Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32020R2094

    Regulamentul (UE) 2020/2094 al Consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19

    JO L 433I, 22.12.2020, p. 23–27 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2020/2094/oj

    22.12.2020   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    LI 433/23


    REGULAMENTUL (UE) 2020/2094 AL CONSILIULUI

    din 14 decembrie 2020

    de instituire a unui instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 122,

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    întrucât:

    (1)

    Pentru a limita răspândirea COVID-19 care, la 11 martie 2020, a fost declarată pandemie de către Organizația Mondială a Sănătății, statele membre au adoptat un set de măsuri fără precedent.

    (2)

    Măsurile fără precedent adoptate ca răspuns la situația excepțională cauzată de COVID-19, care scapă de sub controlul statelor membre, au provocat perturbări semnificative ale activității economice, ceea ce a condus la o scădere puternică a produsului intern brut și la un impact semnificativ asupra ocupării forței de muncă, condițiilor sociale, sărăciei și inegalităților. În special, măsurile respective au perturbat lanțurile de aprovizionare și producția și au provocat absențe de la locul de muncă. În plus, multe servicii au devenit foarte dificil sau imposibil de furnizat. În același timp, s-a înregistrat o scădere a cererii consumatorilor. Multe întreprinderi se confruntă cu deficite de lichidități, iar solvabilitatea lor este în pericol, în timp ce piețele financiare sunt foarte volatile. Sectoare esențiale, precum călătoriile și turismul, sunt deosebit de puternic afectate. În sens mai larg, aceste măsuri au condus deja sau vor conduce la o deteriorare gravă a situației financiare a multor întreprinderi din Uniune.

    (3)

    Criza cauzată de COVID-19 s-a răspândit rapid în Uniune și în țări terțe. Pentru 2020 este prevăzută o contracție pronunțată a creșterii în Uniune. Redresarea riscă să fie extrem de inegală la nivelul diferitelor state membre, sporind divergențele dintre economiile naționale. Capacitățile fiscal-bugetare diferite ale statelor membre de a furniza sprijin financiar acolo unde este cea mai mare nevoie de el pentru redresare, precum și divergențele dintre măsurile luate de statele membre pun în pericol piața unică, precum și coeziunea socială și teritorială.

    (4)

    Este necesar un set cuprinzător de măsuri de redresare economică. Respectivul set de măsuri presupune importante investiții publice și private pentru a înscrie Uniunea în mod ferm pe calea unei redresări sustenabile și reziliente, pentru crearea de locuri de muncă de înaltă calitate, pentru a sprijini incluziunea socială și pentru a repara daunele imediate cauzate de criza provocată de COVID-19, sprijinind totodată prioritățile în materie de ecologie și digitalizare ale Uniunii.

    (5)

    Situația excepțională cauzată de COVID-19, care scapă de sub controlul statelor membre, impune o abordare coerentă și unitară la nivelul Uniunii. Pentru a preveni o deteriorare și mai accentuată a economiei, a ocupării forței de muncă și a coeziunii sociale și pentru a favoriza o redresare sustenabilă și rezilientă a activității economice, ar trebui ca, în spiritul solidarității dintre statele membre, să fie instituit un program excepțional și coordonat de sprijin economic și social, în special pentru statele membre care au fost deosebit de afectate de această situație.

    (6)

    Având în vedere că prezentul regulament reprezintă o reacție excepțională în circumstanțe temporare, dar extreme, sprijinul acordat în temeiul acestuia ar trebui să fie pus la dispoziție numai în scopul contracarării consecințelor economice negative ale crizei provocate de COVID-19 sau pentru nevoile imediate de finanțare necesare pentru a se evita o reizbucnire a crizei provocate de COVID-19.

    (7)

    Sprijinul acordat în temeiul instrumentului instituit prin prezentul regulament (denumit în continuare „instrumentul”) ar trebui să se axeze în special pe măsuri care să restabilească piețele forței de muncă și protecția socială, precum și sistemele sanitare, care să dea un nou impuls potențialului de creștere durabilă și de ocupare a forței de muncă în vederea consolidării coeziunii dintre statele membre și care să sprijine tranziția acestora către o economie verde și digitală, prin care să se acorde sprijin întreprinderilor afectate de impactul crizei provocate de COVID-19, în special întreprinderilor mici și mijlocii, precum și sprijin pentru investiții în activitățile care sunt esențiale pentru consolidarea unei creșteri durabile în Uniune, inclusiv investiții financiare directe în întreprinderi, măsuri pentru cercetare și inovare ca răspuns la criza provocată de COVID-19, pentru consolidarea capacităților la nivelul Uniunii în vederea sporirii nivelului de pregătire pentru situații de criză viitoare, pentru menținerea eforturilor în vederea asigurării unei tranziții juste către o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, și sprijin pentru agricultură și dezvoltarea zonelor rurale pentru a face față impactului crizei provocate de COVID-19.

    (8)

    Pentru a asigura o redresare sustenabilă și rezilientă în întreaga Uniune și pentru a facilita punerea în aplicare a sprijinului economic, se recurge la mecanismele de cheltuieli stabilite prin programele Uniunii care intră sub incidența cadrului financiar multianual. Sprijinul în cadrul acestor programe urmează să se acorde sub formă de sprijin nerambursabil, împrumuturi și prin constituirea de provizioane pentru garanțiile bugetare. Alocarea resurselor financiare ar trebui să reflecte măsura în care aceste programe pot contribui la obiectivele instrumentului. Contribuțiile făcute în temeiul instrumentului și destinate programelor în cauză ar trebui să respecte cu strictețe obiectivele instrumentului, care sunt asociate sprijinirii redresării în urma crizei provocate de COVID-19.

    (9)

    Având în vedere natura măsurilor care urmează să fie finanțate, o parte din cuantumurile disponibile în temeiul instrumentului ar trebui să fie utilizată pentru a acorda împrumuturi statelor membre, iar cealaltă parte a cuantumurilor disponibile ar trebui să constituie venituri alocate externe, în sensul articolului 21 alineatul (5) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (1) („Regulamentul financiar”), și ar trebui să fie utilizată pentru sprijinul nerambursabil, sprijinul prin instrumente financiare sau constituirea de către Uniune a unor provizioane pentru garanții bugetare și cheltuieli conexe. În acest scop, în cadrul măsurilor necesare în temeiul prezentului regulament, este oportun să se permită aplicarea articolului 21 alineatul (5) din Regulamentul financiar în ceea ce privește alocarea, în temeiul prezentului regulament ca act de bază, a unei părți a veniturilor stabilite în temeiul împuternicirii excepționale și temporare prevăzute în Decizia Consiliului privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene și de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom (2) (numită în continuare „Decizia privind resursele proprii”).

    (10)

    Deși în cazul creditelor de angajament și de plată puse la dispoziție în legătură cu veniturile alocate externe în temeiul prezentului regulament se aplică articolul 12 alineatul (4) litera (c) și articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul financiar, având în vedere termenele stabilite pentru diferitele tipuri de sprijin, creditele de angajament care rezultă din respectivele venituri alocate externe nu ar trebui să fie reportate în mod automat dincolo de datele finale respective, cu excepția creditelor de angajament necesare pentru asistența tehnică și administrativă în vederea punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de instrument.

    (11)

    Creditele de angajament pentru sprijinul nerambursabil ar trebui să fie puse în mod automat la dispoziție, în limita cuantumului autorizat. Lichiditățile ar trebui gestionate în mod eficace, astfel încât să se colecteze fonduri numai atunci când trebuie onorate angajamente juridice prin credite de plată corespunzătoare.

    (12)

    Având în vedere importanța utilizării sumelor în primii ani de punere în aplicare a instrumentului, ar trebui să fie evaluate progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a instrumentului și utilizarea sprijinului acordat în conformitate cu prezentul regulament. În acest scop, Comisia ar trebui să elaboreze un raport până la data de 31 octombrie 2022.

    (13)

    Articolul 135 alineatul (2) din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (3) (denumit în continuare „Acordul de retragere”) prevede că modificările Deciziei 2014/335/UE, Euratom care sunt adoptate la data intrării în vigoare a Acordului de retragere sau ulterior datei respective nu se aplică Regatului Unit, în măsura în care modificările în cauză au un impact asupra obligațiilor financiare ale Regatului Unit. Sprijinul acordat în temeiul prezentului regulament și majorarea corespunzătoare a plafonului resurselor proprii ale Uniunii ar avea un impact asupra obligațiilor financiare ale Regatului Unit. Articolul 143 alineatul (1) din Acordul de retragere limitează obligațiile Regatului Unit cu privire la cota care îi revine din datoriile financiare contingente ale Uniunii la acele datorii financiare contingente ale Uniunii care rezultă din operațiunile financiare efectuate de Uniune înainte de data intrării în vigoare a Acordului de retragere. Orice datorie financiară contingentă a Uniunii care decurge din sprijinul acordat în temeiul prezentului regulament ar fi ulterioară datei intrării în vigoare a Acordului de retragere. Prin urmare, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice Regatului Unit și nici pe teritoriul acestuia,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Obiect și domeniu de aplicare

    (1)   Pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19, prezentul regulament instituie instrumentul de redresare al Uniunii Europene (denumit în continuare „instrumentul”).

    (2)   Prin sprijinul acordat în temeiul instrumentului se finanțează, în special, următoarele măsuri menite să combată consecințele economice negative ale crizei provocate de COVID-19 sau să răspundă nevoilor imediate de finanțare necesare pentru a evita reizbucnirea unei astfel de crize:

    (a)

    măsuri de restabilire a ocupării forței de muncă și de creare de locuri de muncă;

    (b)

    măsuri sub formă de reforme și investiții pentru a da un nou impuls potențialului de creștere durabilă și de ocupare a forței de muncă, pentru a consolida coeziunea dintre statele membre și pentru a spori reziliența acestora;

    (c)

    măsuri pentru întreprinderile afectate de impactul economic al crizei provocate de COVID-19, în special măsuri de care să beneficieze întreprinderile mici și mijlocii, precum și sprijin pentru investiții în activitățile care sunt esențiale pentru consolidarea unei creșteri durabile în Uniune, inclusiv investiții financiare directe în întreprinderi;

    (d)

    măsuri pentru cercetare și inovare, ca reacție la criza provocată de COVID-19;

    (e)

    măsuri în vederea sporirii nivelului de pregătire al Uniunii pentru situații de criză și în vederea facilitării unui răspuns rapid și eficace din partea Uniunii în cazul unor urgențe de importanță majoră, inclusiv măsuri precum constituirea unor rezerve de materiale și echipamente medicale esențiale și achiziționarea infrastructurilor necesare pentru facilitarea unei reacții rapide în situații de criză;

    (f)

    măsuri care să asigure faptul că o tranziție justă către o economie neutră din punct de vedere climatic nu va fi subminată de criza provocată de COVID-19;

    (g)

    măsuri care să contracareze efectele crizei provocate de COVID-19 asupra agriculturii și dezvoltării rurale.

    (3)   Măsurile menționate la alineatul (2) se derulează în cadrul unor programe specifice ale Uniunii și în conformitate cu actele relevante ale Uniunii care stabilesc normele aferente programelor respective, cu respectarea deplină a obiectivelor instrumentului. Măsurile în cauză includ asistența tehnică și administrativă pentru punerea lor în aplicare.

    Articolul 2

    Finanțarea instrumentului și alocarea fondurilor

    (1)   Instrumentul este finanțat în limita unui cuantum de 750 000 de milioane EUR, la prețurile din 2018, pe baza împuternicirii prevăzute la articolul 5 din Decizia privind resursele proprii.

    În scopul punerii în aplicare în cadrul programelor specifice ale Uniunii, cuantumul menționat la primul paragraf se ajustează pe baza unui deflator fix de 2 % pe an. În cazul creditelor de angajament, deflatorul se aplică tranșelor anuale.

    (2)   Cuantumul menționat la alineatul (1) se alocă după cum urmează:

    (a)

    sprijin în limita unui cuantum de 384 400 de milioane EUR, la prețurile din 2018, sub formă de sprijin nerambursabil și sprijin rambursabil prin instrumente financiare, se alocă după cum urmează:

    (i)

    până la 47 500 de milioane EUR, la prețurile din 2018, pentru programele structurale și de coeziune din cadrul financiar multianual 2014-2020, astfel cum a fost consolidat până în 2022, inclusiv sprijin prin instrumente financiare;

    (ii)

    până la 312 500 de milioane EUR, la prețurile din 2018, pentru un program care finanțează redresarea și reziliența economică și socială, prin intermediul unui sprijin pentru reforme și investiții;

    (iii)

    până la 1 900 de milioane EUR, la prețurile din 2018, pentru programe legate de protecția civilă;

    (iv)

    până la 5 000 de milioane EUR, la prețurile din 2018, pentru programe legate de cercetare și inovare, inclusiv sprijin prin instrumente financiare;

    (v)

    până la 10 000 de milioane EUR, la prețurile din 2018, pentru programe care sprijină teritoriile în tranziția lor către o economie neutră din punct de vedere climatic;

    (vi)

    până la 7 500 de milioane EUR, la prețurile din 2018, pentru dezvoltare în zonele rurale;

    (b)

    până la 360 000 de milioane EUR, la prețurile din 2018, sub formă de împrumuturi care se acordă statelor membre pentru un program care finanțează redresarea și reziliența economică și socială, prin intermediul unui sprijin pentru reforme și investiții;

    (c)

    până la 5 600 de milioane EUR, la prețurile din 2018, pentru constituirea de provizioane pentru garanții bugetare și cheltuieli conexe aferente programelor destinate operațiunilor de investiții prin care se acordă sprijin în domeniul politicilor interne ale Uniunii.

    Articolul 3

    Norme de execuție bugetară

    (1)   În sensul articolului 21 alineatul (5) din Regulamentul financiar, 384 400 de milioane EUR, la prețurile din 2018, din cuantumurile menționate la articolul 2 alineatul (1) din prezentul regulament, reprezintă venituri alocate externe pentru programele Uniunii menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din prezentul regulament, iar 5 600 de milioane EUR, la prețurile din 2018, din respectivele cuantumuri, reprezintă venituri alocate externe pentru programele Uniunii menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (c) din prezentul regulament.

    (2)   360 000 de milioane EUR, la prețurile din 2018, din cuantumurile menționate la articolul 2 alineatul (1), sunt utilizate pentru împrumuturi acordate statelor membre în temeiul programelor Uniunii, menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (b).

    (3)   Creditele de angajament care acoperă sprijinul pentru programele Uniunii menționate la articolul 2 alineatul (2) literele (a) și (c) se pun la dispoziție în mod automat în limita cuantumurilor în cauză menționate la dispozițiile respective începând cu data intrării în vigoare a Deciziei privind resursele proprii care prevede împuternicirea menționată la articolul 2 alineatul (1) din prezentul regulament.

    (4)   Angajamentele juridice care generează cheltuieli pentru sprijin, astfel cum se menționează la articolul 2 alineatul (2) litera (a) și, după caz, la articolul 2 alineatul (2) litera (c), sunt asumate de Comisie sau de agențiile sale executive până la 31 decembrie 2023. Angajamentele juridice de cel puțin 60 % din cuantumul menționat la articolul 2 alineatul (2) litera (a) sunt asumate până la 31 decembrie 2022.

    (5)   Deciziile de acordare a împrumuturilor menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (b) se adoptă până la 31 decembrie 2023.

    (6)   Garanțiile bugetare ale Uniunii până la un cuantum care, în conformitate cu rata de provizionare relevantă prevăzută în actele de bază respective, corespunde constituirii de provizioane pentru garanții bugetare menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (c), în funcție de profilurile de risc ale operațiunilor de finanțare și de investiții care fac obiectul sprijinului, se acordă numai în sprijinul operațiunilor care au fost aprobate de către contrapărți până la 31 decembrie 2023. Acordurile de garanții bugetare respective conțin dispoziții potrivit cărora operațiunile financiare care corespund unui nivel de cel puțin 60 % din cuantumul acestor garanții bugetare se aprobă de către contrapărți până la 31 decembrie 2022. În cazul în care se constituie provizioane pentru garanțiile bugetare pentru sprijinul nerambursabil legat de operațiunile de finanțare și de investiții menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (c), angajamentele juridice aferente sunt asumate de către Comisie până la 31 decembrie 2023.

    (7)   Alineatele (4)-(6) din prezentul articol nu se aplică asistenței tehnice și administrative menționate la articolul 1 alineatul (3).

    (8)   Costurile aferente asistenței tehnice și administrative pentru punerea în aplicare a instrumentului, cum ar fi activitățile de pregătire, monitorizare, control, audit și evaluare, inclusiv sistemele corporative de tehnologie a informațiilor în sensul prezentului regulament se finanțează din bugetul Uniunii.

    (9)   Plățile legate de angajamentele juridice asumate, de deciziile adoptate și de dispozițiile privind operațiunile financiare aprobate în conformitate cu alineatele (4)-(6) din prezentul articol se execută până la 31 decembrie 2026, cu excepția asistenței tehnice și administrative menționate la articolul 1 alineatul (3) și a cazurilor în care, în mod excepțional, deși angajamentul juridic a fost asumat, decizia a fost adoptată sau operațiunea a fost aprobată, conform unor clauze care respectă termenul aplicabil în temeiul prezentului alineat, sunt necesare plăți și ulterior anului 2026 pentru ca Uniunea să fie în măsură să își onoreze obligațiile față de terți, inclusiv ca urmare a unei hotărâri definitive împotriva Uniunii.

    Articolul 4

    Raportare

    Până la 31 octombrie 2022, Comisia prezintă Consiliului un raport privind progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a instrumentului și utilizarea fondurilor acordate în conformitate cu articolul 2 alineatul (2).

    Articolul 5

    Aplicabilitate

    (1)   Prezentul regulament nu se aplică Regatului Unit sau pe teritoriul acestuia.

    (2)   Trimiterile la „statele membre” din prezentul regulament nu se interpretează ca incluzând Regatul Unit.

    Articolul 6

    Intrare în vigoare

    Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 14 decembrie 2020.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    M. ROTH


    (1)  Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).

    (2)  Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene (JO L 168, 7.6.2014, p. 105).

    (3)   JO L 29, 31.1.2020, p. 7.


    Top