This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32018D1676
Acordul privind protecția investițiilor între UE și Singapore
Acordul privind protecția investițiilor între UE și Singapore
Acordul privind protecția investițiilor (IPA) va asigura un nivel ridicat de protecție a investițiilor, garantând în același timp drepturile UE și ale Singapore de a reglementa și a urmări obiective legitime de politică publică, precum protecția sănătății publice, a securității și a mediului.
Decizia marchează semnarea, în numele UE, a acordului privind protecția investițiilor (IPA) cu Singapore.
IPA cuprinde toate inovațiile incluse în noua abordare a UE privind protecția investițiilor și mecanismele de asigurare a respectării acesteia care nu sunt prezente în cele 12 tratate bilaterale de investiții existente între Singapore și țările UE. O caracteristică foarte importantă a IPA este că acordul înlocuiește și îmbunătățește cele 12 tratate bilaterale de investiții existente. IPA a fost negociat în același timp cu un acord de liber schimb.
În conformitate cu obiectivele stabilite de directivele de negociere, Comisia Europeană s-a asigurat că investitorii din UE și investițiile lor în Singapore vor beneficia de un tratament corect și echitabil și nu vor face obiectul discriminării în comparație cu investițiile din Singapore realizate în situații similare.
În același timp, IPA protejează investitorii din UE și investițiile acestora în Singapore împotriva exproprierii*, cu excepția cazului în care exproprierea este efectuată:
De asemenea, IPA instituie un mecanism modern și reformat de soluționare a litigiilor privind investițiile. Acesta garantează respectarea normelor de protecție a investițiilor și urmărește să stabilească un echilibru între o protecție a investitorilor într-o manieră transparentă și protejarea dreptului unui stat de a legifera pentru a urmări obiective de politică publică. Sistemul de soluționare a litigiilor permanent, internațional și complet independent, constând în tribunale permanente de primă instanță și de apel, va asigura cadrul în care se vor derula în mod transparent și imparțial procedurile de soluționare a litigiilor.
Acordul a fost semnat la 19 octombrie 2018 și trebuie ratificat de toate țările UE înainte de intrarea în vigoare.
A se vedea, de asemenea:
Acordul de protecție a investițiilor dintre UE și Singapore
Decizia (UE) 2018/1676 a Consiliului din 15 octombrie 2018 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului privind protecția investițiilor între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Singapore, pe de altă parte (JO L 279, 9.11.2018, pp. 1-2)
Acordul de liber schimb între UE și țările UE și Singapore
Decizia (UE) 2018/1599 a Consiliului din 15 octombrie 2018 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și Republica Singapore (JO L 267, 25.10.2018, pp. 1-2)
Data ultimei actualizări: 07.02.2019