EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010R0748

Regulamentul (UE) nr. 748/2010 al Comisiei din 19 august 2010 de deschidere a unei anchete privind eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1425/2006 al Consiliului la importurile unor saci și pungi din materiale plastice originare din Republica Populară Chineză prin importurile unor saci și pungi din materiale plastice efectuate prin intermediul unei societăți chineze care beneficiază de un nivel mai redus al taxei și de supunere a acestor importuri la înregistrare

JO L 219, 20.8.2010, p. 1–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 20/05/2011

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2010/748/oj

20.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 219/1


REGULAMENTUL (UE) NR. 748/2010 AL COMISIEI

din 19 august 2010

de deschidere a unei anchete privind eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1425/2006 al Consiliului la importurile unor saci și pungi din materiale plastice originare din Republica Populară Chineză prin importurile unor saci și pungi din materiale plastice efectuate prin intermediul unei societăți chineze care beneficiază de un nivel mai redus al taxei și de supunere a acestor importuri la înregistrare

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (denumit în continuare „regulamentul de bază”) (1), în special articolul 13 alineatul (3) și articolul 14 alineatele (3) și (5),

în urma consultării Comitetului consultativ,

întrucât:

(1)

Comisia a decis din proprie inițiativă, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din regulamentul de bază, să deschidă o anchetă asupra unei eventuale eludări a măsurilor antidumping instituite la importurile unor saci și pungi din materiale plastice originare din Republica Populară Chineză.

A.   PRODUSUL

(2)

Produsul vizat de posibila eludare constă în saci și pungi din materiale plastice, cu un conținut de polietilenă de cel puțin 20 % din greutate și care se prezintă sub formă de folii cu o grosime de cel mult 100 de micrometri (μm), originare din Republica Populară Chineză și încadrate în prezent la codurile NC ex 3923 21 00, ex 3923 29 10 și ex 3923 29 90 (coduri TARIC 3923210020, 3923291020 și 3923299020) (denumite în continuare „produsul în cauză”).

(3)

Produsul vizat de anchetă constă în saci și pungi din materiale plastice, cu un conținut de polietilenă de cel puțin 20 % din greutate și care se prezintă sub formă de folii cu o grosime de cel mult 100 de micrometri (μm), încadrate în prezent la aceleași coduri ca și produsul în cauză, declarate ca fiind fabricate de societatea XIAMEN XINGXIA POLYMERS CO., LTD.

B.   MĂSURILE EXISTENTE

(4)

Măsurile în prezent în vigoare și despre care se presupune că fac obiectul unei eludări sunt măsurile antidumping instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1425/2006 al Consiliului (2), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 189/2009 al Consiliului (3).

C.   MOTIVELE

(5)

Comisia dispune de suficiente elemente de probă prima facie conform cărora măsurile antidumping aplicate importurilor produsului în cauză fabricat de anumiți producători supuși în prezent nivelului taxei reziduale de 28,8 % (cod adițional TARIC A999) sunt eludate prin intermediul unei reorganizări a schemelor și a circuitelor de vânzări ale produsului în cauză. Acești producători și exportatori își exportă, în cele din urmă, produsele către Uniune prin intermediul unui producător-exportator chinez care beneficiază de un nivel al taxei de 8,4 %, acordat exportatorilor cooperanți neincluși în eșantion [XIAMEN XINGXIA POLYMERS CO., LTD., care figurează, împreună cu alte societăți neincluse în eșantion, în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1425/2006] și inferior nivelului taxei reziduale de 28,8 %.

Elementele de probă prima facie aflate la dispoziția Comisiei sunt următoarele:

(6)

A avut loc o modificare în configurația schimburilor comerciale implicând exporturi din Republica Populară Chineză după instituirea măsurilor asupra produsului în cauză, pentru această modificare neexistând nici motivare și nici justificare suficientă, alta decât instituirea taxei.

(7)

Această modificare în configurația schimburilor comerciale pare să rezulte din exporturile către Uniune ale produsului în cauză fabricat de producătorii-exportatori chinezi supuși nivelului taxei reziduale, prin intermediul unui producător-exportator chinez care beneficiază de un nivel al taxei acordat exportatorilor cooperanți neincluși în eșantion (XIAMEN XINGXIA POLYMERS CO., LTD.), care este inferior nivelului taxei reziduale.

(8)

În plus, elemente de probă indică faptul că efectele corective ale măsurilor antidumping existente asupra produsului în cauză sunt compromise în ceea ce privește prețul. Suficiente elemente de probă prima facie atestă că importurile produsului vizat de anchetă sunt efectuate la prețuri mult mai mici decât prețul neprejudiciabil stabilit în cadrul anchetei care a condus la măsurile existente.

(9)

În sfârșit, Comisia dispune de suficiente elemente de probă prima facie conform cărora prețurile produsului vizat de anchetă fac obiectul unui dumping față de valoarea normală stabilită în prealabil pentru produsul în cauză.

(10)

În cazul în care practici de eludare care intră sub incidența articolului 13 din regulamentul de bază, altele decât cele menționate anterior, sunt identificate pe parcursul anchetei, acestea ar putea fi, de asemenea, supuse anchetei.

D.   PROCEDURA

(11)

În lumina celor menționate mai sus, Comisia a ajuns la concluzia că există suficiente elemente de probă pentru a justifica deschiderea unei anchete în conformitate cu articolul 13 din regulamentul de bază și pentru a supune importurile produsului vizat de anchetă la înregistrare, în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază. Înregistrarea importurilor ar trebui să fie limitată la produsele declarate ca fiind fabricate de XIAMEN XINGXIA POLYMERS CO., LTD., care trebuie, prin urmare, să fie declarate sub un cod adițional TARIC specific A981, fără a se modifica nivelul taxei instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1425/2006.

(a)   Chestionarele

(12)

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru anchetă, Comisia va trimite chestionare societății XIAMEN XINGXIA POLYMERS CO., LTD., precum și altor societăți despre care se presupune că și-au exportat produsele către Uniune prin intermediul societății XIAMEN XINGXIA POLYMERS CO., LTD.

(13)

În orice caz, toate părțile interesate ar trebui să ia legătura imediat cu Comisia, dar nu mai târziu de termenul stabilit la articolul 3 din prezentul regulament, în scopul de a afla dacă sunt cunoscute și de a solicita un chestionar în termenul stabilit la articolul 3 alineatul (1) din prezentul regulament, având în vedere faptul că termenul stabilit la articolul 3 alineatul (2) din prezentul regulament se aplică tuturor părților interesate.

(14)

Autoritățile din Republica Populară Chineză vor fi informate cu privire la deschiderea anchetei.

(b)   Colectarea informațiilor și desfășurarea audierilor

(15)

Toate părțile interesate sunt invitate să-și prezinte în scris punctele de vedere și să aducă elemente de probă pentru susținerea acestora. În plus, Comisia poate audia părțile interesate, cu condiția ca acestea să prezinte o solicitare scrisă din care să reiasă că au motive speciale în baza cărora ar trebui să fie audiate.

E.   ÎNREGISTRAREA

(16)

În conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, importurile produsului vizat de anchetă, respectiv sacii și pungile din materiale plastice declarate sub codul adițional TARIC A981, ar trebui să facă obiectul unei înregistrări pentru a garanta că, în cazul în care ancheta demonstrează eludarea, pot fi prelevate retroactiv taxe antidumping de o valoare corespunzătoare, începând cu data înregistrării unor asemenea importuri.

F.   TERMENELE

(17)

În interesul unei bune administrări, ar trebui precizate termenele în care:

părțile interesate se pot face cunoscute Comisiei, pot să îi prezinte acesteia în scris punctele lor de vedere și să transmită răspunsurile la chestionar sau orice alte informații care trebuie să fie luate în considerare pe parcursul anchetei;

părțile interesate pot să solicite în scris audierea lor de către Comisie.

(18)

Trebuie remarcat faptul că exercitarea majorității drepturilor procedurale prevăzute în regulamentul de bază se poate desfășura numai dacă părțile s-au prezentat în termenul menționat la articolul 3 din prezentul regulament.

G.   LIPSA COOPERĂRII

(19)

În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informații sau nu furnizează informațiile necesare în termenul prevăzut ori obstrucționează în mod semnificativ ancheta, se pot stabili concluzii pozitive sau negative pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază.

(20)

În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat o informație falsă sau înșelătoare, această informație nu se ia în considerare și se poate face uz de datele disponibile. În cazul în care o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și, în consecință, concluziile sunt stabilite pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, rezultatul anchetei poate fi mai puțin favorabil acelei părți decât dacă aceasta ar fi cooperat.

H.   CALENDARUL ANCHETEI

(21)

În conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din regulamentul de bază, ancheta se va încheia în termen de nouă luni de la data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

I.   PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

(22)

Se menționează faptul că toate datele cu caracter personal colectate pe parcursul prezentei anchete vor fi utilizate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (4).

J.   CONSILIERUL-AUDITOR

(23)

De asemenea, trebuie menționat faptul că, în cazul în care părțile interesate consideră că întâmpină dificultăți în exercitarea dreptului la apărare, acestea pot solicita intervenția consilierului-auditor din cadrul Direcției Generale Comerț. Acesta acționează în calitate de intermediar între părțile interesate și serviciile Comisiei, oferind, acolo unde este necesar, mediere privind aspectele de procedură care aduc atingere apărării intereselor părților respective în cadrul prezentei proceduri, în special cu privire la aspecte legate de accesul la dosar, confidențialitate, prelungirea termenelor și examinarea opiniilor exprimate în scris și/sau oral. Pentru mai multe informații și detalii de contact, părțile interesate sunt invitate să consulte paginile de internet dedicate consilierului-auditor de pe site-ul Direcției Generale Comerț (http://ec.europa.eu/trade),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Se deschide o anchetă, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului, pentru a se stabili dacă importurile în Uniune de saci și pungi din materiale plastice, cu un conținut de polietilenă de cel puțin 20 % din greutate și care se prezintă sub formă de folii cu o grosime de cel mult 100 de micrometri (μm), originare din Republica Populară Chineză și încadrate în prezent la codurile NC ex 3923 21 00, ex 3923 29 10 și ex 3923 29 90 (coduri TARIC 3923210020, 3923291020 și 3923299020) eludează măsurile instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1425/2006.

(2)   În scopul înregistrării pe durata prezentei anchete, importurile de saci și pungi din materiale plastice menționate la alineatul (1), declarate ca fiind fabricate de XIAMEN XINGXIA POLYMERS CO., LTD., sunt declarate sub codul adițional TARIC A981. Nivelul taxei de 8,4 % instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1425/2006 pentru această societate rămâne neschimbat.

Articolul 2

În conformitate cu articolul 13 alineatul (3) și cu articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, autoritățile vamale sunt invitate să ia măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile în Uniune identificate la articolul 1 din prezentul regulament.

Înregistrarea expiră după nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

(1)   Chestionarele trebuie solicitate Comisiei în termen de 15 zile de la publicarea prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2)   Pentru ca demersurile părților să fie luate în considerare în timpul anchetei, părțile interesate trebuie să se facă cunoscute contactând Comisia și, în lipsa unor dispoziții contrare, să își prezinte punctele de vedere în scris și să transmită răspunsurile la chestionare și orice alte informații în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(3)   De asemenea, părțile interesate pot să solicite audierea de către Comisie în același termen de 37 de zile.

(4)   Orice informații, orice solicitare privind o audiere sau un chestionar, precum și orice solicitare privind scutirea de la înregistrare a importurilor sau de la aplicare a măsurilor trebuie prezentate în scris (nu în format electronic, în lipsa unor dispoziții contrare) și trebuie să se indice numele, adresa, adresa de e-mail, precum și numărul de telefon și de fax ale părții interesate. Toate solicitările comunicate în scris, inclusiv informațiile solicitate prin prezentul regulament, răspunsurile la chestionare și corespondența părților interesate, furnizate cu titlu confidențial, trebuie să poarte mențiunea „Acces limitat” (5) și să fie însoțite, în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din regulamentul de bază, de o versiune neconfidențială purtând mențiunea „Versiune destinată consultării de către părțile interesate”.

Adresa Comisiei pentru corespondență este următoarea:

European Commission

Directorate General for Trade

Directorate H

Office: N-105 4/92

1049 Bruxelles

BELGIA

Fax +32 22956505

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 august 2010.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 343, 22.12.2009, p. 51.

(2)  JO L 270, 29.9.2006, p. 4.

(3)  JO L 67, 12.3.2009, p. 5.

(4)  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.

(5)  Aceasta înseamnă că documentul este destinat exclusiv utilizării interne. Documentul este protejat în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43). Este un document confidențial, în temeiul articolului 19 din regulamentul de bază și în temeiul articolului 6 din Acordul OMC privind punerea în aplicare a articolului VI din GATT 1994 (Acordul antidumping).


Top