EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Scutirea acordurilor verticale de furnizare și de distribuție (începând cu 2022)

Scutirea acordurilor verticale de furnizare și de distribuție (începând cu 2022)

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) 2022/720 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene la categoriile de acorduri verticale și practici concertate

Articolul 101 din TFUE – Norme comune privind concurența, impozitarea și armonizarea legislativă – Capitolul 1 – Regulile de concurență – Secțiunea 1 – Reguli aplicabile întreprinderilor

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT ȘI AL ARTICOLULUI 101 DIN TFUE?

  • Articolul 101 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) interzice acordurile dintre întreprinderi care pot aduce atingere comerțului dintre statele membre ale Uniunii Europene (UE) și care împiedică, restrâng sau denaturează concurența. Cu toate acestea, articolul 101 alineatul (3) din TFUE exceptează de la această interdicție acordurile care creează beneficii suficiente pentru a compensa efectele anticoncurențiale.
  • Regulamentul acordă o exceptare pe categorii de la articolul 101 alineatul (1) acordurilor verticale*, sub rezerva unor anumite condiții.

ASPECTE-CHEIE

Condiții pentru punerea în aplicare a regulamentului

Regulamentul se aplică acordurilor verticale cu condiția ca:

  • cota de piață a furnizorului și cea a cumpărătorului să nu depășește 30 %; și
  • acordul vertical să nu conțină anumite restricții severe ale concurenței („restricții grave”).

Restricții grave

În cazul în care un acord vertical include oricare dintre următoarele restricții grave privind concurența, întregul acord este exclus de la exceptarea pe categorii:

  • restricții privind capacitatea unui cumpărător de a-și stabili prețul de vânzare, deși furnizorul poate impune un preț maxim de vânzare sau poate recomanda un preț de vânzare;
  • restricții privind teritoriul pe care cumpărătorul poate vinde bunurile sau serviciile care fac obiectul acordului vertical sau restricții privind clienții cărora le poate vinde aceste bunuri sau servicii, sub rezerva anumitor excepții care permit furnizorului să aplice sisteme de distribuție exclusivă sau selectivă;
  • restricții privind livrările încrucișate dintre membrii unui sistem de distribuție selectivă;
  • restricții care îl împiedică pe cumpărător să utilizeze în mod eficient internetul pentru a vinde bunurile sau serviciile care fac obiectul acordului vertical;
  • restricții privind capacitatea unui furnizor de componente de a le vinde ca piese de schimb utilizatorilor finali, prestatorilor de reparații, comercianților cu ridicata sau altor prestatori de servicii.

Restricții excluse

Regulamentul exclude următoarele restricții de la exceptarea pe categorii:

  • obligațiile de neconcurență* care sunt pe termen nedeterminat sau care au o durată mai mare de 5 ani;
  • obligația cumpărătorului de a nu produce, cumpăra sau vinde bunuri sau servicii după încetarea acordului;
  • nepermiterea membrilor unui sistem de distribuție selectivă să vândă mărcile concurenților;
  • obligația membrilor unui sistem de distribuție selectivă de a nu vinde mărcile anumitor furnizori concurenți;
  • obligația cumpărătorilor de servicii de intermediere online de a nu oferi bunuri sau servicii utilizatorilor finali în condiții mai favorabile cu ajutorul unor servicii de intermediere online concurente.

Deși aceste restricții sunt excluse de la exceptarea pe categorii, restul acordului vertical poate continua să beneficieze de această exceptare, cu condiția ca acesta să poată funcționa fără restricțiile excluse.

Retragerea beneficiului exceptării pe categorii

Comisia Europeană și autoritățile de concurență ale statelor membre pot retrage beneficiul exceptării pe categorii în cazuri individuale în care constată că anumite acorduri verticale au totuși efecte incompatibile cu articolul 101 alineatul (3) din TFUE.

Orientări

Comisia a publicat, de asemenea, orientări privind restricțiile verticale (a se vedea sinteza). Acestea oferă îndrumări pentru a ajuta întreprinderile să interpreteze regulamentul și să evalueze conformitatea cu articolul 101 din TFUE a acordurilor verticale care nu beneficiază de exceptarea pe categorii.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

  • Acesta se aplică de la 1 iunie 2022 și expiră la 31 mai 2034.
  • Acordurile verticale care nu îndeplinesc condițiile regulamentului, dar care erau deja în vigoare la 31 mai 2022 și care îndeplineau condițiile regulamentului anterior de exceptare pe categorii pentru acordurile verticale [Regulamentul (UE) nr. 330/2010 – a se vedea sinteza] beneficiază de o perioadă de tranziție care expiră la 31 mai 2023.

CONTEXT

TERMENI-CHEIE

Acord vertical. Un acord sau o înțelegere între 2 sau mai multe întreprinderi care operează la diferite niveluri ale lanțului de producție sau de distribuție cu privire la condițiile în care acestea cumpără sau vând bunuri sau servicii.
Obligație de neconcurență. Obligația unui cumpărător de a nu produce, cumpăra sau vinde bunuri sau servicii care concurează cu bunurile sau serviciile care fac obiectul acordului vertical sau obligația de a cumpăra mai mult de 80 % din achizițiile sale totale de astfel de bunuri sau servicii sau de bunuri și servicii substituibile de la furnizor sau de la o societate desemnată de furnizor.

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Regulamentul (UE) 2022/720 al Comisiei din 10 mai 2022 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene la categoriile de acorduri verticale și practici concertate (JO L 134, 11.5.2022, pp. 4-13).

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea a treia – Politicile și acțiunile interne ale Uniunii – Titlul VII – Norme comune privind concurența, impozitarea și armonizarea legislativă – Capitolul 1 – Regulile de concurență – Secțiunea 1 – Reguli aplicabile întreprinderilor – Articolul 101 (ex-articolul 81 TCE) (JO C 202, 7.6.2016, pp. 88-89).

DOCUMENTE CONEXE

Orientări privind restricțiile verticale, care stabilesc principiile de evaluare a acordurilor verticale în conformitate cu articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO C 248, 30.6.2022, pp. 1-85).

Comunicarea Comisiei: Aprobarea conținutului unui proiect de regulament al Comisiei privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate 2021/C 359/01 (JO C 359, 7.9.2021, pp. 1-11).

Data ultimei actualizări: 05.07.2022

Top