1

Prin recursurile formulate, Société nationale maritime Corse‑Méditerranée (SNCM) SA (denumită în continuare „SNCM”) și, respectiv, Republica Franceză solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene Corsica Ferries France/Comisia (T‑565/08, EU:T:2012:415, denumită în continuare „hotărârea atacată”), în măsura în care acesta a anulat articolul 1 al doilea și al treilea paragraf din Decizia 2009/611/CE a Comisiei din 8 iulie 2008 privind măsurile C 58/02 (ex N 118/02) pe care Franța le‑a pus în aplicare în favoarea Société nationale maritime Corse‑Méditerranée (SNCM) (JO L 225, p. 180, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

Tribunalul a constatat următoarele:

„Companiile maritime în cauză

Procedura administrativă

[…]

Măsurile în cauză

Decizia [în litigiu]

3

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 decembrie 2008, Corsica Ferries a solicitat Tribunalului anularea deciziei în litigiu. Aceasta a invocat, în esență, șase motive în susținerea acțiunii formulate.

4

Primul motiv este întemeiat pe o interpretare pretins prea extensivă a articolului 287 CE, care s‑ar fi tradus prin nemotivarea deciziei [în litigiu], precum și prin atingerea adusă dreptului la apărare și dreptului la o cale de atac jurisdicțională efectivă. Motivele al doilea‑al șaselea sunt întemeiate pe încălcarea articolelor 87 CE și 88 CE și a Liniilor directoare. Aceste motive privesc în mod succesiv aportul de capital în valoare de 53,48 milioane de euro cu titlu de compensație pentru serviciul public, cesiunea SNCM pentru un preț negativ de 158 de milioane de euro, aportul de capital al CGMF în valoare de 8,75 milioane de euro, măsurile de ajutor pentru persoane în cuantum de 38,5 milioane de euro și soldul în valoare de 22,52 milioane de euro notificat ca ajutoare pentru restructurare.

5

Tribunalul a admis motivele al treilea-al șaselea invocate de Corsica Ferries în susținerea acțiunii sale în anulare și a anulat paragrafele al doilea și al treilea ale articolului 1 din decizia în litigiu.

6

Prin recursul formulat, SNCM solicită Curții:

7

Corsica Ferries solicită Curții:

8

Republica Franceză solicită Curții:

9

Prin decizia președintelui Curții din 24 ianuarie 2013, cauzele C‑533/12 P și C‑536/12 P au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

10

SNCM, în cauza C‑533/12 P, și Republica Franceză, în cauza C‑536/12 P, invocă, ambele, împotriva hotărârii atacate patru motive, care se suprapun în mare măsură. În consecință, se impune să fie examinate împreună.

11

Prin intermediul primului motiv, privind cesiunea SNCM la un preț negativ de 158 de milioane de euro, SNCM arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept nerespectând marja de apreciere a Comisiei și, în interpretarea sa, contrară articolului 345 TFUE, a criteriului investitorului privat în economia de piață, a denaturat decizia în litigiu și și‑a încălcat obligația de motivare.

12

Potrivit SNCM, Tribunalul nu a respectat marja de apreciere de care beneficiază Comisia pentru aplicarea criteriului investitorului privat în economia de piață. Astfel, în decizia în litigiu, Comisia, pentru a stabili inexistența unui ajutor în prețul negativ, a efectuat o comparație între prețul negativ al cesiunii și indemnizațiile suplimentare de concediere care ar fi fost acordate de stat în caz de lichidare a SNCM. Acest calcul se întemeiază pe date furnizate de părți și de un expert independent. Prin repunerea în discuție a concluziilor Comisiei, Tribunalul nu ar fi respectat marja de apreciere de care dispune Comisia pentru a aprecia chestiunile economice complexe și ar fi săvârșit o eroare de drept.

13

Corsica Ferries arată că, în privința calificării drept ajutor de stat și în privința domeniului de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE, instanța Uniunii trebuie, în principiu, să exercite un control deplin în materie.

14

În ceea ce privește marja de apreciere a Comisiei și controlul jurisdicțional, Tribunalul a amintit, la punctul 88 din hotărârea atacată, o jurisprudență constantă referitoare la întinderea și la natura acestui control în ceea ce privește noțiunea „ajutor de stat”.

15

Potrivit acestei jurisprudențe, noțiunea „ajutor de stat”, astfel cum a fost aceasta definită în dreptul primar, reprezintă un concept juridic ce trebuie interpretat pe baza unor criterii obiective. Din acest motiv, instanța Uniunii, în principiu și ținând seama atât de elementele concrete ale litigiului cu care este sesizată, cât și de caracterul tehnic sau complex al aprecierilor efectuate de Comisie, trebuie să exercite un control deplin în ceea ce privește chestiunea dacă o măsură intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE. Instanțele Uniunii trebuie să verifice nu numai exactitatea prezentării elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente reprezintă toate datele pertinente ce trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse (Hotărârea Franța/Ladbroke Racing și Comisia, C‑83/98 P, EU:C:2000:248, punctul 25, Hotărârea Comisia/Scott, C‑290/07 P, EU:C:2010:480, punctele 64 și 65, precum și Hotărârea BNP Paribas și BNL/Comisia, C‑452/10 P, EU:C:2012:366, punctul 100 și jurisprudența citată).

16

Tribunalul a efectuat, în mod întemeiat, la punctele 90-108 din hotărârea atacată, un control al elementelor obiective luate în considerare de Comisie în decizia în litigiu, pentru a asigura o corectă aplicare a articolului 107 TFUE, conform jurisprudenței menționate la punctul precedent.

17

Mai mult, după cum a arătat avocatul general la punctul 39 din concluzii, este necesar să se constate, contrar susținerilor SNCM, că Tribunalul nu a repus nicidecum în discuție lucrările expertului independent pe care s‑a întemeiat decizia în litigiu.

18

După examinarea acestei decizii, Tribunalul a apreciat că Comisia nu și‑a argumentat în mod suficient raționamentul și că s‑a întemeiat pe elemente care nu erau obiective și nici verificabile. Trebuie, așadar, să se respingă argumentul SNCM potrivit căruia Tribunalul nu ar fi respectat marja de apreciere a Comisiei sau ar fi substituit propriul raționament celui al expertului numit de aceasta din urmă.

19

Rezultă din cele de mai sus că Tribunalul a efectuat în mod corect controlul integral pe care este obligat să îl efectueze, în sensul jurisprudenței citate la punctul 15 din prezenta hotărâre.

20

În ceea ce privește interpretarea criteriului investitorului privat în economia de piață, SNCM reproșează Tribunalului că a impus Comisiei obligația de a defini activitățile economice ale statului membru în cauză, „în special la nivel geografic și sectorial”, în scopul de a stabili că comportamentul acestui stat corespundea celui pe care l‑ar fi adoptat un investitor privat în economia de piață. Or, întreprinderea recurentă arată că criteriul pertinent degajat de jurisprudență, pentru stabilirea acestui test, este cel al dimensiunii investitorului, iar nu cel al sectorului în care operează investitorul. Astfel, Tribunalul ar fi încălcat principiul fundamental al nediscriminării în funcție de regimul de proprietate impus prin articolul 345 TFUE, care se află la originea testului investitorului privat.

21

Corsica Ferries arată că nu se poate reproșa Tribunalului faptul de a fi impus o definire sectorială și geografică a activităților economice în cauză pentru a putea verifica dacă Comisia își întemeiase aprecierea măsurilor în discuție pe „toate datele pertinente”.

22

Republica Franceză arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că Comisia nu putea, în principiu, să ia în considerare riscul unei atingeri aduse imaginii de marcă a statului în calitate de actor economic global în sectorul privat în cadrul testului investitorului privat. Aceasta apreciază, pe de altă parte, că impunând existența unei practici suficient de consacrate, chiar constante, printre investitorii din sectorul în cauză, pe baza unor elemente obiective și verificabile, Tribunalul a stabilit o cerință care depășește ceea ce este necesar pentru buna aplicare a testului investitorului privat, astfel cum este impusă de jurisprudență.

23

Asemenea Republicii Franceze, SNCM consideră că, stabilind, la punctele 86, 87, 95 și 96 din hotărârea atacată, criterii în întregime pretoriene, precum punerea în aplicare a unei analize sectoriale și geografice, demonstrarea unei practici suficient de consacrate și un standard de probă prea ridicat pentru a dovedi existența probabilității unui profit material indirect, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea criteriului investitorului privat în economia de piață.

24

SNCM arată, în plus, că, la punctele 101-108 din hotărârea atacată, prin faptul că a constatat că Comisia nu a demonstrat că comportamentul statului francez fusese motivat de o probabilitate rezonabilă de a obține un profit material indirect, fie și pe termen lung, Tribunalul a impus un standard de probă excesiv de ridicat. Or, pentru a determina dacă privatizarea unei întreprinderi publice la un preț de vânzare negativ conține elemente de ajutor de stat, ar trebui să se aprecieze dacă, în împrejurări similare, un investitor privat de o dimensiune care poate fi comparată cu cea a organismelor care administrează sectorul public ar fi putut fi determinat să efectueze aporturi de capital de aceeași importanță sau ar fi optat pentru lichidarea acesteia.

25

Potrivit SNCM, profitul indirect pe care statul francez poate să îl obțină din măsura în cauză trebuie să fie considerat ca fiind dovedit prin compararea costurilor probabile ale lichidării cu prețul negativ al cesiunii.

26

Mai mult, în opinia SNCM, Tribunalul a impus un standard de probă practic imposibil de oferit. Recurenta arată că ar fi imposibil de cuantificat în mod precis prejudiciul suferit în cazul alterării imaginii de marcă a statului membru în discuție. O astfel de cuantificare ar trebui să se întemeieze, prin natura sa, pe elemente dificil de prevăzut cu anticipație, în special prin faptul că ar trebui să se sprijine pe reacția altor actori economici, precum clienții, utilizatorii, furnizorii sau personalul SNCM, dar și al celorlalte întreprinderi publice.

27

Potrivit Corsica Ferries, Tribunalul a conferit întregul efect util criteriului investitorului privat avizat, care presupune demonstrarea faptului că comportamentul statului membru este ghidat de perspective de rentabilitate pe termen mai lung, cu alte cuvinte, demonstrarea raționalității economice pe termen lung a comportamentului statului în cauză. În consecință, Tribunalul ar fi sancționat Comisia pentru că nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale, în decizia în litigiu, probabilitatea rezonabilă ca statul francez să obțină un profit material indirect, fie și pe termen lung, din operațiunea în cauză.

28

În ceea ce privește definirea activităților economice ale statului francez, SNCM invocă de asemenea o denaturare a deciziei de către Tribunal prin faptul că acesta a considerat că Comisia nu a definit corespunzător cerințelor legale activitățile economice ale statului în raport cu care trebuia apreciată raționalitatea economică a măsurilor în cauză. În ceea ce privește noțiunile „practică suficient de consacrată” și „practică constantă”, în opinia SNCM, hotărârea atacată este caracterizată printr‑un viciu de motivare, întrucât Tribunalul nu a definit aceste noțiuni.

29

Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că intervenția autorităților publice în capitalul unei întreprinderi, indiferent de formă, poate constitui un ajutor de stat în sensul articolului 87 CE în cazul în care condițiile de la acest articol sunt îndeplinite (Hotărârea Spania/Comisia, C‑278/92-C‑280/92, EU:C:1994:325, punctul 20, precum și Hotărârea Italia și SIM 2 Multimedia/Comisia, C‑328/99 și C‑399/00, EU:C:2003:252, punctul 36 și jurisprudența citată).

30

Cu toate acestea, potrivit de asemenea unei jurisprudențe constante, din principiul egalității de tratament între întreprinderi publice și întreprinderi private rezultă că nu pot fi calificate drept ajutoare de stat capitalurile puse la dispoziția unei întreprinderi direct sau indirect de către stat în împrejurări care corespund condițiilor normale ale pieței (Hotărârea Italia și SIM 2 Multimedia/Comisia, EU:C:2003:252, punctul 37 și jurisprudența citată). Astfel, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o măsură pentru a se încadra în noțiunea „ajutor”, în sensul articolului 107 TFUE, nu sunt îndeplinite dacă întreprinderea publică beneficiară putea obține același avantaj precum cel care i‑a fost pus la dispoziție prin intermediul resurselor statului în împrejurări care corespund condițiilor normale de piață, această apreciere realizându‑se, pentru întreprinderile publice, cu aplicarea, în principiu, a criteriului investitorului privat (a se vedea Hotărârea Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 78 și jurisprudența citată).

31

Potrivit jurisprudenței Curții, trebuie să se facă distincție între rolul statului membru acționar al unei întreprinderi, pe de o parte, și atribuțiile statului care acționează în calitate de putere publică, pe de altă parte. Aplicabilitatea criteriului investitorului privat depinde, în definitiv, de faptul că statul membru în cauză acordă în calitatea sa de acționar, iar nu în calitatea sa de putere publică, un avantaj economic unei întreprinderi (a se vedea Hotărârea Spania/Comisia, EU:C:1994:325, punctul 22, precum și Hotărârea Comisia/EDF, EU:C:2012:318, punctele 80 și 81).

32

În consecință, este necesar să se aprecieze dacă, în împrejurări similare, un investitor privat de o dimensiune care poate fi comparată cu cea a organismelor care administrează sectorul public ar fi putut fi determinat să efectueze aporturi de capital de aceeași importanță (Hotărârea Italia și SIM 2 Multimedia/Comisia, EU:C:2003:252, punctul 38, precum și jurisprudența citată).

33

În scopul acestei analize, este necesar să se aprecieze dacă măsura ar fi fost adoptată în condiții normale de piață de un investitor privat care se află într‑o situație cât mai apropiată de situația statului membru în cauză, numai beneficiile și obligațiile referitoare la situația acestuia din urmă în calitate de acționar, cu excluderea celor care se referă la calitatea sa de putere publică, trebuind să fie avute în vedere (Hotărârea Comisia/EDF, EU:C:2012:318, punctul 79).

34

Pe de altă parte, în lipsa oricărei posibilități de a compara situația unei întreprinderi publice cu cea a unei întreprinderi private, „condițiile normale de piață” trebuie apreciate prin referire la elementele obiective și verificabile care sunt disponibile (Hotărârea Chronopost și alții/Ufex și alții, C‑83/01 P, C‑93/01 P și C‑94/01 P, EU:C:2003:388, punctul 38, precum și Hotărârea Comisia/EDF, EU:C:2012:318, punctele 101 și 102).

35

În scopul aprecierii testului investitorului privat, Tribunalul a considerat, la punctul 86 din hotărârea atacată, că revine Comisiei sarcina de a defini activitățile economice ale statului membru în cauză, în special la nivel geografic și sectorial, în raport cu care trebuie să fie apreciată raționalitatea economică pe termen lung a comportamentului acestui stat. În plus, la punctele 95-100 din această hotărâre, Tribunalul a considerat că doar o „practică suficient de consacrată” sau o „practică constantă” a întreprinderilor private poate fi utilă pentru aplicarea acestui test.

36

În această privință, trebuie arătat că astfel de cerințe nu au o valoare absolută, ci pot, dacă este cazul, să identifice investitorul privat comparabil cu întreprinderea publică în beneficiul căreia este aplicat testul investitorului privat.

37

Prin utilizarea unor astfel de termeni, Tribunalul nu a impus cerințe specifice în ceea ce privește natura probelor prin care se poate demonstra că un investitor privat rațional care se găsește într‑o situație cât mai apropiată posibil de întreprinderea publică ar fi efectuat aportul de capital în discuție, ci a constatat, la punctele 93 și 94 din hotărârea atacată, că Comisia nu a definit, corespunzător cerințelor legale, activitățile economice ale statului francez în raport cu care trebuia apreciată raționalitatea economică a măsurilor din speță și că îi era imposibil să controleze raționalitatea economică pe termen lung a prețului negativ al cesiunii din speță.

38

Tribunalul a identificat în mod corect criteriul raționalității economice pe termen lung a unei decizii a unui stat membru de a acorda un avantaj economic unei întreprinderi, care trebuie, în orice caz, să fie îndeplinit pentru a trece testul investitorului privat. Procedând în acest mod, Tribunalul nu a încălcat articolul 345 TFUE.

39

Potrivit jurisprudenței, atunci când aporturile de capital ale unui investitor din sectorul public fac abstracție de orice perspectivă de rentabilitate, fie și pe termen lung, astfel de aporturi trebuie considerate ca fiind ajutoare de stat în temeiul articolului 107 TFUE și compatibilitatea acestora cu piața comună trebuie să fie apreciată doar în raport cu criteriile prevăzute de această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea Italia/Comisia, C‑303/88, EU:C:1991:136, punctul 22).

40

Contrar celor susținute de Republica Franceză, Tribunalul, la punctul 85 din hotărârea atacată, nu a exclus, de principiu, faptul că protecția imaginii de marcă a unui stat membru în calitate de investitor global în economia de piață ar putea constitui, în circumstanțe particulare și cu o motivare deosebit de convingătoare, o justificare pentru a demonstra raționalitatea economică pe termen lung a suportării unor costuri suplimentare cum sunt indemnizațiile suplimentare de concediere.

41

Cu toate acestea, Tribunalul a putut să constate în mod întemeiat, la punctul 85 din hotărârea atacată, că nu sunt suficiente referiri sumare la imaginea de marcă a unui stat membru, în calitate de actor global, pentru a susține inexistența unui ajutor, în sensul dreptului Uniunii.

42

Primul motiv al SNCM nu poate fi admis nici în măsura în care reproșează Tribunalului că a impus Comisiei, la punctele 101-108 din hotărârea atacată, un standard de probă excesiv în ceea ce privește dovada faptului că comportamentul statului francez era motivat de o probabilitate rezonabilă de a obține un profit material, fie și pe termen lung. În această privință, din hotărârea atacată rezultă că Comisia s‑a limitat să afirme că imaginea de marcă a statului francez ar fi afectată ca urmare a unor tulburări sociale. Or, având în vedere cele constatate printre altele la punctul 41 din prezenta hotărâre, o astfel de argumentare nu poate fi admisă.

43

Astfel, Tribunalul a putut să constate în mod întemeiat, la punctul 108 din hotărârea atacată, că raționalitatea economică pe termen lung a comportamentului statului francez nu a fost dovedită corespunzător cerințelor legale.

44

În ceea ce privește susținerea SNCM privind denaturarea, aceasta din urmă nu a dovedit că Tribunalul ar fi denaturat decizia Comisiei, și anume că ar fi efectuat o interpretare în mod vădit eronată a acesteia.

45

Referitor la critica SNCM potrivit căreia Tribunalul nu și‑a îndeplinit obligația de motivare întrucât nu a definit noțiunile „practică suficient de consacrată” și „practică constantă”, este necesar să se constate, după cum a procedat avocatul general la punctul 62 din concluzii, că aceste expresii sunt clare și fac referire la o apreciere a faptelor și că este ușor de înțeles că unul sau câteva exemple nu pot să constituie o „practică suficient de consacrată” sau o „practică constantă”.

46

În consecință, primul motiv trebuie respins în totalitate.

47

SNCM arată că, întrucât nu a luat în considerare toate elementele pertinente, în special chestiunea randamentului fix și pe cea referitoare la efectul clauzei rezolutorii, în aprecierea caracterului comparabil al condițiilor de investiții ale aporturilor de capital concomitente, Tribunalul a denaturat decizia în litigiu.

48

Potrivit SNCM, chestiunea randamentului fix a fost analizată de Comisie la punctele 361-363 din decizia în litigiu. Astfel, Comisia ar fi constatat că un randament fix de 10 % al investiției de capital a statului francez în SNCM constituia pentru un investitor privat o rentabilitate adecvată pe termen lung a capitalului investit.

49

Mai mult, în opinia SNCM, Comisia a precizat motivul pentru care a apreciat că clauza rezolutorie nu putea să repună în discuție egalitatea de tratament dintre investitorii concomitenți. Astfel, spre deosebire de ceea ce a statuat Tribunalul la punctul 127 din hotărârea atacată, Comisia ar fi arătat că această clauză nu avea ca obiect investiția concomitentă a cumpărătorilor privați și a statului în SNCM privatizată, ci cesiunea totală a SNCM către cumpărătorii privați. Astfel, clauza rezolutorie ar avea legătură cu cesiunea SNCM și ar trebui să fie analizată în acest cadru și, în aceste condiții, nu ar putea fi luată în considerare în cadrul analizei investiției concomitente a statului și a cumpărătorilor privați efectuate în urma acestei cesiuni.

50

SNCM apreciază că clauza rezolutorie a fost valorificată în momentul cesiunii SNCM la prețul negativ de 158 de milioane de euro. Având în vedere că cesiunea SNCM a avut loc la prețul pieței, această clauză rezolutorie a fost valorificată în prețul de cesiune menționat și nu s‑ar putea considera că a conferit un avantaj cumpărătorilor. Prin urmare, nu ar trebui să se mai țină seama de aceasta în momentul evaluării aspectului dacă investiția concomitentă a statului francez respectă principiul egalității de tratament a investitorilor, deoarece aceasta ar însemna o dublă contabilizare a respectivei clauze.

51

În ceea ce privește luarea în considerare a contextului de privatizare a întreprinderii care include aportul de 8,75 milioane de euro în capitalul SNCM, aceasta apreciază că angajamentele care fac trimitere la măsurile adoptate de statul francez în cadrul privatizării SNCM, și anume prețul negativ de 158 milioane de euro și avansul de cont curent în valoare de 38,5 milioane de euro, nu trebuie să fie luate în considerare din nou în cadrul aprecierii respectivului aport de capital. Luarea în considerare din nou a prețului negativ și a aportului de capital pentru aprecierea avansului în contul curent ar echivala cu o dublă contabilizare a acestui preț și a acestui aport.

52

Republica Franceză arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept care rezultă din încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE apreciind că Comisia nu a luat în considerare toate elementele pertinente în cadrul analizei comparabilității aportului de capital al CGMF, acționar public al SNCM, în valoare de 8,75 milioane de euro, și a celui al cumpărătorilor privați, în valoare de 26,25 milioane de euro, și că Comisia ar fi trebuit să ia în considerare clauza rezolutorie de cesiune acordată acestor cumpărători privați în cadrul privatizării SNCM.

53

Corsica Ferries arată că valorificarea clauzei rezolutorii în momentul cesiunii la prețul negativ de 158 de milioane de euro nu are efect asupra raționamentului Tribunalului și asupra faptului că Comisia s‑a abținut, în decizia în litigiu, să procedeze la o analiză aprofundată a impactului economic al clauzei respective, astfel încât, în cazul în care acesta ar fi fost valorificat, quod non, în prețul negativ menționat anterior, Comisia ar fi trebuit să explice acest lucru în mod clar și transparent.

54

Trebuie observat că Tribunalul, la punctul 117 din hotărârea atacată, a constatat, în mod întemeiat, că simplul fapt că un aport de capital a fost realizat în comun și concomitent cu investitori privați nu exclude în mod automat calificarea drept ajutor de stat. Trebuie luate în considerare și alte elemente, în special egalitatea de tratament a acționarilor publici și privați.

55

La punctul 130 din hotărârea atacată, Tribunalul a concluzionat că clauza rezolutorie de cesiune este cel puțin de natură să elimine orice incertitudine pentru cumpărătorii privați în cazul survenirii unuia dintre aceste elemente declanșatoare și că această clauză are, în consecință, o valoare financiară reală. Potrivit Tribunalului, clauza menționată este, prin urmare, susceptibilă să modifice profilurile de risc ale aporturilor de capital ale cumpărătorilor privați și al CGMF și, așadar, să repună în discuție caracterul comparabil al condițiilor de investiții.

56

Trebuie constatat că recurentele nu au reușit să dovedească existența unei erori de drept pe care ar fi săvârșit‑o Tribunalul în această privință.

57

Argumentul potrivit căruia clauza rezolutorie ar fi fost valorificată în prețul de cesiune a SNCM și că această clauză nu putea să mai fie luată în considerare pentru a aprecia comparabilitatea aporturilor de capital a acționarilor publici și privați trebuie să fie respins.

58

Astfel, după cum a arătat Tribunalul la punctul 111 din hotărârea atacată, subscrierea comună și concomitentă în cauză era prevăzută deja în protocolul de acord privind cesiunea în discuție. În consecință, este clar că aportul de capital în cauză a fost prevăzut în contextul privatizării parțiale a SNCM.

59

După cum recunoaște Republica Franceză, în cazul invocării clauzei rezolutorii, acționarul inițial care și‑a cedat participațiile cumpărătorului va trebui să îi ramburseze acestuia din urmă aportul de capital și astfel, spre deosebire de acționarul inițial, cumpărătorul are posibilitatea să își recupereze aportul de capital în cazul invocării clauzei rezolutorii și să renunțe la întreprinderea publică în cauză.

60

În aceste împrejurări, este evident că clauza rezolutorie poate să producă efecte asupra condițiilor acestei recapitalizări și poate să afecteze condițiile de comparabilitate.

61

Dat fiind că Tribunalul a evidențiat elemente ale acestei afectări, a putut să concluzioneze, în mod întemeiat, că Comisia nu putea să se abțină, în decizia [în litigiu], să procedeze la o analiză aprofundată a impactului economic al clauzei rezolutorii de cesiune. Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 115 din concluzii, Tribunalul a constatat în mod întemeiat că Comisia nu și‑a argumentat sau nu și‑a argumentat suficient decizia în ceea ce privește egalitatea de tratament a investitorilor publici și privați în SNCM.

62

În consecință, fără a examina chestiunea aprecierii randamentului aportului de capital al CGMF, trebuie să se respingă al doilea motiv.

63

Potrivit SNCM, Tribunalul a denaturat decizia în litigiu întrucât a considerat că Comisia a pretins că faptul că măsura în cauză nu decurge din obligațiile legale stricte era, prin natura sa, susceptibilă să excludă caracterul său de ajutor de stat, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

64

Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept încălcând marja de apreciere a Comisiei în examinarea situațiilor economice complexe. Constatând, la punctul 144 din hotărârea atacată, că „existența contului escrow este de natură să creeze un stimulent pentru salariații SNCM de a părăsi întreprinderea sau, cel puțin, de a o părăsi fără a‑și negocia plecarea, în special în ceea ce privește eventuala acordare de indemnizații suplimentare de concediere […], toate acestea fiind situații care ar crea un avantaj economic indirect pentru SNCM”, Tribunalul ar fi depășit controlul erorii vădite de apreciere impus pentru examinarea situațiilor economice complexe.

65

Tribunalul nu și‑ar fi motivat suficient decizia în ceea ce privește avantajul de care ar fi beneficiat SNCM. Astfel, analiza sa privind contul escrow, la punctul 144 din hotărârea atacată, nu permite înțelegerea motivelor pentru care Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că nu a calificat măsurile de ajutor pentru persoane drept „ajutor de stat”.

66

Mai mult, SNCM și Republica Franceză apreciază că hotărârea atacată prezintă un viciu de motivare. Tribunalul nu ar fi examinat constatarea Comisiei potrivit căreia, „chiar dacă se adaugă suma de 38,5 milioane [de euro] la aportul de capital al statului, în valoare de 142,5 milioane [de euro], prețul de vânzare negativ ajustat, respectiv 196 [de] milioane [de euro], rămâne mult sub costul de lichidare judiciară a SNCM”. Or, Comisia a stabilit că costurile de lichidare pentru statul francez ar fi fost mai ridicate decât prețul negativ, chiar și în urma adăugării la acesta a ajutoarelor pentru persoane.

67

În această privință, prin calificarea măsurilor de ajutor pentru persoane în valoare de 38,5 milioane de euro drept „ajutoare de stat”, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, fără a verifica, în subsidiar, dacă aceste măsuri corespundeau testului investitorului privat avizat, Tribunalul nu și‑ar fi motivat decizia corespunzător cerințelor legale.

68

Corsica Ferries arată că Comisia a fost cenzurată de Tribunal tocmai pentru că nu a fost în măsură să determine aplicarea normală a sistemului indemnizațiilor sociale suplimentare pentru desfacerea contractului de muncă în ceea ce privește mecanismul contului escrow.

69

Pe baza considerațiilor de la punctele 14-16 din prezenta hotărâre, Curtea consideră că examinarea efectuată de Tribunal la punctul 144 de hotărârea atacată este conformă cu nivelul de control pe care acesta este obligat să îl respecte.

70

În ceea ce privește argumentul SNCM și al Republicii Franceze potrivit căruia Tribunalul ar fi trebuit să verifice, în subsidiar, dacă suma de 38,5 milioane de euro era justificată de testul investitorului privat, trebuie amintit că Curtea nu a admis primul motiv, având ca obiect calificarea indemnizațiilor suplimentare de concediere în valoare de 158 de milioane de euro.

71

Astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 132 din concluzii, suma de 38,5 milioane de euro din contul escrow este destinată de asemenea, dacă este cazul, să fie plătită ca indemnizații suplimentare de concediere.

72

Or, recurentele nu prezintă niciun argument care ar demonstra că natura acestei sume de 38,5 milioane de euro ar fi diferită de suma de 158 de milioane de euro, apreciată în cadrul examinării primului motiv, referitor la aplicarea testului investitorului privat.

73

În ceea ce privește motivele dezvoltate de avocatul general la punctele 122-137 din concluzii, Curtea consideră că Tribunalul, în analiza constatărilor și a argumentelor în legătură cu acest motiv, nu a denaturat decizia în litigiu și a motivat hotărârea atacată corespunzător cerințelor legale.

74

În consecință, al treilea motiv trebuie respins.

75

SNCM și Republica Franceză consideră că raționamentul Tribunalului referitor la soldul restructurării de 15,81 milioane de euro este eronat.

76

Recurentele arată că raționamentul Tribunalului, la punctele 148-153 din hotărârea atacată, este întemeiat pe premisa potrivit căreia Comisia a considerat că Planul din 2006 nu conținea elemente constitutive ale ajutorului de stat. Astfel, prin recursurile formulate, recurentele urmăresc să demonstreze că Tribunalul a săvârșit, în cadrul analizei măsurilor din Planul din 2006, erori de drept și că nu și‑a îndeplinit obligația de motivare.

77

Rezultă din înscrisurile recurentelor că acest al patrulea motiv depinde de decizia Curții de a admite motivele precedente prezentate în susținerea recursurilor menționate.

78

Or, la punctele 39, 55 și 66 din prezenta hotărâre, Curtea a respins primul, al doilea și al treilea motiv și a confirmat hotărârea atacată.

79

În aceste împrejurări, fără a fi necesară examinarea argumentelor invocate de recurente, trebuie să se respingă al patrulea motiv ca inoperant.

80

Întrucât niciunul dintre motivele prezentate de recurente nu a fost admis, recursurile în cauzele C‑533/12 P și C‑536/12 P trebuie respinse.

81

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Articolul 138 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

82

Întrucât Corsica Ferries a solicitat obligarea SNCM și a Republicii Franceze la plata cheltuielilor de judecată, iar acestea din urmă au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște: