27.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 189/93

(1)

Obiectivul politicii Uniunii în domeniul frontierelor externe ale Uniunii îl reprezintă asigurarea monitorizării eficiente a trecerii frontierelor externe, inclusiv prin supravegherea frontierelor, contribuind totodată la asigurarea protecției și salvarea vieților. Supravegherea frontierelor are drept scop prevenirea trecerii neautorizate a frontierei, combaterea criminalității transfrontaliere și reținerea sau luarea altor măsuri împotriva persoanelor care au trecut frontiera în mod neregulamentar. Supravegherea frontierelor ar trebui să constituie o modalitate eficientă de împiedicare și descurajare a persoanelor de a se sustrage verificărilor efectuate la punctele de trecere a frontierei. În acest scop, supravegherea frontierelor nu se limitează la depistarea tentativelor de trecere neautorizată a frontierei, ci se extinde pentru a cuprinde și demersuri precum interceptarea navelor suspectate că ar încerca să intre în Uniune fără să se supună verificărilor la frontieră, precum și modalități de rezolvare a anumitor situații, cum ar fi acțiunile de căutare și de salvare, care ar putea interveni în cadrul unei operațiuni maritime de supraveghere a frontierelor, și modalități de efectuare cu succes a unei astfel de operațiuni.

(2)

Politicile Uniunii privind managementul frontierelor, azilul și imigrația, precum și punerea lor în aplicare ar trebui să fie guvernate de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, în conformitate cu articolul 80 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Ori de câte ori este necesar, actele Uniunii, adoptate în cadrul politicilor menționate, trebuie să conțină măsuri adecvate care să confere efecte juridice acestui principiu și să promoveze repartizarea sarcinilor, inclusiv prin transferul, în mod voluntar, al persoanelor care beneficiază de protecție internațională.

(3)

Domeniul de aplicare a prezentului regulament ar trebui să se limiteze la operațiunile de supraveghere a frontierelor efectuate de statele membre la frontierele lor maritime externe în contextul cooperării operative coordonate de Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene („agenția”), instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului (2). Măsurile coercitive și de investigare sunt reglementate în conformitate cu dreptul penal național și cu instrumentele de asistență juridică reciprocă existente în domeniul cooperării judiciare în materie penală în Uniune.

(4)

Agenția răspunde de coordonarea cooperării operative între statele membre în domeniul managementului frontierelor externe, inclusiv în ceea ce privește supravegherea frontierelor. Printre sarcinile agenției se numără și acordarea de asistență statelor membre în circumstanțe care necesită o asistență tehnică sporită la frontierele externe, ținând seama de faptul că anumite situații pot să constituie urgențe umanitare și să presupună desfășurarea unor acțiuni de salvare pe mare. Pentru a consolida și mai mult această cooperare sunt necesare norme specifice în ceea ce privește activitățile de supraveghere a frontierelor pe care le efectuează unitățile maritime, terestre și aeriene ale unui stat membru la frontiera maritimă a altor state membre sau în marea liberă, în contextul cooperării operative coordonate de agenție.

(5)

Cooperarea cu țările terțe învecinate este esențială pentru a împiedica trecerile neautorizate ale frontierei, pentru a combate criminalitatea transfrontalieră și pentru a evita pierderea de vieți pe mare. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 și în măsura în care este asigurată respectarea drepturilor fundamentale ale migranților, agenția poate coopera cu autoritățile competente din țările terțe, în special în materie de analiză de risc și de pregătire, și ar trebui să faciliteze cooperarea operativă între statele membre și țările terțe. În cazul în care cooperarea cu țări terțe se desfășoară pe teritoriul sau în marea teritorială a țărilor respective, statele membre și agenția ar trebui să respecte norme și standarde cel puțin echivalente cu cele prevăzute de dreptul Uniunii.

(6)

Sistemul european de supraveghere a frontierelor (Eurosur) instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) are ca obiectiv consolidarea schimbului de informații și a cooperării operative între statele membre și cu agenția. Se asigură astfel îmbunătățirea considerabilă a gradului de conștientizare a situației și a capacității de reacție a statelor membre, inclusiv cu sprijinul agenției, în scopul depistării, prevenirii și combaterii imigrației ilegale și a criminalității transfrontaliere și pentru a contribui la asigurarea protecției și salvarea vieților migranților la frontierele externe ale statelor membre. Atunci când coordonează operațiuni de supraveghere a frontierelor, agenția ar trebui să furnizeze statelor membre informații și analize cu privire la aceste operațiuni în conformitate cu regulamentul respectiv.

(7)

Prezentul regulament înlocuiește Decizia 2010/252/UE a Consiliului (4), care a fost anulată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene („Curtea”) prin hotărârea sa din 5 septembrie 2012 în cauza C-355/10. În hotărârea respectivă, Curtea a menținut efectele Deciziei 2010/252/UE până la intrarea în vigoare a unor noi norme. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, respectiva decizie încetează să mai producă efecte.

(8)

În cursul operațiunilor maritime de supraveghere a frontierelor statele membre ar trebui să respecte obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional, în special al Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra dreptului mării, al Convenției internaționale pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, al Convenției internaționale privind căutarea și salvarea pe mare, al Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și al Protocolului său împotriva traficului ilegal de migranți pe cale terestră, aeriană și maritimă, al Convenției Organizației Națiunilor Unite privind statutul refugiaților, al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, al Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, al Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului și al altor instrumente internaționale relevante.

(9)

Atunci când coordonează operațiuni maritime de supraveghere a frontierelor, agenția ar trebui să își îndeplinească atribuțiile cu respectarea deplină a dreptului relevant al Uniunii, inclusiv a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”) și a dreptului internațional relevant, în special atribuția menționată la considerentul 8.

(10)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și cu principiile generale ale dreptului Uniunii, toate măsurile luate în cursul unei operațiuni de supraveghere ar trebui să fie proporționale cu obiectivele urmărite, să fie nediscriminatorii și să respecte pe deplin demnitatea umană, drepturile fundamentale și drepturile refugiaților și ale solicitanților de azil, inclusiv principiul nereturnării. În cazul cererilor de protecție internațională formulate pe teritoriul statelor membre, inclusiv la frontieră, în apele teritoriale sau în zonele de tranzit, statele membre și agenția sunt obligate să respecte dispozițiile acquis-ului în materie de azil, în special Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6).

(11)

Aplicarea prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7), în special în ceea ce privește asistența care urmează să fie acordată victimelor traficului de persoane.

(12)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice cu respectarea deplină a principiului nereturnării, astfel cum este definit în Cartă și astfel cum este interpretat de jurisprudența Curții și a Curții Europene a Drepturilor Omului. În conformitate cu principiul respectiv, nicio persoană nu ar trebui să fie debarcată, forțată să intre, condusă către sau predată în alt mod autorităților într-o țară în care există un risc semnificativ să fie supusă pedepsei cu moartea, torturii, persecuției sau altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante, în care i s-ar pune în pericol viața sau libertatea din rațiuni legate de rasă, religie, naționalitate, orientare sexuală, apartenență la un anumit grup social sau o anumită opinie politică sau din care există un risc serios să fie expulzată, îndepărtată sau extrădată într-o altă țară, cu încălcarea principiului nereturnării.

(13)

Posibila existență a unui acord între un stat membru și o țară terță nu exonerează statele membre de obligațiile care le revin în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional, în special în ceea ce privește respectarea principiului nereturnării, ori de câte ori acestea au sau ar trebui să aibă cunoștință de faptul că deficiențele sistemice pe care procedura de azil și condițiile de primire a solicitanților de azil le prezintă în țara terță respectivă constituie motive puternice să se creadă că solicitantul de azil s-ar confrunta cu un risc semnificativ de a fi supus unor tratamente inumane sau degradante sau atunci când au sau ar trebui să aibă cunoștință de faptul că țara terță respectivă aplică practici care încalcă principiul nereturnării.

(14)

În cursul unei operațiuni maritime de supraveghere a frontierelor pot apărea situații în care este necesar să se acorde asistență unor persoane aflate în pericol. În conformitate cu dreptul internațional, fiecare stat trebuie să ceară comandantului unei nave care arborează pavilionul acestuia să acorde asistență fără întârziere oricărei persoane aflate în pericol pe mare și să acționeze cât mai repede posibil pentru salvarea persoanelor aflate în pericol, în măsura în care comandantul poate face acest lucru fără a expune nava, echipajul sau pasagerii unor riscuri grave. O astfel de asistență ar trebui să fie acordată indiferent de naționalitatea sau de statutul persoanelor cărora le este destinată și indiferent de circumstanțele în care aceste persoane sunt găsite. Comandantului navei și echipajului nu ar trebui să li se aplice sancțiuni penale pentru unicul motiv de a fi salvat persoane aflate în pericol pe mare și de a le fi adus într-un loc sigur.

(15)

Obligația de a acorda asistență unor persoane aflate în pericol ar trebui să fie îndeplinită de statele membre în conformitate cu dispozițiile aplicabile ale instrumentelor internaționale care reglementează situațiile de căutare și de salvare și în conformitate cu cerințele referitoare la protecția drepturilor fundamentale. Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere responsabilităților autorităților de căutare și de salvare, printre care se numără și responsabilitatea de a se asigura că acțiunile de coordonare și de cooperare sunt realizate astfel încât persoanele salvate să poată fi aduse într-un loc sigur.

(16)

Atunci când zona operativă a unei operațiuni maritime include regiunea de căutare și de salvare a unei țări terțe, la planificarea unei operațiuni maritime ar trebui să se urmărească stabilirea unor canale de comunicare cu autoritățile de căutare și de salvare din țara terță respectivă, asigurându-se astfel faptul că autoritățile respective vor fi în măsură să răspundă în cazurile de căutare și de salvare care se află în desfășurare în regiunea lor de căutare și de salvare.

(17)

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 2007/2004, operațiunile de supraveghere a frontierelor coordonate de agenție sunt efectuate conform unui plan operativ. În cazul operațiunilor maritime, planul operativ ar trebui, așadar, să conțină informații concrete cu privire la jurisdicția și legislația relevante care se aplică în zona geografică unde se desfășoară operațiunea comună, proiectul-pilot sau intervenția rapidă, inclusiv trimiteri la dreptul Uniunii și la dreptul internațional în materie de interceptare, salvare pe mare și debarcare. Planul operativ ar trebui stabilit în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament care reglementează acțiunile de interceptare, salvare pe mare și debarcare realizate în contextul operațiunilor de supraveghere a frontierelor maritime coordonate de agenție și ținând seama de circumstanțele specifice ale operațiunii în cauză. Planul operativ ar trebui să includă proceduri prin care se asigură faptul că persoanele care au nevoie de protecție internațională, victimele traficului de persoane, minorii neînsoțiți și alte persoane vulnerabile sunt identificate și li se oferă o asistență adecvată, inclusiv accesul la protecție internațională.

(18)

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 2007/2004, în practică, pentru fiecare operațiune maritimă, se creează o structură de coordonare în statul membru gazdă, din care fac parte ofițeri din statul membru gazdă, ofițeri invitați și reprezentanți ai agenției, inclusiv ofițerul coordonator al agenției. Această structură de coordonare, denumită de obicei centru internațional de coordonare, ar trebui să fie folosită drept canal de comunicare între ofițerii implicați în operațiunea maritimă și autoritățile în cauză.

(19)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute la articolele 2 și 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și de Cartă, în special respectarea demnității umane, dreptul la viață, interzicerea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, interzicerea traficului de persoane, dreptul la libertate și securitate, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la azil și la protecție împotriva îndepărtării și expulzării, principiul nereturnării și al nediscriminării, dreptul la o cale de atac eficientă și drepturile copilului. Statele membre și agenția ar trebui să aplice prezentul regulament în conformitate cu drepturile și principiile respective.

(20)

Având în vedere că obiectivul prezentului regulament, și anume adoptarea unor norme specifice pentru supravegherea frontierelor maritime de către polițiștii de frontieră care acționează sub coordonarea agenției, nu poate să fie atins în mod satisfăcător de către statele membre din cauza diferențelor dintre legislațiile și practicile proprii, dar, dat fiind caracterul multinațional al operațiunilor, poate să fie mai bine realizat la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la același articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(21)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu îi revin obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică. Având în vedere că prezentul regulament se bazează pe acquis-ul Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul menționat, în termen de șase luni de la decizia Consiliului cu privire la prezentul regulament, dacă îl va transpune în dreptul intern.

(22)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (8), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (9).

(23)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (10), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (11).

(24)

În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (12), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (13).

(25)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (14); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu îi revin obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică.

(26)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (15); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu îi revin obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică,

1.

„agenția” înseamnă Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004;

2.

„operațiune maritimă” înseamnă o operațiune comună, un proiect-pilot sau o intervenție rapidă efectuată de statele membre pentru supravegherea frontierelor lor maritime externe sub coordonarea agenției;

3.

„stat membru gazdă” înseamnă un stat membru în care se desfășoară sau din care se lansează o operațiune maritimă;

4.

„stat membru participant” înseamnă un stat membru care participă la o operațiune maritimă prin punerea la dispoziție de echipament tehnic, polițiști de frontieră detașați în cadrul echipelor europene de polițiști de frontieră sau alt personal relevant, dar care nu este un stat membru gazdă;

5.

„unitate participantă” înseamnă o unitate maritimă, terestră sau aeriană aflată sub responsabilitatea statului membru gazdă sau a unui stat membru participant care ia parte la o operațiune maritimă;

6.

„centru internațional de coordonare” înseamnă structura de coordonare înființată în statul membru gazdă pentru coordonarea unei operațiuni maritime;

7.

„centru național de coordonare” înseamnă centrul național de coordonare înființat pentru scopurile Sistemului european de supraveghere a frontierelor (Eurosur) în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1052/2013;

8.

„plan operativ” înseamnă planul operativ menționat la articolul 3a și articolul 8e din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004;

9.

„navă” înseamnă orice tip de ambarcațiune, inclusiv bărci, șalupe, platforme flotante, aeroglisoare și hidroavioane, utilizate sau care pot fi utilizate pe mare;

10.

„navă fără pavilion” înseamnă o navă fără naționalitate sau asimilată unei nave fără naționalitate când niciun stat nu i-a acordat dreptul de a-i arbora pavilionul sau când aceasta arborează pavilioanele a două sau mai multe state, pe care le utilizează în funcție de împrejurări;

11.

„Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți” înseamnă Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe cale terestră, aeriană și maritimă, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, semnată la Palermo, Italia, în decembrie 2000;

12.

„loc sigur” înseamnă un loc în care operațiunile de salvare sunt considerate finalizate și în care siguranța vieții supraviețuitorilor nu este amenințată, în care nevoile umane de bază ale acestora pot fi satisfăcute și din care se pot face demersuri pentru transportarea supraviețuitorilor la următoarea destinație sau la destinația finală, ținând seama de protecția drepturilor lor fundamentale, cu respectarea principiului nereturnării;

13.

„centru de coordonare a operațiunilor de salvare” înseamnă o unitate responsabilă de promovarea unei organizări eficiente a serviciile de căutare și de salvare și de coordonarea efectuării operațiunilor de căutare și de salvare într-o regiune de căutare și de salvare, astfel cum este definită în Convenția internațională privind căutarea și salvarea pe mare;

14.

„zonă contiguă” înseamnă o zonă adiacentă mării teritoriale astfel cum este definită la articolul 33 din Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, unde este recunoscută în mod oficial;

15.

„stat membru costier” înseamnă un stat membru în a cărui mare teritorială sau zonă contiguă are loc o interceptare.

(a)

solicitarea de informații și de documente referitoare la proprietarul navei, înmatriculare și elemente legate de traseul navei, precum și la identitatea și naționalitatea persoanelor aflate la bord și alte date pertinente care le privesc, inclusiv dacă există persoane care necesită asistență medicală de urgență și aducerea la cunoștința persoanelor aflate la bord că ar putea să nu fie autorizate să treacă frontiera;

(b)

oprirea navei și urcarea la bordul acesteia, percheziționarea navei, a încărcăturii și a persoanelor aflate la bord, precum și chestionarea persoanelor aflate la bord și informarea acestora că persoanelor care se află la comanda navei li se pot aplica sancțiuni pentru înlesnirea călătoriei;

(a)

sechestrarea navei și arestarea persoanelor aflate la bord;

(b)

ordonarea ca nava să își modifice ruta astfel încât fie să părăsească marea teritorială sau zona contiguă, fie să se îndrepte spre o destinație situată în afara mării teritoriale sau a zonei contigue, precum și escortarea navei sau navigarea în apropierea sa până când se confirmă că nava respectă ruta indicată;

(c)

conducerea navei sau a persoanelor aflate la bordul acesteia către statul membru costier în conformitate cu planul operativ.

(a)

solicitarea de informații și documente referitoare la proprietarul navei, înmatriculare și elemente legate de traseul navei, precum și la identitatea și naționalitatea persoanelor aflate la bord și alte date pertinente care le privesc, inclusiv dacă există persoane care necesită asistență medicală de urgență;

(b)

oprirea navei și urcarea la bordul acesteia, percheziționarea navei, a încărcăturii și a persoanelor aflate la bord, precum și chestionarea persoanelor aflate la bord și informarea acestora că persoanelor care se află la comanda navei li se pot aplica sancțiuni pentru înlesnirea călătoriei.

(a)

sechestrarea navei și arestarea persoanelor aflate la bord;

(b)

avertizarea și ordonarea ca nava să nu intre în marea teritorială sau zona contiguă și, atunci când este necesar, solicitarea ca nava să își modifice ruta către o destinație situată în afara mării teritoriale sau a zonei contigue;

(c)

conducerea navei sau a persoanelor aflate la bord către o țară terță sau predarea navei și a persoanelor aflate la bord autorităților unei țări terțe;

(d)

conducerea navei sau a persoanelor aflate la bord către statul membru gazdă sau către alt stat membru participant învecinat.

(a)

atunci când, în cursul unei operațiuni maritime, unitățile participante au motive să creadă că se confruntă cu o fază de incertitudine, de alertă sau de pericol în ceea ce privește o navă sau oricare dintre persoanele aflate la bord, acestea transmit cu promptitudine toate informațiile disponibile centrului de coordonare a operațiunilor de salvare responsabil de regiunea de căutare și salvare în care apare situația respectivă și se pun la dispoziția respectivului centru de coordonare a operațiunilor de salvare;

(b)

unitățile participante informează centrul internațional de coordonare cât mai curând posibil cu privire la orice contact cu centrul de coordonare a operațiunilor de salvare și cu privire la măsurile ulterioare pe care le întreprind;

(c)

se consideră că o navă sau persoanele de la bordul acesteia se află într-o fază de incertitudine în special:

(d)

se consideră că o navă sau persoanele de la bordul acesteia se află într-o fază de alertă în special:

(e)

se consideră că o navă sau persoanele de la bordul acesteia se află într-o fază de pericol pe mare în special:

(f)

în scopul analizării dacă nava se află într-o fază de incertitudine, de alertă sau de pericol pe mare, unitățile participante iau în considerare și transmit toate informațiile și observațiile relevante centrului de coordonare a operațiunilor de salvare responsabil, inclusiv informații cu privire la:

(g)

în așteptarea instrucțiunilor de la centrul de coordonare a operațiunilor de salvare, unitățile participante întreprind toate măsurile corespunzătoare pentru a garanta siguranța persoanelor în cauză;

(h)

atunci când se consideră că o navă se află într-o situație de incertitudine, de alertă sau de pericol pe mare, însă persoanele aflate la bord refuză să primească asistență, unitatea participantă informează centrul de coordonare a operațiunilor de salvare responsabil și urmează instrucțiunile acestuia. Unitatea participantă continuă să își îndeplinească obligația de diligență prin observarea navei și prin întreprinderea măsurilor necesare pentru siguranța persoanelor în cauză, evitând în același timp acțiunile prin care ar putea să agraveze situația sau să mărească probabilitatea de vătămare sau de pierdere a unor vieți omenești;

(i)

dacă centrul de coordonare a operațiunilor de salvare al unei țări terțe responsabile de regiunea de căutare și de salvare nu dă curs informației transmise de unitatea participantă, aceasta din urmă contactează centrul de coordonare a operațiunilor de salvare al statului membru gazdă, cu excepția cazului în care unitatea participantă respectivă consideră că un alt centru de coordonare a operațiunilor de salvare recunoscut la nivel internațional este mai în măsură să își asume coordonarea situației de căutare și de salvare.

(a)

în cazul unei interceptări în marea teritorială sau în zona contiguă, astfel cum este prevăzut la articolul 6 alineatul (1), (2) sau (6) sau la articolul 8 alineatul (1) sau (2), debarcarea are loc în statul membru costier, fără a aduce atingere articolului 6 alineatul (2) litera (b);

(b)

în cazul unei interceptări în marea liberă, astfel cum este prevăzut la articolul 7, debarcarea poate avea loc în țara terță din care se presupune că a plecat nava. Dacă acest lucru nu este posibil, debarcarea are loc în statul membru gazdă;

(c)

în cazul unor situații de căutare și de salvare prevăzute la articolul 9 și fără a aduce atingere responsabilității centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, statul membru gazdă și statele membre participante cooperează cu centrul de coordonare a operațiunilor de salvare responsabil pentru a identifica un loc sigur și, atunci când centrul de coordonare a operațiunilor de salvare responsabil desemnează un astfel de loc sigur, acestea se asigură că debarcarea persoanelor salvate se face în mod rapid și eficace.

(a)

detașarea de echipe europene de polițiști de frontieră, în conformitate cu articolul 8a din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004, pentru a oferi asistență operativă rapidă statului membru respectiv;

(b)

Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004, să ofere asistență în materie de coordonare între statele membre și/sau detașarea de experți pentru a sprijini autoritățile naționale competente;

(c)

asistență de urgență în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 515/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (19) pentru a răspunde nevoilor urgente și specifice în cazul unei situații de urgență.

(a)

Biroului European de Sprijin pentru Azil detașarea unei echipe de sprijin pentru azil, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 439/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (20), care să ofere expertiză, de exemplu în ceea ce privește serviciile de interpretariat, informații privind țările de origine și experiență în gestionarea și administrarea cazurilor de azil;

(b)

asistență de urgență în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 516/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (21), pentru a răspunde nevoilor urgente și specifice în cazul unei situații de urgență.