Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31994R3056

    Regulamentul (CE) nr. 3056/94 al Comisiei din 14 decembrie 1994 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată

    JO L 323, 16.12.1994, p. 10–11 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1994/3056/oj

    02/Volumul 06

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    205


    31994R3056


    L 323/10

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CE) NR. 3056/94 AL COMISIEI

    din 14 decembrie 1994

    privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1737/94 al Comisiei (2), în special articolul 9,

    întrucât, pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate la regulamentul menționat anterior, ar trebui stabilite dispoziții privind clasificarea mărfurilor incluse în anexa la prezentul regulament;

    întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit normele generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate; întrucât aceste norme se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care o include pe aceasta, chiar parțial sau adăugând eventuale subdiviziuni și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură în cadrul schimburilor de mărfuri;

    întrucât, în aplicarea normelor generale menționate, mărfurile descrise în coloana 1 din tabelul inclus în anexa la prezentul regulament trebuie să fie clasificate la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2, în conformitate cu explicațiile indicate în coloana 3;

    întrucât este necesar ca informațiile tarifare obligatorii, furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre privind clasificarea mărfurilor în nomenclatura vamală, care nu sunt în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, să poată fi invocate în continuare de către titularul lor, pe o perioadă de trei luni, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (3);

    întrucât Secția pentru Nomenclatura tarifară și statistică a Comitetului Codului Vamal nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexă trebuie să fie clasificate în Nomenclatura Combinată la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2 a tabelului menționat.

    Articolul 2

    Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale din statele membre care nu sunt în conformitate cu dispozițiile stabilite de prezentul regulament pot fi invocate în continuare, pe o perioadă de trei luni, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

    Articolul 3

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și una zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 14 decembrie 1994.

    Pentru Comisie

    Christiane SCRIVENER

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

    (2)  JO L 182, 16.7.1994, p. 9.

    (3)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.


    ANEXĂ

    Descrierea mărfurilor

    Clasificare Codul NC

    Explicație

    1

    2

    3

    Zer modificat prezentând următoarele caracteristici analitice:


    substanță uscată:

    13,3 %;

    lactoză:

    5,3 %;

    acid lactic:

    7,6 %;

    proteine brute (N x 6,38):

    0,6 %;

    grăsimi:

    urme;

    amidon, zaharoză, glucoză, fructoză:

    nu conține.

    Produsul este folosit ca înlocuitor al oțetului, în principal la prepararea de vinegrete, dressing, maioneze etc.

    0404 10 48

    Clasificarea este conformă cu dispozițiile din normele generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 1 a subpoziției de la capitolul 4, precum și cu textul codurilor NC 0404, 0404 10 și 0404 10 48.


    Top