This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 31994D0086
94/86/EC: Commission Decision of 16 February 1994 drawing up a provisional list of third countries from which Member States authorize imports of wild game meat
Decizia Comisiei din 16 februarie 1994 de stabilire a unei liste provizorii a țărilor terțe din care statele membre autorizează importul de carne de vânat sălbatic
Decizia Comisiei din 16 februarie 1994 de stabilire a unei liste provizorii a țărilor terțe din care statele membre autorizează importul de carne de vânat sălbatic
JO L 44, 17.2.1994, p. 33–34
(ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)
No longer in force, Date of end of validity: 25/04/2007; abrogat prin 32006D0696
03/Volumul 14 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
200 |
31994D0086
L 044/33 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DECIZIA COMISIEI
din 16 februarie 1994
de stabilire a unei liste provizorii a țărilor terțe din care statele membre autorizează importul de carne de vânat sălbatic
(94/86/CEE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 92/45/CEE a Consiliului din 16 iunie 1992 privind problemele de sănătate publică și de sănătate animală referitoare la sacrificarea vânatului sălbatic și la punerea în vânzare a cărnii de vânat sălbatic (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/116/CEE (2), în special articolul 16 alineatele (2) și (3),
întrucât importul de carne de vânat sălbatic trebuie să provină din țări terțe sau regiuni din țări terțe care sunt în măsură să furnizeze statelor membre și Comisiei garanții echivalente cu condițiile stabilite pentru introducerea pe piața comunitară;
întrucât, pentru a facilita trecerea la noul sistem de control, este necesar să se stabilească liste provizorii de țări terțe sau regiuni ale țărilor terțe respective, din care este autorizat importul de carne de vânat sălbatic cu pene sau de alt vânat sălbatic;
întrucât este necesar să se distingă importurile autorizate de carne proaspătă de ongulate sălbatice din țările terțe care figurează pe lista din prima parte a anexei din Decizia 79/542/CEE a Consiliului (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 93/507/CEE a Comisiei (4);
întrucât, în vederea adaptării noului regim care decurge din adoptarea acestor liste, este necesară acordarea unui termen de punere în aplicare;
întrucât măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului veterinar permanent,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Statele membre autorizează importul de carne de vânat sălbatic cu pene din țările terțe care figurează pe lista din partea I a anexei.
Statele membre autorizează importurile de carne de vânat sălbatic diferit de vânatul sălbatic cu pene din țările terțe care figurează pe lista din partea II a anexei.
Articolul 2
Prezenta decizie se aplică de la 1 iulie 1994.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 16 februarie 1994.
Pentru Comisiei
René STEICHEN
Membru al Comisiei
(1) JO L 268, 14.9.1992, p. 35.
(3) JO L 146, 14.6.1979, p. 15.
(4) JO L 237, 22.9.1993, p. 36.
ANEXĂ
Listele de mai jos sunt liste de principiu, importul trebuind să respecte condițiile de sănătate animală și publică adecvate.
PARTEA I
Lista țărilor terțe din care statele membre autorizează importul de carne de vânat sălbatic cu pene:
— |
Țările terțe din care statul membru autorizează importul de carne proaspătă de pasăre care figurează în Decizia 94/85/CEE (1), cu excepția țărilor terțe care pot să exporte carnea proaspătă de pasăre spre Comunitate prin derogare de la articolul 4 alineatul (3) și (4) din Decizia Comisiei (2) 93/342/CEE. |
— |
Groenlanda |
PARTEA II
Lista țărilor terțe din care statele membre autorizează importul de carne proaspătă de vânat sălbatic diferit de vânatul sălbatic cu pene:
A. |
Pentru carnea de biongulate și de solipede sălbatice: Țările terțe care figurează în coloanele adecvate, pentru carnea proaspătă de biongulate sălbatice și animale sălbatice din specia ecvină, din partea I a anexei la Decizia 79/542/CEE a Consiliului, ținând cont de restricțiile stabilite în coloana de observații speciale pentru carne proaspătă. |
B. |
Pentru carnea de vânat sălbatic diferită de cea menționată mai sus în Partea I și în Partea II punctul A: Toate țările terțe care figurează pe lista din partea I a anexei din Decizia 79/542/CEE a Consiliului. |
(1) JO L 44, 17.2.1994, p. 31.
(2) JO L 137, 8.6.1993, p. 24.