This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32009R1061
Regimul comun aplicabil exporturilor
Acest rezumat a fost arhivat și nu va fi actualizat. Pentru informații actualizate, accesați 'Regimul comun aplicabil exporturilor în UE'
Regimul comun aplicabil exporturilor
Acest regulament stabileşte regimul comun aplicabil exporturilor din Uniunea Europeană (UE) în temeiul principiului libertăţii exporturilor şi defineşte procedurile care îi permit Uniunii Europene să aplice, când este cazul, măsurile de salvgardare şi supraveghere necesare.
ACT
Regulamentul (CE) nr. 1061/2009 din 19 octombrie 2009 privind instituirea unui regim comun aplicabil exporturilor.
SINTEZĂ
Acest regulament instituie principiul libertăţii exporturilor, conform căruia exporturile din Uniunea Europeană (UE) în ţările terţe nu se supun unor restricţii cantitative.
Procedurile de informare şi consultare
Statele membre pot adopta măsuri de salvgardare în cazul în care consideră că este necesar din cauza evoluţiilor neobişnuite de pe piaţă. Înainte de a aplica aceste măsuri de salvgardare, statul membru în cauză trebuie să informeze în această privinţă Comisia, care va avertiza apoi celelalte state membre. Pot fi deschise consultări în orice moment şi acestea se desfăşoară în cadrul unui comitet consultativ, compus din reprezentanţi ai fiecărui stat membru şi prezidat de către un reprezentant al Comisiei. Aceste consultări se referă în special la condiţiile exporturilor şi evoluţia lor pentru produsul în cauză şi la măsurile care ar trebui adoptate, după caz.
Comisia poate solicita statelor membre să îi furnizeze date statistice cu privire la evoluţia pieţei unui anumit produs, în scopul de a evalua situaţia economică şi comercială. Ea le poate solicita şi să supravegheze anumite produse în conformitate cu legislaţia naţională şi cu procedura indicată de Comisie.
Măsuri de salvgardare
Interesele Uniunii Europene pot impune adoptarea unor măsuri adecvate pentru a preveni sau remedia o situaţie critică cauzată de o penurie de produse esenţiale sau pentru a permite îndeplinirea angajamentelor internaţionale asumate de Uniunea Europeană sau de statele membre, în special cele referitoare la comerţul cu produse de bază. În general, aceste măsuri sunt restricţii cantitative la export.
Comisia, la cererea unui stat membru sau din proprie iniţiativă, poate condiţiona exportul unui produs de prezentarea unei autorizaţii de export. Această autorizaţie de export se acordă în conformitate cu procedurile şi în limitele pe care Comisia le hotărăşte, până la adoptarea deciziei ulterioare a Consiliului. Măsurile adoptate sunt comunicate Consiliului şi statelor membre şi sunt aplicabile imediat. Aceste măsuri de salvgardare pot fi limitate la exporturile în anumite ţări sau la exporturile din anumite regiuni ale Uniunii Europene. Ele nu afectează produsele aflate deja în drum spre frontiera Uniunii Europene.
În principiu, Consiliul adoptă măsurile de salvgardare, hotărând cu majoritate calificată cu privire la propunerea Comisiei. De asemenea, Comisia poate pune în aplicare aceste măsuri în situaţiile în care trebuie să se acţioneze imediat.
Pe parcursul aplicării lor, măsurile de salvgardare fac obiectul consultărilor în cadrul comitetului consultativ, în scopul de a analiza efectele lor şi de a verifica dacă condiţiile de aplicare a acestora se întrunesc în continuare. Drept urmare, ele pot fi modificate sau abrogate dacă nu mai sunt necesare.
Acest regulament nu împiedică adoptarea sau punerea în aplicare de către statele membre a unor restricţii cantitative la export, justificate de motive de moralitate publică, de ordine publică, de siguranţă publică, de protecţie a sănătăţii şi a vieţii persoanelor şi a animalelor sau de conservare a plantelor, de protecţie a bogăţiilor naţionale cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecţie a proprietăţii industriale şi comerciale.
Referinţe
Act |
Intrarea în vigoare |
Termen de transpunere în legislaţia statelor membre |
Jurnalul Oficial |
Regulamentul (CE) nr. 1061/2009 |
27.11.2009 |
- |
JO L 291 din 7.11.2009 |
Ultima actualizare: 09.02.2011