This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Common system for the production of energy statistics
Un sistem comun pentru producerea statisticilor în domeniul energiei
Un sistem comun pentru producerea statisticilor în domeniul energiei
Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 privind statisticile UE în domeniul energiei
Terminologie
Termenii tehnici sunt definiți și clarificați în anexa A la regulament.
Sursele datelor
Țările UE au obligația de a colecta statistici privind produsele energetice și agregatele acestora din următoarele surse:
Transmiterea și difuzarea datelor
Țările declarante trebuie să transmită statistici naționale Comisiei Europene (Eurostat) conform procedurii stabilite în anexele la regulament:
Modalitățile de transmitere a datelor, inclusiv termenele de transmitere aplicabile, derogările și scutirile, sunt prevăzute în anexe. În timp, Comisia poate modifica aceste modalități.
Eurostat trebuie să difuzeze statisticile anuale cel târziu la data de 31 ianuarie a celui de al doilea an care urmează perioadei de raportare.
Evaluarea calității și rapoarte
Țările UE sunt responsabile de calitatea datelor pe care le transmit la Eurostat. Acestea trebuie să se asigure în special că datele în domeniul energiei pe care le declară în temeiul acestui regulament coincid cu datele pe care le declară în legătură cu Regulamentul UE privind mecanismul de monitorizare.
Comisia (Eurostat) evaluează calitatea datelor din mai multe perspective, inclusiv relevanța, punctualitatea, accesibilitatea, claritatea și comparabilitatea acestora.
La fiecare cinci ani, țările UE trebuie să furnizeze Eurostat un raport privind calitatea datelor transmise, precum și privind eventualele modificări apărute în ceea ce privește metodologia.
Statistici anuale în domeniul nuclear
Începând cu anul 2009, țările UE pregătesc statistici privind sectorul nuclear. Setul de statistici care se colectează vizează utilizarea energiei nucleare în scopuri civile.
Statisticile în domeniul energiei regenerabile și cele privind consumul final de energie
Pentru ca statisticile în domeniul energiei regenerabile și cele privind consumul final de energie să își îmbunătățească calitatea și să devină mai cuprinzătoare, Comisia, împreună cu țările UE, revizuiește metodologiile utilizate la producerea acestor statistici. În special, țările trebuie să transmită mai multe date dezagregate* privind consumul final de energie în gospodării începând cu anul de referință 2015 și date mai detaliate privind energiile regenerabile începând cu anul de referință 2017.
Legislația de punere în aplicare
Comisia are competența de a adopta legi suplimentare destinate punerii în aplicare a acestui regulament.
Comitetul
Comisia (Eurostat) beneficiază de asistență și consultanță din partea Comitetului Sistemului Statistic European, un comitet format din reprezentanți ai țărilor UE și prezidat de Comisie.
Se aplică de la 4 decembrie 2008.
Pentru informații suplimentare, consultați:
Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei (JO L 304, 14.11.2008, pp. 1-62)
Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 1099/2008 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Regulamentul (UE) 2017/2010 al Comisiei din 9 noiembrie 2017 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile în domeniul energiei, în ceea ce privește punerea în aplicare a actualizărilor pentru statisticile anuale și lunare în domeniul energiei (JO L 292, 10.11.2017, pp. 3-54)
Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1504 a Comisiei din 7 septembrie 2015 de acordare a unor derogări anumitor state membre în ceea ce privește furnizarea de statistici în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile în domeniul energiei (JO L 235, 9.9.2015, pp. 24-25)
Regulamentul (UE) nr. 431/2014 al Comisiei din 24 aprilie 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile în domeniul energiei, în ceea ce privește punerea în aplicare a statisticilor anuale privind consumul de energie în gospodăriile populației (JO L 131, 1.5.2014, pp. 1-50)
Regulamentul (UE) nr. 147/2013 al Comisiei din 13 februarie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile în domeniul energiei, în ceea ce privește punerea în aplicare a actualizărilor pentru statisticile lunare și anuale în domeniul energiei (JO L 50, 22.2.2013, pp. 1-58)
Data ultimei actualizări: 20.02.2022