Avizul Comitetului Regiunilor privind îmbunătăţirea directivelor EIA şi SEA

(2010/C 232/07)

I.   RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

A.   Observaţii generale şi rolul autorităţilor locale şi regionale

1.   afirmă importanţa directivelor EIA şi SEA ca instrumente fundamentale ale politicii de mediu locale şi regionale, întrucât acestea permit prevenirea consecinţelor probabile asupra mediului ale programelor, planurilor sau proiectelor de investiţii publice sau private;

2.   subliniază că punerea în aplicare a acestor directive poate impune costuri suplimentare întreprinderilor şi administraţiilor publice;

3.   aminteşte, cu toate acestea, că niciuna dintre cele două directive nu stabileşte norme obligatorii de mediu, lăsând în sarcina autorităţilor naţionale controlul calităţii EIA şi SEA;

4.   admite că, deşi directivele EIA şi SEA garantează participarea publică şi transparenţa procesului decizional, există încă deficienţe care trebuie remediate, în special în ceea ce priveşte faza de lansare a consultării publice, forma pe care o îmbracă informaţiile publice şi accesul la acestea;

5.   atrage atenţia asupra faptului că anumite puncte din cele două directive se suprapun. Deşi abordează teme diferite, Directiva SEA se aplică „în amonte” de anumite planuri şi programe publice şi private, pe când Directiva EIA evaluează proiectele publice şi private, iar distincţiile dintre definiţiile planului, programului şi proiectului nu sunt întotdeauna clare, persistând îndoiala dacă obiectul evaluării îndeplineşte criteriile care impun aplicarea ambelor directive sau numai a uneia dintre ele. Prin urmare, evaluarea trebuie să se realizeze în două etape;

6.   subliniază necesitatea de a se stabili legături formale între cele două directive şi Directiva privind habitatele (cu accent pe aspectul evaluării corespunzătoare) şi Planul de acţiune pentru biodiversitate, precum şi o metodologie bine definită pentru determinarea impactului schimbărilor climatice;

B.   Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului (EIA)

7.   confirmă că toate statele membre au instituit cadre de reglementare complete şi că pun în aplicare directiva EIA, stabilind, în anumite cazuri, dispoziţii mai stricte decât exigenţele minime prevăzute de directivă;

8.   constată totuşi că directiva EIA necesită îmbunătăţiri în anumite domenii şi solicită organizarea unei dezbateri la nivel de experţi în cadrul statelor membre, în special în ceea ce priveşte verificarea şi evaluarea preliminară, participarea publică, calitatea informaţiilor, procedurile EIA transfrontaliere şi coordonarea acestei directive cu alte directive şi politici;

9.   propune ca mecanismul de verificare şi evaluare preliminară, prevăzut la articolul 4 şi în anexele II şi III, să fie simplificat şi clarificat, prin detalierea criteriilor de selecţie enumerate în anexa III şi prin stabilirea în cadrul directivei a unor praguri, criterii şi mecanisme de declanşare. S-a constatat că, la fixarea pragurilor, statele membre nu se limitează la marja de manevră de care dispun, fie luând în considerare doar anumite criterii de selecţie din anexa III, fie exceptând anumite proiecte în prealabil. La aceasta se adaugă diverse situaţii în care efectele cumulate nu sunt luate în considerare, precum şi adoptarea practicii „felierii” proiectelor, în special în cazul marilor planuri de investiţii. De asemenea, propune detalierea caracteristicilor tehnice ale proiectelor incluse în anexele I şi II, pentru a se clarifica domeniul concret de aplicare;

10.   recomandă să se introducă în cadrul directivei obligativitatea delimitării domeniului de evaluat, aceasta determinând conţinutul şi numărul subiectelor care trebuie incluse în informaţiile destinate evaluării impactului asupra mediului, precum şi un proces transparent de acreditare a consultanţilor, dacă aceştia există;

11.   recomandă, de asemenea, ca măsură ce poate contribui la calitatea evaluării impactului asupra mediului şi, prin urmare, la eficienţa acesteia, ca directiva să prevadă obligaţia de a evalua soluţiile alternative studiate, de a stabili o durată de valabilitate a evaluării impactului asupra mediului şi de a monitoriza efectele semnificative asupra mediului pe care le-ar putea avea implementarea proiectelor, precum şi eficienţa măsurilor de protecţie şi de corecţie prevăzute;

12.   subliniază că publicului trebuie să i se acorde din timp posibilitatea reală de a participa la procesul de decizie. Consultarea publică trebuie lansată cât mai devreme posibil, de exemplu în faza de delimitare a domeniului de evaluat şi de verificare/evaluare preliminară. De asemenea, trebuie prevăzute cerinţe minime privind cele mai bune modalităţi de a pune documentaţia EIA la dispoziţia publicului interesat;

C.   Directiva privind evaluarea strategică de mediu (SEA)

13.   atrage atenţia asupra faptului că, în ansamblu, aplicarea şi eficacitatea directivei SEA variază de la un stat membru la altul, atât din punctul de vedere al dispoziţiilor instituţionale şi juridice, cât şi al modului în care statele membre îi percep rolul (1);

14.   subliniază că, deşi este nevoie de mai multă experienţă în aplicarea directivei SEA, există o serie de elemente ale directivei, care pot fi descrise de fiecare stat membru şi care ar putea fi specificate în cadrul unei revizuiri. Atrage atenţia asupra următoarelor acţiuni necesare:

15.   reaminteşte că experienţa a demonstrat că introducerea evaluării strategice de mediu în planificarea regională şi locală a utilizării terenurilor duce la o creştere a costurilor aferente cu circa 0,1-1 % şi la o creştere a intervalului de timp necesar aprobării cu circa 20-25 % din durata obişnuită - aspecte ce trebuie luate în considerare în cadrul oricăror modificări aduse evaluării strategice de mediu;

16.   consideră vitală necesitatea de a dezvolta capacităţile statelor membre în scopul asigurării eficacităţii punerii în aplicare a directivei SEA. În acest sens, trebuie încurajată puternic consolidarea capacităţilor, în special prin campanii de recrutare şi de formare de experţi în evaluare strategică de mediu, precum şi prin elaborarea de documente de orientare;

17.   propune ca toate iniţiativele viitoare să ţină cont de principiul subsidiarităţii, de cel al proporţionalităţii şi de cel privind o mai bună legiferare, să lanseze o dezbatere deschisă participării tuturor părţilor interesate, să favorizeze o mai bună protecţie a naturii, să mărească gradul de armonizare şi să simplifice procedurile existente;

18.   observă că se pot economisi bani şi timp şi se poate evita dublarea eforturilor, întrucât pe parcursul elaborării planurilor de amenajare a teritoriului, în cadrul audierilor publice, cetăţenii au deja ocazia de a se informa cu privire la soluţiile prevăzute. Prin urmare, evaluarea strategică de mediu ca măsură de asigurare a participării publice este superfluă. Se poate efectua o evaluare strategică de mediu pentru a se examina alternativele privind definirea scopului, tehnologiile aplicate sau efectul asupra mediului al unui proiect concret, cu potenţiale efecte de poluare.

(1)  Informaţii suplimentare privind aplicarea şi eficienţa ambelor directive pot fi găsite în următoarele studii ale Comisiei Europene:

http://ec.europa.eu/environment/eia/pdf/eia_study_june_09.pdf

http://ec.europa.eu/environment/eia/pdf/study0309.pdf.