Cauza C‑326/05 P

Industrias Químicas del Vallés SA

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Recurs — Neînscrierea metalaxilului în anexa I la Directiva 91/414/CEE — Retragerea autorizațiilor acordate produselor de uz fitosanitar care conțin această substanță activă — Denaturarea elementelor de probă — Eroare vădită de apreciere”

Sumarul hotărârii

1.        Recurs — Motive — Denaturarea elementelor de probă — Inexactitate materială a constatărilor privind situația de fapt care rezultă din înscrisurile de la dosar — Admisibilitate

(art. 225 CE)

2.        Recurs — Motive — Denaturarea elementelor de probă — Noțiune — Apreciere vădit greșită a elementelor menționate

3.        Agricultură — Apropierea legislațiilor — Introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar — Directiva 91/414

(Directiva 91/414 a Consiliului, art. 19 și anexa I)

1.        În cadrul recursului sunt admisibile motive care privesc stabilirea situației de fapt și aprecierea acesteia în decizia atacată dacă recurentul pretinde că Tribunalul a făcut constatări a căror inexactitate materială rezultă din înscrisurile de la dosar sau că a denaturat elementele de probă prezentate.

(a se vedea punctul 57)

2.        O denaturare a elementelor de probă are loc dacă, fără a fi necesar să se recurgă la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente realizată de Tribunal apare ca fiind vădit greșită. Aceasta este situația, de exemplu, atunci când concluziile pe care Tribunalul le‑a dedus din anumite documente nu sunt conforme cu sensul și semnificația respectivelor documente privite în integralitatea lor.

(a se vedea punctele 60 și 63)

3.        Astfel cum reiese din al cincilea, al șaselea și al nouălea considerent, Directiva 91/414 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar urmărește eliminarea obstacolelor în calea schimburilor intracomunitare de astfel de produse, menținând, în același timp, un nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății umane și animale. În acest cadru, Comisiei trebuie să îi fie recunoscută o largă putere de apreciere pentru a putea atinge în mod eficient obiectivul care îi este stabilit și ținând cont de evaluările tehnice complexe pe care trebuie să le realizeze.

Exercitarea acestei puteri nu este totuși sustrasă controlului jurisdicțional. Într‑adevăr, în cadrul acestui control, instanța comunitară trebuie să verifice respectarea normelor de procedură, exactitatea materială a faptelor reținute de către Comisie, lipsa unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a unui abuz de putere.

În special, atunci când o parte invocă o eroare vădită de apreciere pe care ar fi săvârșit‑o instituția competentă, instanța comunitară trebuie să controleze dacă această instituție a examinat, cu atenție și imparțialitate, toate elementele relevante ale cauzei, elemente pe care se bazează concluziile care sunt desprinse.

(a se vedea punctele 74-77)

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

18 iulie 2007(*)

„Recurs – Neînscrierea metalaxilului în anexa I la Directiva 91/414/CEE – Retragerea autorizațiilor acordate produselor de uz fitosanitar care conțin această substanță activă – Denaturarea elementelor de probă – Eroare vădită de apreciere”

În cauza C‑326/05 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție, introdus la 26 august 2005,

Industrias Químicas del Vallés SA, cu sediul în Mollet del Vallés (Spania), reprezentată de C. Fernández Vicién, I. Moreno‑Tapia Rivas și J. Sabater Marotias, abogados,

recurentă,

cealaltă parte în proces fiind:

Comisia Comunităților Europene, reprezentată de domnul B. Doherty și de doamna S. Pardo Quintillán, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă în fața primei instanțe,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul A. Rosas, președinte de cameră, domnii A. Tizzano (raportor), A. Borg Barthet, U. Lõhmus și A. Ó Caoimh, judecători,

avocat general: domnul D. Ruiz‑Jarabo Colomer,

grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 27 septembrie 2006,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 30 noiembrie 2006,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat, Industrias Químicas del Vallés SA (denumită în continuare „IQV”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 28 iunie 2005, Industrias Químicas del Vallés/Comisia (T‑158/03, Rec., p. II‑2425, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a respins acțiunea sa ce urmărea anularea Deciziei 2003/308/CE a Comisiei din 2 mai 2003 privind neînscrierea metalaxilului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor acordate pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță activă (JO L 113, p. 8, Ediție specială, 03/vol. 47, p. 71, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

 Cadrul juridic

2        Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO L 230, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 10, p. 30) stabilește regimul comunitar aplicabil autorizării și retragerii autorizației de introducere pe piață a produselor de uz fitosanitar. Potrivit articolului 4 din această directivă, statele membre nu autorizează decât introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar ale căror „substanțe [...] active sunt menționate în anexa I”. Articolul 5 din directiva menționată stabilește condițiile necesare pentru includerea substanțelor menționate în respectiva anexă. Aceste condiții urmăresc să protejeze sănătatea umană și animală, precum și mediul.

3        Articolul 6 din Directiva 91/414 prevede:

„(1)      Înscrierea unei substanțe active în anexa I se decide în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19.

[...]

(2)      Un stat membru care primește o cerere de includere a unei substanțe active în anexa I asigură trimiterea, fără întârziere, de către partea interesată, a dosarului considerat că îndeplinește cerințele din anexa II celorlalte state membre și Comisiei, însoțit de un dosar în conformitate cu anexa III privind cel puțin un preparat care conține această substanță activă. Comisia sesizează Comitetul fitosanitar permanent prevăzut la articolul 19 cu privire la examinarea dosarului.

(3)      Fără a aduce atingere alineatului (4), la cererea unui stat membru și în termen de trei până la șase luni de la sesizarea comitetului menționat la articolul 19, se constată, în temeiul procedurii prevăzute la articolul 20, în cazul în care [a se citi «dacă»] dosarul este prezentat în conformitate cu cerințele din anexele II și III.

(4)      În cazul în care, din evaluarea dosarului menționat la alineatul (2), reiese că sunt necesare informații suplimentare, Comisia poate cere aceste informații solicitantului. Partea interesată sau reprezentantul său mandatat poate fi invitat de către Comisie să îi prezinte observațiile sale, în special dacă se are în vedere o decizie nefavorabilă.

[...]”

4        Articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 prevede un regim tranzitoriu și derogatoriu pentru substanțele active care nu sunt menționate în anexa I, dar care se află deja pe piață la doi ani de la notificarea prezentei directive. Introducerea pe piață a acestor substanțe poate fi autorizată de statele membre pentru o perioadă provizorie de 12 ani. Potrivit articolului 8 alineatul (2), în cursul acestei perioade tranzitorii, respectivele substanțe active trebuie să facă obiectul unui program de evaluare, la finalul căruia se poate hotărî, „după examinarea substanței active de către comitetul prevăzut la articolul 19 și potrivit procedurii prevăzute la același articol, includerea substanței menționate în anexa I și condițiile de includere sau, în cazul în care cerințele articolului 5 nu sunt respectate sau informațiile și datele cerute nu au fost prezentate în cursul perioadei prescrise, să nu se includă substanța activă în anexa I”.

5        Această perioadă tranzitorie, care trebuia inițial să se încheie la 26 iulie 2003, a fost prelungită până la 31 decembrie 2005 prin Regulamentul (CE) nr. 2076/2002 al Comisiei din 20 noiembrie 2002 de prelungire a perioadei menționate la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 și privind neincluderea anumitor substanțe active în anexa I la respectiva directivă, precum și retragerea autorizațiilor pentru produsele fitosanitare care conțin aceste substanțe (JO L 319, p. 3, Ediție specială, 03/vol. 45, p. 144) și apoi până la 31 decembrie 2006 prin Regulamentul (CE) nr. 1335/2005 al Comisiei din 12 august 2005 de modificare a Regulamentului nr. 2076/2002 și a Deciziilor 2002/928/CE, 2004/129/CE, 2004/140/CE, 2004/247/CE și 2005/303/CE în ceea ce privește perioada prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 și menținerea utilizării anumitor substanțe neincluse în anexa I (JO L 211, p. 6, Ediție specială, 03/vol. 65, p. 169), în afară de cazul în care a fost luată o decizie privind includerea unei substanțe active în anexa I la Directiva 91/414 înainte de această dată.

6        Potrivit articolului 19 din Directiva 91/414:

„În cazul în care se face trimitere la procedura prevăzută în prezentul articol, Comitetul fitosanitar permanent [...] este sesizat fără întârziere de către președinte fie la inițiativa acestuia, fie la cererea unui stat membru.

Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează a fi adoptate. Comitetul emite un aviz cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența chestiunii. [...]

Comisia adoptă măsurile preconizate dacă acestea sunt în conformitate cu avizul comitetului.

În cazul în care măsurile preconizate nu sunt în conformitate cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă imediat Consiliului o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

În cazul în care, la expirarea termenului de trei luni de la sesizarea Consiliului, acesta nu a hotărât, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie.”

7        Directiva 91/414 conține de asemenea dispoziții privind confidențialitatea. Articolul 13 din aceasta se referă la cererile de autorizare a introducerii pe piață a produselor de uz fitosanitar ce conțin substanțele active care sunt deja înscrise în anexa I la directiva menționată. Acest articol permite utilizarea datelor furnizate de un alt solicitant, cu condiția ca acesta să își dea acordul în acest sens.

8        Articolul 14 din Directiva 91/414 prevede:

„[...] statele membre și Comisia se asigură că indicațiile furnizate de solicitanți, care constituie secret industrial sau comercial, rămân confidențiale, dacă solicitantul [...] face o cerere în acest sens și dacă statul membru sau Comisia acceptă justificarea oferită de solicitant.

[...]”

9        Prin Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei din 11 decembrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 (JO L 366, p. 10, Ediție specială, 03/vol. 11, p. 220), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2266/2000 al Comisiei din 12 octombrie 2000 (JO L 259, p. 27, Ediție specială, 03/vol. 35, p. 57, denumit în continuare „Regulamentul nr. 3600/92”), Comisia a pus în aplicare procedura de evaluare a mai multor substanțe în vederea posibilei includeri a acestora în anexa I la Directiva 91/414. Metalaxilul figura printre aceste substanțe.

10      Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3600/92, „[o]rice producător care dorește să asigure includerea unei substanțe active menționate în anexa I la directivă [a se citi «menționate în anexa I la prezentul regulament»] [...] [în] anexa I la [D]irectiv[a] [91/414] notifică Comisia în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament”.

11      Articolul 5 din Regulamentul nr. 3600/92 prevede:

„(1)      Comisia examinează împreună cu comitetul [fitosanitar] notificările [...].

(2)      În urma examinării prevăzute la alineatul (1), se hotărăște prin regulament, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19 din [D]irectiv[a] [91/414]:

(a)      stabilirea listei substanțelor active reținute pentru estimare în vederea includerii lor în anexa I la [D]irectiv[a] [ 91/414];

(b)      desemnarea unui stat membru raportor pentru fiecare substanță activă inclusă pe lista menționată la litera (a).

[...]

(4)      Pentru fiecare substanță adoptată spre estimare, regulamentul menționat în alineatul (2) conține:

[...]

–        termenul limită de depunere la statul membru raportor a dosarelor prevăzute în articolul 6, stabilind în general o perioadă de 12 luni pentru compilarea documentelor și pentru depunerea de către părțile interesate a informațiilor tehnice și științifice cu privire la efectele potențial periculoase ale substanței sau reziduurilor sale asupra sănătății umane sau animale și/sau asupra mediului.

[...]”

12      Articolul 6 din Regulamentul nr. 3600/92 prevede:

„(1)      În termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (4) a treia liniuță, notificatorii specificați în regulamentul menționat în articolul respectiv trebuie să trimită, în mod individual sau colectiv, autorității desemnate a statului membru raportor, pentru orice substanță activă dată:

(a)      dosarul rezumat prevăzut la alineatul (2) și

(b)      dosarul complet prevăzut la alineatul (3).

[...]

În cazul în care, pentru orice substanță, regulamentul prevăzut în articolul 5 alineatul (4) indică mai multe notificări, notificatorii în cauză iau toate măsurile care se impun pentru a prezenta colectiv dosarele menționate în primul paragraf. Dacă unul dintre dosare nu a fost prezentat de toți notificatorii în cauză, se menționează eforturile făcute și motivele pentru care anumiți producători nu au participat la prezentare.

[...]

(4)      Atunci când, pentru orice substanță activă dată, dosarele menționate în alineatul (1) nu sunt trimise în termenul stabilit în articolul 5 alineatul (4) sau dacă dosarele trimise nu îndeplinesc în mod clar cerințele prevăzute la alineatele (2) și (3), statul membru raportor informează Comisia, indicând motivele invocate de către notificatori.

(5)      Pe baza raportului statului membru raportor, menționat în alineatul (4), Comisia înaintează comitetului un proiect de decizie de a nu include substanța activă în anexa I, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) al patrulea paragraf al [D]irectivei [91/414], cu excepția situației în care:

–        se acordă un nou termen pentru depunerea dosarului în conformitate cu cerințele alineatelor (2) și (3); nu se acordă un alt termen decât dacă se dovedește că întârzierea se datorează unor încercări de depunere de dosare colective [...] sau [...] unui caz de forță majoră;

[...]”

13      Articolul 7 din Regulamentul nr. 3600/92 prevede:

„(1)      Pentru fiecare substanță activă pentru care un stat membru a fost desemnat drept stat membru raportor, acesta din urmă:

(a)      examinează dosarele prevăzute în articolul 6 alineatele (2) și (3) [...] precum și orice informații prevăzute în articolul 5 alineatul (4) a treia liniuță și orice alte informații disponibile [...];

(b)      imediat după examinarea unui dosar, se asigură că notificatorii înaintează dosarul rezumat actualizat celorlalte state membre și Comisiei;

(c)      trimite Comisiei, în cel mai scurt timp și în cel mult 12 luni de la primirea dosarului menționat în articolul 6 alineatele (2) și (3), un raport de evaluare a dosarului, incluzând recomandarea:

–        să includă substanța activă în anexa I la [D]irectiv[a] [91/414], indicând condițiile pentru includerea acesteia sau

–        să îndepărteze substanța activă de pe piață

[...]

(2)      Imediat după începerea examinării menționate la alineatul (1), statul membru raportor poate invita autorii notificării să aducă ameliorări sau completări dosarelor lor. De asemenea, odată cu începerea acestei examinări, statul membru raportor poate consulta experți din alte state membre sau poate cere informații științifice sau tehnice suplimentare acestora din urmă, pentru facilitarea evaluării.

(3)      După primirea dosarului preliminar [a se citi «dosarului rezumat»] și a raportului menționat la alineatul (1), Comisia încredințează comitetului [fitosanitar] misiunea de a examina dosarul și raportul respectiv.

Înainte de a trimite comitetului [fitosanitar] dosarul și raportul, Comisia distribuie celorlalte state membre raportul statului membru raportor, spre informare. [...]

Înainte ca dosarul și raportul să fie transmise comitetului [fitosanitar], se poate organiza o consultare a unor experți din statele membre [...].

(3a)      În urma examinării menționate la alineatul (3), [...] Comisia sesizează comitetul:

(a)      cu privire la un proiect de directivă cu scopul înscrierii substanței active respective în anexa I la [D]irectiv[a] [91/414] stabilind, după caz, condițiile de înscriere, inclusiv termenul de realizare a acestei înscrieri;

(b)      cu privire la un proiect de decizie adresat statelor membre privind retragerea autorizațiilor pentru produsele fitosanitare care conțin substanța activă, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) paragraful al patrulea din directivă și stabilind că substanța respectivă nu trebuie înscrisă în anexa I la directivă;

(c)      cu privire la un proiect de decizie adresat statelor membre și stabilind retragerea de pe piață a produselor fitosanitare care conțin substanța activă, reținând posibilitatea revizuirii înscrierii în anexa I la directivă după comunicarea rezultatelor unor testări suplimentare sau a unor informații complementare

sau

(d)      cu privire la un proiect de decizie stabilind amânarea înscrierii substanței active în anexa I la directivă până la comunicarea rezultatelor unor testări suplimentare sau a unor informații complementare.

(4)      Cu toate acestea, dacă în urma examinării menționate la alineatul (3) trebuie prezentate rezultatele unor probe suplimentare sau informații suplimentare, Comisia stabilește:

–        termenul în care rezultatele sau informațiile respective trebuie înaintate statului membru raportor și experților desemnați în conformitate cu dispozițiile alineatului (2)[;] acest termen este 25 mai 2002, cu excepția cazului în care Comisia stabilește un termen anticipat pentru o anumită substanță activă, exceptând rezultatele studiilor pe termen lung, identificate ca fiind necesare de către statul membru raportor și de Comisie, în timpul examinării dosarului și pentru care nu se prevede finalizarea în termenul stabilit, sub rezerva ca informațiile prezentate să cuprindă dovezi că aceste studii au fost demarate și că rezultatele lor sunt prezentate înainte de 25 mai 2003. În cazuri excepționale, în cazul în care nu a fost posibil ca statul membru raportor și Comisia să identifice astfel de studii înainte de 25 mai 2001, se poate stabili o dată alternativă pentru finalizarea studiilor, sub rezerva ca notificatorul să furnizeze statului membru raportor dovada că studiile au demarat în termen de trei luni de la cererea de efectuare a studiilor pe baza unui protocol și a unui raport intermediar al studiului prezentat înainte de 25 mai 2002;

–        termenul în care notificatorii în cauză trebuie să comunice statului membru raportor și Comisiei angajamentul lor de a depune rezultatele sau informațiile cerute în termenul stabilit la prima liniuță.

[...]

(5)      Comisia înaintează comitetului un proiect de decizie care să prevadă ca respectiva substanță activă să fie inclusă [a se citi «care prevede că respectiva substanță activă nu va fi inclusă»] în anexa I, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 alineatul (2) ultimul paragraf din [D]irectiv[a] [91/414, atunci când]:

–        notificatorii implicați nu au comunicat angajamentul lor de a depune rezultatele cerute în termenul prevăzut la alineatul (4) a doua liniuță;

–        statul membru raportor a informat Comisia că rezultatele menționate la alineatul (4) prima liniuță nu au fost depuse în termenul stabilit.

         [...]”

14      În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3600/92, după primirea rezultatelor testărilor sau a informațiilor suplimentare, statul membru raportor trebuie să le examineze, asigurându‑se că aceste rezultate sau informații sunt transmise de către notificator celorlalte state membre, precum și Comisiei. În plus, în termen de cel mult șase luni de la primirea acestor rezultate sau informații, statul membru raportor trebuie să transmită un raport de evaluare a întregului dosar însoțit de o recomandare de includere sau de neincludere a substanței active în anexa I la Directiva 91/414.

15      Potrivit alineatului (3) al articolului 8, „[î]nainte de înaintarea dosarului și a raportului către Comitet[ul fitosanitar], Comisia distribuie spre informare în statele membre raportul raportorului și poate organiza o consultare a experților din unul sau mai multe state membre”. Potrivit precizării cuprinse în aceeași dispoziție, „Comisia îi poate consulta pe unul sau pe toți notificatorii de substanțe active, în ceea ce privește raportul sau părți ale acestuia, în legătură cu substanța activă relevantă” și, în acest scop, „[p]e durata acestor consultări, statul membru raportor asigură asistența tehnică și științifică necesară”.

16      După ce a fost finalizată examinarea realizată de Comitetul fitosanitar, Comisia întocmește un proiect de decizie privind includerea sau neincluderea substanței în anexa I la Directiva 91/414. Acest proiect este apoi prezentat comitetului menționat în vederea aprobării potrivit procedurii prevăzute la articolul 19 din respectiva directivă.

 Situația de fapt și decizia în litigiu

17      IQV este o societate de drept spaniol ale cărei activități includ producția și comercializarea de produse chimice și de uz fitosanitar. Aceasta importă metalaxil în Spania și comercializează în mai multe state membre produse ce conțin această substanță activă.

18      În aprilie 1995, IQV, precum și întreprinderea germană Ciba Geigy AG (devenită Syngenta AG, denumită în continuare „Syngenta”) au transmis, amândouă, către Direcção‑geral de Protecção das Culturas (Direcția generală pentru protecția culturilor, denumită în continuare „DGPC”) o cerere de înscriere a substanței active metalaxil în anexa I la Directiva 91/414. Într‑adevăr, Republica Portugheză fusese desemnată drept stat membru raportor în ceea ce privește această substanță activă.

19      Înainte de a efectua notificarea prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3600/92, IQV și Syngenta stabiliseră contacte în vederea creării unui grup de lucru („task force”) însărcinat să elaboreze un dosar colectiv unic. Cu toate acestea, Syngenta a decis ulterior să nu procedeze la o notificare colectivă. Prin urmare, Syngenta și IQV au transmis autorităților portugheze dosare separate, la 19 și, respectiv, 26 aprilie 1995.

20      În urma examinării acestor dosare, DGPC a considerat că dosarul prezentat de Syngenta era complet, în timp ce dosarul transmis de IQV prezenta lipsuri. Din acest motiv, prin scrisoarea din 22 martie 1996, DGPV a solicitat IQV să își completeze dosarul, conform unui program precis.

21      În cursul lunilor următoare, între autoritățile portugheze și IQV a avut loc un schimb de corespondență cu privire la necesitatea transmiterii de către aceasta din urmă a elementelor care lipseau din dosar și cu privire la stabilirea unui termen în acest scop.

22      La 11 mai 1998, Syngenta a informat DGPC cu privire la faptul că se retrăgea din procedura de evaluare a metalaxilului. IQV rămânea, așadar, singura societate care era parte la procedură.

23      Prin scrisoarea din 15 ianuarie 1999, IQV a indicat autorităților portugheze că aveau obligația să utilizeze toate informațiile și toate documentele care fuseseră transmise de către toți notificatorii, subliniind că, în cazul în care i s‑ar solicita un dosar complet, ar trebui să i se acorde un termen suplimentar pentru a putea prezenta și sintetiza toate informațiile cerute.

24      Prin scrisorile din 5 februarie și, respectiv, 15 martie 1999, DGPC și IQV au solicitat opinia Comisiei cu privire la utilizarea de către statul membru raportor a studiilor comunicate de un notificator care s‑a retras ulterior din procedura de evaluare a unei substanțe active.

25      Prin scrisoarea din 19 iulie 1999 (denumită în continuare „scrisoarea din 19 iulie 1999”), Comisia a răspuns DGPC, anexând un punct de vedere elaborat de serviciile sale juridice care are următorul cuprins:

„[...]

2.      [...] Nu se pune la îndoială faptul că [Syngenta] a cesionat raportorului drepturile sale asupra studiilor, pentru ca acesta din urmă să le utilizeze în conformitate cu normele ce reglementează procedura de evaluare. Rămâne, prin urmare, să se stabilească dacă respectivele norme îi permit raportorului să utilizeze datele după ce notificatorul care le‑a transmis s‑a retras din procedură.

3.      Dispozițiile nu par să ofere o soluție prea explicită [...]. Raportorul examinează dosarele transmise și [...] poate utiliza «orice informații» și nu doar pe cele transmise de notificatori sau de părțile interesate.

4.      Atât Directiva 91/414, cât și Regulamentul nr. 3600/92 tind să încurajeze participarea colectivă a diferiților producători la procedura de evaluare [...]. Nu este mai puțin adevărat însă că mai mulți notificatori pot participa fără a fi ajuns la un acord. Într‑un asemenea caz, raportorul ține seama de toate studiile transmise. Prin urmare, substanța activă este înscrisă chiar dacă datele transmise de un producător sunt incomplete, studiile efectuate de un notificator profitând, prin urmare, tuturor producătorilor chiar și în lipsa unui acord.

5.      În sistemul stabilit prin Directiva [91/414], înscrierea unei substanțe active în anexa I nu este legată exclusiv de producătorul care a solicitat acest lucru și poate fi chiar solicitată în mod independent de către un stat membru. Eforturile societății care a efectuat studiile științifice sunt într‑adevăr răsplătite printr‑un drept exclusiv de a se întemeia pe aceste studii în momentul autorizării de către statele membre a produselor care conțin substanța activă [...]. S‑ar părea, așadar, că, deși orice producător profită de pe urma înscrierii substanței active datorită studiilor efectuate de concurenții săi, acesta nu va putea obține autorizarea unui produs care conține respectiva substanță fără a efectua din nou studiile sau fără a obține de la autor dreptul de a se folosi de acestea.

Ar fi, așadar, nefiresc ca norme diferite și drepturi diferite să fie aplicabile în cazul în care un notificator se retrage din procedură. Ar părea aproape paradoxal ca un producător să fie mai bine protejat atunci când părăsește piața unei substanțe active decât atunci când este în concurență cu ceilalți notificatori. Textele nu fac, de altfel, nicio distincție între protecția acordată studiilor transmise de către producători în cele două cazuri. S‑ar părea, așadar, că ar fi aplicabil același regim.

6.      Cu toate acestea, notificatorul trebuie să furnizeze statului membru raportor anumite garanții:

–        notificatorul își asumă responsabilitatea de a transmite statului membru raportor, celorlalte state membre, Comisiei și experților menționați la articolul 7 alineatul (2) («peer review») un dosar rezumat și, după caz, un dosar complet, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3600/92;

–        notificatorul trebuie să răspundă în mod adecvat solicitărilor statului membru raportor de a aduce îmbunătățiri și completări dosarului [...].

Rezultă din aceasta că intenția legiuitorului a fost, se pare, aceea de a instaura un sistem de strânsă colaborare între statul membru raportor și notificator, în cadrul căruia suportul tehnic [...] și posibilitatea de a obține orice informații utile [...] trebuie asigurate de notificator.

7.      În concluzie, [...] examinarea respectivei chestiuni pare să indice, din perspectiva serviciilor Comisiei, că, dacă un notificator își încetează participarea la un program de lucru, acest fapt nu ar trebui să împiedice statul membru raportor să examineze datele transmise și să emită raportul de evaluare, în special atunci când un alt notificator pentru aceeași substanță și‑a exprimat interesul pentru finalizarea acestei evaluări.

[...]”

26      La 28 octombrie 1999, DGPC a informat IQV că era dispusă să pregătească raportul de evaluare a metalaxilului luând în considerare toate informațiile disponibile, inclusiv cele care figurau în dosarul transmis de Syngenta. Această scrisoare preciza totuși că, în cazul în care ar apărea întrebări suplimentare în cursul evaluării sau în cazul în care ar fi solicitate date suplimentare, aceste întrebări și aceste solicitări de informații complementare vor fi adresate IQV.

27      La 26 ianuarie 2001, în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul nr. 3600/92, DGPC a transmis Comisiei raportul său de evaluare a metalaxilului, întocmit pe baza dosarelor transmise de IQV și de Syngenta. În raportul respectiv, autoritățile portugheze indicau că erau necesare anumite informații suplimentare pentru a completa evaluarea acestei substanțe. Prin urmare, potrivit DGPC, nu era posibil la momentul respectiv să fie propusă includerea substanței menționate în anexa I la Directiva 91/414.

28      Prin scrisorile din 2 și din 15 februarie 2001, autoritățile portugheze au solicitat IQV să trimită statelor membre și Comisiei, până la 15 martie 2001, un dosar rezumat actualizat și, dacă îi va fi adresată o solicitare în acest sens, și un dosar complet.

29      La 26 martie 2001, Comisia a informat IQV cu privire la faptul că, în măsura în care aceasta din urmă nu trimisese un dosar rezumat actualizat în termenul prevăzut, nu era posibil să se realizeze o examinare corespunzătoare a metalaxilului și să se ajungă la o concluzie referitoare la această substanță, subliniind că, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3600/92, notificatorii au obligația de a transmite autorității competente a statului membru raportor un dosar rezumat, precum și un dosar complet. În consecință, Comisia a indicat că, în lipsa unei asemenea transmiteri, intenționa să propună adoptarea unei decizii privind neînscrierea metalaxilul în anexa I la Directiva 91/414.

30      Printr‑o scrisoare din 4 mai 2001 adresată Comisiei, IQV a explicat că intenționa să achiziționeze studiile realizate de Syngenta care erau protejate. În plus, IQV a solicitat Comisiei să îi indice dacă autoritățile portugheze fuseseră însărcinate să distribuie documentația necesară statelor membre, propunând să suporte ea însăși cheltuielile distribuirii. Ulterior, printr‑o scrisoare din 7 iunie 2001 adresată Comisiei, IQV a transmis lista studiilor din dosarul Syngenta care erau protejate, subliniind că era puțin probabil ca Syngenta să accepte să i le vândă.

31      În această scrisoare din 7 iunie 2001, IQV a încercat, pe de altă parte, să identifice care dintre aceste studii sunt cele care ar fi necesare pentru completarea propriului dosar. IQV a explicat că o nouă prezentare a respectivelor studii putea fi realizată cu respectarea termenului care expira în luna mai 2002. Cu toate acestea, IQV solicita Comisiei să confirme această listă, pentru a fi în măsură să respecte termenul menționat. În aceeași zi, în vederea constituirii unui dosar complet, IQV a contactat societatea Syngenta pentru a‑i propune cumpărarea anumitor studii realizate în cadrul notificării efectuate de către aceasta din urmă.

32      Printr‑o scrisoare din 11 iulie 2001, Comisia a informat societatea IQV că trebuie să își completeze dosarul până la 25 mai 2002, întrucât serviciile sale trebuiau să adopte o decizie definitivă cu privire la metalaxil înainte de sfârșitul lunii iulie 2003. Comisia a subliniat de asemenea că, dacă IQV nu dispunea de un dosar complet, probabil că nu va putea răspunde într‑un termen rezonabil întrebărilor formulate de experții statelor membre sau de Comisie.

33      Printr‑o scrisoare din 26 septembrie 2001, DGPC a informat societatea IQV că refuza să asigure distribuirea dosarului întocmit de Syngenta statelor membre și Comisiei.

34      Ținând cont de refuzul societății Syngenta de a vinde studiile sale societății IQV, precum și de cel al autorităților portugheze de a distribui dosarul acesteia, Comisia a informat IQV, printr‑o scrisoare din 15 octombrie 2001, că nu era în măsură să desfășoare în mod eficient consultările experților (mecanismul denumit „peer review”) cu privire la metalaxil.

35      Printr‑o scrisoare din 1 aprilie 2002, IQV a informat Comisia că era dispusă să realizeze toate studiile necesare pentru a obține înscrierea metalaxilului în anexa I la Directiva 91/414. La 12 aprilie 2002, IQV a depus un dosar rezumat actualizat și a confirmat decizia sa de a întocmi un dosar complet.

36      Printr‑o scrisoare din 6 iunie 2002, Comisia a comunicat IQV că numai substanțele active pentru care vor fi disponibile date complete cel târziu la 31 decembrie 2003 vor putea beneficia de o prorogare dincolo de această dată a termenului limită pentru evaluare. În respectiva scrisoare, Comisia sublinia că, în opinia sa, IQV nu va putea să întocmească un dosar complet înaintea acestei date și că, prin urmare, va fi obligată să propună neînscrierea metalaxilului în anexa I la Directiva 91/414. Comisia preciza totuși că IQV avea posibilitatea să depună un dosar în vederea înregistrării metalaxilului drept „nouă substanță activă”.

37      La 14 iunie 2002, printr‑o scrisoare adresată Comisiei, IQV a indicat că va continua realizarea studiilor necesare pentru a acoperi lipsurile identificate în raportul autorităților portugheze, angajându‑se să prezinte aceste studii până în luna mai 2003. În ceea ce privește depunerea unui dosar de înregistrare a metalaxilului drept nouă substanță activă, IQV a precizat că întocmirea unui asemenea dosar nu era posibilă înainte de sfârșitul anului 2005. Cu toate acestea, întrucât întocmirea dosarului respectiv reprezenta o investiție financiară importantă, IQV considera că nu putea lua în considerare această posibilitate decât dacă s‑ar fi garantat de către Comisie faptul că metalaxilul va fi autorizat în cursul unei perioade tranzitorii, pentru ca IQV să nu piardă cote de piață în cursul procedurii de evaluare.

38      În iunie 2002, Comisia a sesizat Comitetul fitosanitar cu un proiect de decizie negativă privind metalaxilul. În urma aprobării acestui proiect de către respectivul comitet în cursul reuniunii sale din 18 și 19 octombrie 2002, Comisia a adoptat decizia în litigiu la 2 mai 2003.

 Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

39      Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 9 mai 2003, IQV a introdus o acțiune prin care solicita anularea deciziei în litigiu. În aceeași zi, a introdus și o cerere de suspendare a executării acestei decizii.

40      Prin Ordonanța din 5 august 2003, Industrias Químicas del Vallés/Comisia (T‑158/03 R, Rec., p. II‑3041), președintele Tribunalului a respins cererea de măsuri provizorii formulată de IQV. Prin urmare, aceasta din urmă a introdus recurs împotriva ordonanței menționate.

41      După ce a constatat că a fost săvârșită o eroare de drept de către președintele Tribunalului cu privire la evaluarea comparativă a intereselor prezente în cauză și a considerat că sunt îndeplinite condiția fumus boni juri și condiția urgenței, președintele Curții a anulat, prin Ordonanța din 21 octombrie 2003, Industrias Químicas del Vallés/Comisia [C‑365/03 P(R), Rec., p. I‑12389], Ordonanța din 5 august 2003, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, citată anterior, și a dispus suspendarea executării deciziei în litigiu.

42      Prin hotărârea atacată, Tribunalul s‑a pronunțat asupra fondului cauzei, respingând cele trei motive invocate de IQV. Acestea se refereau la greșita aplicare, în cauză, a Directivei 91/414 și a Regulamentului nr. 3600/92, la încălcarea principiului proporționalității și la abuzul de putere.

43      În primul rând, Tribunalul a hotărât că nu fusese încălcată de către Comisie nici reglementarea aplicabilă în ceea ce privește evaluarea substanțelor active și nici propria sa interpretare a dispozițiilor referitoare la utilizarea studiilor transmise de către un alt notificator înaintea retragerii acestuia din urmă. Într‑adevăr, IQV ar fi trebuit, în orice caz, să transmită statului membru raportor un dosar complet în termenele prevăzute prin Regulamentul nr. 3600/92. Tribunalul a considerat de asemenea că era justificată prezumția invocată de Comisie potrivit căreia, întrucât nu avea acces la studiile transmise de Syngenta, IQV nu era în măsură să răspundă întrebărilor care ar fi fost formulate în cadrul procedurii inter pares.

44      În continuare, Tribunalul a considerat că decizia în litigiu nu încălca principiul proporționalității, întrucât, în împrejurările cauzei, doar retragerea de pe piață a produselor de uz fitosanitar care conțin metalaxil ar permite să se garanteze atingerea obiectivului de protecție a sănătății umane și animale, precum și a mediului.

45      În final, Tribunalul a respins motivul întemeiat pe abuzul de putere, întrucât IQV nu a prezentat niciun indiciu revelator al faptului că decizia în litigiu ar fi fost adoptată de Comisie ca urmare a presiunilor exercitate de Syngenta.

 Procedura în fața Curții și concluziile părților

46      Prin cererea depusă la grefa Curții la 26 august 2005, IQV a introdus prezentul recurs, îndreptat împotriva hotărârii atacate, precum și o nouă cerere de suspendare a executării deciziei în litigiu. Această cerere a fost respinsă prin Ordonanța președintelui Curții din 15 decembrie 2005, Industrias Químicas del Vallés/Comisia (C‑326/05 P‑R, Rec., p. I‑06557).

47      IQV solicită Curții:

–        declararea prezentului recurs ca fiind admisibil și fondat;

–        anularea hotărârii atacate;

–        admiterea cererii formulate în primă instanță, al cărei obiect era anularea deciziei în litigiu;

–        în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță și recursului, precum și, dacă este cazul, a celor care au rezultat din procedura referitoare la măsurile provizorii.

48      Comisia solicită Curții:

–        respingerea recursului ca fiind inadmisibil sau, în subsidiar, ca fiind nefondat, în ceea ce privește primul, al doilea și al treilea motiv, primul și al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, primul aspect al celui de al cincilea motiv, al șaptelea motiv, precum și susținerile formulate la punctele 108 și 109 din cererea de recurs și privind conținutul anumitor declarații ale reprezentantului legal al IQV formulate în cursul ședinței în fața Tribunalului;

–        respingerea recursului, în ceea ce privește celelalte capete de cerere, ca fiind nefondat;

–        obligarea IQV la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la recurs

49      În recursul formulat, recurenta invocă șapte motive în vederea obținerii anulării hotărârii atacate și a deciziei în litigiu sau, în subsidiar, a trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe din nou asupra sa.

 Cu privire la primul motiv

 Argumentele părților

50      Prin primul motiv invocat, recurenta susține că Tribunalul a schimbat înțelesul neîndoielnic al unora dintre elementele de probă care i‑au fost prezentate pentru a ajunge – la punctele 94 și 104 din hotărârea atacată – la concluzia că, în cursul procedurii, Comisia nu și‑ar fi modificat în niciun fel poziția referitoare la necesitatea depunerii de către IQV a unui dosar complet.

51      Potrivit IQV, ar reieși din scrisoarea din 19 iulie 1999, precum și din alte documente, de care Tribunalul nu ar fi ținut cont, că, într‑o primă fază, Comisia și DGPC au considerat că era posibil ca evaluarea metalaxilului să fie realizată nu doar pe baza dosarului transmis de IQV, ci și în lumina tuturor informațiilor disponibile, inclusiv a studiilor prezentate de Syngenta. Doar ulterior Comisia a solicitat recurentei un dosar complet, modificându‑și astfel poziția și făcând imposibilă în fapt întocmirea unui asemenea dosar în termenul acordat.

52      În special, întrucât s‑a referit doar la un singur pasaj din scrisoarea din 19 iulie 1999, fără a lua în considerare întregul conținut al acesteia, Tribunalul ar fi ignorat sensul literal al respectivei scrisori. Într‑adevăr, o lectură globală a acestui document ar demonstra faptul că, în 1999, Comisia nu considera ca fiind necesară transmiterea de către IQV a unui dosar complet, fie pentru continuarea evaluării metalaxilului, fie pentru posibila includere a acestei substanțe în anexa I la Directiva 91/414.

53      În plus, atunci când a analizat respectiva scrisoare, Tribunalul nu ar fi ținut cont de succesiunea faptelor și nici de documentele ulterioare acelei scrisori. În această privință, IQV se referă în principal la o scrisoare a DGPC din 28 octombrie 1999, singurul document de care avea cunoștință la data faptelor, în care, pe de o parte, nu ar fi existat nicio mențiune cu privire la posibilitatea de a‑i solicita un dosar complet și, pe de altă parte, s‑ar fi afirmat că procedura va continua pe baza oricărei informații disponibile.

54      Comisia susține că acest motiv este inadmisibil, întrucât recurenta nu a făcut dovada niciunei denaturări a elementelor de probă prezentate Tribunalului.

55      Motivul ar fi, în plus, neîntemeiat. Într‑adevăr, Comisia nu și‑ar fi schimbat niciodată linia de conduită în cursul procedurii, ci, dimpotrivă, ar fi cerut întotdeauna ca IQV să transmită un dosar complet. Această constatare ar rezulta chiar din textul scrisorii din 19 iulie 1999, astfel cum a stabilit, pe bună dreptate, Tribunalul.

 Aprecierea Curții

56      În primul rând, trebuie să se examineze excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie.

57      În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu jurisprudența Curții, în cadrul recursului sunt admisibile motive care privesc stabilirea situației de fapt și aprecierea acesteia în decizia atacată dacă recurentul pretinde că Tribunalul a făcut constatări a căror inexactitate materială rezultă din înscrisurile de la dosar sau că a denaturat elementele de probă prezentate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 octombrie 2002, Aéroports de Paris/Comisia, C‑82/01 P, Rec., p. I‑9297, punctul 56, precum și Hotărârea din 18 ianuarie 2007, PKK și KNK/Consiliul, C‑229/05 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 35).

58      Or, chiar aceasta este situația în speță. Într‑adevăr, motivul invocat de recurentă privește în mod detaliat o eroare vădită pe care Tribunalul ar fi săvârșit‑o cu ocazia interpretării documentelor prezentate în primă instanță.

59      În aceste condiții, urmează ca primul motiv al recursului să fie declarat admisibil.

60      În ceea ce privește temeinicia acestui motiv, trebuie amintit că o denaturare a elementelor de probă are loc dacă, fără a fi necesar să se recurgă la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente apare ca fiind vădit greșită (Hotărârea PKK și KNK/Consiliul, citată anterior, punctul 37; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 6 aprilie 2006, General Motors/Comisia, C‑551/03 P, Rec., p. I‑3173, punctul 54).

61      În lumina acestui criteriu, Curtea reține că Tribunalul s‑a bazat pe conținutul scrisorii din 19 iulie 1999, precum și pe cel al unei scrisori din 28 octombrie 1999, adresată IQV de către DGPC, pentru a ajunge la concluzia că nu a avut nicidecum loc o schimbare a poziției Comisiei cu privire la necesitatea ca IQV să transmită un dosar complet și că, prin urmare, Comisia a refuzat în mod întemeiat să proroge termenul aplicabil în cazul respectivei transmiteri.

62      Astfel, la punctul 94 din hotărârea atacată, Tribunalul a afirmat că „termenii scrisorii din 19 iulie 1999 referitori la obligațiile care incumbă societății IQV sunt foarte clari: «[notificatorul] își asumă răspunderea de a transmite statului membru raportor, celorlalte state membre și experților menționați la articolul 7 alineatul (2) („peer review”) un dosar rezumat și, după caz, un dosar complet». Chiar dacă scrisoarea adresată societății IQV de către DGPC la 28 octombrie 1999 nu a reluat acest pasaj, este evident că poziția Comisiei nu s‑a schimbat nicidecum”. La punctul 104 din hotărârea menționată, Tribunalul a adăugat că „poziția Comisiei cu privire la acest aspect nu s‑a schimbat [...]. Comisia nu s‑a contrazis atunci când a solicitat un dosar complet în 2001, întrucât, deja în iulie 1999, punctul de vedere juridic adresat DGPC menționa această obligație”.

63      Cu toate acestea, astfel cum a subliniat avocatul general la punctele 63-70 din concluzii, concluziile pe care Tribunalul le‑a dedus din respectivele scrisori nu sunt conforme cu sensul și semnificația acestor documente privite în integralitatea lor.

64      Într‑adevăr, chiar dacă este adevărat că, potrivit punctului 6 din scrisoarea din 19 iulie 1999, IQV era obligată să transmită „după caz, un dosar complet”, nu este mai puțin adevărat că, în alte fragmente ale aceluiași document, Comisia a precizat DGPC că:

–        „[n]u poate fi pus la îndoială faptul că [Syngenta] a cesionat raportorului drepturile sale asupra studiilor pentru ca acesta din urmă să le utilizeze în conformitate cu normele ce reglementează procedura de evaluare” (punctul 2);

–        „[r]aportorul examinează dosarele transmise și [...] poate utiliza «orice informații» și nu doar pe cele transmise de notificatori” (punctul 3);

–        „[atunci când mai mulți notificatori participă la o procedură de evaluare fără a fi ajuns la un acord,] raportorul ține seama de toate studiile transmise. Prin urmare, substanța activă este inclusă chiar dacă datele transmise de un producător sunt incomplete, studiile efectuate de un notificator profitând, așadar, tuturor producătorilor, chiar și în lipsa unui acord” (punctul 4);

–        „[î]n sistemul stabilit de [D]irectiv[a] [91/414], includerea unei substanțe active în anexa I nu este legată exclusiv de producătorul care a solicitat acest lucru și poate fi chiar solicitată în mod independent de către un stat membru” (punctul 5);

–        „[î]n concluzie, [...] examinarea respectivei probleme pare să indice, din perspectiva serviciilor Comisiei, că, dacă un notificator își încetează participarea la un program de lucru, acest fapt nu ar trebui să împiedice statul membru raportor să examineze datele transmise și să emită raportul de evaluare, în special atunci când un alt notificator pentru aceeași substanță și‑a exprimat interesul pentru finalizarea acestei evaluări” (punctul 7).

65      Reiese, așadar, din termenii în care este formulată scrisoarea din 19 iulie 1999, privită în ansamblul său, că, deși Comisia a menționat eventuala obligație de a transmite un dosar complet, în principal aceasta a confirmat autorităților portugheze că procedura de evaluare a substanței active trebuia să fie realizată pe baza tuturor datelor disponibile și că, în orice caz, caracterul incomplet al dosarului IQV nu constituia, în sine, un obstacol nici pentru continuarea procedurii de evaluare, nici pentru posibila includere a metalaxilului în anexa I la Directiva 91/414.

66      În plus, semnificația acestei scrisori reiese de asemenea din scrisoarea adresată la 28 octombrie 1999 societății IQV, în care, după ce a luat cunoștință de opinia Comisiei, DGPC a indicat, fără a menționa vreo posibilitate de a solicita transmiterea unui dosar complet, că ar fi ținut cont de dosarul transmis de Syngenta și că ar fi putut fi solicitate din partea IQV numai informații suplimentare. Pe de altă parte, astfel cum Comisia constată la punctul 5 din motivarea deciziei în litigiu, autoritățile portugheze au transmis, la 26 ianuarie 2001, raportul de evaluare a metalaxilului pe care l‑au întocmit pe baza informațiilor transmise de cei doi notificatori.

67      În rest, trebuie să se sublinieze în final că, în scrisoarea din 26 martie 2001, Comisia a făcut referire la obligația de a transmite un dosar rezumat și la cea de a prezenta un dosar complet, indicând, în același timp, că această din urmă obligație nu se impunea decât „dacă exista o solicitare în acest sens”.

68      Prin urmare, se impune constatarea că stabilirea situației de fapt care figurează la punctele 94 și 104 din hotărârea atacată, potrivit căreia Comisia nu și‑a schimbat nicidecum poziția cu privire la necesitatea transmiterii de către recurentă a unui „dosar complet” în susținerea cererii acesteia de înregistrare a metalaxilului, este inexactă și reprezintă o denaturare a elementelor de probă prezentate Tribunalului.

69      În consecință, urmează ca primul motiv de recurs să fie admis și ca hotărârea atacată să fie anulată, fără să fie necesar ca instanța să se pronunțe cu privire la celelalte motive invocate de IQV.

 Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului

70      Conform articolului 61 primul paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție, Curtea poate, în cazul anulării deciziei Tribunalului, să se pronunțe în mod definitiv asupra litigiului, în cazul în care acesta se află în stare de a fi judecat.

71      Această dispoziție trebuie aplicată în speță, Curtea dispunând de toate elementele necesare pentru a judeca pe fond cauza.

72      Prin cel de al doilea și prin cel de al treilea aspect al primului motiv – care trebuie examinate în primul rând –, IQV susținea, în esență, că a fost săvârșită o eroare vădită de apreciere de către Comisie atunci când aceasta a solicitat transmiterea unui dosar complet în termenul prevăzut și atunci când a refuzat prorogarea acestui termen. Într‑adevăr, Comisia însăși ar fi cea care, ca urmare a atitudinii sale contradictorii, a pus societatea IQV în imposibilitatea de a‑și îndeplini această obligație în respectivul termen.

73      Comisia a susținut că a apreciat în mod corect situația de fapt din speță, că a aplicat în mod corect prevederile legislative și că nu a avut un comportament contradictoriu în legătură cu necesitatea transmiterii de către IQV a unui dosar complet, în vederea finalizării procedurii de examinare a metalaxilului.

74      Or, trebuie amintit că, astfel cum reiese din al cincilea, al șaselea și al nouălea considerent, Directiva 91/414 urmărește eliminarea obstacolelor în calea schimburilor intracomunitare de produse de uz fitosanitar, menținând, în același timp, un nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății umane și animale (a se vedea de asemenea Hotărârea din 14 septembrie 2006, Stichting Zuid‑Hollandse Milieufederatie, C‑138/05, Rec., p. I‑8339, punctul 43).

75      Astfel cum s‑a reținut în mod întemeiat de către Tribunal la punctul 95 din hotărârea atacată, în acest cadru, Comisiei trebuie să îi fie recunoscută o largă putere de apreciere pentru a putea atinge în mod eficient obiectivul care îi este stabilit și ținând cont de evaluările tehnice complexe pe care trebuie să le realizeze.

76      Exercitarea acestei puteri nu este totuși sustrasă controlului jurisdicțional. Într‑adevăr, astfel cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, în cadrul acestui control, instanţa comunitară trebuie să verifice respectarea normelor de procedură, exactitatea materială a faptelor reținute de către Comisie, lipsa unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a unui abuz de putere (Hotărârea din 25 ianuarie 1979, Racke, 98/78, Rec., p. 69, punctul 5, și Hotărârea din 22 octombrie 1991, Nölle, C‑16/90, Rec., p. I‑5163, punctul 12).

77      În special, atunci când o parte invocă o eroare vădită de apreciere pe care ar fi săvârșit‑o instituția competentă, instanţa comunitară trebuie să controleze dacă această instituție a examinat, cu atenţie și imparțialitate, toate elementele relevante ale cazului, elemente pe care se bazează concluziile care sunt desprinse (a se vedea în special Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, Rec., p. I‑5469, punctul 14).

78      Trebuie, așadar, să se examineze dacă decizia în litigiu a fost adoptată cu respectarea principiilor enunțate anterior.

79      În această privință, trebuie subliniat că, pe baza scrisorilor mai sus menționate, redactate în 1999 de către Comisie și de către DGPC, IQV ar fi putut înțelege, astfel cum reiese de la punctele 61-67 din prezenta hotărâre, că evaluarea metalaxilului va fi continuată pe baza tuturor informațiilor disponibile (inclusiv a studiilor conținute în dosarul transmis de Syngenta) și că autoritățile competente îi vor cere, eventual, să transmită doar clarificări sau date suplimentare. Pe de altă parte, scrisorile DGPC, citate la punctul 28 din prezenta hotărâre, dovedesc de asemenea un comportament cel puțin contradictoriu din partea acesteia față de IQV.

80      Se impune, prin urmare, constatarea că, atunci când Comisia i‑a cerut să transmită un dosar complet, recurenta s‑a aflat într‑o situație neprevăzută și complexă, ținând cont în special de timpul și de eforturile necesare pentru realizarea studiilor științifice solicitate.

81      Astfel, deși IQV a indicat, în scrisoarea din 7 iunie 2001, că își va putea completa dosarul în termenul impus, respectiv până în luna mai 2002, dacă lista studiilor necesare în acest scop, ce figura în dosarul societății Syngenta, putea fi confirmată de Comisie, în scrisoarea sa din 11 iulie 2001, Comisia s‑a limitat la a sublinia că termenul acordat pentru completarea dosarului expira la 25 mai 2002 și că o decizie definitivă cu privire la metalaxil trebuia să fie adoptată înainte de sfârșitul lunii iulie 2003. Este cert faptul că lista studiilor întocmită de IQV în scrisoarea acesteia din 7 iunie 2001 nu a fost niciodată confirmată de Comisie.

82      Astfel cum reiese din scrisorile societății IQV menționate la punctele 35-37 din prezenta hotărâre și în special din cea din 14 iunie 2002, IQV a continuat totuși să își manifeste în mod clar intenția de a transmite Comisiei studiile care lipseau din dosarul său, angajându‑se să le prezinte până în luna mai 2003.

83      Cu toate acestea, este cert faptul că, nerăspunzând la această scrisoare din 14 iunie 2002 și sesizând, în cursul aceleiași perioade, Comitetul fitosanitar cu un proiect de decizie negativă privind metalaxilul, Comisia nu a ținut cont nici de acest angajament.

84      Din cele de mai sus rezultă că recurenta a susținut pe bună dreptate că imposibilitatea de a prezenta un dosar complet în termenul stabilit, care expira la 25 mai 2002, era cauzată, cel puțin în parte, de comportamentul contradictoriu al autorităților competente. Este de asemenea evident că această împrejurare nu a fost luată deloc în considerare de către Comisie atunci când a hotărât să adopte decizia în litigiu și să refuze prorogarea respectivului termen până în mai 2003, astfel cum solicitase IQV.

85      Această constatare nu poate fi infirmată de argumentul invocat de Comisie potrivit căruia împrejurările cauzei excludeau posibilitatea acordării unor noi termene în favoarea IQV pentru ca aceasta să poată prezenta informațiile care lipseau. Într‑adevăr, astfel cum a subliniat avocatul general la punctele 77-84 din concluzii, o prorogare a termenului în vederea completării dosarului era perfect posibilă pe baza reglementării în vigoare la momentul faptelor, Comisia acordând o asemenea prorogare în cadrul unor proceduri similare de evaluare a altor substanțe active. Comisia a recunoscut, de altfel, în memoriul său în apărare prezentat în primă instanță că prorogarea, până la 31 decembrie 2005, a termenului prevăzut pentru evaluarea substanțelor active „se aplica și în cazul metalaxilului”.

86      În plus, Comisia a confirmat ea însăși, în scrisoarea pe care a adresat‑o IQV menționată la punctul 36 din prezenta hotărâre, că putea, în principiu, să utilizeze orice informație care i‑ar fi transmisă înainte de 31 decembrie 2003, ceea ce reprezintă o dată ulterioară cu câteva luni celei propuse de IQV (mai 2003) și refuzate de Comisie.

87      Totodată, trebuie subliniat faptul că nici în cadrul ședinței nu a fost contestat de către Comisie faptul că nu există informații potrivit cărora utilizarea metalaxilului ar putea prezenta vreun risc pentru sănătatea publică sau pentru mediu.

88      Rezultă că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a refuzat să acorde societății IQV o prorogare a termenului stabilit pentru prezentarea studiilor care lipseau din dosarul său și când a decis, în consecință, să nu includă metalaxilul în anexa I la Directiva 91/414 doar pentru motivul că recurenta nu prezentase un dosar complet în termenul respectiv.

89      Prin urmare, decizia în litigiu este afectată de o eroare de drept și trebuie să fie anulată.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

90      Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât IQV a solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură și de cea în primă instanță, inclusiv a celor aferente procedurilor privind măsurile provizorii desfășurate atât la Curte, cât și la Tribunal.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară și hotărăște:

1)      Anulează Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 28 iunie 2005, Industrias Químicas del Vallés/Comisia (T‑158/03).

2)      Anulează Decizia 2003/308/CE a Comisiei din 2 mai 2003 privind neînscrierea metalaxilului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor acordate pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță activă.

3)      Obligă Comisia Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură și de cea în primă instanță, inclusiv a celor aferente procedurilor privind măsurile provizorii desfășurate atât la Curte, cât și la Tribunal.

Semnături

---

* Limba de procedură: spaniola.