al acestora. Reformele și investițiile continue ale statelor membre vor fi esențiale pentru a sprijini crearea de locuri de muncă de calitate, dezvoltarea competențelor și tranziția lină pe piața muncii.

Stabilitatea macroeconomică

În 2023, politica fiscală ar trebui să fie una prudentă și să fie în același timp pregătită să reacționeze la evoluția situației economice. Pentru a reduce riscurile generate de schimbările climatice, statele membre sunt încurajate să țină seama întotdeauna, în cadrul planificării bugetare, de implicațiile acestora, precum și de politicile și instrumentele care contribuie la prevenirea, reducerea și pregătirea pentru efectele schimbărilor climatice într-un mod echitabil. Statelor membre li se recomandă să extindă investițiile publice destinate realizării dublei tranziții verzi și digitale și asigurării securității energetice, inclusiv prin utilizarea Mecanismului de redresare și reziliență, a planului REPowerEU și a altor fonduri ale UE. Asigurarea în continuare a sustenabilității datoriei publice rămâne un aspect important pentru multe state membre și se fac eforturi concertate de intensificare a luptei împotriva planificării fiscale agresive și a evaziunii fiscale.

Concluzie

Abordarea provocărilor continue și nou apărute este esențială pentru reziliența economiilor și a societăților europene și creșterea durabilă și favorabilă incluziunii. Semestrul european 2022 se axează pe o redresare durabilă și favorabilă incluziunii, bazată pe punerea în aplicare a unor planuri de redresare și reziliență ambițioase și pe cele patru dimensiuni ale durabilității competitive.

Pe lângă continuarea punerii în aplicare a planurilor de redresare și reziliență, statele membre ar trebui să ia măsuri pentru a pune în aplicare recomandările specifice fiecărei țări pentru 2022, care reflectă provocările rămase și cele emergente, ținând seama de planul REPowerEU.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor și Banca Europeană de Investiții – Semestrul european 2022: Pachetul de primăvară [COM(2022) 600 final, 23.5.2022].

DOCUMENTE CONEXE

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Austriei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Austriei pentru 2022 [COM(2022) 601 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Belgiei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Belgiei pentru 2022 [COM(2022) 602 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Bulgariei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al Bulgariei pentru 2022 [COM(2022) 603 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Ciprului pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Ciprului pentru 2022 [COM(2022) 604 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Cehiei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al Cehiei pentru 2022 [COM(2022) 605 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Germaniei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Germaniei pentru 2022 [COM(2022) 606 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Danemarcei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al Danemarcei pentru 2022 [COM(2022) 607 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Estoniei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Estoniei pentru 2022 [COM(2022) 608 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Greciei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Greciei pentru 2022 [COM(2022) 609 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Spaniei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Spaniei pentru 2022 [COM(2022) 610 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Finlandei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Finlandei pentru 2022 [COM(2022) 611 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Franței pentru 2022 [COM(2022) 612 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Croației pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al Croației pentru 2022 [COM(2022) 613 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Ungariei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al Ungariei pentru 2022 [COM(2022) 614 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Irlandei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Irlandei pentru 2022 [COM(2022) 615 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Italiei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Italiei pentru 2022 [COM(2022) 616 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Lituaniei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Lituaniei pentru 2022 [COM(2022) 617 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Luxemburgului pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Luxemburgului pentru 2022 [COM(2022) 618 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Letoniei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Letoniei pentru 2022 [COM(2022) 619 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Maltei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Maltei pentru 2022 [COM(2022) 620 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Țărilor de Jos pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Țărilor de Jos pentru 2022 [COM(2022) 621 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Poloniei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al Poloniei pentru 2022 [COM(2022) 622 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Portugaliei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Portugaliei pentru 2022 [COM(2022) 623 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al României pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al României pentru 2022 [COM(2022) 624 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Suediei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al Suediei pentru 2022 [COM(2022) 625 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Sloveniei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Sloveniei pentru 2022 [COM(2022) 626 final, 23.5.2022].

Recomandare de recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al Slovaciei pentru 2022 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Slovaciei pentru 2022 [COM(2022) 627 final, 23.5.2022].

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – REPowerEU Plan [COM(2022) 230 final, 18.5.2022].

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – REPowerEU: acțiuni europene comune pentru o energie mai accesibilă ca preț, sigură și durabilă [COM(2022) 108 final, 8.3.2022].

Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență (JO L 57, 18.2.2021, pp. 17-75).

Modificările succesive aduse Regulamentului (UE) 2021/241 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Data ultimei actualizări: 06.10.2022

Top