—

Anularea hotărârii atacate cu recurs;

—

anularea Deciziei C(2020) 3011 final a Comisiei din 4 mai 2020 privind o procedură de aplicare a articolului 18 alineatul (3) și a articolului 24 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului (cazul AT.40628 – Practici ale Facebook în materia datelor), astfel cum a fost modificată prin Decizia C(2020) 9231 final a Comisiei din 11 decembrie 2020 (denumită în continuare „decizia în litigiu”);

—

trimiterea cauzei, în ceea ce privește al doilea și al treilea capăt de cerere din acțiunea în anulare, spre reexaminare Tribunalului; și

—

obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri și modificarea pronunțării cu privire la cheltuielile de judecată din hotărârea atacată cu recurs, pentru a reflecta rezultatul din recurs.

—

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 134, 138, 140, 143 și 146 din hotărârea atacată, atunci când a constatat în esență că principiul necesității este respectat doar pentru că Comisia putea, în mod rezonabil, să presupună, în ansamblu și în abstract, că termenii de căutare o puteau ajuta să stabilească dacă comportamentul menționat în considerentul (4) al deciziei în litigiu a avut loc. Tribunalul nu a conferit o pondere (în subsidiar, nu a conferit o pondere suficientă) faptului că termenii de căutare, în mod nelegal cu caracter general, pe care îi selectase Comisia, atunci când au fost aplicați tuturor documentelor depozitarilor pe întreaga perioadă, urmau să recenseze o majoritate extinsă de documente care nu aveau nicio legătură cu investigația (și dintre care multe conțineau informații sensibile sau cu caracter confidențial de tip comercial), având în vedere că Comisia știa în avans care va fi situația.

—

Tribunalul a încălcat obligația de motivare în ceea ce privește căutările alternative, mai proporționale menționate la punctul 136 din hotărârea atacată și de asemenea în cuprinsul punctelor 140, 143 și 146 care doar fac trimitere la punctul 136.

—

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctul 150 din hotărârea atacată întrucât a reținut că documentele pot fi considerate irelevante pentru investigație „ numai după aplicarea termenilor de căutare în bazele de date ale reclamantei ”. În practică, o asemenea abordare creează riscul real ca principiul necesității să nu poată facă obiectul unui control în justiție. Astfel, conferă Comisiei o marjă de apreciere care este nelimitată și care face ca principiul necesității să fie redundant. Să se permită unei autorități să aplice termeni de căutare în mod vădit largi unui număr mare de documente, ceea ce generează drept răspuns un volum imens de documente irelevante și confidențiale nu este o interpretare corectă a cerinței legale privind caracterul necesar (și caracterul proporțional). Punctul 150 nu a ținut seama și a denaturat sensul real al probelor recurentei potrivit cărora Comisia cunoștea în avans că termenii săi de căutare vor recensa o majoritate covârșitoare de documente irelevante (situație care s-a concretizat ulterior).

—

Tribunalul a săvârșit de asemenea o eroare în drept la punctele 152-153, atunci când a refuzat să considere că normele legale aplicabile deciziilor privind inspecția sunt relevante pentru cererile de informații și prin faptul că a permis Comisiei să solicite documente, fără garanții sau filtre echivalente cu cele acordate în cadrul inspecțiilor efectuate în temeiul articolului 20 din Regulamentul nr. 1/2003.