Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32000D0233

    Decizia Comisiei din 9 martie 2000 privind neincluderea pirazofosului ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE și retragerea autorizațiilor eliberate pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță activă [notificată sub numărul C(2000) 655]Text cu relevanță pentru SEE.

    JO L 73, 22.3.2000, p. 16–17 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2000/233/oj

    03/Volumul 32

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    47


    32000D0233


    L 073/16

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    DECIZIA COMISIEI

    din 9 martie 2000

    privind neincluderea pirazofosului ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE și retragerea autorizațiilor eliberate pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță activă

    [notificată sub numărul C(2000) 655]

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    (2000/233/CE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/73/CE a Comisiei (2),

    având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei din 11 decembrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (3), astfel cum a fost modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 1199/97 (4) și, în special, articolul 7 alineatul (3a) litera (b),

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul (CE) nr. 933/94 al Comisiei (5), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2230/95 (6), a stabilit lista substanțelor active din produsele fitosanitare și a desemnat statele membre raportoare pentru aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 3600/92 și a identificat autorii notificărilor pentru fiecare substanță activă.

    (2)

    Pirazofosul este una dintre cele 90 de substanțe cuprinse în prima etapă a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului.

    (3)

    În conformitate cu dispozițiile articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92, în calitate de stat membru raportor desemnat, Țările de Jos au prezentat Comisiei raportul de evaluare a informațiilor furnizate de autorul unicei notificări la 14 mai 1998, în conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din prezentul regulament.

    (4)

    Statele membre raportoare și Comisia au examinat raportul prezentat în cadrul Comitetului permanent fitosanitar. Concluziile acestei examinări au fost consemnate în raportul de reexaminare al Comisiei pentru pirazofos, la 20 iulie 1999, în conformitate cu dispozițiile articolului 7 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92.

    (5)

    În conformitate cu evaluările efectuate, informațiile prezentate nu au demonstrat faptul că produsele fitosanitare care conțin substanța activă în cauză îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) și alineatul (2) litera (b) din Directiva 91/414/CEE.

    (6)

    Autorul unicei notificări a informat Comisia și statul membru raportor asupra faptului că nu mai dorește să participe la programul de lucru pentru această substanță activă. Prin urmare, informațiile suplimentare necesare pentru îndeplinirea tuturor cerințelor Directivei 91/414/CEE nu vor fi comunicate.

    (7)

    Prin urmare, această substanță activă nu poate fi inclusă în anexa I la Directiva 91/414/CEE.

    (8)

    Este necesar să se prevadă un termen de grație pentru eliminarea, depozitarea, introducerea pe piață și utilizarea stocurilor existente, în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE.

    (9)

    Prezenta decizie nu aduce atingere punerii în aplicare a Directivei 90/642/CEE a Consiliului (7), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 1999/71/CE a Comisiei (8) și, în special, articolului 5b.

    (10)

    Prezenta decizie nu aduce atingere nici unei acțiuni pe care Comisia poate să o întreprindă ulterior în ceea ce privește această substanță activă, în conformitate cu Directiva 79/117/CEE a Consiliului (9).

    (11)

    Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Pirazofosul nu este inclus ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE.

    Articolul 2

    Statele membre se asigură că:

    1.

    autorizațiile pentru produsele fitosanitare care conțin pirazofos sunt retrase în termen de șase luni de la data notificării prezentei decizii;

    2.

    nu se mai eliberează nici o autorizație pentru produsele fitosanitare care conțin pirazofos și nu se mai reînnoiește nici o autorizație în sensul derogării prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, de la data notificării prezentei decizii.

    Articolul 3

    Statele membre acordă un termen de grație pentru eliminarea, depozitarea, introducerea pe piață și utilizarea stocurilor existente, în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE, care să fie cel mai scurt posibil și care să nu depășească 18 luni de la data notificării prezentei decizii.

    Articolul 4

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 9 martie 2000.

    Pentru Comisie

    David BYRNE

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1.

    (2)  JO L 353, 24.12.1997, p. 26.

    (3)  JO L 366, 15.12.1992, p. 10.

    (4)  JO L 170, 28.6.1997, p. 19.

    (5)  JO L 107, 28.4.1994, p. 8.

    (6)  JO L 225, 22.9.1995, p. 1.

    (7)  JO L 350, 14.12.1990, p. 71.

    (8)  JO L 194, 27.7.1999, p. 36.

    (9)  JO L 33, 8.2.1979, p. 36.


    Top