This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Regulamentul (CE) nr. 1257/96 al Consiliului privind ajutorul umanitar
Principii
Asistența UE trebuie să fie:
Beneficiari
Asistența UE este coordonată de Direcția Generală Ajutor Umanitar și Protecție Civilă (ECHO) a Comisiei Europene.
Finanțarea le este destinată țărilor din afara UE.
Sectoare vizate
Ajutorul umanitar poate fi oferit în numeroase forme, fiecare depinzând de natura crizei, inclusiv:
De asemenea, ajutorul umanitar poate viza reducerea riscului de dezastre.
Finanțare
UE, împreună cu statele sale membre, este principalul donator umanitar la nivel mondial. În 2014, aproximativ 121 de milioane de oameni din peste 80 de țări au beneficiat de ajutor din partea UE, în valoare de peste 1,27 miliarde de euro.
Acesta a vizat toate regiunile lumii afectate de crize majore, inclusiv Siria, Sudanul de Sud, Yemen și Ucraina.
Coordonarea cu partenerii
Ajutorul umanitar al UE este implementat prin intermediul a peste 200 de organizații partenere, cum ar fi agenții ale Organizației Națiunilor Unite, organizații internaționale precum Crucea Roșie și numeroase organizații neguvernamentale (ONG).
Pentru a primi finanțare în vederea unui proiect umanitar, organizațiile partenere prezintă propuneri de finanțare și urmează orientări stricte privind evaluarea și monitorizarea proiectelor.
Partenerii trebuie să recunoască sprijinul din partea UE afișând identitatea vizuală a UE în locurile în care se desfășoară proiectele.
De asemenea, aceștia trebuie să își coordoneze îndeaproape proiectele, pentru a garanta că asistența este promptă și eficientă.
Acțiuni pe termen lung
Ajutorul umanitar se folosește și pentru a spori reziliența la șocuri viitoare, asigurând beneficii pe termen mai lung pentru dezvoltare, în acord cu:
Regulamentul se aplică începând cu 5 iulie 1996.
Pentru informații suplimentare, consultați:
Regulamentul (CE) nr. 1257/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 privind ajutorul umanitar (JO L 163, 2.7.1996, pp. 1-6)
Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 1257/96 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Data ultimei actualizări: 26.07.2016