(1)   Operatorii economici care coprelucrează biomasa pot elabora și utiliza o metodă de testare specifică întreprinderii sau procesului pentru a stabili ponderea pe bază de carbon a bioconținutului, adaptată la modelul lor specific de fabrică și la mixul lor de materii prime. Această metodă principală de testare se bazează fie pe metoda bilanțului masic sau energetic, fie pe metode de randament fie pe testarea cu radiocarbon (14C) [și anume detectarea radiocarbonului prin spectrometrie de masă cu ioni accelerați (Accelerator Mass Spectrometry – AMS) sau prin metoda numărării prin scintilație lichidă (Liquid Scintillation Counting – LSC)] a rezultatelor producției.

(2)   Operatorii economici consideră că întreaga rafinărie, instalația care tratează biolichidele și petrolul fosil sau instalația care coprelucrează fluxurile de deșeuri care intră la tratare sunt limite ale sistemului, independent de metoda de testare utilizată. Amestecarea combustibililor coprelucrați cu alți combustibili este considerată ca fiind în afara limitelor sistemului. Testarea cu radiocarbon (14C) se efectuează înainte ca combustibilii produși prin coprelucrare să fie amestecați și cu alți combustibili fosili sau biocombustibili care nu au făcut parte din procesul de coprelucrare propriu-zis.

(3)   Atunci când raportează rezultatele coprelucrării, operatorii economici furnizează detalii cu privire la acuratețea și precizia metodei de testare utilizate. Operatorii economici contabilizează și raportează orice inexactități în măsurarea debitelor sau a puterii calorifice ca parte a metodei lor principale de testare. Operatorii economici aplică aceeași metodă de testare diferitelor unități de prelucrare ale aceleiași rafinării, instalației care tratează biolichidele și uleiul fosil sau instalației de coprelucrare a fluxurilor de deșeuri care intră la tratare. Dacă aceste unități nu sunt conectate și nu există fluxuri între ele, operatorii economici pot aplica metode de testare diferite. În cazul instalațiilor de coprelucrare a materiilor prime pe bază de deșeuri, această metodologie și verificare prin testarea cu radiocarbon (14C) pot fi aplicate numai dacă se poate preleva un set fiabil și reprezentativ de eșantioane la nivelul materiilor prime, care să permită stabilirea bioconținutului în totalul acestora.

(4)   Operatorii economici se asigură că limita de detecție a metodei de testare selectate poate măsura în mod eficace ponderea preconizată a biocombustibililor sau a biogazului în cadrul procesului.

(5)   Atunci când operatorii economici raportează rezultatele coprelucrării utilizând o metodă principală de testare diferită de cea bazată pe testarea cu radiocarbon (14C), aceștia utilizează testarea cu radiocarbon (14C) a rezultatelor producției ca modalitate regulată de verificare a corectitudinii performanței sistemului lor și a rezultatelor metodei principale de testare utilizate. Verificarea prin testare cu radiocarbon (14C) este necesară pentru toate rezultatele producției în care se declară existența unui bioconținut pe bază de carbon.

(6)   Operatorii economici documentează detaliat cantitățile și tipurile de biomasă care intră în procesul comun în care este prelucrată biomasa cu combustibili fosili, precum și cantitățile de biocombustibili și biogaz care sunt produse din biomasa respectivă. În plus, operatorii economici susțin informațiile respective cu dovezi, inclusiv rezultatele metodei principale de testare de control prevăzute la alineatul (1) și rezultatele metodei de verificare prevăzute la alineatul (5) sau la articolul 5 în cazul stabilirii proporției de hidrogen de origine biologică.

(1)   În cazul în care se utilizează metoda bilanțului masic, operatorul economic efectuează analiza bilanțului masic complet al masei totale a materiilor prime și a rezultatelor producției. Metoda bilanțului masic asigură faptul că bioconținutul tuturor rezultatelor producției este proporțional cu bioconținutul materiilor prime și că ponderea materialului biogenic identificat cu ajutorul rezultatelor testelor cu radiocarbon 14C este alocată fiecărui rezultat al producției. Pentru fiecare rezultat al producției se aplică diferiți factori de conversie care corespund cel mai bine bioconținutului măsurat cu ajutorul rezultatelor testelor cu radiocarbon 14C. Rezultatul producției ia în considerare masa pierdută în efluenții gazoși, în reziduurile lichide din apele uzate industriale și în reziduurile solide. Metoda bilanțului masic include caracterizarea analitică suplimentară a materiilor prime și a produselor, cum ar fi analiza elementară și analiza de orientare pentru debitele masice ale sistemului.

(2)   În cazul în care metoda bilanțului masic este utilizată ca metodă principală, operatorii economici iau în considerare în calcul umiditatea și alte impurități neinerente combustibililor din materiile lor prime, precum și din rezultatele procesului lor de producție.

(1)   În cazul în care se utilizează o metodă a randamentului, operatorii economici pot utiliza una dintre cele două metode descrise mai jos pentru a obține un factor de randament care să fie aplicat procesului comun de producție a combustibilului:

(2)   Operatorii economici pot utiliza metode de randament ca metodă principală numai dacă sistemul este menținut în condițiile de funcționare de referință definite de aceștia, inclusiv pentru calitatea materiilor prime. În cazul în care utilizează o metodă de randament, operatorii economici utilizează testarea cu radiocarbon 14C ca metodă de control pentru a verifica factorul său de randament cel puțin ori de câte ori aduc modificări la nivelul condițiilor de funcționare de referință și în conformitate cu articolul 6.

(3)   Operatorul economic demonstrează funcționarea continuă a instalației în condițiile cunoscute de coprelucrare, supunând fiecare materie primă specifică cu conținut biogenic testării 14C, pentru calcularea factorului său de conversie specific.

(1)   În cazul în care sistemul de producție coprelucrează hidrogen de origine biologică din surse regenerabile, operatorii economici documentează și furnizează dovezi cu privire la originea hidrogenului, precum și o dovadă că hidrogenul care intră în unitatea de hidrotratare sau în altă unitate de coprelucrare:

(2)   Operatorii economici pot utiliza o analiză elementară comună a rafinăriei, cum ar fi testul CHN (Carbon, Hydrogen, Nitrogen … carbon, hidrogen, azot) pentru a cuantifica conținutul de hidrogen al materialului înainte și după hidrotratare ca modalitate de a documenta posibila creștere a conținutului de hidrogen al combustibilului. Operatorii economici pot contabiliza orice astfel de creștere ca biocombustibil sau biogaz suplimentar în rezultatul producției. Originea biologică a hidrogenului utilizat în hidrotratare sau coprelucrare este certificată de către furnizor sau de către operatorii economici înșiși, în cazul în care aceștia sunt, de asemenea, producători înainte de utilizare.

(1)   Atunci când efectuează testări cu radiocarbon (14C), operatorii economici aplică metoda spectrometriei de masă cu ioni accelerați (AMS). Totuși, alternativ, aceștia pot aplica metoda numărării prin scintilație lichidă (LSC), în cazul în care se preconizează că ponderea de conținut biogenic va fi de cel puțin 1 % în volum și în cazul în care eșantionul este adecvat pentru această metodă de testare, în special în ceea ce privește particulele prezente în lichid.

(2)   Operatorii economici se asigură că, atunci când efectuează un test cu radiocarbon 14C, tipul de test respectiv selectat poate detecta și cuantifica în mod fiabil ponderea conținutului biogenic. Aceștia furnizează detalii cu privire la acuratețea și precizia rezultatelor.

(3)   Testarea cu radiocarbon 14C cuantifică, de asemenea, orice pierdere de carbon de origine biogenică generată de procesul de eliminare a oxigenului din materiile prime biogenice prin compararea carbonului biogenic și a carbonului fosil din produsele de intrare și de ieșire.

(4)   În cazul în care testarea cu radiocarbon 14C, atunci când este utilizată ca a doua metodă de testare de verificare a conținutului biogenic dintr-un rezultat al producției, indică o abatere mai mare de 1 % în termeni absoluți față de rezultatele metodei principale utilizate de operatorul economic, valorile testării cu radiocarbon 14C sunt considerate valabile. În primul an de aplicare a acestei metodologii, operatorii economici pot aplica o abatere mai mare, de 3 %, în loc de 1 % în termeni absoluți, până când își perfecționează sistemul de metode de testare. În plus, operatorul economic își revizuiește metodele principale de testare pentru a corecta orice erori de sistem care conduc la o astfel de abatere și, respectiv, calibrează metoda de testare, dacă este necesar.

(5)   Frecvența de aplicare a metodei principale de testare și a metodei de testare cu radiocarbon 14C atunci când este utilizată ca a doua metodă de testare de verificare se determină ținând seama de complexitatea și variabilitatea parametrilor-cheie ai coprelucrării, astfel încât să se asigure că, în orice moment, declarațiile privind conținutul biogenic reflectă ponderile reale. Operatorii economici efectuează calculul ponderii conținutului biogenic cel puțin pentru fiecare lot sau transport. Cu excepția cazului în care se aplică o metodă care poate cartografia condițiile de funcționare legate de conținutul de carbon din rezultatele producției pentru fiecare lot sau transport, metoda de testare cu radiocarbon 14C se aplică de fiecare dată când are loc o modificare cu mai mult de 5 %, în comparație cu condițiile de referință, a compoziției materiilor prime în ceea ce privește ponderea materiei prime biogenice sau cantitatea de hidrogen și materii prime cu rol de catalizator în masa totală, parametrii de proces privind temperatura de proces în valoare absolută [K] sau presiunea de proces în presiune absolută [Pa] sau compoziția produsului. Se furnizează o analiză elementară a carbonului, a oxigenului și a azotului, împreună cu o analiză a conținutului de apă și de substanțe solide, ca bază pentru evaluarea parametrilor compoziției produsului. În toate cazurile, metoda de testare cu radiocarbon 14C se efectuează cel puțin o dată la patru luni.

(1)   În cazul în care declară că există o pondere specifică de biocombustibili sau biogaz în combustibilul pe care îl introduc pe piață, operatorii economici păstrează eșantioane timp de cel puțin doi ani, precum și evidențe ale datelor de măsurare și ale calculelor. Operatorii economici oferă organismelor de certificare și auditorilor acestora acces deplin la astfel de eșantioane, evidențe și alte dovezi. Operatorii economici elaborează o descriere detaliată a metodei principale de testare pe care au utilizat-o, indicând inclusiv acuratețea și precizia acesteia, astfel cum au fost verificate și prin intermediul aplicării testării cu radiocarbon 14C, precum și o procedură pentru aplicarea sa.

(2)   Pentru a evita riscurile de abateri și pentru a facilita verificarea retrospectivă de audit a exactității declarațiilor făcute de rafinării sau de alte instalații de coprelucrare cu privire la ponderea conținutului biogenic în combustibilii lor, operatorii economici aplică un sistem general de echilibrare a masei care indică ponderea conținutului biogenic în materia primă și în rezultatele producției. Operatorii efectuează acest calcul al bilanțului masic în paralel cu metoda principală de testare pentru a verifica și compara rezultatele ambelor metode de evaluare a ponderii conținutului biogenic în combustibilii finali produși.

(3)   În cazul în care, în perimetrul rafinăriei sau al altor instalații de coprelucrare, operatorii economici combină rezultatul coprelucrării cu alți combustibili, ei utilizează un sistem de echilibrare a masei care permite ca loturile de combustibili produși din biomasă, care sunt prelucrați împreună cu combustibili fosili în cadrul unui proces comun, să fie amestecați cu alți combustibili, furnizând în același timp informații adecvate cu privire la caracteristicile și dimensiunile loturilor, în conformitate cu articolul 30 din Directiva (UE) 2018/2001.

(4)   Orice abatere identificată de auditorii organismelor de certificare în ceea ce privește ponderea biocombustibililor sau a biogazului în combustibilul pe care operatorii economici îl introduc pe piață se consideră neconformități majore și se notifică imediat sistemelor voluntare sau altor sisteme de certificare ce verifică conformitatea combustibilului rezultat din biomasă cu criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră prevăzute la articolul 29 alineatele (2)-(7) și (10) din Directiva (UE) 2018/2001.

(5)   Autoritățile competente din statele membre pot verifica, de asemenea, declarațiile operatorilor economici cu privire la ponderea biocombustibililor sau a biogazului în combustibilii pe care îi introduc pe piață, utilizând metodele menționate la articolele 6 și 7 din prezentul regulament. Orice abatere identificată în urma acestor controale se notifică imediat organismului de certificare și sistemului voluntar sau altui sistem de certificare ce a certificat declarațiile.

(6)   În cazul unor astfel de notificări efectuate fie de organismele de certificare, fie de autoritățile competente ale statelor membre, sistemul de certificare în cauză este obligat să ia măsuri imediate prin investigarea cazului. În situația în care investigația lor confirmă constatările organismului de certificare sau ale autorității competente a statului membru, sistemul de certificare tratează abaterile ca fiind o neconformitate majoră și suspendă imediat certificatul operatorului economic.

(7)   Pentru a rectifica exactitatea declarațiilor, ca bază pentru recalcularea acestora, se utilizează valorile inferioare stabilite prin verificările de control. În plus, sistemele de certificare îi solicită operatorului economic să își revizuiască metodele de testare pentru a corecta, printre altele, orice erori de sistem care conduc la astfel de abateri.

(8)   Eficacitatea măsurilor luate de operatorul economic este validată de un alt audit al organismului de certificare înainte ca suspendarea certificatului acestuia să poată fi ridicată.