Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Legislația aplicabilă divorțului și separării de corp

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

  • Regulamentul stabilește un singur set de norme pentru a se determina legislația națională care ar trebui aplicată în procedurile de divorț sau de separare de corp care implică soți de cetățenie diferită, care locuiesc într-o țară diferită de cea a statului de cetățenie sau care nu mai locuiesc în același stat membru al Uniunii Europene (UE).
  • Regulamentul completează Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (a se vedea sinteza), care stabilește normele pentru determinarea instanței la care trebuie depusă cererea de divorț sau de separare de corp.

ASPECTE-CHEIE

Țări participante

Acest regulament se aplică unui număr de 17 state membre care participă la cooperarea consolidată pe această temă: Belgia, Bulgaria, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia, România și Slovenia.

Alte state membre se pot alătura în orice moment.

De când se aplică regulamentul?

Regulamentul se aplică atunci când există un conflict de legislație națională în cazuri de divorț și de separare de corp, adică acolo unde s-ar putea aplica mai multe legislații naționale aceluiași divorț sau aceleiași separări de corp (de exemplu legislația națională din statul de cetățenie al soților sau legislația națională a țării în care se află reședința lor principală).

Regulamentul nu se aplică în cazuri legate de:

  • capacitatea juridică a persoanelor fizice;
  • existența, valabilitatea sau recunoașterea unei căsătorii;
  • anularea unei căsătorii;
  • numele soților;
  • consecințele referitoare la efectele patrimoniale ale căsătoriei;
  • răspunderea părintească;
  • obligațiile de întreținere;
  • fiducia/actul fiduciar sau succesiunile.

Alegerea legii aplicabile

Soții pot încheia un acord formal, prin care aleg legislația națională aplicabilă divorțului sau separării lor de corp, atât timp cât această legislație este:

  • a țării în care soții își au reședința principală la data încheierii acordului; sau
  • a țării în care soții au avut ultima reședință principală, cu condiția ca unul dintre ei să aibă încă reședința respectivă la data încheierii acordului; sau
  • a țării de cetățenie a unuia dintre soți la data încheierii acordului; sau
  • a țării unde este sesizată instanța judecătorească.

Este posibil să se încheie un acord între soți și să se modifice în orice moment până la data prezentării cazului în instanță.

Absența exprimării opțiunilor privind legislația aplicabilă

În cazul în care soții nu exprimă o opțiune privind legislația care ar trebui aplicată divorțului sau separării de corp, cazul va intra sub incidența legislației țării:

  • 1.

    pe teritoriul căreia soții își au reședința principală la data sesizării instanței judecătorești; sau, în caz contrar

  • 2.

    pe teritoriul căreia soții au avut ultima reședință principală, cu condiția ca perioada de reședință să nu se fi încheiat cu mai mult de un an înaintea sesizării instanței judecătorești, atât timp cât unul dintre soți încă mai are reședința în acea țară la data sesizării instanței judecătorești; sau, în caz contrar

  • 3.

    a cărei cetățenie este deținută de ambii soți la data sesizării instanței judecătorești; sau, în caz contrar

  • 4.

    în care este sesizată instanța judecătorească.

Dacă legislația națională aplicabilă în cazul respectiv nu prevede divorțul sau nu acordă unuia dintre soți, din cauza apartenenței la unul dintre sexe, egalitate de acces la divorț sau la separarea de corp, se aplică legislația țării în care este sesizată instanța judecătorească.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Se aplică de la 21 iunie 2012.

CONTEXT

Alte două regulamente prevăd norme pentru stabilirea legislației aplicabile, în cazul în care există un conflict privind legislația națională. Regulamentul (CE) nr. 593/2008 (a se vedea sinteza) se aplică obligațiilor contractuale, în timp ce Regulamentul (CE) nr. 864/2007 (a se vedea sinteza) vizează obligațiile necontractuale, cu excepția relațiilor de familie și a responsabilității unui stat.

Regulamentul nr. 1259/2010, care cuprinde normele privind legislația aplicabilă în caz de divorț și de separare de corp, a fost adoptat printr-o cooperare consolidată pentru completarea Regulamentului (CE) nr. 2201/2003, care cuprinde normele privind competența, recunoașterea și executarea în ceea ce privește divorțul și separarea de corp (precum și în materie de răspundere părintească).

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp (JO L 343, 29.12.2010, pp. 10-16)

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (UE) 2019/1111 din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și privind răpirea internațională de copii (JO L 178, 2.7.2019, pp. 1-115)

Decizia (UE) 2016/1366 a Comisiei din 10 august 2016 de confirmare a participării Estoniei la cooperarea consolidată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (JO L 216, 11.8.2016, pp. 23-25)

Decizia 2014/39/UE a Comisiei din 27 ianuarie 2014 de confirmare a participării Greciei la cooperarea consolidată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (JO L 23, 28.1.2014, pp. 41-42)

Decizia 2012/714/UE a Comisiei din 21 noiembrie 2012 de confirmare a participării Lituaniei la cooperarea consolidată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (JO L 323, 22.11.2012, pp. 18-19)

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L 338, 23.12.2003, pp. 1-29)

Modificările și corecturile succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Data ultimei actualizări: 03.06.2021

Top