This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 31994R0822
Commission Regulation (EC) No 822/94 of 13 April 1994 adjusting the CN codes for apples listed in the Annex to Council Regulation (EEC) No 2019/93 introducing specific measures for the smaller Aegean Islands concerning certain agricultural products
Regulamentul (CE) nr. 822/94 al Comisiei din 13 aprilie 1994 de adaptare a codurilor din Nomenclatura Combinată pentru merele menționate în anexa la Regulamentul (CEE) nr. 2019/93 al Consiliului de introducere a unor măsuri specifice pentru insulele mici din Marea Egee privind anumite produse agricole
Regulamentul (CE) nr. 822/94 al Comisiei din 13 aprilie 1994 de adaptare a codurilor din Nomenclatura Combinată pentru merele menționate în anexa la Regulamentul (CEE) nr. 2019/93 al Consiliului de introducere a unor măsuri specifice pentru insulele mici din Marea Egee privind anumite produse agricole
JO L 95, 14.4.1994, p. 1–1
(ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)
No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2006; abrogare implicită prin 32006R1405
03/Volumul 14 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
242 |
31994R0822
L 095/1 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 822/94 AL COMISIEI
din 13 aprilie 1994
de adaptare a codurilor din Nomenclatura Combinată pentru merele menționate în anexa la Regulamentul (CEE) nr. 2019/93 al Consiliului de introducere a unor măsuri specifice pentru insulele mici din Marea Egee privind anumite produse agricole
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 234/79 al Consiliului din 5 februarie 1979 privind procedura de adaptare a nomenclaturii Tarifului Vamal Comun folosită pentru produsele agricole (1), modificat de Regulamentul (CEE) nr. 3209/89 (2), în special articolul 2 alineatul (1),
întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2505/92 al Comisiei din 14 iulie 1992 de modificare a anexelor I și II la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (3), conține Nomenclatura Combinată în vigoare la data intrării în vigoare a Regulamentului (CEE) nr. 2019/93 al Consiliului din 19 iulie 1993 de introducere a unor măsuri specifice pentru insulele mici din Marea Egee privind anumite produse agricole (4);
întrucât codul din nomenclatura combinată folosit pentru denumirea merelor în anexa la Regulamentul (CEE) nr. 2019/93 este cel care era în vigoare în 1992 și întrucât nu corespunde celui în vigoare din 1993; întrucât, în consecință, acest cod trebuie adaptat;
întrucât această adaptare trebuie să se aplice de la data intrării în vigoare a Regulamentului (CEE) nr. 2019/93;
întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a fructelor și legumelor,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
În anexa la Regulamentul (CEE) nr. 2019/93, codurile NC „0808 10 91 – 0808 10 99” pentru denumirea merelor se înlocuiesc cu codurile NC „0808 10 31 – 0808 10 89”.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Se aplică de la 30 iulie 1993.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 13 aprilie 1994.
Pentru Comisie
René STEICHEN
Membru al Comisiei
(2) JO L 312, 27.10.1989, p. 5.
(3) JO L 267, 14.9.1992, p. 1.
(4) JO L 184, 27.7.1993, p. 1.