—

Baza de calcul: rata IBOR corespunzătoare scadenței de 1 an

Rata de bază este în funcție de ratele pieței monetare timp de 1 an. Autoritatea își rezervă dreptul de a utiliza scadențe mai scurte sau mai lungi, adaptate anumitor cazuri.

Atunci când ratele menționate anterior nu sunt disponibile, se va utiliza rata pieței monetare corespunzătoare scadenței de 3 luni.

În absența unor date de încredere sau echivalente sau în circumstanțe excepționale, autoritatea poate, în strânsă cooperare cu statul (statele) AELS în cauză și, în principiu, pe baza datelor furnizate de banca centrală relevantă, stabili altă bază de calcul.

—

Marje

Trebuie aplicate următoarele marje, în principiu, în funcție de ratingul întreprinderii în cauză și de garanțiile (2) oferite.

De regulă, la rata de bază se adaugă 100 de puncte de bază. Aceasta presupune (i) credite către întreprinderile care au un rating satisfăcător și un nivel înalt de constituire a garanției; sau (ii) credite către întreprinderile cu un rating bun și un nivel normal de constituire a garanției.

În ceea ce privește solicitanții de credit în cazul cărora nu există un istoric al creditelor sau un rating care are la bază evaluarea bilanțului, precum anumite societăți înființate pentru un anumit scop sau societățile nou înființate, rata de bază ar trebui majorată cu cel puțin 400 de puncte de bază (în funcție de garanțiile disponibile), iar marja nu poate fi în niciun caz mai mică decât cea care ar fi aplicabilă societății mamă.

Nu este necesar ca ratingurile să fie obținute de la anumite agenții de rating – se acceptă de asemenea sistemele naționale de rating sau sistemele de rating utilizate de bănci pentru a reflecta ratele nerambursării (4).

Marjele de mai sus pot fi revizuite periodic pentru a se ține seama de situația pieței.

—

Actualizare

Rata de referință va fi actualizată anual. Astfel, rata de bază va fi calculată pornind de la rata IBOR corespunzătoare scadenței de 1 an înregistrată în lunile septembrie, octombrie și noiembrie ale anului precedent. Rata de bază astfel stabilită va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie. În plus, pentru a ține seama de variațiile semnificative și bruște, se va efectua o actualizare ori de câte ori rata medie, calculată pe parcursul celor trei luni precedente, înregistrează o deviație de peste 15 % de la rata în vigoare. Această nouă rată va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni care urmează lunilor utilizate pentru calcul.

—

Rată de scont: calcularea valorii actuale nete

Rata de referință se utilizează, de asemenea, ca rată de scont pentru a calcula valorile actuale nete. În acest sens, se va utiliza o rată de bază majorată cu o marjă fixă de 100 de puncte de bază.

—

Prezenta metodologie va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2009.

—

garanții generale, cu alte cuvinte garanții oferite întreprinderilor ca atare, spre deosebire de garanțiile aferente unei tranzacții anume, de exemplu un împrumut, o investiție de capital etc.;

—

garanții acordate printr-un instrument specific, spre deosebire de garanțiile legate de statutul juridic al întreprinderii în sine;

—

garanții acordate direct sau contragaranții acordate unui garant de prim nivel;

—

garanții nelimitate, spre deosebire de garanțiile limitate ca valoare și/sau durată. De asemenea, Autoritatea AELS de Supraveghere consideră drept ajutor sub formă de garanție, condițiile de finanțare mai avantajoase obținute de întreprinderile a căror formă de organizare juridică exclude falimentul sau alte proceduri de insolvabilitate sau prevede o garanție de stat explicită ori suportarea de către stat a pierderilor. Același lucru este valabil în ceea ce privește achiziționarea de către stat a unei participații într-o întreprindere, dacă se acceptă răspunderea nelimitată în loc de răspunderea limitată obișnuită;

—

garanții ce au o sursă contractuală clară (cum ar fi contractele formale, scrisorile de sprijin) sau un alt temei legal, spre deosebire de garanțiile a căror formă este mai puțin vizibilă (cum ar fi scrisorile neatașate la contract, angajamentele verbale), eventual cu diferite niveluri de susținere oferite de garanția respectivă.

(a)

„sistem de garanții” înseamnă orice instrument pe baza căruia se pot acorda garanții întreprinderilor care îndeplinesc anumite condiții legate de durată, valoare, tranzacție aferentă, tip sau mărime a întreprinderilor (IMM-uri), fără a fi necesare măsuri suplimentare de punere în aplicare;

(b)

„garanție individuală” înseamnă orice garanție acordată unei întreprinderi care nu este oferită pe baza unui sistem de garanții.

2.3.1.

Chiar dacă, de obicei, beneficiarul ajutorului este persoana creditată, nu se poate exclude faptul că, în anumite situații, inclusiv creditorul beneficiază în mod direct de pe urma ajutorului. În special în cazul în care, spre exemplu, o garanție de stat este acordată ex post (retroactiv) cu privire la un împrumut sau la o altă obligație financiară existentă deja, fără ca să se ajusteze condițiile respectivului împrumut sau ale obligației financiare sau dacă un împrumut garantat este folosit pentru a rambursa un alt împrumut, negarantat, către aceeași instituție creditoare, se consideră că și creditorul beneficiază de pe urma ajutorului, în măsura în care securitatea împrumuturilor este mărită. Atunci când garanția conține un ajutor pentru creditor, trebuie atrasă atenția asupra faptului că, în principiu, acest ajutor ar putea constitui un ajutor de operare.

2.3.2.

Garanțiile diferă de alte măsuri de ajutor de stat, cum ar fi finanțările nerambursabile sau scutirea de la plata impozitelor, în sensul că, în cazul unei garanții, între stat și creditor se creează, de asemenea, o relație de natură juridică. Prin urmare, se vor analiza posibilele consecințe pentru terți ale ajutorului de stat acordat în mod ilegal. În cazul garanțiilor de stat pentru împrumuturi, chestiunea este de interes în special pentru instituțiile financiare creditoare. În cazul garanțiilor aferente obligațiunilor emise pentru obținerea unei finanțări pentru întreprinderi, sunt vizate instituțiile financiare care participă la emisiunea de obligațiuni. Întrebarea dacă ilegalitatea ajutorului afectează relațiile juridice dintre stat și părțile terțe reprezintă o chestiune care trebuie analizată în temeiul legislației naționale. Instanțele naționale ar putea să se afle în situația de a analiza dacă legislația națională interzice onorarea contractelor de garanție, iar Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că, pentru o astfel de analiză, acestea ar trebui să țină cont de încălcarea legislației SEE. În consecință, ca o măsură de precauție standard, creditorii ar putea fi interesați să verifice dacă au fost respectate normele SEE referitoare la ajutorul de stat, ori de câte ori se acordă garanții. Ar trebui ca statul SEE să fie în măsură să furnizeze numărul de dosar, emis de Autoritatea AELS de Supraveghere pentru fiecare caz sau schemă de ajutor și, eventual, o copie neconfidențială a deciziei Autorității AELS de Supraveghere, împreună cu trimiterea la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În ceea ce o privește, Autoritatea AELS de Supraveghere va depune toate eforturile pentru a pune la dispoziție, într-un mod transparent, informații referitoare la cazurile și schemele pe care le-a aprobat.

(a)

Persoana creditată nu se află în dificultate financiară.

Pentru a se stabili dacă persoana creditată trebuie considerată a fi în dificultate financiară, ar trebui să se facă trimitere la definiția prevăzută de capitolul din prezentele Linii directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (7). În sensul prezentului capitol, IMM-urile care au mai puțin de trei ani de la înființare nu sunt considerate a fi în dificultate financiară în perioada respectivă.

(b)

Gradul de acoperire oferită de garanție poate fi determinat în mod corespunzător în momentul acordării acesteia.

Aceasta înseamnă că garanția trebuie să fie legată de o tranzacție financiară specifică, pentru o sumă maximă fixată și o durată limitată.

(c)

Garanția nu acoperă mai mult de 80 % din creditul neachitat sau din altă obligație financiară; această limită nu se aplică în cazul garanțiilor care acoperă titlurile de creanță (8).

Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că dacă o obligație financiară este acoperită în întregime de o garanție de stat, creditorul este mai puțin stimulat să evalueze corespunzător, să asigure și să minimizeze riscul ce poate rezulta din operațiunea de împrumut și, mai ales, să evalueze corespunzător bonitatea persoanei creditate. Uneori, se poate întâmpla ca garantul – statul – să nu evalueze riscul asumat, din lipsă de mijloace. Lipsa unui stimulent pentru reducerea la minim a riscului nerambursării creditului ar putea încuraja creditorii să încheie contracte cu un risc comercial mai mare decât ar fi normal și, în acest fel, ar putea spori numărul de garanții cu un grad ridicat de risc din portofoliul statului.

Limita de 80 % nu se aplică unei garanții publice acordate pentru a finanța o societate al cărei unic obiect de activitate îl reprezintă serviciile de interes economic general (9) pentru care a fost mandatată și, de asemenea, atunci când garanția a fost acordată de către autoritatea publică ce i-a încredințat desfășurarea activității de interes economic general. Limita de 80 % se aplică în cazul în care compania respectivă furnizează alte servicii de interes economic general sau alte activități economice.

Pentru a exista certitudinea că creditorul își asumă efectiv o parte din risc, trebuie acordată atenția cuvenită următoarelor două aspecte:

În cazul în care un stat AELS dorește să acorde o garanție care depășește pragul de 80 % și susține că aceasta nu constituie ajutor de stat, statul membru trebuie să-și motiveze în mod corespunzător intenția, de exemplu pe baza modului în care a fost stabilită tranzacția în ansamblu și să îi notifice Autorității AELS de Supraveghere acest lucru, pentru ca garanția să fie evaluată în mod corespunzător în ceea ce privește posibilitatea existenței unui ajutor de stat.

(d)

Pentru garanție se achită prețul corespunzător prețului pieței.

Astfel cum se prevede la punctul 2.1, ar trebui ca, în mod normal, suportarea riscului să fie remunerată printr-o primă corespunzătoare aferentă sumei garantate sau contragarantate. Atunci când prețul plătit pentru garanție este cel puțin la fel de mare ca și prima corespunzătoare de referință a garanției oferite pe piețele financiare, garanția nu conține un ajutor.

În cazul în care pe piețele financiare nu există o primă corespunzătoare de referință a garanției, costul financiar total al creditului garantat, care include rata dobânzii la credit și prima garanției, trebuie comparat cu prețul de piață al unui credit similar, negarantat.

În ambele cazuri, pentru a se stabili prețul de piață corespondent, se vor lua în considerare caracteristicile garanției și ale creditului aferent, după cum urmează: valoarea și durata tranzacției, garanția oferită de către persoana creditată, precum și antecedente care influențează evaluarea ratei de recuperare, probabilitatea ca persoana creditată să înceteze plata creditului din cauza situației financiare în care se află, a sectorului de activitate din care face parte și a perspectivelor sale, precum și alte condiții economice. Această analiză ar trebui să permită în primul rând clasificarea persoanei creditate, pe baza unui rating al riscului. Ratingul poate fi efectuat de o agenție de rating recunoscută pe plan internațional sau, dacă se poate, pe baza ratingului intern utilizat de banca creditoare. Autoritatea AELS de Supraveghere subliniază legătura dintre rating și rata neplății, efectuată de instituții financiare internaționale ale căror rapoarte sunt date publicității (10). Pentru a se evalua dacă prima este în conformitate cu prețurile pieței, statul AELS poate compara prețurile achitate de întreprinderile cu un rating similar, pe piață.

Prin urmare, Autoritatea AELS de Supraveghere nu va accepta ca prima de garanție să fie fixată la o rată unică, rată considerată a corespunde unui standard global al industriei.

(a)

Sistemul nu este accesibil persoanelor creditate, aflate în dificultate financiară [a se vedea detaliile de la punctul 3.2 litera(a)].

(b)

Amploarea garanțiilor poate fi stabilită corect în momentul în care sunt acordate. Aceasta înseamnă că garanțiile trebuie să fie legate de operațiuni financiare specifice, să aibă o sumă maximă stabilită și o durată limitată.

(c)

Garanțiile nu acoperă mai mult de 80 % din fiecare credit datorat sau obligație financiară datorată [a se vedea detaliile și excepțiile de la punctul 3.2 litera (c)].

(d)

Condițiile prevăzute de sistemul de garanții se bazează pe evaluarea realistă a riscului, astfel încât, după toate probabilitățile, primele plătite de beneficiari asigură autofinanțarea. Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că autofinanțarea sistemului și luarea corespunzătoare în considerare a riscului sunt indicatori care arată că primele de garanție prevăzute în cadrul sistemului sunt conforme cu prețurile pieței.

Aceasta presupune o evaluare a riscului pentru fiecare garanție nouă, pe baza tuturor factorilor relevanți (calitatea persoanei creditate, garanțiile oferite de aceasta, durata garanției etc.). Pe baza acestei analize de risc trebuie definite clasele de risc (16), iar garanția va fi încadrată într-o clasă de risc și se va retrage prima de garanție corespunzătoare din valoarea garantată sau contragarantată.

(e)

Pentru a avea o evaluare corectă și progresivă a autofinanțării în cadrul sistemului, se va reexamina cel puțin o dată pe an dacă nivelul primelor este adecvat, pe baza ratei efective de pierderi în cadrul sistemului pe o perioadă de timp rezonabilă, iar primele vor fi ajustate în consecință, atunci când există riscul ca sistemul să nu se mai poată autofinanța. Ajustarea se poate face pentru toate garanțiile emise ori viitoare sau numai pentru acestea din urmă.

(f)

Pentru a fi considerate conforme cu prețurile pieței, primele trebuie să acopere riscurile normale ce rezultă din acordarea garanției, costurile administrative ale sistemului, precum și finanțarea anuală a unui capital adecvat, chiar dacă acesta nu este constituit sau este constituit doar parțial.

În ceea ce privește costurile administrative, acestea ar trebui să includă cel puțin evaluarea specifică inițială a riscului, precum și costurile de monitorizare și de gestionare a riscului legate de acordarea și administrarea garanțiilor.

În ceea ce privește finanțarea capitalului, Autoritatea AELS de Supraveghere notează că garanții obișnuiți sunt supuși reglementărilor referitoare la cerințele privind capitalul și că, potrivit acestora, garanții sunt obligați să constituie un capital propriu pentru a nu intra în faliment atunci când apar variații ale pierderilor anuale aferente garanțiilor. În mod normal, sistemele de garanții de stat nu sunt supuse acestor norme și, prin urmare, nu trebuie să constituie astfel de rezerve. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când pierderile provenite din garanții depășesc veniturile din primele de garanții, deficitul este acoperit pur și simplu din bugetul de stat. Această garanție de stat oferită sistemului conferă acestuia din urmă o poziție mai favorabilă decât cea obținută de la un girant obișnuit. Pentru a evita această discrepanță și pentru a acorda statului o compensație pentru riscul asumat, Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că primele de garanție trebuie să acopere o compensare la un nivel adecvat a capitalului.

Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că acest capital trebuie să corespundă unui nivel de 8 % (17) din garanțiile datorate. Pentru garanții acordate întreprinderilor cu ratinguri AAA/AA- (Aaa/Aa3), valoarea capitalului care trebuie finanțat poate fi redusă la 2 % din garanțiile datorate. Între timp, în ceea ce privește garanțiile acordate întreprinderilor cu ratinguri A+/A- (A1/A3), valoarea capitalului care trebuie finanțat poate fi redusă la 4 % din garanțiile datorate.

Finanțarea normală a acestui capital include o primă de risc, ce poate fi sporită printr-o rată a dobânzii liberă de risc.

Prima de risc trebuie plătită statului, în funcție de suma adecvată a capitalului, în orice situație. Bazându-se pe practica sa și pe cea a Comisiei Europene, Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că o primă de risc normală aferentă capitalului investit se ridică la cel puțin 400 de puncte de bază și o că astfel de primă de risc ar trebui inclusă în prima de garanție care va fi plătită de beneficiari (18).

În cazul în care, așa cum se întâmplă cu majoritatea sistemelor de garanții de stat, capitalul nu este vărsat sistemului de garanții și, prin urmare, nu există o contribuție în numerar din partea statului, rata dobânzii liberă de risc nu trebuie luată în considerare. Alternativ, atunci când capitalul aferent este alocat efectiv de către stat, acesta din urmă trebuie să suporte costurile aferente creditului, iar sistemul obține avantaje din acest influx de numerar, eventual prin investirea lui. Prin urmare, rata dobânzii liberă de risc trebuie plătită statului în funcție de suma vărsată. În plus, această sumă ar trebui plătită din veniturile sistemului și nu trebuie să influențeze neapărat primele de garanție (19). În opinia Autorității AELS de Supraveghere, profitul adus de obligațiunea de stat pe 10 ani poate fi utilizat ca substitut corespunzător al ratei fără risc, considerat drept o rentabilitate normală a capitalului.

(g)

Pentru a asigura transparența, sistemul trebuie să prevadă condițiile în care se vor acorda garanțiile viitoare, cum ar fi eligibilitatea societăților în funcție de rating și, dacă este cazul, sectorul și dimensiunea, valoarea maximă și durata garanțiilor.

—

folosirea primelor safe-harbour astfel cum sunt definite în cazul garanțiilor individuale pentru IMM-uri;

—

evaluarea sistemelor de garanții, astfel încât să fie posibilă aplicarea unei singure prime și evitarea necesității unor ratinguri individuale ale IMM-urilor beneficiare.

(a)

dacă în cazul garanțiilor individuale, persoana creditată se află în dificultate financiară. Dacă în cazul sistemelor de garanții, criteriile de eligibilitate ale sistemului prevăd excluderea unor asemenea întreprinderi [a se vedea detaliile de la punctul 3.2 litera (a)].

Autoritatea AELS de Supraveghere subliniază că, pentru societățile aflate în dificultate, un garant de pe piață, dacă există, ar percepe o primă substanțială la momentul acordării garanției, dat fiind riscul incapacității de plată. În cazul în care probabilitatea ca persoana creditată să nu mai poate achita împrumutul devine extrem de ridicată, este posibil să nu existe această rată a pieței, iar în situații excepționale, elementul de ajutor de stat din garanție se poate dovedi la fel de ridicat ca și suma acoperită practic de garanție.

(b)

dacă se poate stabili în mod corespunzător gradul de acoperire al fiecărei garanții, atunci când aceasta este acordată.

Aceasta înseamnă că garanția trebuie să fie legată de o operațiune financiară specifică, să aibă o sumă maximă fixată și o durată limitată. În această privință, Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că, în principiu, garanțiile nelimitate sunt incompatibile cu articolul 61 din Acordul privind SEE.

(c)

dacă garanția acoperă mai mult de 80 % din creditul datorat sau din altă obligație financiară [a se vedea detaliile și excepțiile de la punctul 3.2 litera (c)].

Pentru a-l stimula pe creditor să evalueze corect, să asigure și să reducă la minim riscul generat de operațiunea de creditare și, mai ales, să evalueze corect solvabilitatea persoanei creditate, Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că un procent de cel puțin 20 %, neacoperit de garanția de stat, ar trebui suportat de creditor (21), astfel încât acesta să asigure în mod corespunzător creditele acordate și să reducă la minim riscul asociat operațiunii. Prin urmare, de regulă Autoritatea AELS de Supraveghere va examina mai amănunțit orice garanție sau sistemul de garanții ce acoperă în întregime (sau aproape în întregime) o operațiune financiară, cu excepția cazului în care statul AELS o poate justifica în mod corespunzător, de exemplu prin natura specifică a operațiunii.

(d)

dacă au fost luate în considerare caracteristicile garanției și ale împrumutului (sau altă obligație financiară) la stabilirea primei de piață a garanției, pe baza căreia se calculează elementul de ajutor, prin compararea sa cu prima efectiv plătită [a se vedea detaliile de la punctul 3.2 litera (d)].

(a)

numărul și cuantumul garanțiilor emise;

(b)

numărul și cuantumul garanțiilor datorate la finele perioadei;

(c)

numărul și valoarea garanțiilor neachitate (prezentate individual), în decurs de un an;

(d)

venitul anual:

(e)

costuri anuale:

(f)

excedent sau deficit anual (diferența dintre venit și costuri) și

(g)

surplusul sau deficitul acumulat de la începutul schemei (32).

(1)

Căile ferate prezintă avantaje unice: acestea reprezintă un mod de transport sigur și nepoluant. De aceea, transportul feroviar poate aduce o contribuție majoră la dezvoltarea transportului durabil în Spațiul Economic European.

(2)

Cartea Albă a Comisiei privind „Politica europeană de transport pentru 2010: momentul luării deciziilor” (2) și examinarea sa la jumătatea perioadei (3) subliniază necesitatea unui sector feroviar dinamic în vederea constituirii unui sistem de transport de marfă și călători performant, sigur și nepoluant, care să contribuie la realizarea unei piețe europene unice durabile și prospere. Rezoluția Comitetului consultativ al SEE și raportul privind „O politică de transport ambițioasă” (4) subliniază încă o dată importanța pe care o are pentru SEE o industrie feroviară dinamică. Congestiile rutiere cu care se confruntă orașele și anumite zone din SEE, necesitatea de a aborda provocările legate de schimbările climatice, precum și creșterea prețului carburanților demonstrează cât este de necesar să se stimuleze dezvoltarea transportului feroviar. În această privință, trebuie amintit faptul că obiectivele ecologice stabilite în Acordul privind SEE (5) și în Tratatul de instituire a Comunității Europene (6) trebuie urmărite și de politica comună în domeniul transporturilor.

(3)

Cu toate acestea, în Europa sectorul transportului feroviar nu este foarte atractiv. Din anii ’60 și până la sfârșitul secolului al XX-lea, acesta a cunoscut un declin continuu. Atât traficul feroviar de marfă, cât și cel de călători au scăzut în termeni relativi față de alte moduri de transport. Transportul feroviar de marfă chiar a scăzut în termeni absoluți: volumul de mărfuri transportat pe calea ferată era mai mare în 1970 decât în 2000. Într-adevăr, întreprinderile feroviare tradiționale nu erau în măsură să ofere fiabilitatea și respectarea termenelor cerute de clienți, ceea ce a dus la o migrare a traficului de la transportul feroviar spre alte tipuri de transport, în special spre cel rutier (7). Dacă, în schimb, transportul feroviar de călători a continuat să crească în termeni absoluți, această creștere pare totuși foarte limitată în comparație cu creșterile înregistrate de transportul rutier și de cel aerian (8).

(4)

Chiar dacă această tendință pare să se fi inversat recent (9), drumul care trebuie parcurs pentru ca transportul feroviar să devină solid și competitiv este încă lung. Există încă dificultăți majore, în special în sectorul transportului feroviar de marfă, care necesită acțiuni din partea autorităților publice (10).

(5)

Declinul relativ al sectorului feroviar european se datorează în mare parte organizării ofertei de transport de-a lungul timpului, în principal pe baza unor orientări naționale și monopoliste.

(6)

În primul rând, în absența concurenței pe rețelele naționale, întreprinderile feroviare nu au fost stimulate să își diminueze costurile de exploatare și să dezvolte noi servicii. Activitățile acestora nu au adus venituri suficiente pentru a acoperi totalitatea costurilor și a investițiilor necesare. În anumite cazuri, investițiile necesare nu au fost realizate. Alteori, statele SEE au forțat întreprinderile feroviare naționale să le efectueze, deși acestea nu erau în măsură să le finanțeze suficient din resurse proprii. Ca urmare, a rezultat un grad semnificativ de îndatorare a acestor întreprinderi, îndatorare care a avut la rândul său un impact negativ asupra dezvoltării acestora.

(7)

În al doilea rând, dezvoltarea transportului feroviar în Europa a fost limitată din cauza lipsei de standardizare și de interoperabilitate a rețelelor, în timp ce transportatorii rutieri și aerieni dezvoltaseră o gamă de servicii internaționale. SEE a moștenit un mozaic de rețele feroviare naționale caracterizate prin ecartamente diferite și sisteme de semnalizare și de siguranță incompatibile, care nu permit întreprinderilor feroviare să profite de o economie de scară care ar rezulta din proiectarea de infrastructură și material rulant pentru o unică piață de mari dimensiuni și nu pentru 27 (11) de piețe naționale.

(8)

SEE duce o politică ce are ca obiectiv redinamizarea sectorului feroviar pe trei axe principale:

(9)

Astfel, SEE a deschis treptat piețele de transport feroviar spre concurență. Un prim pachet vizând liberalizarea a fost adoptat în 2001 și cuprinde Directiva 2001/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 de modificare a Directivei 91/440/CEE a Consiliului privind dezvoltarea rețelei feroviare comunitare (12), Directiva 2001/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 de modificare a Directivei 95/18/CE a Consiliului privind autorizarea întreprinderilor feroviare (13) și Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (14). Acest pachet a fost urmat de un al doilea pachet în 2004 care cuprinde ca principale instrumente Regulamentul (CE) nr. 881/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind înființarea unei Agenții Europene a Căilor Ferate (15), Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind siguranța căilor ferate comunitare și de modificare a Directivei 95/18/CE a Consiliului privind acordarea de licențe întreprinderilor feroviare și a Directivei 2001/14/CE privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (16), Directiva 2004/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Directivei 96/48/CE a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar transeuropean de mare viteză și a Directivei 2001/16/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar transeuropean convențional (17) și Directiva 2004/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Directivei 91/440/CEE a Consiliului privind dezvoltarea căilor ferate comunitare (18). Un al treilea pachet a fost adoptat în 2007 cuprinzând Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și (CEE) nr. 1107/70 (19) ale Consiliului, Regulamentul (CE) nr. 1371/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar (20), Directiva 2007/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 de modificare a Directivei 91/440/CEE a Consiliului privind dezvoltarea căilor ferate comunitare și a Directivei 2001/14/CE privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară și tarifarea utilizării infrastructurii feroviare (21) și Directiva 2007/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind certificarea mecanicilor de locomotivă care conduc locomotive și trenuri în sistemul feroviar comunitar (22). În consecință, piața transportului feroviar de marfă a fost deschisă concurenței la 15 martie 2003 pe rețeaua transeuropeană de transport feroviar de marfă, apoi la 1 ianuarie 2006 pentru transportul feroviar de marfă internațional și, în sfârșit, la 1 ianuarie 2007 pentru cabotajul feroviar. Al treilea pachet feroviar stabilește data de 1 ianuarie 2010 pentru deschiderea spre concurență a transportului internațional de călători. Anumite state SEE, precum Regatul Unit, Germania, Țările de Jos și Italia și-au deschis deja (parțial) piețele interne de transport de călători.

(10)

Directiva 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare (23) prin dispozițiile sale relevante, a creat un nou cadru instituțional și organizațional pentru operatorii din sectorul feroviar, care presupune:

(11)

În paralel cu acest proces de liberalizare, Comisia Europeană și Comitetul mixt al SEE s-au angajat, la un al doilea nivel, să favorizeze interoperabilitatea rețelelor feroviare europene. Acest demers a fost însoțit de inițiative ale SEE având ca scop creșterea standardului de siguranță al transportului feroviar (27).

(12)

Al treilea nivel de intervenție publică în favoarea sectorului feroviar constă în sprijin financiar. Comisia Europeană consideră că acest sprijin se justifică în anumite situații, având în vedere costurile semnificative de adaptare din acest sector.

(13)

În plus, Comisia Europeană notează faptul că influxurile de fonduri publice în sectorul transporturilor feroviare au fost întotdeauna însemnate.

(14)

Acordarea de ajutoare de stat sectorului feroviar poate fi autorizată doar în cazul în care astfel se contribuie la realizarea unei piețe SEE integrate, deschisă concurenței și interoperabile, precum și la realizarea obiectivelor SEE de mobilitate durabilă. În acest context, Comisia Europeană și Autoritatea AELS de Supraveghere se vor asigura că sprijinul financiar acordat de autoritățile publice nu va duce la denaturări ale concurenței contrare interesului comun. În anumite situații, Comisia Europeană și Autoritatea AELS de Supraveghere vor putea solicita angajamente din partea statelor SEE privind respectarea obiectivelor SEE, ca măsuri însoțitoare ale acordării de ajutoare.

(15)

Obiectivul prezentelor linii directoare este acela de a oferi îndrumări referitoare la compatibilitatea cu Acordul privind SEE a ajutoarelor de stat acordate întreprinderilor feroviare, așa cum sunt acestea definite de Directiva 91/440 și în contextul prezentat mai sus. În plus, capitolul 3 se aplică și întreprinderilor de transport urban, suburban sau regional de călători. Liniile directoare se bazează în special pe principiile stabilite de legislatorul comunitar în cele trei pachete feroviare succesive. Scopul lor este de a îmbunătăți transparența finanțărilor publice și a certitudinii juridice cu privire la normele de ajutor de stat, în contextul deschiderii piețelor SEE. Aceste linii directoare nu privesc finanțările publice pentru gestionarii de infrastructură.

(16)

Articolul 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE prevede că sunt, în principiu, incompatibile cu piața comună ajutoarele de stat acordate de statele membre CE sau statele AELS, care amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producție, în măsura în care afectează schimburile comerciale dintre statele SEE. Cu toate acestea, astfel de ajutoare de stat pot fi justificate în anumite situații, în interesul comun al SEE. Unele dintre aceste situații sunt menționate la articolul 61 alineatul (3) din Acordul privind SEE și se aplică sectorului transporturilor, precum și altor sectoare economice.

(17)

De asemenea, articolul 49 din Acordul privind SEE prevede că sunt compatibile cu SEE ajutoarele care „răspund nevoilor de coordonare a transportului sau dacă reprezintă o rambursare pentru îndeplinirea anumitor obligații inerente conceptului de serviciu public”. Acest articol constituie o lex specialis în economia generală a Acordului privind SEE. Pe baza articolului corespunzător din Tratatul CE, articolul 73, legislatorul comunitar a adoptat două instrumente specifice sectorului transporturilor: Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 al Consiliului din 26 iunie 1969 privind acțiunea statelor membre în ceea ce privește obligațiile inerente noțiunii de serviciu public în domeniul transportului feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare (28) și Regulamentul (CEE) nr. 1107/70 al Consiliului din 4 iunie 1970 privind acordarea ajutoarelor de stat pentru transportul feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare (29). De asemenea, Regulamentul (CEE) nr. 1192/69 al Consiliului din 26 iunie 1969 privind standardizarea conturilor întreprinderilor feroviare (30) prevede posibilitatea acordării anumitor compensații de către statele membre întreprinderilor feroviare (31).

(18)

Articolul 3 din Regulamentul (CEE) nr. 1107/70 prevede că statele SEE nu adoptă măsuri de coordonare și nici nu impun obligații inerente conceptului de serviciu public care să presupună acordarea de ajutoare în temeiul articolului 49 din Acordul privind SEE, decât în cazurile și condițiile prevăzute de regulamentul în cauză, fără a se aduce totuși atingere Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și (CEE) nr. 1192/69. Conform jurisprudenței Altmark  (32) a Curții Europene de Justiție, ajutoarele de stat care nu pot fi autorizate în temeiul Regulamentelor (CEE) nr. 1107/70, (CEE) nr. 1191/69 sau (CEE) nr. 1192/69 nu pot fi declarate compatibile cu piața comună în temeiul articolului 73 din Tratatul CE (33). În plus, trebuie menționat faptul că acele compensații pentru obligația de serviciu public care nu respectă dispozițiile articolului 49 din Acordul privind SEE nu pot fi declarate compatibile cu piața comună în temeiul articolului 59 alineatul (2) sau al oricăror alte dispoziții din Acordul privind SEE (34).

(19)

Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 („regulamentul OSP”) (35) care va intra în vigoare la 3 decembrie 2009, abrogând Regulamentele (CEE) nr. 1191/69 și (CEE) nr. 1107/70, va stabili un nou cadru juridic. În consecință, aspectele privitoare la compensațiile pentru obligația de serviciu public nu intră sub incidența prezentelor linii directoare.

(20)

După intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1370/2007, articolul 49 din Acordul privind SEE va fi aplicat direct ca temei juridic pentru stabilirea compatibilității ajutoarelor care nu intră sub incidența regulamentului OSP, și anume ajutoarele pentru coordonarea transportului de marfă. Din acel moment, este oportun să se elaboreze o interpretare generală pentru evaluarea compatibilității ajutoarelor în sensul coordonării cu articolul 49 din Acordul privind SEE. Prezentele linii directoare au în special ca obiectiv stabilirea criteriilor pentru această evaluare, ca și a pragurilor de intensitate. Totuși, ținând cont de formularea articolului 49, Autoritatea AELS de Supraveghere trebuie să lase totuși statelor SEE posibilitatea de a demonstra, dacă e cazul, necesitatea și proporționalitatea măsurilor care depășesc pragurile stabilite.

(21)

Prezentele linii directoare se referă la aplicarea articolelor 49 și 61 din Acordul privind SEE și la punerea în aplicare a acestora în cazul finanțărilor publice destinate întreprinderilor feroviare în sensul Directivei 91/440/CEE. Sunt abordate următoarele aspecte: ajutorul public acordat întreprinderilor feroviare prin finanțarea infrastructurilor (capitolul 2), ajutoarele pentru achiziționarea și reînnoirea materialului rulant (capitolul 3), anularea datoriilor de către state în vederea reorganizării financiare a întreprinderilor feroviare (capitolul 4), ajutoarele pentru restructurarea întreprinderilor feroviare (capitolul 5), ajutoarele pentru necesitățile de coordonare a transporturilor (capitolul 6) și garanțiile acordate de stat întreprinderilor feroviare (capitolul 7). În schimb, prezentele linii directoare nu se referă la normele de aplicare a regulamentului OSP, pentru care nici Comisia Europeană, nici Autoritatea AELS de Supraveghere nu au stabilit încă o practică decizională (36).

(22)

Infrastructurile feroviare sunt de o importanță majoră pentru dezvoltarea sectorului feroviar european. Este nevoie de investiții considerabile în aceste infrastructuri, indiferent dacă sunt pentru interoperabilitate, pentru siguranță sau pentru dezvoltarea căilor ferate de mare viteză (37).

(23)

Prezentele linii directoare se adresează doar întreprinderilor feroviare. Prin urmare, acestea nu au ca obiectiv stabilirea, în conformitate cu regulile în materie de ajutoare de stat, a regimului juridic aplicabil finanțării publice a infrastructurilor. Prezentul capitol se ocupă numai de efectele finanțării publice a infrastructurilor asupra întreprinderilor feroviare.

(24)

Finanțarea publică pentru dezvoltarea infrastructurilor poate într-adevăr să aducă indirect un avantaj întreprinderilor feroviare și să constituie astfel un ajutor de stat. Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, este necesar să se verifice dacă măsura în favoarea infrastructurilor are ca efect economic reducerea taxelor care afectează în general bugetul întreprinderilor feroviare (38). Pentru a se realiza acest lucru, ar trebui să se acorde întreprinderilor respective un avantaj selectiv care să decurgă din finanțarea infrastructurilor în cauză (39).

(25)

Când utilizarea infrastructurii este deschisă tuturor utilizatorilor potențiali în mod egal și nediscriminatoriu, iar accesul la această infrastructură este facturat în conformitate cu legislația comunitară (Directiva 2001/14/CE), Comisia Europeană și Autoritatea AELS de Supraveghere consideră în general că finanțarea publică a infrastructurilor să nu fie considerată ajutor de stat în favoarea întreprinderilor feroviare (40).

(26)

Autoritatea AELS de Supraveghere subliniază, de asemenea că, atunci când finanțarea publică a infrastructurilor feroviare constituie ajutor de stat pentru una sau mai multe întreprinderi feroviare, aceasta poate fi autorizată, de exemplu, în temeiul articolului 49 din Acordul privind SEE, dacă această infrastructură corespunde nevoilor legate de coordonarea transporturilor. În această privință, capitolul 6 al prezentelor linii directoare reprezintă un punct de referință pertinent pentru evaluarea compatibilității.

(27)

Parcul de locomotive și vagoane utilizate pentru transportul de călători este învechit și, în unele cazuri, uzat, în special în noile state membre UE. În 2005, 70 % din locomotivele (diesel și electrice) și 65 % din vagoanele din UE-25 și Norvegia erau mai vechi de 20 de ani (41). Dacă se iau în considerare doar statele membre care au aderat la Uniunea Europeană în 2004, în 2005 82 % din locomotive și 62 % din vagoane erau mai vechi de 20 de ani (42). Conform informațiilor de care dispune, Comisia Europeană estimează că aproximativ 1 % din acest parc se reînnoiește anual.

(28)

Această evoluție reflectă, bineînțeles, dificultățile sectorului feroviar în general, care diminuează stimulentele pentru întreprinderile feroviare și capacitatea acestora de a investi într-un efort de modernizare și/sau de reînnoire a materialului rulant. Astfel de investiții sunt indispensabile pentru menținerea competitivității transportului feroviar față de alte moduri de transport mai poluante sau care presupun costuri externe mai ridicate. De asemenea, astfel de investiții sunt necesare pentru a limita impactul transportului feroviar asupra mediului, în special prin reducerea poluării fonice pe care o provoacă și prin sporirea gradului de siguranță oferit de acesta. În sfârșit, îmbunătățirea interoperabilității între rețelele naționale implică adaptări ale materialului rulant existent, pentru a se putea menține coerența sistemului.

(29)

Având în vedere cele de mai sus, concluzia este că ajutoarele pentru achiziționarea și reînnoirea materialului rulant pot, în anumite condiții, să contribuie la atingerea mai multor tipuri de obiective de interes comun și pot fi, așadar, considerate compatibile cu Acordul privind SEE.

(30)

Prezentul capitol are ca scop stabilirea condițiilor în care Autoritatea AELS de Supraveghere efectuează o astfel de analiză de compatibilitate.

(31)

Analiza de compatibilitate trebuie realizată în funcție de obiectivul de interes comun, la care contribuie ajutorul.

(32)

Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că, în principiu, nevoile de modernizare a materialului rulant pot fi suficient luate în considerare, fie pentru aplicarea normelor generale aplicabile ajutoarelor de stat, fie pentru aplicarea articolului 49 din Acordul privind SEE, dacă aceste ajutoare reprezintă ajutoare pentru coordonarea transporturilor (a se vedea capitolul 6).

(33)

Prin urmare, la analizarea compatibilității ajutoarelor pentru materialul rulant, Autoritatea AELS de Supraveghere aplică în general criteriile definite pentru fiecare dintre următoarele categorii de ajutor în prezentele linii directoare sau în orice alt document pertinent:

(34)

În cazul ajutoarelor regionale pentru investiții inițiale, liniile directoare privind ajutoarele naționale cu finalitate regională prevăd că, „în sectorul transporturilor, cheltuielile de achiziție pentru echipamente de transport (active mobile) nu pot beneficia de ajutoare pentru investiția inițială” [punctul (39) nota de subsol 40]. Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că trebuie să existe o derogare de la această regulă în ceea ce privește transportul feroviar de călători. Aceasta se datorează caracteristicilor specifice ale acestui mod de transport, în special faptului că materialul rulant din acest sector poate fi alocat permanent unor linii sau unor servicii specifice. Astfel, în anumite condiții definite mai jos, costurile de achiziționare a materialului rulant în sectorul transportului feroviar de călători (sau în sectoarele altor moduri de transport, precum trenul ușor, metroul sau tramvaiul) sunt considerate ca fiind cheltuieli admisibile în sensul liniilor directoare în cauză (49). În schimb, costurile de achiziționare a materialului rulant pentru uzul exclusiv al transportului feroviar de marfă nu sunt admisibile.

(35)

Ținând cont de situația descrisă la punctele (28)-(29), această derogare se aplică oricărui tip de investiție în materialul rulant, inițială sau de înlocuire, din momentul în care materialul este afectat unor linii care deservesc în mod regulat o regiune care poate beneficia de ajutoare în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (a) din Acordul privind SEE, o regiune ultraperiferică sau o regiune cu densitate mică a populației, în sensul punctelor (69) și (70) ale liniilor directoare privind ajutoarele regionale (50). În celelalte regiuni, derogarea se aplică numai pentru ajutoarele pentru investiția inițială. În cazul ajutoarelor pentru investiție și înlocuire, derogarea se aplică numai dacă ansamblul materialului rulant modernizat ca urmare a ajutorului este mai vechi de 15 ani.

(36)

Pentru a împiedica denaturările concurenței care ar contraveni interesului comun, Autoritatea AELS de Supraveghere consideră totuși că această derogare trebuie supusă unui număr de patru condiții, care trebuie îndeplinite cumulativ:

(37)

Autoritatea AELS de Supraveghere va veghea la evitarea denaturărilor ilegale ale concurenței, ținând în special seama de veniturile suplimentare pe care materialul rulant înlocuit la linia în cauză le-ar putea aduce întreprinderii beneficiare a ajutorului, de exemplu prin vânzarea către terți sau prin utilizarea pe alte piețe. În acest scop, acordarea ajutorului poate fi subordonată obligației întreprinderii beneficiare de a vinde în condiții de piață normale tot sau o parte din materialul rulant pe care nu îl mai utilizează, pentru a permite ca acesta să continue să fie utilizat de către alți operatori; în acest caz, veniturile din vânzarea materialului rulant vechi vor fi deduse din cheltuielile eligibile.

(38)

La nivel general, Autoritatea AELS de Supraveghere va veghea asupra faptului ca ajutorul să nu fie utilizat abuziv. Se aplică și celelalte condiții prevăzute în liniile directoare privind ajutoarele regionale, în special cele referitoare la plafoanele de intensitate, la hărțile ajutoarelor regionale și la regulile de cumulare a ajutorului. Autoritatea AELS de Supraveghere remarcă faptul că liniile specifice respective pot, în unele cazuri, traversa regiuni cărora li se aplică plafoane de intensitate diferită, în conformitate cu harta ajutoarelor regionale. În acest caz, Autoritatea AELS de Supraveghere va aplica rata de intensitate cea mai mare corespunzătoare regiunilor deservite în mod regulat de linia respectivă, în mod proporțional cu regularitatea acestui serviciu (52).

(39)

În ceea ce privește proiectele de investiții pentru care cheltuielile admisibile depășesc 50 de milioane EUR, Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că, din motive de specificitate a sectorului de transport feroviar de călători, trebuie să existe o derogare de la punctele 49-59 din liniile directoare privind ajutoarele regionale. Totuși, punctele 53 și 56 ale acestor linii directoare rămân aplicabile în cazul în care proiectul de investiții privește materialul rulant afectat unei linii specifice deservind mai multe regiuni.

(40)

Dacă întreprinderii beneficiare i s-a încredințat operarea de servicii de interes economic general care impun cumpărarea și/sau reînnoirea de material rulant și dacă întreprinderea primește deja o compensație în acest scop, această compensație trebuie luată în calcul în cadrul valorii ajutorului regional care poate fi acordat acestei întreprinderi, pentru a evita o supracompensare.

(41)

Așa cum s-a menționat la secțiunea 1.1, întreprinderile feroviare au cunoscut în trecut un dezechilibru între veniturile și costurile lor, în special costurile de investiție. Astfel s-a ajuns la o îndatorare semnificativă, care reprezintă o povară financiară foarte grea pentru întreprinderile feroviare și limitează capacitatea acestora de a realiza investițiile necesare, atât la nivelul infrastructurilor, cât și la nivelul reînnoirii materialului rulant.

(42)

Directiva 91/440/CEE a luat în considerare această situație în mod explicit. Rezultă, din al șaptelea considerent, că statele SEE trebuie „să se asigure, în special, că întreprinderile de transport feroviar existente beneficiază de o structură financiară corespunzătoare” și prevede că, în acest scop, ar putea fi necesară o „reorganizare financiară”. Articolul 9 din directivă prevede: „Împreună cu întreprinderile feroviare existente, aflate în proprietate publică sau sub control public, statele membre instituie mecanismele adecvate care să contribuie la reducerea îndatorării acestor întreprinderi la un nivel care nu afectează o bună gestiune financiară și pentru a le îmbunătăți situația financiară.” alineatul (3) al aceluiași articol menționează acordarea de ajutoare de stat „pentru a anula datoriile menționate în prezentul articol” și prevede faptul că acordarea acestor ajutoare se face în conformitate cu articolele 49, 61 și 62 din Acordul privind SEE (53).

(43)

La începutul anilor ’90, ca urmare a intrării în vigoare a Directivei 91/440/CEE, statele SEE au redus considerabil datoriile întreprinderilor feroviare. Restructurarea datoriilor s-a făcut sub diferite forme:

(44)

Aceste trei tipuri de acțiuni au contribuit la îmbunătățirea situației financiare a întreprinderilor feroviare pe termen scurt. Gradul de îndatorare s-a redus în ceea ce privește totalitatea pasivelor, precum și partea de rambursare a dobânzilor pentru costurile de exploatare. În general, reducerea datoriei i-a permis întreprinderii feroviare să își îmbunătățească situația financiară prin diminuarea rambursărilor de capital și de dobânzi. În plus, aceste reduceri au putut contribui la scăderea ratelor dobânzilor, ceea ce are un impact substanțial asupra finanțării serviciului datoriei.

(45)

Cu toate acestea, Autoritatea AELS de Supraveghere constată că nivelul de îndatorare rămâne la cote îngrijorătoare pentru numeroase întreprinderi feroviare. Mai multe dintre aceste întreprinderi au un nivel de îndatorare mai mare decât nivelurile acceptabile pentru o societate comercială, încă nu se pot autofinanța și/sau nu pot să își finanțeze necesitățile de investiții prin venituri provenite din activitățile de transport prezente și viitoare. În plus, s-a constatat că în statele membre care au aderat la Comunitatea Europeană după 1 mai 2004 nivelul îndatorării societăților din sector este considerabil mai mare decât în restul SEE.

(46)

Această stare de fapt se reflectă în opțiunea legislatorului comunitar de a nu modifica dispozițiile Directivei 1991/440/CEE, odată cu adoptarea Directivelor 2001/12/CE și 2004/51/CE. Aceste dispoziții se înscriu astfel în cadrul ansamblului format din pachetele feroviare succesive.

(47)

Prezentul capitol vizează stabilirea modalității prin care Autoritatea AELS de Supraveghere intenționează să aplice, în lumina acestei cerințe a legislației secundare, dispozițiile Acordului privind SEE în materie de ajutoare de stat în cazul mecanismelor de reducere a gradului de îndatorare a întreprinderilor feroviare.

(48)

Ca introducere, Autoritatea AELS de Supraveghere amintește că principiul incompatibilității stabilit prin articolul 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE se aplică numai ajutoarelor care „denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producție” și doar „în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre părțile contractante”. În temeiul unei jurisprudențe constante a Curții Europene de Justiție, în cazul în care un ajutor de stat întărește poziția unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor de la nivel intracomunitar, acestea din urmă trebuie considerate ca fiind influențate de ajutorul în cauză (54).

(49)

Prin urmare, orice măsură care poate fi atribuită statului, care duce la anularea totală sau parțială a datoriilor, în mod special în favoarea uneia sau mai multor întreprinderi feroviare și care utilizează resurse de stat intră sub incidența articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE, în măsura în care întreprinderea în cauză activează pe piețele deschise concurenței și anularea datoriilor îi întărește poziția pe cel puțin una dintre piețele respective.

(50)

Autoritatea AELS de Supraveghere amintește că Directiva 2001/12/CE a deschis concurenței piața serviciilor feroviare de marfă internaționale pe întreaga rețea transeuropeană de transport feroviar de marfă, începând cu 15 martie 2003. Prin urmare, aceasta consideră că, în general, deschiderea pieței spre concurență s-a realizat cel târziu la 15 martie 2003.

(51)

În cazul în care o anulare de datorii acordată unei întreprinderi feroviare constituie un ajutor de stat care intră sub incidența articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE, aceasta trebuie notificată Autorității AELS de Supraveghere, în conformitate cu articolul 62 din Acordul privind SEE.

(52)

În general, un asemenea ajutor trebuie examinat pe baza liniilor directoare ale Autorității AELS de Supraveghere din 2004 privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (denumite în continuare „liniile directoare din 2004 privind ajutorul pentru restructurare”), sub rezerva capitolului 5 al prezentelor linii directoare.

(53)

În cazurile specifice în care datoriile anulate se refereau exclusiv la coordonarea transporturilor, la compensațiile pentru obligațiile de serviciu public sau la normalizarea contabilă, compatibilitatea acestor ajutoare va fi examinată în temeiul articolului 49 din Acordul privind SEE, al regulamentelor adoptate pentru punerea sa în aplicare și al regulamentului privind standardizarea conturilor (55).

(54)

În lumina articolului 9 din Directiva 91/440/CEE, Autoritatea AELS de Supraveghere consideră de asemenea că, în anumite condiții, aceste ajutoare trebuie să poată fi autorizate în absența unei restructurări de ordin financiar, în cazul în care anularea vizează datorii istorice, contractate înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2001/12/CE, care stabilește condițiile deschiderii sectorului spre concurență.

(55)

Autoritatea AELS de Supraveghere consideră efectiv că ajutoarele de acest tip pot fi compatibile în măsura în care vizează facilitarea tranziției spre o piață feroviară deschisă, așa cum se prevede la articolul 9 din Directiva 91/440/CEE (56). Prin urmare, aceasta consideră că astfel de ajutoare pot fi considerate compatibile cu articolul 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE (57), cu condiția să se îndeplinească următoarele cerințe.

(56)

În primul rând, ajutorul trebuie să servească la compensarea unor datorii stabilite și individualizate în mod clar, care au fost contractate înainte de 15 martie 2001, data intrării în vigoare a Directivei 2001/12/CE. Ajutorul nu poate în niciun caz să depășească suma acestor datorii. În fapt, logica articolului 9 din Directiva 91/440/CEE, reluată în directivele adoptate ulterior, viza remedierea unui grad de îndatorare acumulat într-un context în care nu se hotărâse încă deschiderea pieței SEE.

(57)

În al doilea rând, datoriile respective trebuie să fie direct legate de activitatea de transport feroviar sau de activitățile de administrare, construcție sau utilizare a infrastructurii feroviare. Datoriile contractate pentru realizarea investițiilor care nu sunt direct legate de transportul și/sau de infrastructurile feroviare nu sunt eligibile.

(58)

În al treilea rând, anularea datoriilor trebuie să se facă în favoarea întreprinderilor care se confruntă cu un grad excesiv de îndatorare ce împiedică realizarea unei gestiuni financiare solide a acestora. Ajutorul trebuie să fie necesar pentru remedierea acestei situații, în sensul în care evoluția preconizată a concurenței în SEE nu i-ar permite întreprinderii în cauză să își redreseze situația financiară într-un timp previzibil. La evaluarea acestui criteriu trebuie să se țină cont de îmbunătățirile nivelului de productivitate care se poate aștepta în mod rezonabil a fi realizat de întreprinderea respectivă.

(59)

În al patrulea rând, ajutorul nu trebuie să depășească nivelul necesar în acest scop. În acest sens, trebuie să se țină seama și de evoluția viitoare a concurenței. În orice caz, ajutorul nu trebuie să pună pe termen scurt întreprinderea într-o situație mai favorabilă decât cea a unei întreprinderi care se încadrează în medie, bine administrate, cu același profil de activitate.

(60)

În al cincilea rând, anularea datoriilor nu trebuie să ofere întreprinderii un avantaj concurențial care să împiedice dezvoltarea unei concurențe efective în SEE, de exemplu prin descurajarea unor întreprinderi externe sau a unor actori noi de a intra pe anumite piețe naționale sau regionale. În special, ajutoarele destinate anulării datoriilor nu pot fi finanțate prin taxe impuse altor operatori feroviari (58).

(61)

Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, măsurile de anulare a datoriilor contribuie la obiectivul vizat de articolul 9 din Directiva 91/440/CEE, fără a denatura ilegal concurența și schimburile comerciale dintre statele SEE. Astfel, acestea pot fi considerate compatibile cu piața comună.

(62)

Cu excepția cazurilor în care există dispoziții speciale, Autoritatea AELS de Supraveghere evaluează compatibilitatea ajutoarelor de stat pentru restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate din sectorul feroviar pe baza liniilor directoare din 2004 privind ajutorul pentru restructurare. Aceste linii directoare nu prevăd nicio derogare pentru întreprinderile feroviare.

(63)

În general, o subunitate a unei întreprinderi, și anume o unitate economică fără personalitate juridică, nu poate beneficia de ajutoare pentru restructurare. Liniile directoare din 2004 privind ajutorul pentru restructurare se aplică numai „întreprinderilor aflate în dificultate”. Printre altele, acestea precizează la punctul 12 că o societate „care aparține sau este preluată de un grup de întreprinderi nu este în mod normal eligibilă pentru ajutor de restructurare, cu excepția cazului în care se poate demonstra că dificultățile întreprinderii sunt intrinsece și nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului și că dificultățile sunt prea serioase pentru a fi rezolvate de către grup”. A fortiori, este necesar să se evite situația în care o subdivizare artificială nu ar permite unei activități deficitare din interiorul unei societăți date să beneficieze de fonduri publice.

(64)

Cu toate acestea, Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că sectorul transportului feroviar de marfă european este în prezent într-o situație specială, care necesită, în interesul comun, luarea în considerare a posibilității ca ajutoarele de stat acordate unei întreprinderi feroviare pentru a permite acesteia să remedieze o situație dificilă pentru activitățile sale de transport de marfă să poată fi considerate compatibile cu piața comună.

(65)

Într-adevăr, situația concurențială a activităților de transport de marfă în sectorul feroviar este astăzi foarte diferită de cea din transportul de călători. Piețele naționale de transport de marfă sunt deschise concurenței, în timp ce deschiderea piețelor de transport feroviar de călători nu va avea loc înainte de 1 ianuarie 2010.

(66)

Această situație are un impact financiar în măsura în care activitatea de transport de marfă este, în principiu, reglementată doar de relațiile comerciale dintre expeditori și transportatori. În schimb, echilibrul financiar al activității de transport de călători se poate baza și pe intervenția autorităților publice, prin intermediul compensațiilor pentru obligația de serviciu public.

(67)

Cu toate acestea, mai multe întreprinderi feroviare europene nu și-au separat din punct de vedere juridic, activitățile de transport de călători de activitățile de transport de marfă sau nu au realizat decât recent această separare. De asemenea, legislația SEE în vigoare la ora actuală nu prevede obligația de a proceda la o asemenea separare din punct de vedere juridic.

(68)

De asemenea, revitalizarea transportului feroviar de marfă figurează de mai mulți ani în centrul priorităților politicii europene în domeniul transporturilor. Motivele aferente au fost stabilite în capitolul 1 al prezentelor linii directoare.

(69)

Din acest caracter specific al activităților de transport feroviar de marfă decurge necesitatea unei abordări adaptate, care a fost recunoscută în practica decizională a Comisiei Europene (59) în temeiul liniilor directoare comunitare din 1999 privind ajutorul de stat în vederea salvării și restructurării întreprinderilor aflate în dificultate (60).

(70)

Prezentul capitol are drept scop indicarea modului în care Autoritatea AELS de Supraveghere înțelege să pună în aplicare în viitor această abordare, în lumina practicii decizionale menționate a Autorității AELS de Supraveghere și luând în considerare modificările aduse prin liniile directoare din 2004 privind ajutorul de stat pentru restructurare liniilor directoare corespondente din 1999.

(71)

Date fiind riscurile menționate mai sus, această abordare este circumstanțială/se justifică și nu va fi menținută decât pentru subunitățile de transport de marfă ale întreprinderilor feroviare, doar pentru o perioadă tranzitorie, și anume pentru restructurările notificate până la 1 ianuarie 2010, data la care piețele de transport feroviar de călători vor fi deschise concurenței.

(72)

Pe lângă aceasta, Autoritatea AELS de Supraveghere dorește să ia în considerare faptul că, într-un număr din ce în ce mai mare de state SEE, întreprinderile feroviare și-au adaptat organizarea la evoluțiile specifice ale activităților de transport de marfă și de călători, procedând la o separare juridică a activităților de transport de marfă. Prin urmare, ca parte a eforturilor de restructurare și ca o condiție prealabilă pentru acordarea ajutorului, Autoritatea AELS de Supraveghere va solicita separarea juridică a subunității de transport de marfă în cauză prin transformarea acesteia într-o societate comercială de drept comun. Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că, împreună cu alte măsuri corespunzătoare, o astfel de separare aduce o contribuție semnificativă la realizarea unui dublu obiectiv: eliminarea tuturor subvențiilor încrucișate între subunitatea restructurată și restul întreprinderii și asigurarea faptului că ansamblul relațiilor financiare dintre aceste două activități se desfășoară în mod durabil și pe baze comerciale.

(73)

Pentru a se înlătura orice îndoială, liniile directoare din 2004 privind ajutoarele de stat pentru restructurare rămân în totalitate aplicabile evaluării ajutoarelor vizate de prezentul capitol, cu excepția derogărilor prevăzute în mod expres mai jos.

(74)

Trebuie să se adapteze criteriul de eligibilitate în vederea includerii situației în care o subunitate de transport de marfă a unei întreprinderi feroviare constituie o unitate economică durabilă și coerentă care va fi separată juridic de restul întreprinderii în cadrul restructurării înainte de acordarea ajutorului și care se confruntă cu dificultăți de așa natură încât ar fi reprezentat o „întreprindere aflată în dificultate” în sensul liniilor directoare din 2004 privind ajutoarele de stat pentru restructurare, dacă ar fi fost separată de întreprinderea feroviară.

(75)

Aceasta presupune, în special, ca subunitatea în cauză să se confrunte cu dificultăți intrinsece serioase care nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul întreprinderii feroviare.

(76)

Pentru ca subunitatea care urmează să fie restructurată să constituie o unitate economică durabilă și coerentă, aceasta trebuie să reunească totalitatea activităților de transport de marfă ale întreprinderii feroviare, din punct de vedere industrial, comercial, contabil și financiar. Trebuie să i se poată repartiza un nivel de pierderi și un nivel de fonduri proprii sau de capital care să reflecte în mod suficient realitatea economică a situației cu care se confruntă această subunitate, pentru o evaluare coerentă a criteriului stabilit la punctul 9 din liniile directoare din 2004 privind ajutoarele de stat pentru restructurare (61).

(77)

Când evaluează dacă o subunitate se află în dificultate în sensul menționat mai sus, Autoritatea AELS de Supraveghere va ține seama de capacitatea restului întreprinderii feroviare de a asigura redresarea subunității care urmează să fie restructurată.

(78)

Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că, deși situația descrisă nu intră direct sub incidența liniilor directoare din 2004 privind ajutoarele de stat pentru restructurare, care exclud, la punctul 11 al domeniului de aplicare, întreprinderile nou-create, în acest context se pot acorda ajutoare pentru restructurare, pentru a permite filialei create prin separare juridică să opereze în mod viabil pe piață. Singurele situații vizate prin prezenta sunt cele în care filiala care urmează să fie creată în urma separării juridice reunește totalitatea ramurii de activitate de transport de marfă, astfel cum este descrisă în contabilitatea separată stabilită în conformitate cu articolul 9 din Directiva 91/440/CEE și cuprinde toate activele, pasivele, capitalul, angajamentele în afara bilanțului și forța de muncă aferente ramurii respective de activitate.

(79)

Autoritatea AELS de Supraveghere menționează că, din aceleași motive, în cazul în care o întreprindere feroviară și-a separat recent din punct de vedere juridic subunitatea de transport de marfă, care îndeplinea condițiile definite mai sus, filiala în cauză nu trebuie să fie considerată ca fiind o întreprindere nou-creată în sensul punctului 11 din liniile directoare din 2004 privind ajutoarele de stat pentru restructurare și, prin urmare, nu este exclusă din domeniul de aplicare a acestor linii directoare.

(80)

Autoritatea AELS de Supraveghere se va asigura nu numai de îndeplinirea condițiilor de revenire la viabilitatea pe termen lung stabilite prin liniile directoare din 2004 privind ajutoarele de stat pentru restructurare (62), dar și că restructurarea va permite garantarea faptului că activitatea de transport de marfă se va transforma dintr-o activitate protejată, care beneficiază de drepturi exclusive, într-o activitate competitivă în contextul unei piețe deschise. Prin urmare, această restructurare ar trebui să vizeze ansamblul aspectelor aferente activității de transport de marfă, din punct de vedere industrial, comercial și financiar. Planul de restructurare prevăzut de liniile directoare privind ajutorul pentru restructurare (63) va trebui să permită, în special, asigurarea unui nivel de calitate, de fiabilitate și de servicii compatibil cu cerințele clienților.

(81)

Atunci când analizează prevenirea oricărei denaturări excesive a concurenței, așa cum se prevede în liniile directoare privind ajutorul pentru restructurare, Autoritatea AELS de Supraveghere se bazează și pe următoarele elemente:

(82)

Pentru verificarea acestui criteriu, se aplică dispozițiile liniilor directoare din 2004 privind ajutoarele de stat pentru restructurare. În acest sens, contribuția proprie a întreprinderii va include contribuția subunității de transport de marfă care urmează să fie separată juridic de întreprinderea feroviară. Cu toate acestea, Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că situația specială în care se află sectorul european de transport feroviar de marfă, menționată anterior, poate constitui o circumstanță excepțională în sensul punctului 43 din aceste linii directoare. Prin urmare, va putea să accepte contribuții proprii mai scăzute decât cele prevăzute prin liniile directoare din 2004 privind ajutorul de stat pentru restructurare, cu condiția ca această contribuție proprie a subunității de transport de marfă să fie cât mai mare posibil, fără a pune în pericol viabilitatea activității în cauză.

(83)

În ceea ce privește principiul ajutorului unic („pentru prima și ultima dată”), acesta se aplică întreprinderii separate din punct de vedere juridic, luându-se în considerare ajutorul pentru restructurare notificat ca primul ajutor pentru restructurare primit de întreprinderea în cauză. În schimb, ajutorul pentru restructurare, autorizat în condițiile prezentate în prezentul capitol, nu afectează aplicarea principiului „pentru prima și ultima dată” la restul întreprinderii feroviare.

(84)

Pentru a se înlătura orice îndoială, dacă întreprinderea feroviară, în ansamblul său, a primit deja ajutoare pentru restructurare, principiul ajutorului unic se opune acordării de ajutoare pentru restructurarea subunității sale de transport de marfă, astfel cum sunt menționate în prezentul capitol.

(85)

Așa cum s-a menționat deja, articolul 49 din Acordul privind SEE a fost pus în aplicare prin Regulamentele (CEE) nr. 1191/69 și (CEE) nr. 1107/70, care vor fi abrogate prin regulamentul OSP. Cu toate acestea, regulamentul OSP nu se va aplica decât transportului terestru de călători. Acesta nu va acoperi transportul feroviar de marfă, în cazul căruia ajutoarele pentru coordonarea transporturilor vor continua să fie reglementate numai de dispozițiile articolului 49 din Acordul privind SEE.

(86)

Pe lângă aceasta, articolul 9 din regulamentul OSP privind ajutoarele pentru coordonarea transporturilor și ajutoarele pentru cercetare și dezvoltare se aplică în mod explicit fără a aduce atingere articolului 49 din Acordul privind SEE, care ar putea fi așadar utilizat direct pentru justificarea compatibilității ajutoarelor pentru coordonarea transportului feroviar de călători.

(87)

Prin urmare, obiectivul acestui capitol este acela de a stabili criteriile care permit Autorității AELS de Supraveghere să analizeze, pe baza articolului 49 din Acordul privind SEE, compatibilitatea ajutoarelor pentru coordonarea transporturilor în general (secțiunea 6.2), precum și anumite forme specifice de ajutor (secțiunea 6.3). Autoritatea AELS de Supraveghere amintește că, deși principiile generale de aplicare a articolului 49 din acord sunt în mod normal pertinente pentru evaluarea ajutoarelor de stat în temeiul regulamentului OSP, prezentele linii directoare nu conțin normele detaliate de punere în aplicare a regulamentului în cauză.

(88)

Articolul 49 din Acordul privind SEE prevede compatibilitatea ajutoarelor care răspund necesităților de coordonare a transporturilor. Curtea Europeană de Justiție a hotărât de drept că acest articol „recunoaște compatibilitatea cu tratatul a ajutoarelor pentru transporturi numai în cazuri bine determinate și care nu aduc atingere intereselor generale ale Comunității” (64).

(89)

Noțiunea de „coordonare a transporturilor”, utilizată la articolul 49 din Acordul privind SEE, are o semnificație mai importantă decât simplul fapt de a facilita dezvoltarea unei activități economice. Această noțiune implică o intervenție a autorităților publice, în vederea orientării evoluției sectorului transporturilor în interesul comun.

(90)

În anumite privințe, progresele înregistrate în ceea ce privește liberalizarea din sectorul transporturilor terestre au atenuat considerabil necesitățile de coordonare. În principiu, într-un sector liberalizat eficient, coordonarea poate să rezulte din acțiunea forțelor pieței. Totuși, așa cum se menționează mai sus, investițiile în dezvoltarea infrastructurilor sunt în mare parte realizate în continuare de autoritățile publice. În plus, este posibil să mai existe deficiențe în ceea ce privește buna funcționare a pieței chiar și după liberalizarea sectorului. În special aceste deficiențe sunt cele care justifică intervenția autorităților publice în acest domeniu.

(91)

În primul rând, sectorul transporturilor presupune externalități negative importante, de exemplu între utilizatori (congestie) sau cu privire la societate în ansamblul său (poluare). Este dificil să se ia în considerare aceste externalități, în special din cauza limitelor inerente ale posibilității de a include în tarifarea accesului la infrastructurile de transport costurile externe sau chiar, pur și simplu, costurile directe de utilizare. Din aceasta decurg posibile disparități între diversele moduri de transport, care ar trebui corectate prin sprijinirea de către autoritățile publice a modurilor de transport care generează cele mai mici costuri externe.

(92)

În al doilea rând, în sectorul transporturilor pot apărea dificultăți de „coordonare” în sensul economic al termenului, de exemplu în ceea ce privește adoptarea unui standard de interoperabilitate comun pentru căile ferate sau conexiunile dintre diferitele rețele de transport.

(93)

În al treilea rând, se poate ca întreprinderile feroviare să nu fie în măsură să profite de toate avantajele care decurg din eforturile depuse în materie de cercetare, dezvoltare și inovare (efecte externe pozitive), ceea ce constituie, de asemenea, o deficiență a pieței.

(94)

Prezența în Acordul privind SEE a unei baze specifice care permite autorizarea ajutoarelor ce răspund necesităților de coordonare a transporturilor demonstrează importanța acestor riscuri legate de deficiențele pieței și impactul negativ pe care acestea îl au asupra dezvoltării SEE.

(95)

În principiu, ajutoarele care răspund necesităților de coordonare a transporturilor trebuie considerate compatibile cu Acordul privind SEE.

(96)

Cu toate acestea, pentru a se putea considera că un ajutor acordat „răspunde necesităților” de coordonare a transporturilor, acesta trebuie să fie necesar și proporțional cu obiectivul vizat. În plus, denaturarea concurenței, care este inerentă ajutorului, nu trebuie să aducă prejudicii intereselor generale ale SEE. De exemplu, un ajutor pentru reorientarea către calea ferată a fluxurilor de trafic ale transportului maritim pe distanțe scurte nu ar putea îndeplini aceste condiții.

(97)

În sfârșit, luând în considerare evoluția rapidă a sectorului transporturilor și, așadar, a necesităților de coordonare ale acestuia, orice ajutor notificat Autorității AELS de Supraveghere în vederea obținerii unei decizii care declară că acest ajutor este compatibil cu Acordul privind SEE în temeiul articolului 49 trebuie limitat (65) la maximum 5 ani, pentru a permite Autorității AELS de Supraveghere să îl reanalizeze în lumina rezultatelor obținute și, dacă este cazul, să autorizeze reînnoirea sa (66).

(98)

În ceea ce privește sectorul feroviar, în mod special, ajutoarele pentru necesitățile de coordonare a transporturilor se pot prezenta sub mai multe forme:

(99)

În secțiunile următoare, Autoritatea AELS de Supraveghere va enumera condițiile care, din punct de vedere al practicii sale decizionale, permit în cazul acestor tipuri diferite de ajutoare pentru coordonarea transporturilor garantarea faptului că ajutoarele în cauză îndeplinesc condițiile de compatibilitate enunțate la articolul 49 din Acordul privind SEE. Ținând cont de natura specifică a ajutoarelor pentru cercetare și dezvoltare, criteriile aplicabile acestui tip de măsuri sunt tratate separat.

(100)

Evaluarea compatibilității ajutoarelor pentru utilizarea infrastructurii feroviare, pentru reducerea costurilor externe și pentru interoperabilitate în temeiul articolului 49 din Acordul privind SEE corespunde practicii decizionale a Comisiei în aplicarea articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 1107/70. În lumina acestei practici, condițiile detaliate în continuare par suficiente pentru stabilirea compatibilității ajutorului.

(101)

Costurile eligibile sunt stabilite pe baza următoarelor elemente.

(102)

În ceea ce privește ajutoarele pentru utilizarea infrastructurilor feroviare, costurile eligibile sunt costurile suplimentare de utilizare a infrastructurilor suportate de transportul feroviar, dar nu și de un mod de transport concurent mai poluant.

(103)

În ceea ce privește ajutoarele pentru reducerea costurilor externe, costurile eligibile reprezintă acea parte din costurile externe care poate fi evitată prin utilizarea transportului feroviar, față de alte moduri concurente.

(104)

În această privință, trebuie subliniat faptul că articolul 10 din Directiva 2001/14/CE permite în mod explicit statelor SEE să introducă un sistem de compensare cu privire la costurile de mediu, costurile în caz de accident și costurile de infrastructură care nu sunt suportate și de modurile de transport concurente, în cazul în care se poate demonstra că aceste costuri nu sunt suportate și în măsura în care aceste costuri depășesc costurile proprii echivalente ale căii ferate. Dacă nu există încă dispoziții legislative ale SEE vizând armonizarea între diferitele moduri de transport terestru a metodelor de calcul a tarifelor de acces la infrastructură, pentru aplicarea prezentelor linii directoare Autoritatea AELS de Supraveghere va ține seama de evoluția normelor aplicabile impunerii de costuri de infrastructură și de costuri externe (67).

(105)

Atât în ceea ce privește ajutoarele pentru utilizarea infrastructurilor feroviare, cât și ajutoarele pentru reducerea costurilor externe, statul SEE trebuie să prezinte o analiză a costurilor comparativă, transparentă, bine întemeiată și cuantificată între transportul feroviar și opțiunile alternative bazate pe alte moduri de transport (68). Metodologia utilizată și calculele efectuate trebuie făcute publice (69).

(106)

În ceea ce privește ajutoarele pentru interoperabilitate, costurile eligibile acoperă, în măsura în care contribuie la obiectivul de coordonare a transporturilor, toate investițiile pentru instalarea de noi sisteme de siguranță și interoperabilitate (70) sau pentru reducerea poluării sonore, atât la infrastructurile feroviare, cât și la materialul rulant. Sunt acoperite, în special, investițiile legate de instalarea sistemului ERTMS (European Rail Traffic Management System – Sistemul de gestionare a traficului feroviar european) și de orice altă măsură similară care ar putea contribui la eliminarea barierelor tehnice de pe piața europeană a serviciilor feroviare (71).

(107)

Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că există o prezumție de necesitate și de proporționalitate a ajutorului dacă intensitatea ajutorului rămâne inferioară următoarelor valori:

(108)

Pentru ajutoarele dincolo de aceste praguri, cade în sarcina statelor SEE să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurilor în cauză (75).

(109)

Atât în cazul ajutoarelor pentru utilizarea infrastructurilor feroviare, cât și în cel al ajutoarelor pentru reducerea costurilor externe, ajutorul trebuie limitat strict la compensarea costurilor de oportunitate legate de utilizarea cu precădere a transportului feroviar în locul altui mod de transport mai poluant. Dacă există mai multe soluții alternative concurente care produc niveluri de poluare mai ridicate decât transportul feroviar, limita aleasă corespunde diferenței de costuri celei mai ridicate dintre aceste soluții. Dacă se respectă pragurile de intensitate menționate la punctul 107, se poate presupune că se respectă criteriul de „absență a supracompensării”.

(110)

În orice caz, dacă beneficiarul ajutorului este o întreprindere feroviară, trebuie demonstrat faptul că ajutorul are într-adevăr un efect de stimulare pentru transferul modal către calea ferată. De aceea, ajutorul ar trebui să se reflecte în principiu în prețul cerut călătorilor sau expeditorilor, deoarece la acest nivel se efectuează alegerea între calea ferată și modurile de transport mai poluante, precum cel rutier (76).

(111)

În sfârșit, în ceea ce privește în mod specific ajutoarele pentru utilizarea infrastructurii și pentru reducerea costurilor externe, trebuie să existe perspective realiste de menținere a traficului transferat către calea ferată pentru ca ajutorul să ducă la un transfer durabil de trafic.

(112)

Ajutoarele pentru utilizarea infrastructurii feroviare, pentru reducerea costurilor externe și pentru interoperabilitate care sunt necesare și proporționale și, de asemenea, nu denaturează concurența în detrimentul interesului comun trebuie să fie considerate compatibile în temeiul articolului 49 din Acordul privind SEE.

(113)

În domeniul transportului terestru, articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 1107/70, adoptat pe baza articolului 73 din Tratatul CE, prevede posibilitatea de a acorda ajutoare pentru cercetare și dezvoltare. Comisia Europeană a elaborat recent un corpus de practici pentru aplicarea acestei dispoziții (77).

(114)

Articolul 9 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul OSP reia textul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 1107/70. În temeiul acelei dispoziții, se va considera că ajutoarele care (1) vizează facilitarea cercetării sau dezvoltării unor forme și a unor tehnici de transport feroviar de călători mai economice pentru SEE, sunt limitate la faza experimentală și nu sunt legate de exploatarea comercială a acestor forme și tehnici și răspund necesităților de coordonare a transporturilor.

(115)

Articolul 9 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul OSP nu aduce atingere articolului 61 din Acordul privind SEE. Astfel, ajutoarele pentru cercetare, dezvoltare și inovare în domeniul transportului de călători, când nu intră sub incidența articolului 9 din Regulamentul OSP, și ajutoarele care privesc doar transportul de marfă, vor putea fi considerate compatibile în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE.

(116)

În această privință, Autoritatea AELS de Supraveghere a definit, în orientările privind ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare (78) (denumit în continuare „orientările C&D&I”), condițiile în care ea va declara ajutoarele de acest tip ca fiind compatibile cu SEE, în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE. Orientările C&D&I se aplică „ajutoarelor de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare în toate sectoarele care intră sub incidența Acordului privind SEE. De asemenea, acestea se aplică sectoarelor reglementate de norme comunitare specifice în materie de ajutoare de stat, cu excepția cazului în care normele respective prevăd altfel” (79). Prin urmare, orientările C&D&I se aplică ajutoarelor pentru cercetare, dezvoltare și inovare în sectorul transportului feroviar care nu intră sub incidența domeniului de aplicare a articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 1107/70 sau a articolului 9 din regulamentul OSP (după intrarea în vigoare a acestui ultim regulament).

(117)

Nu se exclude posibilitatea de analizare directă a compatibilității ajutoarelor pentru cercetare și dezvoltare în temeiul articolului 49 din Acordul privind SEE, dacă vizează un obiectiv care răspunde necesității de coordonare a transporturilor. În acest caz, ar fi oportun să se verifice condițiile menționate mai sus, în special faptul că ajutorul trebuie să fie necesar și proporțional în raport cu obiectivul vizat și să nu aducă atingere intereselor generale ale SEE. Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că principiile generale enunțate în orientările C&D&I sunt pertinente pentru analizarea acestor criterii diferite.

(118)

Liniile directoare ale Autorității AELS de Supraveghere privind garanțiile de stat (80) stabilesc regimul juridic aplicabil garanțiilor de stat, inclusiv în domeniul transportului feroviar.

(119)

Aceste linii directoare menționează la punctul 1.2 că Autoritatea AELS de Supraveghere „consideră drept ajutor sub formă de garanție condițiile de finanțare mai avantajoase obținute de întreprinderile a căror formă de organizare juridică exclude falimentul sau alte proceduri de insolvabilitate sau prevede o garanție de stat explicită ori suportarea de către stat a pierderilor”.

(120)

Comisia Europeană și Autoritatea AELS de Supraveghere a considerat, pe baza unei practici constante, că garanțiile nelimitate dintr-un sector deschis concurenței sunt incompatibile cu Tratatul CE și, respectiv, cu Acordul privind SEE. În virtutea principiului proporționalității, acestea nu pot, în special, să fie justificate prin misiuni de interes general. În cazul unei garanții nelimitate, este imposibil să se verifice dacă suma ajutorului nu depășește costurile nete de prestare a serviciului public (81).

(121)

Dacă garanțiile de stat sunt acordate întreprinderilor prezente în același timp pe piețe concurențiale și pe piețe neconcurențiale, Comisia Europeană și Autoritatea AELS de Supraveghere au ca practică solicitarea suprimării complete a garanției nelimitate acordate întreprinderii în ansamblul său (82).

(122)

Există mai multe întreprinderi feroviare care beneficiază de garanții nelimitate. Aceste garanții reprezintă, în general, o moștenire a statutului special de monopol istoric instituit pentru întreprinderile feroviare înainte de intrarea în vigoare a Acordului privind SEE sau înainte de deschiderea spre concurență a piețelor de servicii de transport feroviar.

(123)

Conform informațiilor de care dispune Comisia Europeană și Autoritatea AELS de Supraveghere, aceste garanții constituie, într-o mare măsură, ajutoare existente. Statele AELS în cauză sunt invitate să informeze Autoritatea AELS de Supraveghere cu privire la condițiile de aplicare a schemei de ajutor existente, precum și cu privire la măsurile avute în vedere pentru suprimarea lor, conform procedurii definite la secțiunea 8.3.

(124)

Plafoanele de ajutoare stabilite prin prezentele linii directoare se aplică indiferent dacă ajutorul respectiv este finanțat integral prin resurse de stat sau prin resurse comunitare, parțial sau total. Ajutoarele autorizate în temeiul prezentelor linii directoare nu pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE, nici cu alte finanțări comunitare, dacă un astfel de cumul atinge un nivel de ajutor superior celui prevăzut prin prezentele linii directoare.

(125)

În cazul ajutoarelor cu finalități diferite care se referă la aceleași costuri eligibile, se aplică plafonul ajutorului celui mai favorabil.

(126)

Autoritatea AELS de Supraveghere va aplica prezentele linii directoare începând cu data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în suplimentul SEE al acestuia.

Autoritatea AELS de Supraveghere va aplica dispozițiile prezentelor linii directoare tuturor ajutoarelor, notificate sau nenotificate, asupra cărora se va pronunța după data publicării lor.

(127)

Conform articolului 62 alineatul (1) din Acordul privind SEE, Autoritatea AELS de Supraveghere propune ca statele AELS să își modifice schemele de ajutoare existente legate de ajutoarele de stat menționate în prezentele linii directoare, pentru a se conforma acestora, cel târziu în termen de doi ani de la publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în suplimentul SEE, sub rezerva dispozițiilor specifice prevăzute în capitolul privind garanțiile de stat. Statele AELS sunt invitate să confirme în scris că acceptă aceste propuneri de măsuri corespunzătoare cel târziu în termen de un an de la publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în suplimentul SEE.

(128)

În cazul în care un stat AELS nu confirmă acceptul în scris până la acea dată, Autoritatea AELS de Supraveghere va pune în aplicare articolul 19 alineatul (2) din partea II la Protocolul 3 la Acordul între statele AELS cu privire la instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție și, dacă este necesar, va iniția procedura menționată la acel articol.

(129)

Autoritatea AELS de Supraveghere își rezervă dreptul de a modifica prezentele linii directoare. Înainte de orice modificare și cel mai târziu în termen de cinci ani de la publicarea prezentelor linii directoare, Autoritatea AELS de Supraveghere va prezenta un raport privind aplicarea acestora.

(a)

o societate cu răspundere limitată [4], în care mai mult de jumătate din capitalul social a dispărut [5], peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni;” sau

„(b)

societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății [6], atunci când mai mult jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni;” sau

„(c)

indiferent de tipul societății comerciale în cauză, în cazul în care îndeplinește criteriile prevăzute de legislația națională pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvență.”

1.

Autoritatea AELS de Supraveghere (denumită în continuare „Autoritatea”) este decisă să ia o atitudine fermă împotriva ajutorului ilegal. În temeiul Protocolului 3 la Acordul între statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție (denumit în continuare „Protocolul 3”) (2), Autoritatea a cerut în mod sistematic statelor AELS să recupereze orice ajutor de stat ilegal, despre care s-a constatat că este incompatibil cu Acordul privind SEE (denumit în continuare „Acordul privind SEE”), cu excepția cazului în care se consideră că acest lucru ar fi contrar principiului general al legislației SEE. Autoritatea a adoptat 6 astfel de decizii de recuperare.

2.

Pentru integritatea regimului ajutoarelor de stat, este esențial ca aceste decizii ale Autorității AELS de Reglementare de obligare a statelor AELS să recupereze ajutorul ilegal de stat (denumite în continuare „decizii de recuperare”) să fie aplicate imediat și eficient. Experiența Autorității din ultimii ani arată că temerile în acest sens sunt justificate. Tabloul de bord privind ajutoarele de stat pentru statele AELS, prezentat în toamna anului (3) 2008 arată, de asemenea, că din cele 6 decizii de recuperare adoptate de Autoritate, doar una fusese pusă în aplicare integral de statul AELS vizat (4).

3.

În 2004, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a comandat un studiu comparativ cu privire la aplicarea politicii UE privind ajutoarele de stat în diferite state membre (denumit în continuare „studiul de aplicare”) (5). Unul dintre obiectivele studiului l-a constituit evaluarea eficienței procedurilor și practicilor de recuperare în mai multe state membre. Autorii studiului au descoperit că durata excesivă a procedurilor este o temă recurentă în toate rapoartele de țară.

4.

Pe baza propriei experiențe, Autoritatea a constatat că recuperarea ajutorului ilegal și incompatibil întâmpină, de asemenea, o serie de obstacole în statele AELS. Procedurile de recuperare cărora li se aplică dispozițiile naționale sunt deosebit de îndelungate și, în practică, recuperarea nu a fost efectuată în termenul stabilit prin decizia de recuperare a Autorității. În consecință, Autoritatea dorește să sublinieze necesitatea unei puneri eficace în aplicare a deciziilor de recuperare. Este evident faptul că punerea în aplicare a unor astfel de decizii constituie o responsabilitate comună a Autorității și a statelor AELS și va necesita eforturi considerabile din partea ambelor părți pentru a fi realizată cu succes.

5.

Scopul prezentului capitol este de a explica politica Autorității referitoare la punerea în aplicare a deciziilor de recuperare. Acesta nu examinează concluziile pe care instanțele de judecată naționale le pot stabili din nerespectarea notificării și a clauzei de suspendare prevăzute la articolul 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3. Autoritatea consideră că este necesar să clarifice măsurile pe care intenționează să le ia pentru a facilita executarea deciziilor de recuperare și pentru a stabili acțiuni pe care statele AELS le-ar putea întreprinde pentru a asigura deplina conformitate cu normele și principiile instituite de corpusul legislativ al SEE și, în special, de jurisprudența instanțelor comunitare și a Curții AELS. În acest scop, prezentul capitol va reaminti mai întâi scopul recuperării și principiile care stau la baza punerii în aplicare a deciziilor de recuperare. Acesta va prezenta apoi implicațiile practice ale acestor principii de bază pentru fiecare din actorii implicați în procesul de recuperare.

6.

În temeiul articolului 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, „Autoritatea AELS de Supraveghere va fi informată, în timp suficient pentru a putea să își prezinte observațiile,cu privire la orice plan de acordare sau modificare a unui ajutor. […] Statul în cauză nu își va pune în aplicare măsurile propuse înainte ca această procedură să fi condus la o decizie finală.”

7.

În cazurile în care statul AELS nu notifică Autoritatea cu privire la planurile acestuia de acordare sau de modificare a unui ajutor înainte ca acest ajutor să fie pus în aplicare, ajutorul este ilegal în raport cu legislația SEE din momentul în care este acordat.

8.

În „hotărârea Kohlegesetz”  (6) din 1973, Curtea Europeană de Justiție (denumită în continuare CEJ) a confirmat pentru prima dată competența Comisiei de a solicita recuperarea ajutorului de stat ilegal și incompatibil. Curtea a precizat că Comisia are competența de a decide dacă un stat membru trebuie să modifice sau să anuleze un ajutor de stat care este incompatibil cu piața comună. În consecință, ea trebuie să fie îndreptățită, de asemenea, să solicite rambursarea acelui ajutor (7).

9.

În 2001, Protocolul 3 a fost modificat prin, inter alia, introducerea părții II care, printre altele, include normele de bază privind recuperarea (8). Alte dispoziții de punere în aplicare privind recuperarea au fost incluse în Decizia nr. 195/04/COL din 14 iulie 2004, astfel cum a fost modificată (9):

10.

Articolul 14 alineatul (1) din Protocolul 3 partea II confirmă jurisprudența constantă a CEJ (10) și impune Autorității obligația de a solicita recuperarea ajutorului ilegal și incompatibil, cu excepția cazului în care acest lucru ar încălca un principiu general de drept. Acest articol prevede, de asemenea, că statul AELS în cauză va lua toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului ilegal considerat a fi incompatibil. Articolul 14 alineatul (2) stabilește că ajutorul trebuie recuperat, inclusiv cu dobândă, de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziția beneficiarului, până la data recuperării sale efective. Decizia nr. 195/04/COL detaliază metodele care trebuie folosite pentru calcularea dobânzii de recuperare. Articolul 14 alineatul (3) menționează că „[…] recuperarea intră în vigoare fără întârziere și în conformitate cu procedurile din legislația națională a statului AELS respectiv, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și eficace a deciziei Autorității AELS de Supraveghere. […]”.

11.

Într-o serie de hotărâri recente, CEJ a clarificat și mai mult sfera de aplicare și interpretare a articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului (care corespunde articolului 14 alineatul (3) din Protocolul 3 partea II), subliniind necesitatea unei executări imediate și eficace a deciziilor de recuperare (11). În plus, Autoritatea a început de asemenea să aplice jurisprudența Deggendorf  (12) în mod sistematic. Această jurisprudență permite Autorității, dacă au fost satisfăcute anumite condiții, să ceară statelor AELS să suspende plata unui nou ajutor compatibil către o societate până când aceasta va rambursa vechiul ajutor ilegal și incompatibil care face obiectul unei decizii de recuperare.

12.

CEJ a susținut în repetate ocazii că scopul recuperării este de a restabili situația care exista pe piață înainte de acordarea ajutorului. Acest lucru este necesar pentru a asigura menținerea condițiilor de egalitate pe piața internă. În acest context, CEJ a subliniat că recuperarea ajutorului ilegal și incompatibil nu constituie o sancțiune (13), ci consecința logică a constatării că acesta este ilegal (14). În consecință, ea nu poate fi privită ca disproporționată în raport cu obiectivele Tratatului CE în ceea ce privește ajutorul de stat (15).

13.

Potrivit CEJ, „restabilirea situației existente anterior se obține odată ce ajutorul ilegal și incompatibil este rambursat de către beneficiar, care pierde astfel avantajul pe care l-a avut față de concurenții săi pe piață, iar situația existentă înainte de acordarea ajutorului se restabilește” (16). Pentru a elimina orice avantaje financiare colaterale ajutorului ilegal, dobânda trebuie să fie recuperată pentru sumele acordate în mod ilegal. O astfel de dobândă trebuie să fie echivalentă cu avantajul financiar rezultat din disponibilitatea fondurilor în cauză, fără taxe, pe o perioadă dată (17).

14.

Mai mult, CEJ a insistat asupra faptului că, pentru ca o decizie de recuperare să fie executată în totalitate, acțiunile întreprinse de un stat membru trebuie să producă efecte concrete în ceea ce privește recuperarea (18) și recuperarea să fie imediată (19). Pentru ca recuperarea să-și atingă obiectivul, este într-adevăr esențial ca rambursarea ajutorului să aibă loc fără întârziere.

15.

Articolul 14 alineatul (1) din partea II din Protocolul 3 menționează că „atunci când se iau decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Autoritatea AELS de Supraveghere hotărăște ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar”.

16.

Dispozițiile din Protocolul 3 impun două limite competenței Autorității de a solicita recuperarea ajutorului ilegal și incompatibil. Articolul 14 alineatul (1) din Protocolul 3 partea II prevede că Autoritatea nu va solicita recuperarea ajutorului dacă acest lucru contravine unui principiu general de drept. Principiile generale de drept invocate adeseori în acest context sunt principiile de protecție a așteptării legitime (20) și a certitudinii juridice (21). Este important de știut că CEJ a dat o interpretare foarte restrictivă acestor principii în contextul recuperării. Articolul 15 din Protocolul 3 partea II menționează că puterile Autorității de a recupera ajutorul fac obiectul unei perioade de limitare de 10 ani (așa-numitul „termen de prescripție”). Termenul de prescripție începe să curgă din ziua în care ajutorul ilegal este acordat beneficiarului fie ca ajutor individual, fie ca ajutor în cadrul unei scheme de ajutor. Orice acțiune întreprinsă de Autoritate sau de Comisie (22) sau de un stat AELS, care acționează la cererea Autorității, cu privire la ajutorul ilegal, va întrerupe termenul de prescripție.

17.

În consecință, statul AELS căruia îi este adresată o decizie de recuperare este obligat să execute acea decizie (23). CEJ a recunoscut o singură excepție de la obligația ca un stat membru să pună în aplicare o decizie de recuperare adresată acestuia, și anume existența unor circumstanțe excepționale care ar face absolut imposibil pentru statul membru să execute decizia în mod corespunzător (24).

18.

Potrivit CEJ, imposibilitatea absolută nu poate fi totuși rezultatul unei simple supoziții. Statul membru în cauză trebuie să demonstreze că a încercat, de bună-credință, să recupereze ajutorul ilegal și trebuie să coopereze cu Comisia, în conformitate cu articolul 10 din Tratatul CE, în scopul depășirii dificultăților întâmpinate (25).

19.

O examinare a jurisprudenței arată că CEJ a interpretat noțiunea de „imposibilitate absolută” într-un mod foarte restrictiv. Curtea a confirmat în repetate ocazii că un stat membru nu poate invoca norme ale legislației sale naționale, cum ar fi normele naționale de prescripție (26) sau absența unui titlu de recuperare din legislația internă (27), pentru a justifica imposibilitatea respectării unei decizii de recuperare (28). În același mod, CEJ a susținut că obligația de recuperare nu este afectată de circumstanțe legate de situația economică a beneficiarului. Ea a precizat că o societate aflată în dificultăți financiare nu constituie dovadă că recuperarea este imposibilă (29). În aceste circumstanțe, instanța a subliniat că absența oricăror active recuperabile reprezintă singura modalitate pentru un stat membru de a dovedi imposibilitatea absolută de recuperare a ajutorului (30). Într-o serie de cauze, statul membru a susținut că s-a aflat în imposibilitatea de executare a deciziei de recuperare din cauza dificultăților administrative și tehnice (de exemplu, numărul foarte ridicat de beneficiari implicați). Instanța a refuzat în mod consecvent să accepte faptul că astfel de dificultăți constituie o imposibilitate absolută de recuperare (31). În cele din urmă, chiar și teama de dificultăți interne insurmontabile nu poate justifica neîndeplinirea de către un stat membru a obligațiilor sale conform dreptului comunitar (32).

20.

Articolul 14 alineatul (3) din protocolul 3 partea II menționează că „[…] recuperarea intră în vigoare fără întârziere și în conformitate cu procedurile din legislația națională a statului AELS respectiv, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și eficientă a deciziei Autorității AELS de Supraveghere.”

21.

Dacă statele AELS au libertatea de a alege, în conformitate cu legislația lor națională, metodele prin care să pună în aplicare decizii de recuperare, măsurile alese ar trebui să dea efect deplin deciziei de recuperare. În consecință, este necesar ca măsurile naționale luate de către statele AELS să conducă la o executare eficientă și imediată a deciziei Autorității.

22.

În hotărârea Olympic Airways  (33), CEJ a subliniat faptul că punerea în aplicare a măsurilor luate de statele membre trebuie să fie eficientă și să producă un rezultat concret în ceea ce privește recuperarea. Acțiunile întreprinse de statele membre trebuie să aibă drept rezultat recuperarea reală a sumelor datorate de către beneficiar. În hotărârea Scott  (34), CEJ a confirmat acest aspect și a subliniat că procedurile naționale care nu îndeplinesc condițiile menționate la articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul de procedură [care corespund articolului 14 alineatul (3) din Protocolul 3 partea II] nu ar trebui aplicate. Ea a respins, în special, argumentul invocat de statul membru conform căruia acesta a luat toate măsurile disponibile în cadrul sistemului său național și a insistat ca aceste măsuri trebuie să producă un rezultat concret și în ceea ce privește recuperarea, iar aceasta în termenul limită stabilit de Comisie.

23.

Articolul 14 alineatul (3) din Protocolul 3 partea II cere ca deciziile de recuperare să fie puse în aplicare într-un mod care să fie atât eficient, cât și imediat. În cauza Scott, CEJ a subliniat importanța dimensiunii timp în procesul de recuperare. Instanța a precizat că aplicarea procedurilor naționale nu ar trebui să împiedice restabilirea concurenței efective prin împiedicarea executării imediate și eficiente a deciziei Comisiei. Procedurile naționale, care împiedică restabilirea imediată a situației existente anterior și prelungesc avantajul competitiv neloial rezultat din ajutorul ilegal și incompatibil, nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 14 alineatul (3) din Protocolul 3 partea II.

24.

În acest context, este important de reamintit că o acțiune de anulare a unei decizii de recuperare introdusă în temeiul articolului 36 din Acordul între statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție (denumit în continuare „Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție”) nu are efect suspensiv. În contextul unei astfel de acțiuni, beneficiarul ajutorului poate totuși să solicite suspendarea executării deciziei în temeiul articolului 40 din Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție. Cererile de suspendare trebuie să menționeze circumstanțele care au generat situația de urgență și să cuprindă pledoariile de fapt și de drept care determină o cauză la prima vedere pentru măsurile provizorii solicitate (35). Cu toate acestea, în măsura în care consideră că împrejurările o impun, Curtea AELS poate dispune suspendarea executării actului atacat.

25.

Articolul 3 din SEE obligă statele SEE să faciliteze realizarea sarcinilor SEE și impune instituțiilor SEE și statelor AELS îndatoriri reciproce de cooperare în scopul atingerii obiectivelor din Acordul privind SEE.

26.

În contextul punerii în aplicare a deciziilor de recuperare, Autoritatea și autoritățile din statele AELS trebuie, în consecință, să coopereze pentru a atinge obiectivul de restabilire a condițiilor concurențiale de pe piața internă.

27.

Dacă un stat AELS întâmpină dificultăți neprevăzute sau care nu pot fi prevăzute, în executarea deciziei de recuperare în termenul stabilit sau observă consecințe pe care Autoritatea le-a scăpat din vedere, acesta ar trebui să înainteze respectivele probleme Autorității spre analiză, împreună cu propunerile pentru modificări adecvate (36). Într-un astfel de caz, Autoritatea și statul AELS în cauză trebuie să conlucreze cu bună-credință pentru a depăși dificultățile, respectând în totalitate dispozițiile Acordului privind SEE (37). De asemenea, principiul cooperării loiale cere ca statele AELS să furnizeze Autorității toate informațiile care să îi permită acesteia să decidă dacă modalitatea aleasă constituie o punere în aplicare adaptată a deciziei (38).

28.

Cu toate acestea, informarea Autorității cu privire la dificultățile tehnice și juridice implicate în punerea în aplicare a unei decizii de recuperare nu scutește un stat AELS de datoria de a lua toate măsurile necesare posibile pentru recuperarea ajutorului de la întreprinderea în cauză și de a propune Autorității orice modalitate adecvată de punere în aplicare a deciziei (39).

29.

Atât Autoritatea, cât și statele AELS au un rol esențial în punerea în aplicare a deciziilor de recuperare și pot contribui la o aplicare eficientă a politicii de recuperare.

30.

Decizia de recuperare a Autorității impune statului AELS în cauză o obligație de recuperare. Aceasta cere statului AELS în cauză să recupereze o anumită sumă reprezentând ajutorul de la un beneficiar sau un număr de beneficiari într-o perioadă de timp dată. Experiența arată că rapiditatea cu care se execută o decizie de recuperare este afectată de gradul de precizie sau de caracterul complet al acestei decizii. În consecință, Autoritatea își va continua eforturile pentru a garanta că deciziile de recuperare furnizează o indicație clară a sumei (sumelor) reprezentând ajutorul, care trebuie recuperată(e), a întreprinderii (întreprinderilor) pasibile de recuperare și a termenului limită în care ar trebui realizată recuperarea.

31.

Ajutorul ilegal și incompatibil trebuie recuperat de la întreprinderile care au beneficiat efectiv de acesta (40). Autoritatea va continua practica sa actuală de identificare în cadrul deciziilor sale de recuperare, acolo unde este posibil, a identității întreprinderii (întreprinderilor) de la care trebuie recuperat ajutorul. Dacă, în stadiul punerii în aplicare, se observă că ajutorul a fost transferat către alte entități, statul AELS poate fi obligat să extindă recuperarea pentru a-i include pe toți beneficiarii efectivi, în scopul garantării faptului că obligația de recuperare nu este eludată.

32.

CEJ a oferit unele orientări cu privire la condițiile în care obligația de recuperare trebuie extinsă la alte societăți decât beneficiarul inițial al ajutorului ilegal și incompatibil. Potrivit CEJ, un transfer al avantajului necuvenit poate avea loc atunci când activele beneficiarului inițial al ajutorului sunt transferate unui terț la un preț mai mic decât valoarea lor pe piață, uneori unei companii succesoare, înființate în scopul eludării ordinului de recuperare (41). În linie cu această jurisprudență Autoritatea este cea care trebuie să dovedească faptul că activele au fost vândute la un preț mai mic decât valoarea lor pe piață, în special către o societate succesoare înființată în scopul eludării ordinului de recuperare, în acest caz ordinul de recuperare putând fi extins către acest terț. Cazuri tipice de eludare sunt acele cazuri în care transferul nu reflectă nicio logică economică decât cea a invalidării ordinului de recuperare (42).

33.

În ceea ce privește transferul de acțiuni ale unei companii care trebuie să ramburseze ajutorul ilegal și incompatibil (tranzacții de acțiuni), CEJ a precizat (43) că vânzarea de acțiuni într-o astfel de societate către un terț nu afectează obligația beneficiarului de a rambursa un astfel de ajutor (44). Atunci când se poate stabili că cel care a cumpărat acțiunile a plătit la prețul pieței acțiunile respectivei societăți, aceasta nu înseamnă că el a beneficiat de un avantaj care ar putea constitui ajutor de stat (45).

34.

Atunci când adoptă o decizie de recuperare privind schemele de ajutoare, Autoritatea nu se află în mod normal în situația de a identifica, în cadrul deciziei, toate întreprinderile care au primit un ajutor ilegal și incompatibil. Acest lucru va trebui realizat la începutul procesului de punere în aplicare de către respectivul stat AELS, care va trebui să examineze situația individuală a fiecărei întreprinderi în cauză (46).

35.

Scopul recuperării este îndeplinit „de îndată ce ajutorul în cauză, împreună, acolo unde este cazul, cu dobânda de penalizare, au fost rambursate de către beneficiar sau, cu alte cuvinte, de către întreprinderile care au beneficiat efectiv de acest ajutor. Prin rambursarea ajutorului, beneficiarul pierde avantajul de care s-a bucurat în fața concurenților săi pe piață și se restabilește situația anterioară acordării ajutorului” (47) .

36.

Așa cum a făcut și în trecut, Autoritatea va identifica în mod clar, în deciziile sale de recuperare, măsurile de ajutor ilegal și incompatibil care fac obiectul recuperării. Când va avea la dispoziție toate datele necesare, Autoritatea va încerca, de asemenea, să stabilească valoarea exactă a ajutorului care trebuie recuperat. Totuși, în mod evident, Autoritatea nu poate și nu are obligația legală de a stabili valoarea exactă care trebuie recuperată. Este suficient ca decizia Autorității să cuprindă informații care să-i permită statului membru stabilirea sumei, fără prea mari dificultăți (48).

37.

În cazul unei scheme de ajutor ilegal și incompatibil, Autoritatea nu poate determina valoarea ajutorului incompatibil, care trebuie recuperat de la fiecare beneficiar. Acest lucru ar necesita o analiză detaliată din partea statului AELS, a ajutorului acordat pentru fiecare caz în parte, pe baza schemei în cauză. În consecință, Autoritatea precizează în decizia sa că statele AELS vor trebui să recupereze întregul ajutor, cu excepția cazului în care acesta a fost acordat pentru un proiect specific care, la momentul acordării, a îndeplinit toate condițiile regulamentelor de exceptare pe categorii sau a fost acordat în cadrul unei scheme de ajutoare aprobate de Autoritate.

38.

Conform articolului 14 alineatul (2) din Protocolul 3 partea II, ajutorul care trebuie recuperat în baza unei decizii de recuperare va include dobânda la un nivel adecvat, care urmează a fi stabilit de Autoritate. Dobânda se va plăti din momentul în care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziția beneficiarului și până la data recuperării sale (49). Decizia nr. 195/04/COL stabilește că rata dobânzii se aplică pe bază compusă până la data recuperării ajutorului (50).

39.

În trecut, deciziile de recuperare ale Comisiei specificau un termen unic de două luni, perioadă în care statului membru în cauză i se cerea să comunice Comisiei măsurile pe care le-a luat pentru a se respecta o decizie dată. CEJ a admis că acest termen trebuie considerat ca data limită pentru executarea deciziei ca atare (51).

40.

CEJ a hotărât ulterior că orice contacte sau negocieri între Comisie și statul membru, în contextul executării deciziei Comisiei, nu pot scuti statul membru de datoria de a lua toate măsurile necesare pentru executarea deciziei în limita de timp stabilită (52).

41.

Autoritatea admite că, în majoritatea cazurilor, termenul limită de două luni pentru executarea deciziilor sale este prea scurt. În consecință, termenul va fi prelungit la patru luni pentru executarea deciziilor de recuperare. De acum înainte, Autoritatea va preciza două termene în deciziile sale:

42.

Dacă un stat AELS întâmpină dificultăți mari care îl împiedică să respecte oricare din aceste două termene limită, el trebuie să informeze Autoritatea cu privire la aceste dificultăți, furnizând o justificare adecvată. Autoritatea poate atunci să prelungească termenul limită, conform principiului cooperării loiale (53).

43.

Statul AELS este responsabil pentru punerea în aplicare a deciziei de recuperare. Articolul 14 alineatul (1) din Protocolul 3 partea II menționează că statul AELS respectiv trebuie să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar.

44.

În acest context, este important de reținut că CEJ a amintit în repetate rânduri că o decizie a Comisiei adresată unui stat membru este obligatorie pentru toate organele acestui stat, inclusiv instanțele judecătorești ale acestui stat (54). Aceasta presupune că fiecare organ al statului AELS implicat în punerea în aplicare a unei decizii de recuperare trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea imediată și eficientă a unei astfel de decizii.

45.

Dreptul SEE nu menționează care organ al statului AELS ar trebui să aibă în sarcină aplicarea practică a deciziei de recuperare. Desemnarea organismelor competente pentru punerea în aplicare a deciziei de recuperare revine sistemului juridic intern al fiecărui stat AELS. În general opțiunea statelor AELS a fost de a desemna un organism central (de exemplu, un minister) care este însărcinat cu monitorizarea procesului de recuperare și care reprezintă punctul de contact constant cu Autoritatea (55).

46.

Articolul 14 alineatul (3) din Protocolul 3 obligă statul AELS să inițieze procedurile de recuperare fără întârziere. După cum se menționează mai sus, la secțiunea 3.1, decizia de recuperare va specifica un termen în care statul AELS trebuie să furnizeze informații precise cu privire la măsurile pe care le-a luat sau le-a planificat pentru executarea deciziei. În special, statului AELS i se va cere să ofere informații complete privind identitatea beneficiarilor ajutorului ilegal și incompatibil, privind sumele ajutorului în cauză și privind procedura națională aplicată în scopul obținerii recuperării. În plus, statului AELS i se va cere să furnizeze documentele care atestă faptul că i-a notificat beneficiarului obligația sa de a rambursa ajutorul.

47.

Decizia de recuperare nu va cuprinde întotdeauna informații complete privind identitatea beneficiarilor, nici sumele care trebuie recuperate. În astfel de cazuri, statul AELS trebuie să identifice fără întârziere întreprinderile vizate de decizie și să determine valoarea exactă a ajutorului, care trebuie recuperat de la fiecare dintre ele.

48.

În cazul schemei de ajutor ilegal și incompatibil, statului AELS i se va cere să efectueze o analiză detaliată a fiecărui ajutor distinct acordat în temeiul schemei respective. Pentru a se stabili suma exactă a ajutorului care trebuie recuperat de la fiecare beneficiar în parte în cadrul schemei, va fi necesar să se determine măsura în care ajutorul a fost acordat unui anumit proiect, care, la momentul acordării, îndeplinea toate condițiile stabilite în cadrul regulamentelor de exceptare pe categorii sau în cadrul unei scheme de ajutoare aprobate de către Autoritate. În astfel de cazuri, statul AELS poate aplica, de asemenea, criteriile de fond de minimis aplicabile la data acordării ajutorului ilegal și incompatibil care face obiectul deciziei de recuperare.

49.

Autoritățile naționale au permisiunea de a lua în considerare incidența sistemului fiscal pentru a determina suma care trebuie rambursată. Dacă un beneficiar al ajutorului ilegal și incompatibil a plătit impozit pe ajutorul primit, autoritățile naționale pot, în conformitate cu normele fiscale naționale ale acestora, să deducă suma impozitului plătit din suma totală care trebuie recuperată (56). Autoritatea consideră că, în astfel de cazuri, autoritățile naționale vor trebui să se asigure că beneficiarul nu va putea profita de o deducere fiscală suplimentară pretinzând că în urma restituirii venitul său impozabil s-a redus, deoarece aceasta ar însemna că valoarea netă a recuperării a fost inferioară sumei nete primite inițial.

50.

Dreptul SEE nu indică ce procedură ar trebui să aplice statul AELS pentru a executa o decizie de recuperare. Cu toate acestea, statele AELS ar trebui să aibă în vedere faptul că alegerea și aplicarea unei proceduri naționale trebuie să respecte condiția conform căreia o astfel de procedură permite executarea imediată și eficientă a deciziei Autorității. Aceasta presupune ca autoritățile competente să analizeze cu atenție toate instrumentele de recuperare disponibile conform legislației interne și să selecteze procedura care are cele mai multe șanse de a asigura executarea imediată a deciziei. Ele ar trebui să recurgă la proceduri accelerate acolo unde este posibil conform legislației interne. Potrivit principiului echivalenței și eficienței, aceste proceduri nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele care reglementează acțiuni interne similare și nu ar trebui să facă imposibilă din punct de vedere practic sau extrem de dificilă exercitarea drepturilor conferite de legislația SEE (57).

51.

În general, statele AELS nu ar trebui să pună nicio piedică în calea îndeplinirii unei decizii de recuperare (58). Prin urmare, autoritățile statului AELS au obligația de a respinge orice dispoziții ale dreptului intern care ar putea împiedica executarea imediată a deciziei de recuperare (59).

52.

Odată ce au fost stabilite suma care trebuie recuperată, procedura de aplicare și beneficiarul, trebuie trimise ordinele de recuperare către beneficiarii ajutorului ilegal și incompatibil fără întârziere și în termenul limită stabilit în decizia Autorității. Autoritățile responsabile pentru îndeplinirea recuperării trebuie să garanteze că aceste ordine de recuperare sunt puse în aplicare și că recuperarea este finalizată în termenul stabilit prin decizie. Dacă un beneficiar nu se supune ordinului de recuperare, statele AELS trebuie recurgă la punerea în aplicare imediată a cererilor de recuperare în temeiul dreptului național.

53.

Punerea în aplicare a deciziilor de recuperare poate genera litigii în fața instanțelor naționale. Se pot distinge două categorii principale de litigii legate de recuperare: acțiuni înaintate de autoritatea recuperatoare care cere un ordin judecătoresc pentru a obliga un beneficiar necooperant să ramburseze ajutorul ilegal și incompatibil și acțiuni înaintate de către beneficiari care contestă ordinul de recuperare.

54.

Executarea unei decizii de recuperare poate fi întârziată mulți ani dacă măsurile interne luate pentru punerea în aplicare a unei decizii de recuperare sunt contestate în instanță. Aceasta se întâmplă mai ales atunci când decizia de recuperare este ea însăși contestată în fața Curții de Justiție a AELS și când judecătorilor naționali li se cere suspendarea punerii în aplicare a măsurilor interne până când Curtea de Justiție a AELS se va pronunța asupra valabilității deciziei de recuperare.

55.

În conformitate cu jurisprudența CEJ, beneficiarul unui ajutor care ar fi putut, fără nicio îndoială, să conteste în fața Curții de Justiție a AELS o decizie de recuperare în temeiul articolului 36 din Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție nu mai poate contesta valabilitatea deciziei aflate pe rol la instanța națională pe motivul că decizia a fost ilegală (60). Rezultă din aceasta că beneficiarul unui ajutor care ar fi putut cere exonerarea provizorie în fața Curții de Justiție a AELS în conformitate cu articolele 40 și 41 din Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție și care nu a făcut acest lucru, nu poate cere o suspendare a măsurilor luate de autoritățile naționale pentru punerea în aplicare a acestei decizii pe motive legate de valabilitatea deciziei.

56.

Pe de altă parte, în cauzele în care nu este de la sine înțeles faptul că o acțiune în anulare înaintată împotriva deciziei contestate de către beneficiarul ajutorului ar fi fost admisibilă, beneficiarului trebuie să i se ofere o protecție juridică adecvată. În eventualitatea în care beneficiarul ajutorului contestă punerea în aplicare a deciziei aflate pe rol în fața instanței naționale pe motivul că această decizie de recuperare a fost ilegală, judecătorul național trebuie să se bazeze pe procedura prevăzută la articolul 34 din Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție (61).

57.

În cazul în care beneficiarul solicită, de asemenea, o exonerare provizorie de la măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a deciziei de recuperare datorită unei presupuse ilegalități a deciziei de recuperare a Autorității, judecătorul național trebuie să evalueze dacă respectivul caz îndeplinește condițiile stabilite de CEJ în cauzele Zuckerfabrik  (62) și Atlanta  (63). Aceasta înseamnă că o instanță națională poate decide exonerarea provizorie în cazul în care:

58.

Ca o observație preliminară, este important de reamintit că CEJ a precizat în mod constant că faptul că un beneficiar este insolvabil sau face obiectul unei proceduri de faliment nu are niciun efect asupra obligației acestuia de a rambursa ajutorul ilegal și incompatibil (65).

59.

În majoritatea cazurilor care implică un beneficiar insolvabil al unui ajutor, nu va fi posibilă recuperarea valorii totale a ajutorului ilegal și incompatibil (inclusiv dobânda), deoarece activele beneficiarului vor fi insuficiente pentru a satisface pretențiile tuturor creditorilor. Prin urmare, nu este posibilă restabilirea totală a situației ex-ante în maniera tradițională. Din moment ce obiectivul final al recuperării este de a pune capăt denaturării concurenței, CEJ menționează că lichidarea beneficiarului poate fi privită ca o opțiune acceptabilă în astfel de situații (66). În consecință, Autoritatea este de părere că o decizie de obligare a statului AELS să recupereze ajutorul ilegal și incompatibil de la un beneficiar insolvabil poate fi considerată ca fiind executată corespunzător fie atunci când recuperarea este realizată în întregime, fie, în caz de recuperare parțială, atunci când societatea este lichidată și activele sale sunt vândute conform condițiilor pieței.

60.

În punerea în aplicare a deciziilor de recuperare în cazul beneficiarilor insolvabili, autoritățile statului AELS trebuie să se asigure că, prin intermediul procedurilor de insolvabilitate, se acordă atenția cuvenită interesului SEE și, în special, necesității de a pune capăt imediat denaturării concurenței cauzată de acordarea ajutorului ilegal și incompatibil.

61.

Cu toate acestea, doar înregistrarea de creanțe în procedura de faliment nu este întotdeauna suficientă pentru a asigura punerea în aplicare imediată și eficace a deciziilor de recuperare ale Autorității. Aplicarea anumitor dispoziții ale legilor naționale privind falimentul poate anula efectul deciziilor de recuperare, permițând societății să funcționeze chiar dacă nu s-a realizat recuperarea totală, permițând astfel ca denaturarea concurenței să continue. Prin urmare, Autoritatea consideră că este necesar să fie definite obligațiile statelor AELS în diferitele etape ale procedurii de faliment.

62.

Statul AELS trebuie să-și înregistreze imediat creanțele în procedura de faliment (67). În conformitate cu jurisprudența CEJ, recuperarea va fi efectuată potrivit normelor naționale privind falimentul (68). Astfel, creanța de recuperare va fi rambursată în virtutea statutului acordat acesteia de către legislația națională.

63.

În trecut, au existat cazuri, abordate de Comisie, în care administratorul judiciar a refuzat să înregistreze o cerere de recuperare de creanțe în procedura de faliment și aceasta datorită formei ajutorului ilegal și incompatibil acordat (de exemplu atunci când ajutorul a fost acordat sub forma unei injecții de capital). Această situație este problematică, mai ales dacă un astfel de refuz ar priva autoritățile responsabile cu executarea deciziei de recuperare de orice mijloace prin care să se asigure că, în cursul procedurii de insolvabilitate, este acordată atenția cuvenită interesului comunitar și al SEE. În consecință, Autoritatea consideră că statul AELS trebuie să conteste refuzul administratorului judiciar de a își înregistra creanțele (69).

64.

Pentru a garanta punerea în aplicare imediată și eficace a deciziei de recuperare, Autoritatea este de părere că autoritățile responsabile cu executare deciziei de recuperare trebuie, de asemenea, să atace orice decizie a administratorului judiciar sau a instanței specializate în faliment de a permite o continuare a activității beneficiarului insolvabil dincolo de limitele de timp stabilite în decizia de recuperare. De asemenea, instanțele naționale, dacă se confruntă cu o astfel de cerere trebuie ia în considerare în mod deplin interesul SEE și, în special, necesitatea de a garanta că executarea deciziei Autorității este imediată și că denaturarea concurenței cauzată de ajutorul ilegal și incompatibil încetează cât mai curând posibil. Autoritatea consideră că acestea nu trebuie, prin urmare, să permită beneficiarului insolvabil să-și continue activitatea atât timp cât recuperarea nu s-a făcut în totalitate.

65.

În cazul în care comitetului creditorilor îi este propus un plan de continuare care presupune o continuare a activității beneficiarului, autoritățile naționale responsabile cu executarea deciziei de recuperare pot să susțină acest plan numai dacă acesta garantează că ajutorul este rambursat în întregime în termenele prevăzute în decizia de recuperare a Autorității. În special, statul AELS nu poate renunța la o parte din pretențiile sale și nici nu poate accepta o altă soluție care nu ar avea drept rezultat încetarea imediată a activității beneficiarului. În lipsa unei rambursări integrale și imediate a ajutorului ilegal și incompatibil, autoritățile responsabile cu executarea deciziei de recuperare trebuie să ia toate măsurile posibile pentru a se opune adoptării unui plan de continuare și să insiste pentru încetarea activității beneficiarului în termenul stabilit în decizia de recuperare.

66.

În caz de lichidare, și atât timp cât ajutorul nu a fost recuperat în întregime, statul AELS trebuie să se opună oricărui transfer de active care nu este realizat în condițiile pieței și/sau este organizat în așa fel încât să eludeze decizia de recuperare. Pentru a realiza „un transfer corect de active”, statul AELS trebuie să garanteze că avantajul ilegal creat de ajutor nu este transferat noului deținător de active. Aceasta se întâmplă în cazul în care activele beneficiarului inițial sunt transferate către un terț la un preț mai mic decât valoarea lor pe piață sau către o societate succesoare înființată în scopul eludării ordinului de recuperare. În acest caz, ordinul de recuperare trebuie extins la acest terț (70).

67.

Se consideră că un stat AELS îndeplinește decizia de recuperare atunci când ajutorul a fost rambursat în întregime în termenul stabilit sau, în cazul unui beneficiar insolvabil, atunci când compania este lichidată în condițiile pieței.

68.

Autoritatea poate accepta, în cazuri justificate corespunzător, o punere în aplicare provizorie a deciziei, atunci când aceasta face obiectul unui litigiu în fața instanțelor naționale sau a Curții de Justiție a AELS (de exemplu, plata valorii integrale a ajutorului ilegal și incompatibil într-un cont blocat (71). Statul AELS trebuie să garanteze că această societate nu mai dispune de avantajul legat de ajutorul ilegal și incompatibil (72). Statul AELS ar trebui să înainteze, spre aprobare de către Autoritate, o justificare pentru adoptarea unor astfel de măsuri provizorii și o descriere completă a măsurilor provizorii preconizate.

69.

În cazul în care statul AELS în cauză nu s-a supus deciziei de recuperare și dacă nu a putut demonstra existența unei imposibilități absolute, Autoritatea poate iniția procedura privind încălcarea dreptului comunitar. În plus, dacă sunt satisfăcute anumite condiții, ea poate solicita statului AELS respectiv suspendarea plății unui nou ajutor compatibil către beneficiarul sau beneficiarii în cauză, în aplicarea principiului Deggendorf.

70.

În cazul în care statul AELS în cauză nu execută o decizie de recuperare în termenul stabilit și nu a reușit să demonstreze imposibilitatea absolută, Autoritatea sau orice alt stat AELS interesat, poate deferi problema direct Curții de Justiție a AELS, în temeiul Protocolului 3 partea I articolul 1 alineatul (2), coroborat cu partea II articolul 23 alineatul (1). Autoritatea poate invoca ulterior argumente cu privire la comportamentul organelor executive, legislative și judecătorești ale statului AELS în cauză, deoarece statul AELS trebuie luat în considerare în toate elementele sale (73).

71.

Conform articolului 33 din Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, statele AELS în cauză trebuie să ia măsurile necesare pentru a se conforma hotărârilor Curții de Justiție a AELS.

72.

În cazul în care Autoritatea consideră că statul AELS în cauză nu s-a conformat unei hotărâri a Curții de Justiție a AELS, Autoritatea poate transmite chestiunea respectivă direct Curții de Justiție a AELS, în conformitate cu Protocolul 3 partea II articolul 1 alineatul (2), coroborat cu partea II articolul 23 alineatul (2).

73.

În hotărârea cu privire la cauza Deggendorf, Tribunalul de Primă Instanță a Comunităților Europene a precizat că, „atunci când Comisia ia în considerare compatibilitatea dintre un ajutor de stat și piața comună, aceasta trebuie să ia în considerare toți factorii relevanți, inclusiv, acolo unde este cazul, circumstanțele analizate deja într-o decizie anterioară și obligațiile pe care această decizie anterioară le-ar fi putut impune unui stat membru. Prin urmare, Comisia are competența de a lua în considerare, în primul rând, orice efect cumulat al vechiului […] ajutor și al noului […] ajutor și, în al doilea rând, faptul că ajutorul [vechi] declarat ilegal […] nu a fost rambursat” (74) . În aplicarea acestei hotărâri, și pentru a evita denaturarea concurenței contrară interesului comun, Autoritatea poate solicita unui stat AELS să suspende plata unui ajutor nou compatibil către o întreprindere care are la dispoziția sa un ajutor ilegal și incompatibil care a făcut obiectul unei decizii de recuperare anterioare, iar acest lucru până când statul AELS s-a asigurat că întreprinderea în cauză a rambursat vechiul ajutor ilegal și incompatibil.

74.

În practică, în cursul investigației preliminare a unei noi măsuri de ajutor, Autoritatea va solicita din partea statului AELS angajamentul de a suspenda plata unui nou ajutor către orice beneficiar care mai trebuie încă să ramburseze un ajutor ilegal și incompatibil care a făcut obiectul unei decizii de recuperare anterioare. Dacă statul AELS nu își asumă acest angajament și/sau dacă nu există date clare privind măsurile de ajutor implicate (75), ceea ce împiedică Autoritatea să evalueze impactul global al vechiului și al noului ajutor asupra concurenței, Autoritatea va lua o decizie condițională finală în baza Protocolului 3, articolul 7 alineatul (4), solicitând statului AELS în cauză să suspende plata noului ajutor până se va fi asigurat că beneficiarul respectiv a rambursat vechiul ajutor ilegal și incompatibil, inclusiv toate dobânzile de recuperare aferente.

75.

Principiul Deggendorf a fost integrat în capitolul privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate din Orientările Autorității (76) și Decizia nr. 195/04/COL, precum și în regulamentele de exceptare pe categorii care au fost încorporate în Acordul SEE (77). Autoritatea intenționează să integreze acest principiu în toate normele și deciziile viitoare privind ajutorul de stat.

76.

Menținerea unui sistem de concurență liberă și nedenaturată reprezintă una dintre pietrele de temelie ale Spațiului Economic European. Ca parte a politicii SEE în domeniul concurenței, disciplina privind ajutorul de stat este esențială pentru a garanta că piața internă oferă în continuare condiții de egalitate în toate sectoarele economice din Europa. Pentru îndeplinirea acestei sarcini cheie, Autoritatea și Statele AELS au responsabilitatea comună de a asigura o aplicare corespunzătoare a disciplinei privind ajutorul de stat și, în special, a deciziilor de recuperare.

77.

Prin emiterea prezentului capitol, Autoritatea vizează o creștere a gradului de conștientizare a principiilor politicii de recuperare, astfel cum a fost definită de instanțele comunitare și de Curtea de Justiție a AELS și o clarificare a practicii Autorității în ceea ce privește politica sa de recuperare. Autoritatea se angajează să respecte aceste principii invocate și invită statele AELS să solicite sfaturi atunci când se confruntă cu dificultăți în punerea în aplicare a deciziilor de recuperare. Serviciile Autorității rămân la dispoziția statelor AELS pentru a furniza pe mai departe recomandări și asistență dacă este cazul.

78.

În schimb, Autoritatea așteaptă ca statele AELS să respecte principiile politicii de recuperare. Doar printr-un efort comun atât al Autorității, cât și al statelor AELS, disciplina privind ajutorul de stat va fi garantată și va produce rezultatul dorit, și anume menținerea unei concurențe nedenaturate pe piața internă.

1.

Producțiile audiovizuale și cinematografia, în special, joacă un rol important în definirea identităților europene, atât în ceea ce privește aspectele comune partajate pe întreg teritoriul Europei, cât și în ceea ce privește diversitatea culturală care caracterizează diferitele noastre tradiții și istorii. Acestea reprezintă un element esențial pentru buna funcționare a democrațiilor noastre, datorită influenței lor extinse asupra societății. De asemenea, acestea se află în centrul transformărilor care rezultă din dezvoltarea societății informaționale: noile evoluții tehnologice oferă noi oportunități pentru promovarea culturii și conservarea patrimoniului și pentru creșterea înțelegerii reciproce în Europa.

2.

Producțiile audiovizuale au caracteristici unice, datorită naturii lor duale: acestea reprezintă bunuri economice, oferind oportunități importante pentru crearea de prosperitate și de locuri de muncă. De asemenea, acestea reprezintă bunuri culturale care, în același timp, reflectă și modelează societățile noastre. Acesta este motivul pentru care dezvoltarea acestui sector nu a fost niciodată lăsat doar controlului forțelor pieței.

3.

Printre producțiile audiovizuale, cele cinematografice au preeminență, datorită costului de producție și importanței lor culturale: bugetele pentru producțiile de filme cinematografice sunt substanțial mai mari decât pentru orice alt conținut audiovizual, acestea fac mult mai frecvent obiectul unor coproducții internaționale, durata vieții lor de exploatare este mai lungă, cu potențial de utilizare a tuturor canalelor de distribuție, cinema, DVD-uri și videocasete (atât pentru vânzare, cât și pentru închiriere), descărcare de pe Internet și televiziune (televiziune cu plată, canal cu plată, acces gratuit). Operele cinematografice se confruntă cu o concurență puternică din afara Europei (1).

4.

Orientările acestea stabilesc principiile care să stea la baza punerii în aplicare a normelor privind ajutorul de stat pentru sectorul cinematografic și producția de televiziune. Acestea se bazează pe capitolul 2 din Comunicarea Comisiei privind anumite aspecte juridice legate de producțiile cinematografice și alte producții audiovizuale (2). Capitolul 2 stabilește orientarea generală a Comisiei Europene în ceea ce privește ajutorul de stat în sectorul cinematografic.

5.

Programele cinematografice și de televiziune reprezintă două din cele mai universale modalități de divertisment, cu un impact puternic asupra unui mare număr de persoane, la nivel internațional. Actualul stadiu de dezvoltare și caracteristicile speciale ale producțiilor audiovizuale în Spațiul Economic European fac să fie dificil pentru producători să obțină un sprijin comercial inițial suficient pentru reunirea mijloacelor financiare care să le permită să demareze proiectele de producție. În aceste circumstanțe, protejarea producției audiovizuale de către statele AELS joacă un rol esențial pentru a asigura exprimarea culturii lor locale și a capacității creative, reflectând astfel diversitatea și bogăția culturii europene.

6.

În pilonul comunitar, Tratatul de la Maastricht a oferit promovării culturii o recunoaștere la nivel comunitar de cea mai mare importanță pentru Uniunea Europeană și pentru statele membre, prin includerea culturii printre politicile comunitare menționate în mod specific în Tratatul CE (a se vedea articolul 151 CE). În același timp, în articolul 87 alineatul (3) litera (d) din Tratatul CE a fost inclusă o nouă posibilitate specifică de exceptare de la principiul incompatibilității generale prevăzut la articolul 87 litera (1) din Tratatul CE pentru ajutorul acordat de statele membre pentru promovarea culturii.

7.

De asemenea, în Protocolul 31 articolul 13, Acordul privind SEE recunoaște necesitatea consolidării cooperării culturale. Acordul privind SEE nu conține o „derogare culturală” similară celei din articolul 87 alineatul (3) litera (d) din Tratatul CE. Cu toate acestea, Autoritatea consideră că, în conformitate cu practica sa constantă (3), măsurile de sprijinire a producțiilor cinematografice și de televiziune pot fi aprobate din motive culturale, în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE. În evaluarea sa, Autoritatea va aplica aceleași criterii ca și cele aplicate de Comisia Europeană în sensul articolului articolului 87 alineatul (3) litera (d) din Tratatul CE.

8.

Statele SEE pun în aplicare o gamă largă de măsuri de sprijin pentru producția audiovizuală a filmelor și a programelor de televiziune. Acest sprijin se concentrează pe fazele de creație și de producție a realizării de film și, în general, este sub formă de subvenții sau de avansuri rambursabile. Gândirea din spatele acestor măsuri se bazează pe considerații atât culturale, cât și industriale. Acestea au drept scop cultural primar să asigure exprimarea în media audiovizuală, precum filmul și televiziunea, a culturilor naționale și regionale și a potențialului creativ. Pe de altă parte, acestea vizează să genereze masa critică de activitate care este necesară pentru crearea dinamicii necesare pentru dezvoltarea și consolidarea industriei, prin crearea unor întreprinderi de producție pe baze solide și prin dezvoltarea unor resurse permanente de competențe umane și de experiență.

9.

Aceste orientări nu se referă la aplicarea articolelor 53 și 54 din Acordul privind SEE (practicilor anticoncurențiale ale societăților) la sectorul audiovizual (4).

10.

Normele de bază privind ajutorul de stat, în temeiul Acordului privind SEE, sunt următoarele: articolul 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție prevede că statele AELS (5) sunt obligate să informeze Autoritatea în legătură cu orice planuri de acordare sau de modificare a ajutoarelor înainte de punerea acestor în aplicare. Articolul 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE interzice ajutorul acordat de către stat sau din resurse de stat care denaturează sau amenință să denatureze concurența sau comerțul dintre statele SEE. Cu toate acestea, Autoritatea poate excepta anumite ajutoare de stat de această interdicție. În special, articolul 61 alineatul (3) din Acordul privind SEE enumeră anumite tipuri de ajutor care pot fi autorizate de Autoritate, având în vedere efectele lor. Una dintre aceste excepții este reprezentată de articolul 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE referitor la ajutorul pentru facilitarea dezvoltării anumitor activități economice, în cazul în care acest ajutor nu afectează în mod negativ concurența și condițiile comerciale într-o măsură contrară interesului comun. Din experiența cazurilor anterioare, Autoritatea a autorizat, în temeiul respectivei dispoziții, sprijinul pentru producția cinematografică și de televiziune, în vederea promovării culturii, luând în considerare criteriile dezvoltate de Comisia Europeană.

11.

Când evaluează schemele de ajutoare acordate producției cinematografice și de televiziune, Autoritatea trebuie să verifice:

A doua condiție este specifică schemelor de ajutor privind producția cinematografică și de televiziune, în timp ce cealaltă condiție este un test de rutină, aplicat tuturor schemelor, indiferent de sector.

12.

Autoritatea trebuie să verifice în ce măsură condițiile de acces la schemele de ajutor nu conțin clauze contrare Acordului privind SEE, în alte domenii decât ajutoarele de stat. Autoritatea trebuie să asigure, inter alia, respectarea principiilor care interzic discriminarea în funcție de naționalitate și care asigură libertatea de stabilire, libera circulație a bunurilor și libertatea de a presta servicii (articolele 4, 11, 13, 28, 31, 34 și 36 din Acordul privind SEE). Autoritatea pune în aplicare aceste principii în coroborare cu normele de concurență, atunci când dispozițiile contrare acestor principii nu pot fi separate de funcționarea schemei.

13.

În conformitate cu principiile menționate mai sus, schemele de ajutor nu pot, de exemplu: să rezerve ajutorul exclusiv pentru resortisanții țării respective; să ceară beneficiarilor să dețină statutul de întreprindere națională, înființată în temeiul dreptului comercial național (întreprinderile înființate într-un stat SEE și care funcționează în alt stat, prin intermediul unei filiale permanente sau al unei agenții trebuie să poată fi eligibile pentru ajutor; în plus, cerința referitoare la agenție nu poate fi aplicabilă decât în momentul plății ajutorului); să ceară ca lucrătorii societăților străine care furnizează servicii cinematografice să respecte normele muncii de la nivel național.

14.

Anumite scheme de ajutor pentru producția cinematografică și de televiziune sunt finanțate prin taxe parafiscale. În conformitate cu practica decizională a Comisiei Europene și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, atunci când asemenea scheme sunt doar în beneficiul producătorilor naționali sau sunt în beneficiul acestora mai mult decât al altor competitori care se află în alt stat SEE, pentru a se asigura compatibilitatea cu Acordul privind SEE, produsele importate nu pot fi impozitate, iar producția națională nu poate beneficia de taxe mai reduse la export.

15.

Criteriile specifice pe baza cărora Comisia Europeană evaluează în prezent ajutorul de stat pentru producția cinematografică și de televiziune în temeiul derogării culturale prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (d) din Tratatul CE au fost stabilite în decizia acesteia din iunie 1998 privind schema franceză de ajutor automat pentru producția de filme. Aceste criterii specifice, pe care Autoritatea le va aplica la analizarea cazurilor similare, în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE, sunt:

16.

Autoritatea consideră că ajutorul trebuie orientat către bugetul global al unui proiect specific de realizare a unui film și că producătorul ar trebui să fie liber să aleagă acele părți din buget care vor fi cheltuite în alte state SEE. Întreprinderile din sectorul producției cinematografice și de televiziune pot, de asemenea, să beneficieze de alte tipuri de ajutor, acordate în cadrul schemelor de ajutoare orizontale naționale și autorizate de Autoritate în temeiul derogării prevăzute la articolul 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE (de exemplu, ajutor regional, ajutor pentru IMM-uri, ajutor pentru cercetare și dezvoltare, ajutor pentru formare, ajutor pentru ocuparea forței de muncă).

17.

Autoritatea acceptă că statele AELS pot solicita, ca o condiție de eligibilitate pentru acordarea ajutorului, ca o anumită parte a bugetului de producție a filmului să fie cheltuit pe teritoriul lor. Această abordare se bazează pe ideea că un anumit grad de teritorializare a cheltuielilor ar putea fi necesar pentru a asigura prezența continuă a competențelor umane și a capacităților tehnice necesare pentru creația culturală. Aceasta ar trebui limitată la nivelul minim necesar pentru promovarea obiectivelor culturale.

18.

În plus, datorită caracteristicilor speciale ale producției cinematografice, Autoritatea consideră că bugetul global al unei producții audiovizuale corespunde ansamblului fondurilor care sunt riscate pentru crearea acesteia și, în consecință, admite că referința pentru calcularea ajutoarelor este bugetul global, indiferent de cheltuielile individuale din care acesta este constituit. Atribuirea ajutorului către părți specifice distincte din bugetul unui film ar putea transforma acest ajutor într-o preferință națională pentru sectoarele care furnizează părțile specifice care beneficiază de ajutor, fapt care ar putea fi incompatibil.

19.

Fondurile care provin direct din programele CE, precum MEDIA 2007, nu se iau în calcul în ceea ce privește respectarea plafonului de ajutor de 50 %. Această asistență promovează distribuirea în străinătate a filmelor naționale și, în consecință, efectele sale nu se cumulează cu cele ale schemelor naționale, centrate asupra producției și distribuției naționale.

20.

Obligațiile legale de a investi în producția audiovizuală, impuse de statele AELS posturilor de televiziune, nu constituie ajutor de stat, atunci când aceste investiții oferă acestor posturi o compensație rezonabilă. Măsura în care aceste obligații legale pot fi considerate ca reprezentând ajutor de stat ca atare trebuie determinată în lumina evoluției jurisprudenței Curții de Justiție, după hotărârea acesteia din 13.3.2001 în cauza C-379/98 (PreussenElektra).

21.

Autoritatea consideră că, prin criteriile menționate mai sus, se stabilește un echilibru între scopul creației culturale, dezvoltarea producției audiovizuale în SEE și respectarea normelor SEE privind ajutorul de stat.